joi, 16 decembrie 2010

Doua sticle de vin (si o picatura de geniu)

Am ajuns azi acasa tarziu, cu o sticla de Merlot Negrini din 2008 sub brat si cu zapada pe haina. Casa era goala, se simtea mirosul de fum de tigara de la vecini, iar pe geam se condensase apa cat pentru un mic potop. Pisica dormita pe un calorifer. In frigider inca mai era o urma de Merlot Rapsod de la Rotenberg. Iar din sufragerie, dinspre computerul uitat deschis, se auzeau slab niste acorduri un pic reci, dar familiare. Nu a mai fost nevoie decat de doua pahare si un playlist compus dintr-o singura melodie.

In privinta lichidelor turnate in cele doua pahare, va pot spune ca in timp ce Rapsod-ul impresioneaza prin dulceata, la Negrini senzatia de fructe dulci este initial aproape inexistenta. In schimb simti coacaze negre, poate chiar tomate, ardei, masline Kalamata, ierburi aromatice, si cu putina atentie o usoara urma de cirese amare, suficienta sa-l faca sa para prietenos.

Insa surpriza! scopul meu nu e sa fac o nereusita degustare comparativa ad-hoc. Mai degraba, voi scrie despre asocierea dintre vin si muzica - asa cum mi s-a relevat mie azi la intrarea in casa.

Asa ca mai intai sa vina muzica barbara! Muzica scrisa acum vreo 90 de ani de niste buni compozitori pe banda rulanta (de sorginte americano-dornica-de-succes), insa dusa la pefectiune de neasteptata "colaborare" dintre Bach si o negresa careia cei ce-au respins-o la conservator pe motive rasiale i-au facut, in mod ironic, un mare bine. Poate la inceput vi se va parea simpla, plictisitoare, dar ascultati-o pe toata.






Nu stiu cum trebuia sa sune melodia asta in viziunea celor ce-au compus-o. In interpretarea asta, mie imi suna ca o discutie personala cu el, cel care (probabil) va pleca. Zbuciumul interior nu e prezent mai deloc in partea vocala, ci mai degraba in solo-ul de pian. Si chiar si acolo, orice fraza muzicala care vireaza catre patetism e taiata inainte de a se ramifica periculos. Nu se aud zeci de viori tanguindu-se siropos. In locul lor a venit pianul asta rece dar saltaret, si o sectiune ritmica aproape dansanta. Se aud sentimente fruste, nedecorate, necosmetizate. Femeia asta nu vrea sa se planga, nu apeleaza la amintiri, la nostalgie, nu se intreaba unde sunt zilele frumoase de altadata - ci spune ce simte concret acum, si isi accepta situatia si propria slabiciune.


Pentru mine, mare cunoscator de vin si muzica :), melodia asta e frumoasa prin economia ei de mijloace si prin felul in care te lasa sa simti fara sa-ti spuna ce ar trebui sa simti.





La fel ca muzica, vinurile au la dispozitie un arsenal limitat, dar care poate duce la rezultate complet diferite. Ca si melodia, Merlot-ul de la Negrini isi foloseste mijloacele cu austeritate. Ar fi putut etala fructe, vanilie, o bogatie de condimente si o senzatie de dulceturi, dar el a ales calea opusa. Habar n-am daca a ales-o accidental sau nu.

A iesit usor astringent, cu senzatii de cirese amare si prune nu foarte coapte, si poate ceva ierburi aromatice. Taninii se simt, dar intr-un mod placut, iar textura destul de usoara contrasteaza interesant cu gustul teluric al vinului. Postgustul e usor amar - insa e amareala de cirese din acelea negre, care iti lasa o caldura placuta in gura, dar si mai jos pe tractul digestiv - si anume in suflet.


Ca si melodia de mai sus, Merlot-ul de la Negrini e un pic ciudat - insa odata ce ajungi sa-l cunosti te imprietenesti foarte bine cu el. Asa ca primeste de la mine 83 de puncte, pe care mi le asum ca pe o preferinta foarte personala. A reusit sa ma faca sa scriu despre muzica pe un blog ce se vrea a fi despre vin, mi-a vorbit intr-o limba pe care majoritatea vinurilor de azi n-o cunosc si a fost vinul bun care sa insoteasca cu succes acest Love me or leave me.

In final, o alta varianta:

luni, 13 decembrie 2010

Merlot Rapsod 2008 - Cramele Rotenberg

Dupa ce prin primavara mai toata bloggerimea vini-viticola romana a exultat la degustarea acestui vin, iata ca ma trezesc si eu sa scriu despre el. Insa am o scuza perfecta ca sa-mi justific rapidul timp de reactie de opt luni: vreau sa vad daca vinul a ramas acelasi armasar pur-sange laudat de toata lumea, sau s-a transformat rapid intr-o gloaba batrana, asa cum sugereaza unele comentarii.

Eu l-am luat pe-al meu din "Intersectie" acum trei zile, de pe un raft de sus, unde a stat in picioare si batut de lumina.Odata deschisa sticla si vinul turnat in pahar, am avut un deja-vu: aceeasi culoare mat-intensa, de vin nefiltrat, aceleasi arome discrete ca niste dansatoare de samba: coacaze, visine, cirese amare, mure, cacao, tutun, ierburi aromatice si parca si ceva coaja de paine.

Gustativ, as zice ca vinul asta se construieste pe un contrast simplu, dar eficient: dulce si amarui. Atacul e de-a dreptul exuberant, si nu gasesc descriere mai potrivita decat cliseul "explozie de fructe dulci". Asta aparent, fiindca visinele si ciresele amare sunt foarte bine sustinute de note de coacaze si mure, dublate insa de o bine dozata componenta usor amaruie - foarte potrivita sa echilibreze toata dulceata simtita initial. Dulceata care evolueaza in cirese amare, ciocolata si ierburi, in timp ce retronazal se simt tot cirese amare bine coapte si oregano. Postgustul e lung, dominat de aceleasi cirese amare, bine completate de coacaze, lemn si de o idee de vanilie.

Nu voi mai continua descrierea - eu zic ca totul se poate rezuma asa: vin solar, care sugereaza caldura si bucurie. E accesibil, usor de inteles si de apreciat. Iar in categoria asta a vinurilor accesibile, l-as aprecia mai mult decat pe verii lui chilieni, sau pe mult prea baricatul sau frate Menestrel (frate mai destept si interesant, dar care si-a tras bemveu' alb ca sa fie in rand cu lumea buna). Rapsodul e onest si muncitor, ii putem deci ierta defectul de a fi un pic plictisitor dupa o vreme.

Mi se pare la fel de bun ca Rapsodul baut acum mai bine de juma' de an, si ii dau 82 de puncte pe scara personala a placerii.

duminică, 12 decembrie 2010

Shiraz La Cetate 2008

Voi incepe prin a prezenta o circumstanta atenuanta: vinul este inca tanar, poate ca i-ar fi prins mai bine sa stea inca vreun an-doi la sticla. Dar stati un pic, nu va speriati inca!

In prima ora de la deschidere, l-am simtit extrem de neutru - de-a dreptul introvertit. Incet-incet, si-a mai dat drumul la vorba (cred ca si o temperatura un pic mai mare il ajuta), si a aratat ceva arome de coacaze, cirese negre, ciocolata si vanilie - nu va imaginati totusi ceva prea intens. Atacul e fructat, placut, dar in acelasi timp unidimensional si dulceag; colac peste pupaza, se stinge repede si nu e urmat de nimic interesant. Postugustul lung, dar nici el intens, salveaza totusi impresia generala.

Pana la urma, principala calitate a acestui vin e ca e extrem de usor de baut. Din pacate, e si usor de ignorat - ceea ce nu e neaparat rau atunci cand conversatia este extrem de interesanta, dar asta e deja un privilegiu, nu ceva obisnuit.


Ii dau 74 de puncte - e placut daca e bine aerat si un pic incalzit.

marți, 7 decembrie 2010

Legenda Pinot-ului Noir de Transilvania (editia 2008)

Vinul asta e facut mai degraba in Banat (cramele Recas), si in plus mai are si un nume dubios: V The Legend of Transylvania - Pinot Noir 2008. Oare V vine de la Vlad, sau direct de la vampir? Contraeticheta mai zice si ceva de immortality si alte chestiuni, dar chiar si rabdarea bautorului de vin are o limita. OK, o fi probabil destinat exportului prin tari anglo-saxone, unde va fi vandut pe bani putini unor oameni care au auzit de Transilvania doar de prin filme - deci sa zicem ca ideea de marketing poate fi iertata, mai ales ca referinta e un pic voalata.

Licoarea e facuta mai inspirat decat prezentarea - are arome de coacaze, mure, afine si visine, dublate de o nota de pruna uscata, peste care se mai simt ciuperci dar si ceva vegetal-frunzos. Gustul e dominat de visine, cirese amare si o placuta impresie de tutun uscat, chiar cu ceva sugestii carnale, insa toate aceste senzatii dispar destul de rapid dupa inghitire. Corpolenta vinului e medie, taninii sunt surprinzator de fermi, dar fini, iar aciditatea pare o idee prea agresiva.

In concluzie, nu e un vin legendar, dar e unul destul de bun, mai ales pentru pretul la care e vandut. Pe scara mea subiectiva ii dau 79 de puncte.

luni, 6 decembrie 2010

In vizita la SERVE

Cum nu am exclusivitate asupra acestui subiect, iar altii mi-au luat-o deja inainte, voi incerca sa scriu despre ce mi s-a parut interesant la vizita de sambata la crama celor de la S.E.R.V.E. Foarte pe scurt, daca nu stiti despre ce e vorba, iata povestea: intr-o zi ploiasa de inceput de decembrie, am fost urcat in autocar impreuna cu alti bloggeri, transportat la Ceptura, imbibat cu vin si umplut cu mancare buna, iar apoi trimis acasa cu cateva sticle cadou-amintire. Ma rog, sa zicem ca la partea cu imbibatul contributia mea a fost una decisiva, intrucat de la un punct incolo nu prea am refuzat sa mi se umple paharul.

In primul rand, gazdele merita felicitate pentru felul cum s-au descurcat cu o ceata de bloggeri insetati (de cunoastere) si flamanzi (de adevar), dar si pentru interesanta organizare a degustarii, menita sa puna in valoare un vin pe care l-a laudat mai toata lumea prezenta acolo. E vorba de Cuvee Alexandru, vin facut in 2007 dintr-o mica parcela de vie veche de 40 de ani, parcela care azi nu mai are varsta - pentru ca nu mai este. Acest Cabernet Sauvignon imblanzit de nitica Feteasca Neagra s-a dorit a fi star-ul intalnirii, si este intr-adevar o licoare care nu te poate lasa indiferent. E un vin care va fi probabil pus pe piata anul viitor - are potential sa devina mai bun decat este deja, dar poate ca doi ani de invechire i-ar prinde si mai bine. Eu unul m-am simtit cumva impartit in doua in privinta lui - desi l-am apreciat, o evolutie spre arome mai putin intens fructate l-ar face, din punctul meu de vedere, exceptional. In orice caz, e un vin care m-a facut foarte curios, si odata ce va fi lansat pe piata voi face tot posibilul sa-l cumpar si sa scriu despre el.

Insa nu ar fi drept sa vorbesc doar despre Cuvee Alexandru - fiindca au mai fost prezentate destule vinuri recomandabile. Pe Cuvee Charlotte din 2007 o cunosteam si o apreciam deja, insa surprize placute s-au dovedit a mai fi si Feteasca Neagra 2007 din gama Terra Romana, dar si un Chardonnay aflat inca in copilarie (2010), degustat direct din butoi, care m-a impresionat prin aromele intense de fructe exotice, completate fericit de o mineralitate si aciditate excelente. Si ca tot am vorbit de arome intense, rose-ul Terra Romana 2010 a fost o surpriza foarte placuta - amintind de trandafiri si tot felul de fructe dulci. Si nu in cele din urma, Cuvee Charlotte 2008 promite destul de mult, dar mai trebuie un pic imblanzita.

Pe final as vrea sa revin insa un pic la Feteasca Neagra, pentru a aduce completari unei postari mai vechi. Daca atunci vorbeam in termeni nu foarte magulitori de exemplarul de Vinul Cavalerului din 2008, Feteasca din gama Terra Romana (superioara ca pret) a aceluiasi an s-a dovedit a fi una destul de reusita - fara a fi remarcabila. Eu personal am apreciat-o pe cea din 2007 (an care a fost unul foarte bun pentru regiunea Dealu Mare) - un vin echilibrat, complex, fin, pe care il consider unul din exemplarele cele mai reusite ale acestui soi indelung chinuit. Cea din 2009 promite de asemenea, dar inca mai are nevoie de timp pentru a fi scoasa pe piata. In orice caz, senzatia e inca una de inconstanta, chiar si in gama de top (Terra Romana) - insa ramane de vazut in ce fel o vie mai matura va ajuta pe viitor in privinta asta.

Ar fi destule de spus si despre mancare - care de altfel a fost stralucitoare - dar scopul acestui blog nu e sa faca pofta de mancare greu de gasit (si gatit), ci de vin. Voi incheia aici, multumindu-le gazdelor pentru eforturile mari pe care le-au facut pentru ca totul sa iasa bine - si chiar a iesit bine. Si neaparat trebuie sa le mai multumesc si celor din asociatia vestik, aflati in formatie incompleta, pentru compania foarte placuta si discutia interesanta.

P.S.: Nu voi da niciun punctaj vinurilor degustate, fiindca mi se pare mai corect sa punctez vinul cumparat de mine. Insa recomand cu incredere toate vinurile mentionate in al treilea paragraf. :)

joi, 2 decembrie 2010

Tiflisi Marani - Saperavi 2007

Din ciclul "Ruleta romaneasca - un nou vin cumparat din supermarket", voi prezenta azi un vin venit de la poalele muntilor Caucaz - din provincia Kakheti a Georgiei. Saperavi e numele strugurelui, dar denumirea asta denota si o invechire de maxim un an in butoi de stejar (celalalte variante fiind Kindzmarauli - 2 ani si Mukuzani - 3 ani sau chiar mai mult). M-am multumit deci cu varianta entry-level, fiind curios sa vad ce poate face strugurele asta fara prea mult ajutor.

Culoarea e un rosu-sangeriu intens, atragator. Aromele sunt dominate initial de fructe de padure, struguri negri proaspat zdrobiti, piper; iar dupa o scurta aerare ies la iveala visine, prune si coaja de paine bine coapta. Ce mi-a placut cel mai mult e ca toate aromele astea au o calitate proaspata, intensa.

Vinul e destul de suplu, cu tanini mai catifelati decat ma asteptam. Prima impresie gustativa e de prune, apoi fructe negre de padure, dar si o discreta aroma un pic ciudata, rurala, de animal domestic. Finalul aminteste de dude, visine si piper alb.


Ca senzatie generala, pare un vin bine echilibrat, ajuns la maturitate. Mie mi s-a parut destul de bun si interesant pentru banii dati - chiar daca nu e foarte complex, e usor de baut si un pic neobisnuit. Bineinteles, acel "neobisnuit" poate insemna pur si simplu un defect - dar eu am sa-l pun deocamdata pe seama specificitatii soiului. Si am sa-i dau 77 de puncte.

Later edit: Am observat de-abia dupa publicare ca l-au mai baut si altii (vezi si comentariile).

marți, 30 noiembrie 2010

Cabernet Sauvignon Arezan 2007 - Murfatlar

Sticla de Arezan e impunatoare, necomplicata, groasa, lata-n umeri, sugerand forta si virilitate. Un ochi atent poate insa deslusi pe eticheta un text contrastant de fin, aproape ilizibil - explicandu-ne ca Arezanul e un ritual geto-dacic de fertilitate a viei. Urmat de o petrecere pana-n zori, intetita desigur de vreun vin barbar baut din cupe de lut - sau poate cranii de dusmani. Acum, ca vremurile s-au schimbat nitel, eu m-am delectat cu acest vin dintr-un pahar special, doar dupa ce i-am scos dopul Nomacorc cu un tirbuson complicat.

Culoarea e un  rosu-granat destul de intunecat. Miroase a zmeura, coacaze negre, ierburi aromatice - de altfel foarte placute, piper alb macinat, vanilie, un pic de lemn-dulce. Ca sa fiu un pic agro-poetic, se simte in aromele astea seceta din vara anului in care-a fost facut. Vinul e mai putin dens decat te-ar face sa crezi culoarea, dar e dens chiar si-asa. Taninii sunt seriosi, dar imblanziti.

Cat despre gust... hopa! Fir-ar sa fie... strugure? Da, strugure, si fructe rosii de padure nu foarte coapte. Din pacate, gustul nu e pe masura aromelor. Si tot din pacate, e foarte greu de ignorat o componenta acra, neplacuta, care acopera cam orice ar mai vrea vinul sa exprime. Macar postgustul lung si elegant, de fructe de padure, salveaza intrucatva impresia.

Sincer, sunt dezamagit, fiindca intalnirea cu vinul asta incepuse chiar bine si promitea multe. M-am saturat sa scriu despre vinuri cu diferite probleme - blogul asta pare sa semene de la o vreme cu un concurs de frumusete pentru fete care nu pot zambi. Desigur, putem admira diferite lucruri la ele, dar ...

In concluzie, niciun punctaj, si sper ca peste o vreme sa fiu suficient de curios incat sa dau 65 de lei pentru un vin care m-ar putea dezamagi din nou. Daca voi ati avut o experienta buna cu Arezan, va rog impartasiti-o!

miercuri, 3 noiembrie 2010

Reserve de Monsieur Louis 2007 - mare vin de Bordeaux

In toamna anului 2007, vreun stramos al domnului Louis Eschenauer a decis ca acest vin va fi bagat in butoaie de stejar, pastrat o vreme acolo, apoi inca o vreme la sticla, si in final vandut sub denumirea de "Reserve de Monsieur Louis". Cum nu l-a tinut prea mult, dupa vreo 3 ani de la recolta il putem gasi falnic in rafturile de supermarket romanesc. De acolo l-am cules si eu si l-am pastrat inca o vreme, la randul meu, intr-unul din rafturile dulapului de bucatarie. Adica la orizontala, intuneric si relativa racoare. Rezerva lui nea' Sorin. Iar in seara asta l-am desfacut, curios fiind daca Louis (sau stramosul lui) a pus la pastrare ce trebuia sau nu.


Nasul e interesant, cu arome de lemn-dulce, visine, vanilie si poate ierburi aromatice. Atacul nu e unul foarte indraznet, dar e neobisnuit - vine doar cu o impresie de coacaze negre si mure, care se transforma insa incet intr-o senzatie relativ neplacuta de usoara acreala si astringenta exagerata. Postgustul, dominat de senzatia de prune nu foarte coapte, apare pe neasteptate dar dureaza mult. Este un vin cu aciditate maricica si tanini destul de duri, iar astea nu sunt balansate complet de fruct; e deci un pic auster, dar nu exagerat.

Ii dau 75 de puncte - si ar fi primit semnificativ mai mult daca nu ar fi avut acea senzatie acra-astringenta neplacuta. Totusi, punctajul e destul de mic pentru un vin de 40 si ceva de lei. Pe langa pret, frumoasa idee a organismelor de reglementare franceze de a permite oricarui vin care satisface criteriile AOC Bordeaux sa afiseze denumirea pompoasa de "Grand Vin de Bordeaux" nu poate decat sa induca si mai mult in eroare un consumator neinformat. Eu l-am cumparat din masochism si curiozitate - fiind destul de sigur ca nu va fi grozav, dar sper ca nu vor mai fi multi alti cumparatori la pretul asta.


Inchei cu o observatie: se pare ca recunosc mirosul sau gustul de visine in vasta majoritate a vinurilor incercate - ceea ce ma face sa cred ca e vorba mai degraba de o asociere emotionala cu mai multe gusturi des intalnite decat de o prezenta reala a acestui gust.

joi, 28 octombrie 2010

Cabernet Sauvignon Enira 2008 - partea a doua

1. Punctajul meu pentru Cabernet Sauvignon 2008 de la Enira este de 88 de puncte. Un punctaj nu se potrivea cu tonul postarii precedente. Ar fi primit chiar mai mult daca nasul si atacul ar fi avut o continuare pe masura - desi nici ce-a avut n-a fost rau deloc.
2. Blogul asta nu are pretentii literare. Pe de alta parte, sunt sigur ca vor mai fi multi care vor scrie despre vinurile pe care le abordez si eu, si destui dintre ei vor sti sa descrie mai bine aromele, gusturile si alte calitati "tehnice". Mie mi se pare interesant sa va vorbesc - asa cum ma pricep - si despre cum interactionez la un nivel mai inalt decat cel senzorial cu licoarea din pahar.
3. Sper ca postarea precedenta n-a fost prea corny/cheesy. Iar daca a fost, luati-o ca pe o postare inflacarata, scrisa in febra momentului, despre un vin care m-a surprins si m-a impresionat cu adevarat. Cu alte cuvinte, poate ca postarea n-a fost buna, dar vinul care a provocat-o a fost unul excelent.

miercuri, 27 octombrie 2010

Cabernet Sauvignon Enira 2008

Vinul asta e ca o reclama ieftina. Genul de reclama in care protagonistii abia scapati de la un job plictisitor ies in oras, deschid o sticla sau un pachet de ceva si brusc se trezesc in alt loc. Unul cu soare, plaja, fete aproape goale, yachturi si cluburi.

Cam asa am patit si eu, venit acasa cu o puternica durere de cap. Cand am insfacat tirbusonul nu stiam ca tinerele ma asteapta la malul marii, dar mi-am dat seama de asta cand a iesit dopul. Vedeam hainele obosite si pline de fum de tigara de pe mine transformandu-se in panataloni si o camasa de in de un alb imaculat. Cearcanele imi dispareau in timp ce turnam in pahar si relaxarea ma inunda, chiar daca vedeam o usoara si nefireasca urma de pamant uscat si rosu in culoarea vinului. Apoi am gustat. Si am primit, puternic si racoritor, un buchet de flori de camp si ciulini peste ochi, in timp ce gresia gri de pe perete se prabusea.

Habar n-am unde am fost transportat, marea nu parea a fi aproape. Fetele nu erau nici ele acolo - ramasesera  pe plaja. Aici erau doar iarba uscata si ciulini cat omul, flori crescute salbatic si albine cat pumnul. M-au mirat tare albinele astea, dar n-ar fi trebuit,  la cata dulceata plutea in aer... Florile miroseau de parca ar fi trebuit sa atraga nu doar albine, ci orice vietuitoare suficient de nesabuita sa se apropie, ca niste sirene ale campului, aruncand efluvii nefiresti de visine, cacao, vanilie si frunze uscate.

Soarele gras si rosu se apropia de orizont, iar pamantul era si el tot rosu, si pe deasupra uscat si faramicios, cum simtisem ca va fi inca de pe cand invarteam nesabuit tirbusonul in bucataria mea iluminata de neon. M-am aplecat, am luat un pumn de pamant si mi l-am turnat in gura. Nu stiu sa deosebesc locurile dupa gustul pamantului, asa ca tot nu as putea sa zic cu siguranta unde fusesem transportat. In orice caz, pamantul asta explica de ce miros asa florile. L-am savurat cu voluptate - nu mai mancasem niciodata asa ceva si nu stiam cat de bun poate fi.

Asta a fost insa o greseala - odata cu prima inghititura am zarit printre niste ciresi lumina trista, inconfundabila a neonului din bucatarie. Era intr-adevar ca in reclame - probabil de asta sunt ele asa scurte - dupa cele 15 secunde difuzate la televizor, imediat ce spotul s-a terminat, protagonistii sunt transportati cu forta inapoi la viata lor trista. Sau poate direct la spital, pentru a fi tratati dupa trairea unui moment prea intens. Dar mie nu-mi pasa de ei, mie mi-a placut locul asta barbar si odata ajuns inapoi in bucataria mea plina de moloz am mai turnat inca un pahar, fiindca trebuia sa ma intorc printre ierburi, ciulini si albine. Si asa a si fost.

marți, 19 octombrie 2010

Pinot Noir Prahova Valley Reserve 2008

Probabil n-as fi cumparat niciodata acest vin de la Halewood daca nu as fi remarcat pe sticla bulina argintie indicand o medalie de argint obtinuta in 2009 la Concours Mondial De Bruxelles. Bietul de el! e ratacit prin niste game pline de vinuri demiseci si demidulci, de o calitate ce-i drept decenta, dar care nu indeamna la cine stie ce elanuri (pseudo)literare - cu alte cuvinte, nothing to write home about. In plus, e si victima unui embarras du choix artificial si inutil - era doar unul din vreo 3 feluri de Pinot Noir de la Halewood aflate toate pe un raft mic, in sticle care aratau aproape la fel.

Dar cum spuneam, l-a salvat bulina argintie, fiindca amintindu-mi de experienta foarte placuta avuta cu un alt vin romanesc medaliat la Bruxelles am decis sa-l cumpar. Si am descoperit o licoare de culoare visiniu inchis, ce miroase a afine si zmeura. Gustativ ataca tot cu fructe - zmeura si cirese, dupa care vine incet lemnul, urmat de note carnale. Vinul e foarte matasos, cu tanini usori, iar aromele stiu sa fie subtile, dar nu de negasit. Ca sa ma intorc un pic in prozaic, da si senzatia ca are un pic de zahar rezidual. Postgustul e lung si usor condimentat, si insoteste foarte bine post-senzatia de plinatate, bine si relaxare.

Da, post-senzatia, fiindca descrierea unor arome nu spune povestea nici pe jumatate. Ce e cu adevarat important de zis despre vinul asta e ca te ia prin surprindere, te invaluie in mrejele lui si te face sa uiti de cine stie ce lucruri neplacute iti trec prin cap. Se adreseaza direct simturilor, fara a apela la ratiune sau gusturi dobandite ca la un intermediar. Iar ratiunea mai serveste doar la a transcrie in cuvinte senzatiile si starea de bine - in masura in care poate face asta.


Si cum ratiunea mea crede ca s-a apropiat de limita a ce putea sa transmita fara sa faca totul sa sune bombastic, am sa inchei. Voi mai zice doar ca e un Pinot Noir foarte tipic, care, fara sa fie teribil de complex, place mult - daca mai era nevoie sa repet asta. Il recomand cu incredere oricarui om care se simte agitat si nemultumit intr-o seara de duminica.

P.S.: 82 de puncte.

joi, 14 octombrie 2010

Cadarca 2006 Wine Princess

Atentie, nu va voi vorbi de Cadarca Reserve de la Wine Princess, ci de sora ei aparent mai saraca, pe care am gasit-o in supermarket la un pret foarte decent - sa tot fi fost vreo 32 de lei.

Am simtit ca ma intalnesc cu un vin bun de cum am turnat-o in pahar: culoarea ii e rubinie, iar aromele frumoase si destul de complexe - fruct cu note piperate si florale, totul acompaniat cu delicatete de o senzatie subtila de vanilie. Sincer, aromele astea m-au facut sa vreau sa-i dedic niste randuri mai poetice, dar se pare ca nu-mi iese - din punctul asta de vedere, vinul imi este superior.

Spre deosebire de multe alte vinuri incercate de mine anul asta, gustul reuseste sa continue cu succes senzatiile olfactive. Atacul  e fructat - cirese amare sau visine - apoi urmeaza lemn, care e poate un pic prea puternic pentru preferintele mele. Iar dupa lemnul asta destul de robust vine o senzatie florala si poate un pic amara, dar care imi place foarte mult - fiindca apare surprinzator dar ramane in acelasi timp subtila. Postgustul nu e spectaculos prin nimic, dar nici nu strica impresia generala.

Cadaraca asta mi s-a parut un vin foarte bine balansat, cu suficienti tanini, o aciditate buna si un pic de zahar rezidual care sa-i sustina aromele. Dar ce e mai important e ca are farmecul ei - desi iti da initial doar senzatia de vin simplu, dar bine structurat,  isi dezvaluie apoi arome surprinzatoare, care - cum am mai zis - plac fara sa iasa excesiv in evidenta. Ii dau 80 de puncte, cu mentiunea ca ar mai putea evolua destul de bine la sticla pentru cativa ani.

Am devenit foarte curios sa vad cum e varianta Reserve - si sper ca va voi scrie cat de curand si despre ea. Asta daca nu voi fi dat afara din casa, dar nu are rost sa intram aici in cu totul alta poveste. :)

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Feteasca Neagra Special Reserve 2008

Iata un vin al carui producator (Halewood) a stiut sa-mi provoace o dilema: pe acelasi raft erau doua sticle complet diferite ca aspect, dar care contineau - cel putin conform etichetei - acelasi produs: Feteasca Neagra Special Reserve 2008. Preturile erau doar un pic diferite. Pana la urma, impresia ca sticla cu infatisare mai sobra era destinata mai degraba exportului a fost decisiva - pe ea am ales-o. In paranteza fie spus, se pare ca unele clisee din mentalul colectiv romanesc vor ramane cu mine pentru totdeauna.

Inainte de a incepe, trebuie sa va zic din nou de varianta 2006 a vinului astuia - ca sa nu va plictisesc prea mult, spun doar atat: ca desi am aflat mai tarziu ca avea mai degraba caracter de Merlot, reprezinta pentru mine un etalon interior pentru bucuria pe care o poate aduce un pahar de vin bine savurat. Apoi, mai trebuie zis ca sunt oameni mai priceputi ca mine care spun ca anul 2002 a fost unul exceptional pentru aceasta Feteasca Neagra (vezi topurile vinul.ro). Pana la urma, sa ramanem cu ideea ca gama Special Reserve are pedigree - si haideti sa vedem cum se prezinta varianta 2008.

Culoarea e un visiniu placut, e limpede si intensa. Aromele sunt de prune uscate si lemn - dar nu e un lemn vanilat - si lor li se adauga piper, dar si ceva floral. Nasul nu e chiar atat de intens si complex  pe cat ar putea parea din fraza anterioara, dar e interesant si frumos. Fructul nu e foarte prezent, si asta imi place - pana aici nu e un vin conformist.

Atacul e fructat - tot pruna uscata, apoi lemn destul de subtil, cu tranzitie spre dulceata de cirese. Pe final apare o componenta amaruie pregnanta, pe care o banuiesc a fi neplacuta in lipsa zaharului rezidual. Dar asa serveste la a face vinul mai interesant. Se simte si ceva piper - o bulina alba.

Postgustul e destul de lung, senzatia de cirese amare si mure e predominanta. Taninii sunt medii si aciditatea e buna. Alcoolul se simte totusi un pic neplacut pe final.

In concluzie, e un vin decent, chiar spre bun, insa in mod sigur vinificarea in demisec il ajuta sa fie mai placut decat Fetestile Negre din exemplele anterioare. Are si ceva tipicitate, in ciuda faptului ca olfactiv nu promite prea mult in directia asta. E usor de baut - probabil si din cauza restului de zahar, si in acelasi timp interesant, chiar daca nu prea complex.

Ii dau 76 de puncte - o firava umbra a productiei de cu doar doi ani inainte. Ce il ridica peste celelalte exemplare din seria neagra a Fetestii Negre din 2008 este echilibrul. Mai pe scurt, nu incepe la fel de specatculos ca ele, dar nici nu arata ca un edificiu de caramida construit pe piloni de lemn putrezit.

vineri, 8 octombrie 2010

Vinul de la non-stopul din coltul strazii

Am trisat. Postarea asta nu e tomcai una de blog. E scrisa mai mult pe picioare, pe un caiet mic de matematica, folosind pixul. E scrisa mai cu atentie, mai absorbit - fiindca e ceva mai greu sa corectezi aplecat peste caiet. O transcriu in continuare.


L-am luat de la supermarketul din coltul strazii - un non-stop. Magazinul cu de toate si nimic, in care intri daca ai uitat sa-ti cumperi paine si brutaria s-a inchis. De fapt, vroiam sa iau de acolo o Feteasca Neagra de la Halewood (una din 2008), ca sa-mi desavarsesc plonjonul demonstrativ in hatisurile acestui soi. Si chiar cand ma resemnasem ca asta voi bea in seara asta, mi-a sarit in ochi o eticheta alba, mata, simpla, intr-un loc in care ochiul meu format se astepta sa observe traditionala butelcuta-borcan cu vin masa - un hit local la pret de nimic (dar pare-se apreciat de clientela fidela a magazinului - poate din cauza etichetei stralucitor inzorzonate sau a pretului sau a gustului chimic cel-de-toate-zilele).


Dar nu, acum pe raft era sticla asta simpla, normala, nepretentioasa. Sigur ca mi-a sarit in ochi! - prea era neconformista. Si cum cei care nu se conforma gustului curent nu sunt apreciati pe scara larga, m-am gandit ca ar fi bine ca macar eu s-o iau acasa si s-o scap de anonimat si de teroarea luminii cenusii de non-stop.


Ajuns acasa, am turnat vinul in pahar. L-am admirat cum se prelingea pe peretii recipientului cum putin alte vinuri fac. Culoarea era un visiniu-rubiniu foarte inchis - si parea ca anunta un vin nitel spectaculos. Mirosul era si el interesant: fruct puternic, dublat insa in mod egal de o componenta aparte, aparent mai minerala. Visina, lemn, cerneala, un pic de alcool - asa aveam sa-mi notez un pic mai tarziu, dupa ce terminasem deja masa.


Ca veni vorba de masa, l-am asociat (vorba vine!) cu branza de capra, rosii, bob in pasta de susan, cimbru uscat si lipie speciala de Ramadan. A fost star-ul mesei. In timp ce mancarea zacea inconstienta-n farfurie, lasandu-se devorata, el se infoia in pahar, se desfacea, ii ieseau pene noi si stralucitoare. Dupa ce am terminat de mancat, era altul. L-am admirat atat de mult in pahar incat dupa un sfert de ora mi-am dat seama ca inca nu-l gustasem. Imi era teama sa nu se risipeasca vraja - dar nu s-a risipit!


Primele doua inghitituri sunt fructate si tari. Apoi incepe sa se simta lemnul. Dar nu se simte violent, ca un ciomag din stejar (aromat) primit in plina figura, asa cum au obiceiul sa-ti administreze destule mult-prea-baricate vinuri de pe la noi (sunt oare vinuri destinate unor oameni pentru care gustul de stejar e ca aurul la gat?). Nu, aici lemnul vine un pic mai tarziu, parca prin surprindere. Gustul initial e de fruct, iar senzatia de lemn incepe sa se desprinda usor din cea de fruct, fara sa se desparta insa complet niciodata.


Dar oroare! - peste inca un sfert de ora de tihna, vanilia pare ca vrea sa ia totul. Vinul aproape ca se transforma intr-un tort cu crema galbuie si fructe. Doar era luat din raftul-vedeta ce mai ieri gazduia dulci si demidulci de calitate indoielnica. Sau poate ca m-am speriat eu, am exagerat, mi-am facut papilele sa creada ca pana la urma vraja tot se destrama.

Dar nu, vinul devenise doar mai usor, mai putin sobru - la inceput chiar era sobru - si incepuse sa mai dea si senzatia de dulce. Insa raul era deja facut. Scrisesem pana atunci doua pagini de caiet, din ce in ce mai entuziast, prins, absorbit de vinul din care nu sorbisem inca decat un pahar. Dar odata cu schimbarea asta am pus pixul jos. Sperasem ca asta va fi improbabilul, miraculosul vin de 90 de puncte luat pe ghicite de la non-stop, dar speranta murea. Ramanea un vin bun, dar deja cu prea multe pagini scrise pentru un vin doar bun. Asa ca m-am dus sa pun rufele la uscat si l-am lasat in pahar.

Am spalat dupa asta si vasele. Apoi m-am intors, rusinat de doua pacate: de a fi sperat prea mult si de a ma fi descurajat prea repede. Vinul devenise mai aspru, cu note amarui mai puternice si tente vegetale, cu condimente si un postgust lung, elegant. Nu devenise perfect, dar avea un echilibru incredibil, ii mai lipsea poate doar un pic de voluptate pentru a-l face exceptional. Mai avea si o complexitate simpla - fruct, lemn, vegetal, mineral, condiment - nu erau mii de arome, dar erau interesante, bine intrepatrunse, noi si parca diferite la fiecare inghititura.

Si atunci, cand l-am simtit in sfarsit exprimandu-se deplin, dupa aproape doua ore, m-am oprit din scris si l-am savurat. Nu mai aveam nici sperantele improbabile si nici dezamagirea previzibila de mai devreme; eram doar eu cu vinul si gandurile mele, pe care stia sa le acompanieze si sa le incurajeze precum putine vinuri romanesti stiu. Asta fiindca vinul de la magazinul din colt era, previzibil - frantuzesc.


Domaine la Croix Belle - Le Champ de Coq 2008 - 87 de puncte.

P.S.: A nu se intelege ca frantuzesc e automat mai bun decat romanesc. Doar ca vinul asta arata o experienta si o cultura a vinului pe care putine vinuri romanesti le arata. La mai multe!

P.P.S.: A nu se intelege ca evolutia vinului s-a incheiat acolo. Au mai aparut cimbru, piper, o planta rasinoasa si altele. Totusi, n-am vrut sa va plictisesc. Ar trebui sa va mai spun ca nu e un vin greu, cu arome puternice sau voluptoase. E mai degraba mediu, iar taninii sunt chiar supli - unul din putinele lucruri pe care le apreciez mai putin la el. Dar asta inseamna ca e extrem de usor de baut - poate prea usor, la cat de bun e.

Feteasca Neagra Caloian 2008

Postarea anterioara este, spre nemultumirea mea, cea mai nesavuroasa de pana acum pe acest blog. Poate ca subiectul ei are o parte de vina, dar asta inseamna ca nici aceasta noua incercare nu va avea rezultate prea grozave. Dar sa pornim cu incredere inainte...

Cum am mai zis, m-am hotarat sa ma pierd in hatisurile Fetestii Negre romanesti. N-am pretentii de explorator sau deschizator de drumuri prin jungla. Totusi, in seara asta, intors de la serviciu, m-am imbracat in niste pantaloni scurti murdari si un tricou si am coborat pe scara blocului. M-am uit in primul autobuz care iesea din oras. N-aveam nimic la mine, poate cu exceptia unui ziar de acum trei zile. La capat de linie am coborat. Am pornit pe jos, prin praf luminat de soare la apus. Dupa ce am sarit agil peste un parau, le-am vazut. Erau viile de Feteasca Neagra. Pline de hatisuri. Crescute dezordonat. Cadavre ruginite de tractoare din loc in loc. Un vlastar iesind din buretele putrezit al unui scaun. Pamant fierbinte, faramicios - iata de unde venea praful!

Dar mai bine sa lasam imaginarul. Ce am facut cu adevarat dupa venirea acasa a fost sa desfac o sticla de Feteasca Neagra Caloian 2008 - tot de la Carl Reh, ca si cea de dinainte. Asta e insa intr-o alta gama de pret, deci are ceva mai multe pretentii. Cu toate astea, savurarea acestui vin nu difera prea mult de experienta imaginara de mai sus.

Nasul e foarte placut - prune coapte, vanilie, ciocolata. Recunosc ca primul pahar a fost un pic prea cald, si poate de asta gustul pare foarte sters in comparatie cu nasul. Atacul e relativ placut, usor fructat (cirese), dar nu foarte expresiv, iar finalul vine repede si dureaza putin. Postgustul e lung, dar nu foarte expresiv (da, ma repet, dar si el se repeta) - mult alcool si doar un pic de visina.

Vinul are o aciditate buna, tanini destul de duri, insa defectul principal e ca pare sa-i lipseasca structura, pur si simplu nu simti prea mare lucru de la un punct incolo. La asta se mai adauga si niste note relativ neplacute de ciuperci pleurotus crude, ce semnaleaza un posibil defect de dop. Si mai ales o senzatie neplacuta de prea mult acid acetic, de dezechilibru major al aromelor, asa slabe cum sunt ele. Intr-adevar, nu nefructuozitatea pe care o manifesta este problema vinului, ci dezechilibrul aromelor si postgustul lung, dar in acelasi timp sters si nu foarte placut: acru-amarui, cu un pic de fruct - nici nu conteaza care.

Bineinteles, am lasat vinul sa se raceasca si sa se aereze inca un pic, si am cu un pahar la temperatura potrivita: rezultatul a fost identic. Am incercat si la o temperatura mai mica decat uzuala (13-14 grade), iar vinul pare sa devina ceva mai echilibrat, chiar daca nu castiga arome suplimentare. Insa asta era de asteptat, nu-l salveaza in niciun fel.


In mod ciudat, vinul devine si mai echilibrat dupa o zi petrecuta la frigider - apare o aroma de migdale si un gust mai rotund, cu treceri mai putin bruste, ce incorporeaza si fructe de padure. In orice caz, nu devine un vin de clasa, si nota de Pleurotus din gust inca se simte, desi mai usor.

De ce am insistat asa mult cu vinul asta, in vreme ce postarile ulterioare au fost scurte si la (subiectiv) obiect? Probabil am vrut sa mai dau o sansa, sa fiu sigur ca nu fac eu ceva gresit. M-am gandit ca nu se poate, o fi degustatorul in neregula. Dar pana la urma as zice ca nu eu, ci vinul e problema.

71 de puncte, e cu o iota mai bun decat celelalte din serie. Insa l-as vedea pe un palier de pret semnificativ mai coborat, cu exceptia cazului in care sticla asta a fost defecta.

Feteasca Neagra Maiastru 2008

Se pare ca in 2008, producatorii romani n-au dat dovada de prea multa maiestrie, cel putin nu atunci cand a venit vorba de Feteasca Neagra. Urmatoarele postari, in cardasie cu asta, vor incerca sa demonstreze aceasta afirmatie. Desigur, totul e subiectiv, daca mai e nevoie sa spun asta.

Voi vorbi deci pe scurt despre Feteasca Neagra frumos numita Maiastru si produsa in fatidicul an 2008 de cei de la Carl Reh. E un vin de supermarket, nu tocmai scump, iar la o prima intalnire, acum cateva luni, n-a parut prea rau, in ciuda unor mici probleme. Se pare insa ca timpul petrecut in raft nu i-a prins tocmai bine.

Voi incepe cu ce-a fost bine. Partea interesanta a acestui vin e atacul - fructat si puternic, un pic picant, invaluie in forta, daca se poate zice asa. Nici mirosul nu-i de lepadat de fapt - acolo pruna (nu chiar uscata) e la putere, dar e dublata de ierburi aromatice si parca lemn - desi nu-s deloc sigur ca vinul asta a vazut lemnul la fata. Nu e foarte intens, dar e placut.

Insa dupa mirosul bun si atacul excelent, edificiul se prabuseste rapid. Vinul devine brusc tern, apos, neinteresant - doar un usor element piperat, picant mai ramane in picioare, insa e dublat neplacut (si ciudat) de un sentiment de drojdie si de bule fine de gaz. Postgustul e destul lung, dar la fel, ciudat si unidimensional. Taninii sunt medii, daca asta mai intereseaza pe cineva.

70 de puncte? Probabil ca da, din punct de vedere al calitatii l-as compara cu produsul celor de la S.E.R.V.E., chiar daca e destul de diferit in exprimare.

joi, 30 septembrie 2010

Cabernet Sauvignon Prestige 2007 Segarcea

Va avertizez - va pregatesc o serie de Fetesti Negre dubioase, dar imi voi face incalzirea cu un Cabernet Sauvignon deloc dubios.

Am baut doar un pahar acum cateva saptamani, undeva in oras. Nu am rezonat altfel decat senzorial cu el - dar nu din cauza vinului - sigur il voi mai incerca intr-un moment mai linistit. Asa ca descrierea mea va fi frugala - iata ce am scris in graba, odata intors acasa:

Un vin barbatesc, destul de dur, culoare foarte inchisa - dar indulcit un pic de aroma inedita de mere tomnatice. Miros destul de putin puternic, usor fructat-vegetal. Atac de cirese amare si coacaze, dupa care se simt mere si poate un pic de tamaie -  foarte placuta trecerea! Se mai simt si condimente. Totusi, poate e un pic prea astringent. Postgust lung, de cirese amare si lemn. Ar fi fost excelent daca taninii ar fi fost mai putin astringenti; dar nu e rau deloc nici asa, in special intr-o seara mai rece de toamna. Pana la urma asta e specificul Cabernet Sauvignon-ului. Faptul ca lemnul e subtil e foarte placut.

Mie mi-a placut - ii dau 81 de puncte, dar sunt curios cum ar evolua pe o perioada un pic mai indelungata. Asta e tot - pana il intalnesc din nou, orice cuvant in plus ar fi de umplutura.

Un chianti anonim

Vinul asta e anonim doar prin caracter. Numele e scris cat se poate de clar pe eticheta - Piccini Chianti 2009. Totusi, are un mare merit - e unul din vinurile baute in ultima vreme care mi-a intarit convingerea ca uneori e mai bine sa scriu scurt.

Stiu ca e tanar - probabil in timp va deveni mai frumos. Poate fi baut, e relativ bunicel, are partile lui interesante, dar nu ma voi obosi sa le descriu - nici el nu s-a obosit sa-mi ofere prea mult. L-am luat la reducere- minunat! dar prefer sa-mi cheltuiesc banii pe ceva mai interesant.

marți, 14 septembrie 2010

Feteasca Neagra 2008 - Vinul Cavalerului

Motto:

"Caracterizat prin arome complexe in care se disting prune uscate, mure si chiar piper, acest soi dificil este deosebit de sensibil si delicat. Depinzand de conditiile climatice ale fiecarui an de recolta, culoarea acestui vin, de la rubiniu delicat la violet profund este un indiciu sigur al potentialului de invechire.
Prin echilibrul deosebit su finetea parfumului, Feteasca Neagra din gama Vinul Cavalerului este ideala pentru gratar, preparate din carne rosie cu sos si branzeturi."
   - extras din textul de pe contraeticheta Vinul Cavalerului - Feteasca Neagra 2008


Prima intentie a fost sa dau acestei postari un titlu continand cuvintele "in cautarea tipicitatii". Cei ce gusta sau citesc vor intelege de ce - se spune prin cercurile de initiati ca producatorii romani de vin nu reusesc, dintr-un motiv sau altul, sa obtina doua Fetesti Negre asemanatoare. Chiar mai rau, se pare ca reusesc cu greu sa mai obtina cate una care sa se potriveasca cu tipicitatea soiului. Asta e o problema mai delicata, fiindca dupa umilele mele cunostinte, nici tipicitatea asta nu e definita foarte clar; insa pare-se ca majoritatea surselor cunoscute mie accepta drept caracteristici principale prunele uscate si condimentul.

Toate lamentarile astea ar putea totusi sa te faca sa te gandesti ca poate problema nu e neaparat a producatorilor, ci a felului in care sunt definite caracteristicile pe care ar trebui sa le indeplineasca o Feteasca Neagra. Sau poate ca pur si simplu un vin atat de popular va fi abordat si de multi producatori fara standarde. Ceea ce inseamna ca o intrebare mai interesanta ar putea fi: producatorii buni (nu neaparat de renume) obtin in mod consistent anumite caracteristici comune pentru vinurile din soiul asta? Sau macar exista ceva comun Fetestilor Negre dintr-o anumita regiune? Sau si mai bine - se produce in tara asta vreo Feteasca Neagra buna? (se pare ca da, dupa cum vom vedea intr-o postare viitoare)

Dar nu vreau sa deviez prea mult de la subiect. Voi mai spune doar ca Feteasca Neagra care mi-a placut mie cel mai mult pana acum - si anume versiunea 2006 a Special Reserve de la Halewood - a fost o feteasca pe care multi o considera a fi mai degraba un Merlot (dupa gust, vorba si port). Insa eu, pe vremea in care am degustat-o, nu prea eram interesat de asemenea fineturi sterpe, ci doar de gustul ala minunat de fruct si tamaie, care-mi evoca mie o curte de manastire (cliesul mai utilizat e chilie de maicuta, dar n-am avut pana acum ocazia de a vizita asa ceva). Si din pacate, oricat de bun mi s-ar fi parut mie gustul ala, nu mi-l mai amintesc atat de in detaliu incat sa ma pot pronunta asupra indelung-pomenitei tipicitati. Si mai mult, mi-e teama ca de mi-ar fi dat sa am din nou in fata mea acea minunata licoare, m-ar interesa cat negru sub unghie de drama lipsei tipicitatii, gandindu-ma mai degraba cum sa obtin mai repede un pahar din care s-o pot savura din nou. (Aici ar fi doua posibilitati - fie sunt o bruta hedonista, fie nu cred atat de mult in categorisiri si norme).

Tinand cont de cele de mai sus, era clar ca nu ar fi potrivit titlul la care ma gandisem. Asa ca, dupa o scurta tortura a unui creier lenes, mi-am zis ca mai potrivit pentru postarea pe care o cititi ar fi titlul "In cautarea gustului pierdut". Desigur, o asemenea afirmatie necesita niste justificari. Trebuie sa recunosc ca primele pahare din acest vin nu mi-au placut deloc, fara sa pot sa gasesc insa in mod obiectiv ceva care sa fie profund in neregula cu Feteasca asta neagra. Atat mirosul, cat si gustul mi s-au parut prea puternice, din topor, simple si fara fineturi. E adevarat ca am regasit in gust prune si in final condiment, insa mai era ceva acolo ce-mi amintea de vinul nu foarte grozav si lucrat fara grija al vecinului de la tara. Nici culoarea nu mi-a placut - undeva intre grena si visiniu, dar cu o tenta grea de cenusiu. Un pic ca o capsuna lasata prea mult timp in frigider. Vinul parea ciudat - moale si prea puternic in acelasi timp; diluat, dar in acelasi timp dur. Mai pe romaneste, avea tanini puternici, dar nu prea avea gust.

Nu am sa insist prea mult cu prezentarea, intrucat suspectez fie un defect de sticla, fie un defect al degustatorului. Ultima varianta a devenit plauzibila dupa ce jumatatea mea mai interesanta a considerat ca vinul e bun - gasindu-l plin si placut. Mie mi s-a parut facut pur si simplu din struguri necopti, desi nici macar aromele vegetale sau minerale nu erau prezente. Voi evita insa o discutie despre subiectivitate in degustarea de (sau imbibarea cu) vin si il voi incadra deocamdata in gama lunga (asa cum veti vedea) a rateurilor fetestii negre romanesti, cu mentinunea ca voi incerca peste o vreme sa-i mai acord o sansa, in caz ca nu producatorul e cel de vina pentru cei 20 de lei irositi.

Cum totusi poate fi baut, 70 de puncte.

P.S.: Tot produsa SERVE Ceptura, asteapta cuminte deschiderea o sticla de Cuvee Charlotte 2007 - iar evenimentul asta se va inatampla curand. Desigur, e alta gama si cu totul alt pret, dar poate ca va mai reabilita un pic o prima impresie proasta lasata de acest producator de la care, tinand cont de laudele aduse de multi, ma asteptam la ceva mai bun.

duminică, 29 august 2010

Terra Alba - Clos de Colombes

Da, inca un vin. De data asta, unul de la Clos de Colombes, un loc care merita, cred eu, mai multa atentie. A nu se intelege ca este necunoscut sau lipsit de mediatizare - se pare chiar ca a devenit un pic trendy, mai ales dupa aparitiile pe vinul.ro sau in diverse reviste culinare (bineinteles, nici faptul ca se afla in preajma unor statiuni de pe litoralul Marii Negre nu strica). Dar scopul meu nu este sa ma incadrez in trend, ci sa umplu un gol.

Terra Alba pare a fi cel mai putin laudat sortiment produs de Anne Marie Rosenberg si echipa ei. Poate ca celelalte doua vinuri produse acolo sunt mai de apreciat, sau poate ca un cupaj de Feteasca Alba si Riesling Italian nu e tocmai ce ar putea incanta cunoscatorii in ale vinului. In orice caz, n-am vazut pe nimeni ridicandu-i osanale; ba mai mult, cele cateva mentiuni ale acestei specii gasite cu motorul-nostru-de-cautare-cel-de-toate-zilele par a fi mai degraba generate de producator (interviuri, comunicate de presa) decat de entuziasmul nestavilit al vreunui blogger, critic sau cunoscator.

Nici eu nu voi fi foarte entuziast, dar pe de alta parte n-am ales sa scriu despre Terra Alba doar fiindca l-am baut, ci fiindca din punctul meu de vedere asta nu e un vin generic, nu se incadreaza in linia de licori pe care le cumperi de la supermarket, gusti niste fructe, simti un buchet floral si pana la urma nu ramai cu nimic. Asa ca nu voi incerca sa-l descriu in termeni de caracteristici organoleptice, ci de ganduri-trecatoare-pe-care-le-genereaza-o-sorbitura.

E galben-mieros, aproape de culoarea mierii de salcam, cu ceva urme de sediment in el. Miroase placut si relaxant, a flori si fructe, chiar cu un pic de vanilie. Imi aduce chiar aminte de miere, cam in acelasi fel in care o face mult mai laudatul Sauvignon Blanc produs la aceleasi domenii. Vinul insa nu e un Sauvignon Blanc mai "mic", are personalitatea lui - una mai sprintara, mai jucausa. Mai ales ca mierea nu se mai regaseste in gustul usor astringent, insa placut si interesant. E o bautura care sa acompanieze conversatia, nu introspectia. Nu solicita foarte mult atentia ca sa-l apreciezi, nu e suficient de complex incat sa te distraga.

Dar totusi ce e special la el? De ce i-am consacrat o ora din timpul meu doar pentru a-l descrie? Pai fiindca mie vinul asta imi spune cat de frumos e acolo, la domeniul creat de Anne Marie Rosenberg. Imi evoca foarte bine lumina de la trecerea dinspre miezul zilei spre seara, mirosul de lemn fierbinte, vantul cu usor iz de mare batand printre frunze si ragetul unui magar din vecini. Nu vreau ca postarea sa degenereze intr-o descriere (probabil nereusita) sau intr-o enumerare a unor placeri simple si personale. Asa ca ma voi opri cu senzatiile si amintirile aici. Insa indraznesc sa zic ca vinul asta are ceva extrem de special: reuseste sa captureze foarte mult din spiritul, dar mai ales din aromele locului in care e produs.


Pe Terra Alba merita deci s-o bei acolo, la sursa, sa vezi cat de bine se potriveste cu locul unde a fost creata. Nu fiindca vinul n-ar fi bun decat acolo, ci pentru ca sa intelegi mai bine ce vrea sa-ti spuna. Nu-i dau puncte. E un vin bun, nu senzational, dar care are acest je-ne-sais-quoi care-l face mai frumos decat ar lasa sa se inteleaga un punctaj. Daca vreti, puteti sa-i dati voi unul. Totusi, ma intreb - oare l-as fi apreciat la fel de mult daca n-as fi fost niciodata la Clos de Colombes?

miercuri, 18 august 2010

Produsul rosu de la Sarica-Niculitel

De fapt, vinul asta se numeste "Sortiment rosu", ceea ce m-a facut sa nu pot rezista tentatiei de a pune titlul de mai sus acestei noi incursiuni in lumea vinului de calitate (autoironia e intentionata). Si acum, povestea...

Dupa o ratacire de un sfert de ora printre rafturile prea-pline ale unui cunoscut h*permarket, prins intr-un profund conflict generat de tentatii, calcule, frustrari, zgarcenie si dorinta de a bea un vin bun, am decis sa ascult de ratiune. Ratiune care spunea ca o viata interesanta se cladeste pe baza unor experiente interesante. Sau poate, nu mai tin bine minte, ca daca vreau sa am un blog de vin interesant, va trebui sa scriu despre vinuri pe care nu le abordeaza toti bloggerii.

Zis si facut, mai ales ca ochiul meu ager a observat undeva, pe un raft de jos, cateva sticle cu un nume vag familiar, dar in acelasi timp si suficient de necunoscut - Sarica Niculitel, nume repetat parca la infinit pe eticheta vinului (mesaj subliminal?). Un vin din Delta Dunarii, sau macar de pe langa ea - bun! O eticheta cu o realizare grafica ciudata - si mai bine! Dar mai ales, un vin de care nu mai auzisem si pe care nu-l mai vazusem - excelent! Undeva pe eticheta, stingher, fara prea mari sanse de a fi observata, era si denumirea comerciala a produsului - "Sortiment rosu". Am stiut atunci ca asta e vinul pe care trebuie sa-l iau, sa-l beau, si apoi sa-l povestesc intru propasirea blogului. Si daca prin absurd as mai fi avut vreun dubiu, o privire pe contraeticheta a facut arsice orice urma de indoiala. Citez:

"Sarica-Niculitel - Sortiment Rosu
DOC-CMD
Burgund-Cabernet-Merlot

Acest vin a fost produs pe malurile Dunarii, din struguri apartinand varietatii Merlot, atent selectionati. De-a lungul fluviilor se nasc, dupa cum bine se stie, marile si renumitele vinuri.
Este un vin tanar, autentic, asa cum o demonstreaza calitatile organoleptice, care se preteaza la invechirea in sticla cel putin un an.
Se recomanda ca acest vin sa fie servit la o temperatura de 16-18 grade Celsius, sticla deschizandu-se cu 10-15 minute inainte de a se face degustarea

Min 11% alcool. Contine sulfiti".

Trecand peste cateva incoerente usor hilare, contraeticheta este, tosusi, una ceva mai informativa decat pare a fi standardul pe plaiurile noastre - trecand, bineinteles, si prin inevitabilul moment poetic al asocierii marilor fluvii cu marile vinuri. In plus, data de 9 Aprilie 2009, stampilata sec si manual pe eticheta, imi spune ca vinul deja s-a invechit ceva mai mult decat anul ala recomandat - si nu stiu daca asta sa ma bucure sau sa ma sperie. In orice caz, de la inaltimea celor aproximativ 10 lei cheltuiti, nu ma sperie prea tare.

Asa ca odata ajuns acasa, purced la deschiderea sticlei, o las cele 10-15 minute regulamentare, masor chiar cu termometrul de vin sa fiu sigur ca si temperatura e cea recomandata, si torn in pahar.
De aici incolo, las notele luate in febra momentului sa vorbeasca:
- dop destul de dubios, din pluta proasta, a iesit prea usor (ma tem ca va avea defecte din cauza asta)
- culoare: rosu burgund, limpede, placuta
- nas: prune verzi, strugure, cerneala, ceva mineral, mere verzi, visina. Placut si el, nu foarte puternic. Mai putine fructe - in sfarsit !
- gust: prune nu foarte coapte la inceput, dublate de ceva mineral. Apoi visine, senzatie care vine odata cu perceperea unor tanini foarte puternici. Condiment - ceva spre piper negru, dar si o senzatie vegetala destul de puternica, dar deloc neplacuta.
- postgust - mediu, vegetal-condimentat, cu tanini un pic duri, persistenti.

Vinul pare chiar a fi baricat, desi e greu de crezut ca ar putea fi. In plus, nu are fructul obscen de vivace care ingreuneaza multe alte vinuri, si surprinde prin note minerale si vegetale foarte placute, bine integrate cu restul tonalitatilor. Din pacate, alcoolul nu e chiar bine integrat, desi e destul de putin (11%). Nu ma voi lansa in speculatii privind procesul de fabricare sau vremea din anul recoltei (an despre care pot doar sa banuiesc ca a fost 2008, pe eticheta nu e precizat). Cert e ca a iesit un vin taninos, cu relativ putin fruct, putin alcool, care dupa o zi la frigider incepe sa-si piarda vijelios din farmec si complexitate, iar dupa 3 zile are suficient de mult acid acetic incat sa ia drumul canalizarii.

Din punctul meu de vedere e un vin de recomandat, fie doar si pentru o experienta un pic diferita. Eu ii dau 75 de puncte (poate influentat si de pretul modic), dar ii dau puncte mai mult de dragul unui sistem de referinta, fie el si subiectiv. "Sortimentul rosu" e un vin pe care sa-l bei (intr-o singura zi), nu sa-l punctezi.

P.S.: Am descoperit mai apoi ca ar mai fi multe de spus despre Sarica-Niculitel, dar si despre cei care produc vinul asta. Insa aceste informatii sunt mai usor de gasit pe internet, deci va las pe voi sa o faceti, daca v-am trezit interesul...

luni, 16 august 2010

Cateva explicatii

Pentru a nu lasa loc de interpretari: nu fac reclama niciunei podgorii. Urmatoarea postare - care sper sa vina repede, va fi despre un vin de la Negrini sau poate de la Sarica-Niculitel. Sau poate de la Oprisor.

Din ce vad, e buna (sau macar practicata) distantarea in mod formal si explicit de "jucatorii" din industria vinului - printr-o fraza de genul: "nu sunt angajat al niciunei companii de vin, si in general, nu sunt in niciun fel de conflict de interese ce ar putea afecta cititorul onest, inocent, platitor de taxe, care vine aici sa afle pareri sincere si dezinteresate despre vinuri". Cititorul la propriu, fiindca se pare ca deocamdata sunt unicul cititor al acestui blog, si nu prefigurez mari realizari pe viitor in directia asta.

OK, fiti deci siguri ca nu ma aflu in niciun astfel de conflict de interese, nici chiar cu propria-mi persoana.

Am remarcat ca se mai practica ceva: manifestul, declaratia de intentie, deviza ce-l mana pe blogger in lupta. Mi-ar placea si mie sa am unul, dar momentan nu reusesc sa-l conturez prea bine. Sau macar sa-l exprim intr-o forma inteligibila si pentru altii.

Sper ca el se va decanta pana la urma din ce voi mai scrie aici. Probabil ca asta e, pana la urma, scopul blogului - descoperirea. Fie a vinurilor, fie a propriei persoane, fie - poate - a altor persoane interesante. Tot ce pot sa sper e ca blogul nu e si nu va fi prea corny sau pretios, fiindca pana acum constat ca am tendinta asta (am intervenit serios in cele doar doua postari de pana acum, si a trebuit sa tai tone de carne de cliseu).

Acestea fiind spuse, sa curga produsul rosu!

Cuvee Uberland 2007

Intr-o trecere surprinzatoare de la cel mai ieftin vin imbuteliat al celor de la Recas la cel mai scump, si de la publicarea unei postari seara, sub usoara influenta a alcoolului, la postarea dis-de-dimineata, sub usoara influenta a nesomnului, va voi vorbi azi despre Cuvee Uberland 2007 - vinul cu care cei de la mai-devreme-amintita podgorie banateana incearca sa realizeze chiar mai mult decat au facut cu mult-laudatul Uberland 2006. Din pacate, pe cel din 2006 nu l-am baut inca - si cu putin ghinion s-ar putea sa nu-l beau niciodata -  deci nu va putea fi vorba de o comparatie intre ele.

Primul contact cu vinul asta a fost, cum era de asteptat, vizual. Mai exact, l-am privit timp de vreo ora si ceva stand in decantor (chestiune cu larg potential de dezbatere, care deja merita discutata intr-o postare separata), in timp ce am savurat incetisor un pahar din frumosul rose facut de cei de la Prince Stirbey. Despre rose-ul asta de la Stirbey sper ca voi scrie intr-o postare separata, caci m-a facut sa regret ca am dedicat primul si probabil cel mai incoerent mesaj ce va fi vreodata publicat pe blogul asta unui alt rose, mult mai banal.

Avertisment - daca vreti sa stiti doar despre Cuvee Uberland, sariti va rog vreo trei paragrafe.

Mai inainte de a purcede la descrierea lui Uberland 2007, ar trebui sa va spun ceva si despre background-ul meu. Nu de alta, dar daca despre un vin de 10 lei, cu nume jucaus, i-ar putea fi permis si unui amator neofit (sic!) sa vorbeasca, despre un vin care se doreste a fi serios si cu numele, si cu pretul, si cu multe alte chestii, parca n-ar fi frumos sa-si dea cu parerea orice oarecare.


Problema este insa ca cel ce va scrie acum cam este, din punct de vedere al expertizei bahice, un oarecare. Prima intalnire a lui cu un vin a fost acum multi ani, intr-o zi de toamna frumoasa, dupa o excursie la cules prune/perje, si vinul intalnit atunci a fost o Busuioaca de Bohotin ce ori era mai buna in acele vremuri, ori era suficient de abordabila pentru un pusti de 15-16 ani. Anumite lucruri e mai bine sa ramana nestiute - si Busuioaca asta e un vin pe care-l evit tocmai din acest motiv. Dupa acea intalnire, au venit multe alte intalniri cu tot felul de posirci chimice, vinuri teribil de dulci si proaste, sau dulci si teribil de proaste dar mai ales - multa, multa, prea multa bere. Si dezmatul asta a continuat, intr-o forma sau alta, timp de vreo 10 ani (da, am fost vinovat de infractiunea de dezmat in forma continuata) - pana a avut loc revelatia.

Revelatia a fost una aparent banala: si anume ca mi-as dori sa cumpar o sticla de Sec de Murfatlar de la chioscul de langa bloc. Asta se intampla intr-o seara friguroasa, in care, aparent intamplator pentru mine, downloadasem un album al lui Nicu Pestera si Semintele Rele - Bluz de Abator/Lira lui Orfeu. Si combinatia favorabila de elemente, combinatie mai improbabila decat alinierea planetelor, a dus la multe lucruri bune, pe care le-as putea povesti in multe alte paragrafe (prea multe). Cel mai important din punctul de vedere al acestui blog este ca, de vreo trei ani, am inceput sa explorez, usor-usor, lumea asta a vinului ceva mai bun. Cu alte cuvinte, trei ani de experienta relevanta in CV, iar cea cu adevarat relevanta a venit mai mult prin ultimul an. Sunt deci un neofit - q.e.d. In plus de la o vreme sunt si inginer (oroare!), nu excelez la capitolul simt al gustului/mirosului si nu am baut vreodata vinuri mai scumpe de 80-90 de lei.

Inapoi la Cuvee Uberland:

Acum probabil va intrebati ce e cu toata povestea asta, cu toate mentiunile astea de vinuri ce au fost candva bune, cu referintele afective si amintirile placute. Raspunsul e simplu - despre Cuvee Uberland as putea sa scriu sec, sa zic ca prima impresie, atat olfactiva cat si gustativa este de coacaze, si poate chiar, cu un pic de efort al imaginatiei, de rosii coapte. Apoi peste zece minute incep sa se simta visinele. Apoi peste inca vreun sfert de ora vanilia. Apoi piele si tabac si ciocolata neagra. As putea sa va zic ca este extrem de placut si rotund in gura. Ca are parca si cafea. Ca desi l-am baut in aer liber, aromele au evoluat exceptional.

Dar toate astea sunt irelevante. Vinul asta cu nume ciudat a produs mai mult decat niste senzatii fizice, care oricum sunt si ele greu de descris. A produs si mai mult decat niste asocieri placute - de genul rosii coapte din gradina bunicii - desi bunica nu prea avea, saraca, rosii in gradina, si m-am trezit doar victima unui cliseu cultural aflat acum la moda. Intr-un fel sau altul, printr-o modalitate pe care probabil sunt inca nedemn s-o descopar, fiecare inghititura din vinul asta a produs senzatia aceea de bine extrem, de atingere a unei stari de fericire refuzata omului trecut de o anumita varsta, de bucurie de inceputuri, de copilarie.

Si tocmai de asta, eu, un neofit, mi-am permis sa scriu despre el. Nu vreau sa exagerez prea mult, Nu a fost o experienta metafizica, nu a fost o noua revelatie (desi nici acel Sec de Murfatlar nu a parut o revelatie pana cand m-am apucat sa scriu acest post si am inteles, in sfarsit, conspiratia...). Insa nu a fost nici doar un vin bine facut, pe care sa-l descrii cu termeni precum de calitate sau serios.

Ii dau 91 de puncte, dar asta e irelevant. N-am baut prea multe vinuri carora altii, mai priceputi, sa le fi dat un asemenea punctaj. Lauda adevarata pe care i-o pot aduce nu e scorul, ci ca m-a convins cumva sa scriu, asa prost cum m-am priceput, intr-o singura postare, despre unele din amintirile mele cele mai placute. Din cauza lui v-am aratat, pe nepusa masa, chiar daca din spatele unei perdele mai groase, o bucata din ce zace sub masca mea zilnica.

Gata cu lirismul, incercati-l si contraziceti-ma daca n-am dreptate.

marți, 20 iulie 2010

O frunza de vin

Recunosc, sunt narcisist. Sigur nu e prima data cand un "blogger" ajunge la concluzia asta; insa de-ar fi sa scriu pe acest blog doar despre mine, m-as opri aici. Ce vreau eu nu e sa scriu direct despre mine, ci sa va las sa ma descoperiti - probabil o faza mai avansta a narcisismului. Deci ma veti descoperi prin ce scriu despre vin...

Sper ca paragraful de mai sus are un pic de sens, e scris sub influenta nefasta pentru coerenta a catorva pahare de Rose Frunza de la Recas, baute pe ficatul gol. Eu unul nu mai cred in coerenta exprimarii, probabil veti constata asta, desi ma straduiesc s-o obtin. Mult mai importanta e coerenta senzatiilor (si nu numai) - de exemplu a celor pe care le poate da vinul, chiar si acest rose catalogat ca vin de masa de producatorul lui si vandut doar intr-un anume h*permarket la un pret de nimic.

Daca de banii astia mi-as fi cumparat vreun vin baban*, sigur as fi fost mai incoerent. Dar incoerenta e neplacuta cand nu e dublata de placere. E trista, e angoasanta, aminteste de moarte si de imposibilitatea de-a scapa de caldura de iulie si de griul blocurilor la care ma zgaiesc pe geam in timp ce scriu.

Vinul asta, asa simplu cum e el, asa aromat, nitel dulce si remarcabil de nesofisticat, ofera placere. Placerea de a incerca sa-l fotografiezi fara sa reusesti sa obtii o imagine misto, placerea de a pierde tot timpul ce e mai important din Bear Grylls fiindca esti prea ocupat sa scrii despre vin, placerea de a te bucura chiar si de reclamele stupide de pe Disc*very fara sa-ti dai seama decat prea tarziu ca vinul e ca si ele: te loveste jos, sub centura, mai ales cand te simti bine si ne-bine in acelasi timp. (Da, Bear Grylls! Uneori omul trebuie sa simta ca traieste, chiar daca o face uitandu-se la altii cum se prefac ca supravietuiesc)

Fiind si eu la fel de conformist ca vinul asta, voi scrie acum concluzia finala. Si ea ar suna cam asa: accesibil, placut, nitel vulgar, vin de vara si de relaxare a mintii, care te poate deci face sa uiti un pic de masca ta si sa te intorci la ce esti de fapt: un capcaun pus pe sorbit nectarul vietii, un individ dornic de un prieten care sa te bata prea tare pe umar in timp ce-ti zice ca viitorul e la fel de roz ca vinul.

73 de puncte si un avertisment: nu-l beti decat daca sunteti bucurosi, dar si un pic neincrezatori in viitor. Eu ma duc sa-mi mai pun un pahar de vin - poate asa va trece senzatia de neincredere.

P.S.:
Culoare: foarte placuta, fir-ar sa fie. Pacat ca nu-mi ies mie in poze.
Nas: floral, visinos, fructos de padure, dar si citric, cu vagi note de vin prost pe care-l luam in clasa a 12-a la douajdemii litrul si cu care ne duceam acasa la Paul.
Gust: acrisor-fructat, un amestec de capsuna, ananas, citrice si nitel alcool crud.
Post-gust: acrisor-amarui, vine cat se poate de firesc in continuarea gustului si adauga ceva grapefruit. Destul de lung, dar si destul de neinteresant.

A doua zi s-au simtit si un pic de cirese, si a devenit observabil si un oarecare iz de drojdii.