duminică, 29 august 2010

Terra Alba - Clos de Colombes

Da, inca un vin. De data asta, unul de la Clos de Colombes, un loc care merita, cred eu, mai multa atentie. A nu se intelege ca este necunoscut sau lipsit de mediatizare - se pare chiar ca a devenit un pic trendy, mai ales dupa aparitiile pe vinul.ro sau in diverse reviste culinare (bineinteles, nici faptul ca se afla in preajma unor statiuni de pe litoralul Marii Negre nu strica). Dar scopul meu nu este sa ma incadrez in trend, ci sa umplu un gol.

Terra Alba pare a fi cel mai putin laudat sortiment produs de Anne Marie Rosenberg si echipa ei. Poate ca celelalte doua vinuri produse acolo sunt mai de apreciat, sau poate ca un cupaj de Feteasca Alba si Riesling Italian nu e tocmai ce ar putea incanta cunoscatorii in ale vinului. In orice caz, n-am vazut pe nimeni ridicandu-i osanale; ba mai mult, cele cateva mentiuni ale acestei specii gasite cu motorul-nostru-de-cautare-cel-de-toate-zilele par a fi mai degraba generate de producator (interviuri, comunicate de presa) decat de entuziasmul nestavilit al vreunui blogger, critic sau cunoscator.

Nici eu nu voi fi foarte entuziast, dar pe de alta parte n-am ales sa scriu despre Terra Alba doar fiindca l-am baut, ci fiindca din punctul meu de vedere asta nu e un vin generic, nu se incadreaza in linia de licori pe care le cumperi de la supermarket, gusti niste fructe, simti un buchet floral si pana la urma nu ramai cu nimic. Asa ca nu voi incerca sa-l descriu in termeni de caracteristici organoleptice, ci de ganduri-trecatoare-pe-care-le-genereaza-o-sorbitura.

E galben-mieros, aproape de culoarea mierii de salcam, cu ceva urme de sediment in el. Miroase placut si relaxant, a flori si fructe, chiar cu un pic de vanilie. Imi aduce chiar aminte de miere, cam in acelasi fel in care o face mult mai laudatul Sauvignon Blanc produs la aceleasi domenii. Vinul insa nu e un Sauvignon Blanc mai "mic", are personalitatea lui - una mai sprintara, mai jucausa. Mai ales ca mierea nu se mai regaseste in gustul usor astringent, insa placut si interesant. E o bautura care sa acompanieze conversatia, nu introspectia. Nu solicita foarte mult atentia ca sa-l apreciezi, nu e suficient de complex incat sa te distraga.

Dar totusi ce e special la el? De ce i-am consacrat o ora din timpul meu doar pentru a-l descrie? Pai fiindca mie vinul asta imi spune cat de frumos e acolo, la domeniul creat de Anne Marie Rosenberg. Imi evoca foarte bine lumina de la trecerea dinspre miezul zilei spre seara, mirosul de lemn fierbinte, vantul cu usor iz de mare batand printre frunze si ragetul unui magar din vecini. Nu vreau ca postarea sa degenereze intr-o descriere (probabil nereusita) sau intr-o enumerare a unor placeri simple si personale. Asa ca ma voi opri cu senzatiile si amintirile aici. Insa indraznesc sa zic ca vinul asta are ceva extrem de special: reuseste sa captureze foarte mult din spiritul, dar mai ales din aromele locului in care e produs.


Pe Terra Alba merita deci s-o bei acolo, la sursa, sa vezi cat de bine se potriveste cu locul unde a fost creata. Nu fiindca vinul n-ar fi bun decat acolo, ci pentru ca sa intelegi mai bine ce vrea sa-ti spuna. Nu-i dau puncte. E un vin bun, nu senzational, dar care are acest je-ne-sais-quoi care-l face mai frumos decat ar lasa sa se inteleaga un punctaj. Daca vreti, puteti sa-i dati voi unul. Totusi, ma intreb - oare l-as fi apreciat la fel de mult daca n-as fi fost niciodata la Clos de Colombes?

miercuri, 18 august 2010

Produsul rosu de la Sarica-Niculitel

De fapt, vinul asta se numeste "Sortiment rosu", ceea ce m-a facut sa nu pot rezista tentatiei de a pune titlul de mai sus acestei noi incursiuni in lumea vinului de calitate (autoironia e intentionata). Si acum, povestea...

Dupa o ratacire de un sfert de ora printre rafturile prea-pline ale unui cunoscut h*permarket, prins intr-un profund conflict generat de tentatii, calcule, frustrari, zgarcenie si dorinta de a bea un vin bun, am decis sa ascult de ratiune. Ratiune care spunea ca o viata interesanta se cladeste pe baza unor experiente interesante. Sau poate, nu mai tin bine minte, ca daca vreau sa am un blog de vin interesant, va trebui sa scriu despre vinuri pe care nu le abordeaza toti bloggerii.

Zis si facut, mai ales ca ochiul meu ager a observat undeva, pe un raft de jos, cateva sticle cu un nume vag familiar, dar in acelasi timp si suficient de necunoscut - Sarica Niculitel, nume repetat parca la infinit pe eticheta vinului (mesaj subliminal?). Un vin din Delta Dunarii, sau macar de pe langa ea - bun! O eticheta cu o realizare grafica ciudata - si mai bine! Dar mai ales, un vin de care nu mai auzisem si pe care nu-l mai vazusem - excelent! Undeva pe eticheta, stingher, fara prea mari sanse de a fi observata, era si denumirea comerciala a produsului - "Sortiment rosu". Am stiut atunci ca asta e vinul pe care trebuie sa-l iau, sa-l beau, si apoi sa-l povestesc intru propasirea blogului. Si daca prin absurd as mai fi avut vreun dubiu, o privire pe contraeticheta a facut arsice orice urma de indoiala. Citez:

"Sarica-Niculitel - Sortiment Rosu
DOC-CMD
Burgund-Cabernet-Merlot

Acest vin a fost produs pe malurile Dunarii, din struguri apartinand varietatii Merlot, atent selectionati. De-a lungul fluviilor se nasc, dupa cum bine se stie, marile si renumitele vinuri.
Este un vin tanar, autentic, asa cum o demonstreaza calitatile organoleptice, care se preteaza la invechirea in sticla cel putin un an.
Se recomanda ca acest vin sa fie servit la o temperatura de 16-18 grade Celsius, sticla deschizandu-se cu 10-15 minute inainte de a se face degustarea

Min 11% alcool. Contine sulfiti".

Trecand peste cateva incoerente usor hilare, contraeticheta este, tosusi, una ceva mai informativa decat pare a fi standardul pe plaiurile noastre - trecand, bineinteles, si prin inevitabilul moment poetic al asocierii marilor fluvii cu marile vinuri. In plus, data de 9 Aprilie 2009, stampilata sec si manual pe eticheta, imi spune ca vinul deja s-a invechit ceva mai mult decat anul ala recomandat - si nu stiu daca asta sa ma bucure sau sa ma sperie. In orice caz, de la inaltimea celor aproximativ 10 lei cheltuiti, nu ma sperie prea tare.

Asa ca odata ajuns acasa, purced la deschiderea sticlei, o las cele 10-15 minute regulamentare, masor chiar cu termometrul de vin sa fiu sigur ca si temperatura e cea recomandata, si torn in pahar.
De aici incolo, las notele luate in febra momentului sa vorbeasca:
- dop destul de dubios, din pluta proasta, a iesit prea usor (ma tem ca va avea defecte din cauza asta)
- culoare: rosu burgund, limpede, placuta
- nas: prune verzi, strugure, cerneala, ceva mineral, mere verzi, visina. Placut si el, nu foarte puternic. Mai putine fructe - in sfarsit !
- gust: prune nu foarte coapte la inceput, dublate de ceva mineral. Apoi visine, senzatie care vine odata cu perceperea unor tanini foarte puternici. Condiment - ceva spre piper negru, dar si o senzatie vegetala destul de puternica, dar deloc neplacuta.
- postgust - mediu, vegetal-condimentat, cu tanini un pic duri, persistenti.

Vinul pare chiar a fi baricat, desi e greu de crezut ca ar putea fi. In plus, nu are fructul obscen de vivace care ingreuneaza multe alte vinuri, si surprinde prin note minerale si vegetale foarte placute, bine integrate cu restul tonalitatilor. Din pacate, alcoolul nu e chiar bine integrat, desi e destul de putin (11%). Nu ma voi lansa in speculatii privind procesul de fabricare sau vremea din anul recoltei (an despre care pot doar sa banuiesc ca a fost 2008, pe eticheta nu e precizat). Cert e ca a iesit un vin taninos, cu relativ putin fruct, putin alcool, care dupa o zi la frigider incepe sa-si piarda vijelios din farmec si complexitate, iar dupa 3 zile are suficient de mult acid acetic incat sa ia drumul canalizarii.

Din punctul meu de vedere e un vin de recomandat, fie doar si pentru o experienta un pic diferita. Eu ii dau 75 de puncte (poate influentat si de pretul modic), dar ii dau puncte mai mult de dragul unui sistem de referinta, fie el si subiectiv. "Sortimentul rosu" e un vin pe care sa-l bei (intr-o singura zi), nu sa-l punctezi.

P.S.: Am descoperit mai apoi ca ar mai fi multe de spus despre Sarica-Niculitel, dar si despre cei care produc vinul asta. Insa aceste informatii sunt mai usor de gasit pe internet, deci va las pe voi sa o faceti, daca v-am trezit interesul...

luni, 16 august 2010

Cateva explicatii

Pentru a nu lasa loc de interpretari: nu fac reclama niciunei podgorii. Urmatoarea postare - care sper sa vina repede, va fi despre un vin de la Negrini sau poate de la Sarica-Niculitel. Sau poate de la Oprisor.

Din ce vad, e buna (sau macar practicata) distantarea in mod formal si explicit de "jucatorii" din industria vinului - printr-o fraza de genul: "nu sunt angajat al niciunei companii de vin, si in general, nu sunt in niciun fel de conflict de interese ce ar putea afecta cititorul onest, inocent, platitor de taxe, care vine aici sa afle pareri sincere si dezinteresate despre vinuri". Cititorul la propriu, fiindca se pare ca deocamdata sunt unicul cititor al acestui blog, si nu prefigurez mari realizari pe viitor in directia asta.

OK, fiti deci siguri ca nu ma aflu in niciun astfel de conflict de interese, nici chiar cu propria-mi persoana.

Am remarcat ca se mai practica ceva: manifestul, declaratia de intentie, deviza ce-l mana pe blogger in lupta. Mi-ar placea si mie sa am unul, dar momentan nu reusesc sa-l conturez prea bine. Sau macar sa-l exprim intr-o forma inteligibila si pentru altii.

Sper ca el se va decanta pana la urma din ce voi mai scrie aici. Probabil ca asta e, pana la urma, scopul blogului - descoperirea. Fie a vinurilor, fie a propriei persoane, fie - poate - a altor persoane interesante. Tot ce pot sa sper e ca blogul nu e si nu va fi prea corny sau pretios, fiindca pana acum constat ca am tendinta asta (am intervenit serios in cele doar doua postari de pana acum, si a trebuit sa tai tone de carne de cliseu).

Acestea fiind spuse, sa curga produsul rosu!

Cuvee Uberland 2007

Intr-o trecere surprinzatoare de la cel mai ieftin vin imbuteliat al celor de la Recas la cel mai scump, si de la publicarea unei postari seara, sub usoara influenta a alcoolului, la postarea dis-de-dimineata, sub usoara influenta a nesomnului, va voi vorbi azi despre Cuvee Uberland 2007 - vinul cu care cei de la mai-devreme-amintita podgorie banateana incearca sa realizeze chiar mai mult decat au facut cu mult-laudatul Uberland 2006. Din pacate, pe cel din 2006 nu l-am baut inca - si cu putin ghinion s-ar putea sa nu-l beau niciodata -  deci nu va putea fi vorba de o comparatie intre ele.

Primul contact cu vinul asta a fost, cum era de asteptat, vizual. Mai exact, l-am privit timp de vreo ora si ceva stand in decantor (chestiune cu larg potential de dezbatere, care deja merita discutata intr-o postare separata), in timp ce am savurat incetisor un pahar din frumosul rose facut de cei de la Prince Stirbey. Despre rose-ul asta de la Stirbey sper ca voi scrie intr-o postare separata, caci m-a facut sa regret ca am dedicat primul si probabil cel mai incoerent mesaj ce va fi vreodata publicat pe blogul asta unui alt rose, mult mai banal.

Avertisment - daca vreti sa stiti doar despre Cuvee Uberland, sariti va rog vreo trei paragrafe.

Mai inainte de a purcede la descrierea lui Uberland 2007, ar trebui sa va spun ceva si despre background-ul meu. Nu de alta, dar daca despre un vin de 10 lei, cu nume jucaus, i-ar putea fi permis si unui amator neofit (sic!) sa vorbeasca, despre un vin care se doreste a fi serios si cu numele, si cu pretul, si cu multe alte chestii, parca n-ar fi frumos sa-si dea cu parerea orice oarecare.


Problema este insa ca cel ce va scrie acum cam este, din punct de vedere al expertizei bahice, un oarecare. Prima intalnire a lui cu un vin a fost acum multi ani, intr-o zi de toamna frumoasa, dupa o excursie la cules prune/perje, si vinul intalnit atunci a fost o Busuioaca de Bohotin ce ori era mai buna in acele vremuri, ori era suficient de abordabila pentru un pusti de 15-16 ani. Anumite lucruri e mai bine sa ramana nestiute - si Busuioaca asta e un vin pe care-l evit tocmai din acest motiv. Dupa acea intalnire, au venit multe alte intalniri cu tot felul de posirci chimice, vinuri teribil de dulci si proaste, sau dulci si teribil de proaste dar mai ales - multa, multa, prea multa bere. Si dezmatul asta a continuat, intr-o forma sau alta, timp de vreo 10 ani (da, am fost vinovat de infractiunea de dezmat in forma continuata) - pana a avut loc revelatia.

Revelatia a fost una aparent banala: si anume ca mi-as dori sa cumpar o sticla de Sec de Murfatlar de la chioscul de langa bloc. Asta se intampla intr-o seara friguroasa, in care, aparent intamplator pentru mine, downloadasem un album al lui Nicu Pestera si Semintele Rele - Bluz de Abator/Lira lui Orfeu. Si combinatia favorabila de elemente, combinatie mai improbabila decat alinierea planetelor, a dus la multe lucruri bune, pe care le-as putea povesti in multe alte paragrafe (prea multe). Cel mai important din punctul de vedere al acestui blog este ca, de vreo trei ani, am inceput sa explorez, usor-usor, lumea asta a vinului ceva mai bun. Cu alte cuvinte, trei ani de experienta relevanta in CV, iar cea cu adevarat relevanta a venit mai mult prin ultimul an. Sunt deci un neofit - q.e.d. In plus de la o vreme sunt si inginer (oroare!), nu excelez la capitolul simt al gustului/mirosului si nu am baut vreodata vinuri mai scumpe de 80-90 de lei.

Inapoi la Cuvee Uberland:

Acum probabil va intrebati ce e cu toata povestea asta, cu toate mentiunile astea de vinuri ce au fost candva bune, cu referintele afective si amintirile placute. Raspunsul e simplu - despre Cuvee Uberland as putea sa scriu sec, sa zic ca prima impresie, atat olfactiva cat si gustativa este de coacaze, si poate chiar, cu un pic de efort al imaginatiei, de rosii coapte. Apoi peste zece minute incep sa se simta visinele. Apoi peste inca vreun sfert de ora vanilia. Apoi piele si tabac si ciocolata neagra. As putea sa va zic ca este extrem de placut si rotund in gura. Ca are parca si cafea. Ca desi l-am baut in aer liber, aromele au evoluat exceptional.

Dar toate astea sunt irelevante. Vinul asta cu nume ciudat a produs mai mult decat niste senzatii fizice, care oricum sunt si ele greu de descris. A produs si mai mult decat niste asocieri placute - de genul rosii coapte din gradina bunicii - desi bunica nu prea avea, saraca, rosii in gradina, si m-am trezit doar victima unui cliseu cultural aflat acum la moda. Intr-un fel sau altul, printr-o modalitate pe care probabil sunt inca nedemn s-o descopar, fiecare inghititura din vinul asta a produs senzatia aceea de bine extrem, de atingere a unei stari de fericire refuzata omului trecut de o anumita varsta, de bucurie de inceputuri, de copilarie.

Si tocmai de asta, eu, un neofit, mi-am permis sa scriu despre el. Nu vreau sa exagerez prea mult, Nu a fost o experienta metafizica, nu a fost o noua revelatie (desi nici acel Sec de Murfatlar nu a parut o revelatie pana cand m-am apucat sa scriu acest post si am inteles, in sfarsit, conspiratia...). Insa nu a fost nici doar un vin bine facut, pe care sa-l descrii cu termeni precum de calitate sau serios.

Ii dau 91 de puncte, dar asta e irelevant. N-am baut prea multe vinuri carora altii, mai priceputi, sa le fi dat un asemenea punctaj. Lauda adevarata pe care i-o pot aduce nu e scorul, ci ca m-a convins cumva sa scriu, asa prost cum m-am priceput, intr-o singura postare, despre unele din amintirile mele cele mai placute. Din cauza lui v-am aratat, pe nepusa masa, chiar daca din spatele unei perdele mai groase, o bucata din ce zace sub masca mea zilnica.

Gata cu lirismul, incercati-l si contraziceti-ma daca n-am dreptate.