duminică, 29 august 2010

Terra Alba - Clos de Colombes

Da, inca un vin. De data asta, unul de la Clos de Colombes, un loc care merita, cred eu, mai multa atentie. A nu se intelege ca este necunoscut sau lipsit de mediatizare - se pare chiar ca a devenit un pic trendy, mai ales dupa aparitiile pe vinul.ro sau in diverse reviste culinare (bineinteles, nici faptul ca se afla in preajma unor statiuni de pe litoralul Marii Negre nu strica). Dar scopul meu nu este sa ma incadrez in trend, ci sa umplu un gol.

Terra Alba pare a fi cel mai putin laudat sortiment produs de Anne Marie Rosenberg si echipa ei. Poate ca celelalte doua vinuri produse acolo sunt mai de apreciat, sau poate ca un cupaj de Feteasca Alba si Riesling Italian nu e tocmai ce ar putea incanta cunoscatorii in ale vinului. In orice caz, n-am vazut pe nimeni ridicandu-i osanale; ba mai mult, cele cateva mentiuni ale acestei specii gasite cu motorul-nostru-de-cautare-cel-de-toate-zilele par a fi mai degraba generate de producator (interviuri, comunicate de presa) decat de entuziasmul nestavilit al vreunui blogger, critic sau cunoscator.

Nici eu nu voi fi foarte entuziast, dar pe de alta parte n-am ales sa scriu despre Terra Alba doar fiindca l-am baut, ci fiindca din punctul meu de vedere asta nu e un vin generic, nu se incadreaza in linia de licori pe care le cumperi de la supermarket, gusti niste fructe, simti un buchet floral si pana la urma nu ramai cu nimic. Asa ca nu voi incerca sa-l descriu in termeni de caracteristici organoleptice, ci de ganduri-trecatoare-pe-care-le-genereaza-o-sorbitura.

E galben-mieros, aproape de culoarea mierii de salcam, cu ceva urme de sediment in el. Miroase placut si relaxant, a flori si fructe, chiar cu un pic de vanilie. Imi aduce chiar aminte de miere, cam in acelasi fel in care o face mult mai laudatul Sauvignon Blanc produs la aceleasi domenii. Vinul insa nu e un Sauvignon Blanc mai "mic", are personalitatea lui - una mai sprintara, mai jucausa. Mai ales ca mierea nu se mai regaseste in gustul usor astringent, insa placut si interesant. E o bautura care sa acompanieze conversatia, nu introspectia. Nu solicita foarte mult atentia ca sa-l apreciezi, nu e suficient de complex incat sa te distraga.

Dar totusi ce e special la el? De ce i-am consacrat o ora din timpul meu doar pentru a-l descrie? Pai fiindca mie vinul asta imi spune cat de frumos e acolo, la domeniul creat de Anne Marie Rosenberg. Imi evoca foarte bine lumina de la trecerea dinspre miezul zilei spre seara, mirosul de lemn fierbinte, vantul cu usor iz de mare batand printre frunze si ragetul unui magar din vecini. Nu vreau ca postarea sa degenereze intr-o descriere (probabil nereusita) sau intr-o enumerare a unor placeri simple si personale. Asa ca ma voi opri cu senzatiile si amintirile aici. Insa indraznesc sa zic ca vinul asta are ceva extrem de special: reuseste sa captureze foarte mult din spiritul, dar mai ales din aromele locului in care e produs.


Pe Terra Alba merita deci s-o bei acolo, la sursa, sa vezi cat de bine se potriveste cu locul unde a fost creata. Nu fiindca vinul n-ar fi bun decat acolo, ci pentru ca sa intelegi mai bine ce vrea sa-ti spuna. Nu-i dau puncte. E un vin bun, nu senzational, dar care are acest je-ne-sais-quoi care-l face mai frumos decat ar lasa sa se inteleaga un punctaj. Daca vreti, puteti sa-i dati voi unul. Totusi, ma intreb - oare l-as fi apreciat la fel de mult daca n-as fi fost niciodata la Clos de Colombes?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu