joi, 28 octombrie 2010

Cabernet Sauvignon Enira 2008 - partea a doua

1. Punctajul meu pentru Cabernet Sauvignon 2008 de la Enira este de 88 de puncte. Un punctaj nu se potrivea cu tonul postarii precedente. Ar fi primit chiar mai mult daca nasul si atacul ar fi avut o continuare pe masura - desi nici ce-a avut n-a fost rau deloc.
2. Blogul asta nu are pretentii literare. Pe de alta parte, sunt sigur ca vor mai fi multi care vor scrie despre vinurile pe care le abordez si eu, si destui dintre ei vor sti sa descrie mai bine aromele, gusturile si alte calitati "tehnice". Mie mi se pare interesant sa va vorbesc - asa cum ma pricep - si despre cum interactionez la un nivel mai inalt decat cel senzorial cu licoarea din pahar.
3. Sper ca postarea precedenta n-a fost prea corny/cheesy. Iar daca a fost, luati-o ca pe o postare inflacarata, scrisa in febra momentului, despre un vin care m-a surprins si m-a impresionat cu adevarat. Cu alte cuvinte, poate ca postarea n-a fost buna, dar vinul care a provocat-o a fost unul excelent.

miercuri, 27 octombrie 2010

Cabernet Sauvignon Enira 2008

Vinul asta e ca o reclama ieftina. Genul de reclama in care protagonistii abia scapati de la un job plictisitor ies in oras, deschid o sticla sau un pachet de ceva si brusc se trezesc in alt loc. Unul cu soare, plaja, fete aproape goale, yachturi si cluburi.

Cam asa am patit si eu, venit acasa cu o puternica durere de cap. Cand am insfacat tirbusonul nu stiam ca tinerele ma asteapta la malul marii, dar mi-am dat seama de asta cand a iesit dopul. Vedeam hainele obosite si pline de fum de tigara de pe mine transformandu-se in panataloni si o camasa de in de un alb imaculat. Cearcanele imi dispareau in timp ce turnam in pahar si relaxarea ma inunda, chiar daca vedeam o usoara si nefireasca urma de pamant uscat si rosu in culoarea vinului. Apoi am gustat. Si am primit, puternic si racoritor, un buchet de flori de camp si ciulini peste ochi, in timp ce gresia gri de pe perete se prabusea.

Habar n-am unde am fost transportat, marea nu parea a fi aproape. Fetele nu erau nici ele acolo - ramasesera  pe plaja. Aici erau doar iarba uscata si ciulini cat omul, flori crescute salbatic si albine cat pumnul. M-au mirat tare albinele astea, dar n-ar fi trebuit,  la cata dulceata plutea in aer... Florile miroseau de parca ar fi trebuit sa atraga nu doar albine, ci orice vietuitoare suficient de nesabuita sa se apropie, ca niste sirene ale campului, aruncand efluvii nefiresti de visine, cacao, vanilie si frunze uscate.

Soarele gras si rosu se apropia de orizont, iar pamantul era si el tot rosu, si pe deasupra uscat si faramicios, cum simtisem ca va fi inca de pe cand invarteam nesabuit tirbusonul in bucataria mea iluminata de neon. M-am aplecat, am luat un pumn de pamant si mi l-am turnat in gura. Nu stiu sa deosebesc locurile dupa gustul pamantului, asa ca tot nu as putea sa zic cu siguranta unde fusesem transportat. In orice caz, pamantul asta explica de ce miros asa florile. L-am savurat cu voluptate - nu mai mancasem niciodata asa ceva si nu stiam cat de bun poate fi.

Asta a fost insa o greseala - odata cu prima inghititura am zarit printre niste ciresi lumina trista, inconfundabila a neonului din bucatarie. Era intr-adevar ca in reclame - probabil de asta sunt ele asa scurte - dupa cele 15 secunde difuzate la televizor, imediat ce spotul s-a terminat, protagonistii sunt transportati cu forta inapoi la viata lor trista. Sau poate direct la spital, pentru a fi tratati dupa trairea unui moment prea intens. Dar mie nu-mi pasa de ei, mie mi-a placut locul asta barbar si odata ajuns inapoi in bucataria mea plina de moloz am mai turnat inca un pahar, fiindca trebuia sa ma intorc printre ierburi, ciulini si albine. Si asa a si fost.

marți, 19 octombrie 2010

Pinot Noir Prahova Valley Reserve 2008

Probabil n-as fi cumparat niciodata acest vin de la Halewood daca nu as fi remarcat pe sticla bulina argintie indicand o medalie de argint obtinuta in 2009 la Concours Mondial De Bruxelles. Bietul de el! e ratacit prin niste game pline de vinuri demiseci si demidulci, de o calitate ce-i drept decenta, dar care nu indeamna la cine stie ce elanuri (pseudo)literare - cu alte cuvinte, nothing to write home about. In plus, e si victima unui embarras du choix artificial si inutil - era doar unul din vreo 3 feluri de Pinot Noir de la Halewood aflate toate pe un raft mic, in sticle care aratau aproape la fel.

Dar cum spuneam, l-a salvat bulina argintie, fiindca amintindu-mi de experienta foarte placuta avuta cu un alt vin romanesc medaliat la Bruxelles am decis sa-l cumpar. Si am descoperit o licoare de culoare visiniu inchis, ce miroase a afine si zmeura. Gustativ ataca tot cu fructe - zmeura si cirese, dupa care vine incet lemnul, urmat de note carnale. Vinul e foarte matasos, cu tanini usori, iar aromele stiu sa fie subtile, dar nu de negasit. Ca sa ma intorc un pic in prozaic, da si senzatia ca are un pic de zahar rezidual. Postgustul e lung si usor condimentat, si insoteste foarte bine post-senzatia de plinatate, bine si relaxare.

Da, post-senzatia, fiindca descrierea unor arome nu spune povestea nici pe jumatate. Ce e cu adevarat important de zis despre vinul asta e ca te ia prin surprindere, te invaluie in mrejele lui si te face sa uiti de cine stie ce lucruri neplacute iti trec prin cap. Se adreseaza direct simturilor, fara a apela la ratiune sau gusturi dobandite ca la un intermediar. Iar ratiunea mai serveste doar la a transcrie in cuvinte senzatiile si starea de bine - in masura in care poate face asta.


Si cum ratiunea mea crede ca s-a apropiat de limita a ce putea sa transmita fara sa faca totul sa sune bombastic, am sa inchei. Voi mai zice doar ca e un Pinot Noir foarte tipic, care, fara sa fie teribil de complex, place mult - daca mai era nevoie sa repet asta. Il recomand cu incredere oricarui om care se simte agitat si nemultumit intr-o seara de duminica.

P.S.: 82 de puncte.

joi, 14 octombrie 2010

Cadarca 2006 Wine Princess

Atentie, nu va voi vorbi de Cadarca Reserve de la Wine Princess, ci de sora ei aparent mai saraca, pe care am gasit-o in supermarket la un pret foarte decent - sa tot fi fost vreo 32 de lei.

Am simtit ca ma intalnesc cu un vin bun de cum am turnat-o in pahar: culoarea ii e rubinie, iar aromele frumoase si destul de complexe - fruct cu note piperate si florale, totul acompaniat cu delicatete de o senzatie subtila de vanilie. Sincer, aromele astea m-au facut sa vreau sa-i dedic niste randuri mai poetice, dar se pare ca nu-mi iese - din punctul asta de vedere, vinul imi este superior.

Spre deosebire de multe alte vinuri incercate de mine anul asta, gustul reuseste sa continue cu succes senzatiile olfactive. Atacul  e fructat - cirese amare sau visine - apoi urmeaza lemn, care e poate un pic prea puternic pentru preferintele mele. Iar dupa lemnul asta destul de robust vine o senzatie florala si poate un pic amara, dar care imi place foarte mult - fiindca apare surprinzator dar ramane in acelasi timp subtila. Postgustul nu e spectaculos prin nimic, dar nici nu strica impresia generala.

Cadaraca asta mi s-a parut un vin foarte bine balansat, cu suficienti tanini, o aciditate buna si un pic de zahar rezidual care sa-i sustina aromele. Dar ce e mai important e ca are farmecul ei - desi iti da initial doar senzatia de vin simplu, dar bine structurat,  isi dezvaluie apoi arome surprinzatoare, care - cum am mai zis - plac fara sa iasa excesiv in evidenta. Ii dau 80 de puncte, cu mentiunea ca ar mai putea evolua destul de bine la sticla pentru cativa ani.

Am devenit foarte curios sa vad cum e varianta Reserve - si sper ca va voi scrie cat de curand si despre ea. Asta daca nu voi fi dat afara din casa, dar nu are rost sa intram aici in cu totul alta poveste. :)

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Feteasca Neagra Special Reserve 2008

Iata un vin al carui producator (Halewood) a stiut sa-mi provoace o dilema: pe acelasi raft erau doua sticle complet diferite ca aspect, dar care contineau - cel putin conform etichetei - acelasi produs: Feteasca Neagra Special Reserve 2008. Preturile erau doar un pic diferite. Pana la urma, impresia ca sticla cu infatisare mai sobra era destinata mai degraba exportului a fost decisiva - pe ea am ales-o. In paranteza fie spus, se pare ca unele clisee din mentalul colectiv romanesc vor ramane cu mine pentru totdeauna.

Inainte de a incepe, trebuie sa va zic din nou de varianta 2006 a vinului astuia - ca sa nu va plictisesc prea mult, spun doar atat: ca desi am aflat mai tarziu ca avea mai degraba caracter de Merlot, reprezinta pentru mine un etalon interior pentru bucuria pe care o poate aduce un pahar de vin bine savurat. Apoi, mai trebuie zis ca sunt oameni mai priceputi ca mine care spun ca anul 2002 a fost unul exceptional pentru aceasta Feteasca Neagra (vezi topurile vinul.ro). Pana la urma, sa ramanem cu ideea ca gama Special Reserve are pedigree - si haideti sa vedem cum se prezinta varianta 2008.

Culoarea e un visiniu placut, e limpede si intensa. Aromele sunt de prune uscate si lemn - dar nu e un lemn vanilat - si lor li se adauga piper, dar si ceva floral. Nasul nu e chiar atat de intens si complex  pe cat ar putea parea din fraza anterioara, dar e interesant si frumos. Fructul nu e foarte prezent, si asta imi place - pana aici nu e un vin conformist.

Atacul e fructat - tot pruna uscata, apoi lemn destul de subtil, cu tranzitie spre dulceata de cirese. Pe final apare o componenta amaruie pregnanta, pe care o banuiesc a fi neplacuta in lipsa zaharului rezidual. Dar asa serveste la a face vinul mai interesant. Se simte si ceva piper - o bulina alba.

Postgustul e destul de lung, senzatia de cirese amare si mure e predominanta. Taninii sunt medii si aciditatea e buna. Alcoolul se simte totusi un pic neplacut pe final.

In concluzie, e un vin decent, chiar spre bun, insa in mod sigur vinificarea in demisec il ajuta sa fie mai placut decat Fetestile Negre din exemplele anterioare. Are si ceva tipicitate, in ciuda faptului ca olfactiv nu promite prea mult in directia asta. E usor de baut - probabil si din cauza restului de zahar, si in acelasi timp interesant, chiar daca nu prea complex.

Ii dau 76 de puncte - o firava umbra a productiei de cu doar doi ani inainte. Ce il ridica peste celelalte exemplare din seria neagra a Fetestii Negre din 2008 este echilibrul. Mai pe scurt, nu incepe la fel de specatculos ca ele, dar nici nu arata ca un edificiu de caramida construit pe piloni de lemn putrezit.

vineri, 8 octombrie 2010

Vinul de la non-stopul din coltul strazii

Am trisat. Postarea asta nu e tomcai una de blog. E scrisa mai mult pe picioare, pe un caiet mic de matematica, folosind pixul. E scrisa mai cu atentie, mai absorbit - fiindca e ceva mai greu sa corectezi aplecat peste caiet. O transcriu in continuare.


L-am luat de la supermarketul din coltul strazii - un non-stop. Magazinul cu de toate si nimic, in care intri daca ai uitat sa-ti cumperi paine si brutaria s-a inchis. De fapt, vroiam sa iau de acolo o Feteasca Neagra de la Halewood (una din 2008), ca sa-mi desavarsesc plonjonul demonstrativ in hatisurile acestui soi. Si chiar cand ma resemnasem ca asta voi bea in seara asta, mi-a sarit in ochi o eticheta alba, mata, simpla, intr-un loc in care ochiul meu format se astepta sa observe traditionala butelcuta-borcan cu vin masa - un hit local la pret de nimic (dar pare-se apreciat de clientela fidela a magazinului - poate din cauza etichetei stralucitor inzorzonate sau a pretului sau a gustului chimic cel-de-toate-zilele).


Dar nu, acum pe raft era sticla asta simpla, normala, nepretentioasa. Sigur ca mi-a sarit in ochi! - prea era neconformista. Si cum cei care nu se conforma gustului curent nu sunt apreciati pe scara larga, m-am gandit ca ar fi bine ca macar eu s-o iau acasa si s-o scap de anonimat si de teroarea luminii cenusii de non-stop.


Ajuns acasa, am turnat vinul in pahar. L-am admirat cum se prelingea pe peretii recipientului cum putin alte vinuri fac. Culoarea era un visiniu-rubiniu foarte inchis - si parea ca anunta un vin nitel spectaculos. Mirosul era si el interesant: fruct puternic, dublat insa in mod egal de o componenta aparte, aparent mai minerala. Visina, lemn, cerneala, un pic de alcool - asa aveam sa-mi notez un pic mai tarziu, dupa ce terminasem deja masa.


Ca veni vorba de masa, l-am asociat (vorba vine!) cu branza de capra, rosii, bob in pasta de susan, cimbru uscat si lipie speciala de Ramadan. A fost star-ul mesei. In timp ce mancarea zacea inconstienta-n farfurie, lasandu-se devorata, el se infoia in pahar, se desfacea, ii ieseau pene noi si stralucitoare. Dupa ce am terminat de mancat, era altul. L-am admirat atat de mult in pahar incat dupa un sfert de ora mi-am dat seama ca inca nu-l gustasem. Imi era teama sa nu se risipeasca vraja - dar nu s-a risipit!


Primele doua inghitituri sunt fructate si tari. Apoi incepe sa se simta lemnul. Dar nu se simte violent, ca un ciomag din stejar (aromat) primit in plina figura, asa cum au obiceiul sa-ti administreze destule mult-prea-baricate vinuri de pe la noi (sunt oare vinuri destinate unor oameni pentru care gustul de stejar e ca aurul la gat?). Nu, aici lemnul vine un pic mai tarziu, parca prin surprindere. Gustul initial e de fruct, iar senzatia de lemn incepe sa se desprinda usor din cea de fruct, fara sa se desparta insa complet niciodata.


Dar oroare! - peste inca un sfert de ora de tihna, vanilia pare ca vrea sa ia totul. Vinul aproape ca se transforma intr-un tort cu crema galbuie si fructe. Doar era luat din raftul-vedeta ce mai ieri gazduia dulci si demidulci de calitate indoielnica. Sau poate ca m-am speriat eu, am exagerat, mi-am facut papilele sa creada ca pana la urma vraja tot se destrama.

Dar nu, vinul devenise doar mai usor, mai putin sobru - la inceput chiar era sobru - si incepuse sa mai dea si senzatia de dulce. Insa raul era deja facut. Scrisesem pana atunci doua pagini de caiet, din ce in ce mai entuziast, prins, absorbit de vinul din care nu sorbisem inca decat un pahar. Dar odata cu schimbarea asta am pus pixul jos. Sperasem ca asta va fi improbabilul, miraculosul vin de 90 de puncte luat pe ghicite de la non-stop, dar speranta murea. Ramanea un vin bun, dar deja cu prea multe pagini scrise pentru un vin doar bun. Asa ca m-am dus sa pun rufele la uscat si l-am lasat in pahar.

Am spalat dupa asta si vasele. Apoi m-am intors, rusinat de doua pacate: de a fi sperat prea mult si de a ma fi descurajat prea repede. Vinul devenise mai aspru, cu note amarui mai puternice si tente vegetale, cu condimente si un postgust lung, elegant. Nu devenise perfect, dar avea un echilibru incredibil, ii mai lipsea poate doar un pic de voluptate pentru a-l face exceptional. Mai avea si o complexitate simpla - fruct, lemn, vegetal, mineral, condiment - nu erau mii de arome, dar erau interesante, bine intrepatrunse, noi si parca diferite la fiecare inghititura.

Si atunci, cand l-am simtit in sfarsit exprimandu-se deplin, dupa aproape doua ore, m-am oprit din scris si l-am savurat. Nu mai aveam nici sperantele improbabile si nici dezamagirea previzibila de mai devreme; eram doar eu cu vinul si gandurile mele, pe care stia sa le acompanieze si sa le incurajeze precum putine vinuri romanesti stiu. Asta fiindca vinul de la magazinul din colt era, previzibil - frantuzesc.


Domaine la Croix Belle - Le Champ de Coq 2008 - 87 de puncte.

P.S.: A nu se intelege ca frantuzesc e automat mai bun decat romanesc. Doar ca vinul asta arata o experienta si o cultura a vinului pe care putine vinuri romanesti le arata. La mai multe!

P.P.S.: A nu se intelege ca evolutia vinului s-a incheiat acolo. Au mai aparut cimbru, piper, o planta rasinoasa si altele. Totusi, n-am vrut sa va plictisesc. Ar trebui sa va mai spun ca nu e un vin greu, cu arome puternice sau voluptoase. E mai degraba mediu, iar taninii sunt chiar supli - unul din putinele lucruri pe care le apreciez mai putin la el. Dar asta inseamna ca e extrem de usor de baut - poate prea usor, la cat de bun e.

Feteasca Neagra Caloian 2008

Postarea anterioara este, spre nemultumirea mea, cea mai nesavuroasa de pana acum pe acest blog. Poate ca subiectul ei are o parte de vina, dar asta inseamna ca nici aceasta noua incercare nu va avea rezultate prea grozave. Dar sa pornim cu incredere inainte...

Cum am mai zis, m-am hotarat sa ma pierd in hatisurile Fetestii Negre romanesti. N-am pretentii de explorator sau deschizator de drumuri prin jungla. Totusi, in seara asta, intors de la serviciu, m-am imbracat in niste pantaloni scurti murdari si un tricou si am coborat pe scara blocului. M-am uit in primul autobuz care iesea din oras. N-aveam nimic la mine, poate cu exceptia unui ziar de acum trei zile. La capat de linie am coborat. Am pornit pe jos, prin praf luminat de soare la apus. Dupa ce am sarit agil peste un parau, le-am vazut. Erau viile de Feteasca Neagra. Pline de hatisuri. Crescute dezordonat. Cadavre ruginite de tractoare din loc in loc. Un vlastar iesind din buretele putrezit al unui scaun. Pamant fierbinte, faramicios - iata de unde venea praful!

Dar mai bine sa lasam imaginarul. Ce am facut cu adevarat dupa venirea acasa a fost sa desfac o sticla de Feteasca Neagra Caloian 2008 - tot de la Carl Reh, ca si cea de dinainte. Asta e insa intr-o alta gama de pret, deci are ceva mai multe pretentii. Cu toate astea, savurarea acestui vin nu difera prea mult de experienta imaginara de mai sus.

Nasul e foarte placut - prune coapte, vanilie, ciocolata. Recunosc ca primul pahar a fost un pic prea cald, si poate de asta gustul pare foarte sters in comparatie cu nasul. Atacul e relativ placut, usor fructat (cirese), dar nu foarte expresiv, iar finalul vine repede si dureaza putin. Postgustul e lung, dar nu foarte expresiv (da, ma repet, dar si el se repeta) - mult alcool si doar un pic de visina.

Vinul are o aciditate buna, tanini destul de duri, insa defectul principal e ca pare sa-i lipseasca structura, pur si simplu nu simti prea mare lucru de la un punct incolo. La asta se mai adauga si niste note relativ neplacute de ciuperci pleurotus crude, ce semnaleaza un posibil defect de dop. Si mai ales o senzatie neplacuta de prea mult acid acetic, de dezechilibru major al aromelor, asa slabe cum sunt ele. Intr-adevar, nu nefructuozitatea pe care o manifesta este problema vinului, ci dezechilibrul aromelor si postgustul lung, dar in acelasi timp sters si nu foarte placut: acru-amarui, cu un pic de fruct - nici nu conteaza care.

Bineinteles, am lasat vinul sa se raceasca si sa se aereze inca un pic, si am cu un pahar la temperatura potrivita: rezultatul a fost identic. Am incercat si la o temperatura mai mica decat uzuala (13-14 grade), iar vinul pare sa devina ceva mai echilibrat, chiar daca nu castiga arome suplimentare. Insa asta era de asteptat, nu-l salveaza in niciun fel.


In mod ciudat, vinul devine si mai echilibrat dupa o zi petrecuta la frigider - apare o aroma de migdale si un gust mai rotund, cu treceri mai putin bruste, ce incorporeaza si fructe de padure. In orice caz, nu devine un vin de clasa, si nota de Pleurotus din gust inca se simte, desi mai usor.

De ce am insistat asa mult cu vinul asta, in vreme ce postarile ulterioare au fost scurte si la (subiectiv) obiect? Probabil am vrut sa mai dau o sansa, sa fiu sigur ca nu fac eu ceva gresit. M-am gandit ca nu se poate, o fi degustatorul in neregula. Dar pana la urma as zice ca nu eu, ci vinul e problema.

71 de puncte, e cu o iota mai bun decat celelalte din serie. Insa l-as vedea pe un palier de pret semnificativ mai coborat, cu exceptia cazului in care sticla asta a fost defecta.

Feteasca Neagra Maiastru 2008

Se pare ca in 2008, producatorii romani n-au dat dovada de prea multa maiestrie, cel putin nu atunci cand a venit vorba de Feteasca Neagra. Urmatoarele postari, in cardasie cu asta, vor incerca sa demonstreze aceasta afirmatie. Desigur, totul e subiectiv, daca mai e nevoie sa spun asta.

Voi vorbi deci pe scurt despre Feteasca Neagra frumos numita Maiastru si produsa in fatidicul an 2008 de cei de la Carl Reh. E un vin de supermarket, nu tocmai scump, iar la o prima intalnire, acum cateva luni, n-a parut prea rau, in ciuda unor mici probleme. Se pare insa ca timpul petrecut in raft nu i-a prins tocmai bine.

Voi incepe cu ce-a fost bine. Partea interesanta a acestui vin e atacul - fructat si puternic, un pic picant, invaluie in forta, daca se poate zice asa. Nici mirosul nu-i de lepadat de fapt - acolo pruna (nu chiar uscata) e la putere, dar e dublata de ierburi aromatice si parca lemn - desi nu-s deloc sigur ca vinul asta a vazut lemnul la fata. Nu e foarte intens, dar e placut.

Insa dupa mirosul bun si atacul excelent, edificiul se prabuseste rapid. Vinul devine brusc tern, apos, neinteresant - doar un usor element piperat, picant mai ramane in picioare, insa e dublat neplacut (si ciudat) de un sentiment de drojdie si de bule fine de gaz. Postgustul e destul lung, dar la fel, ciudat si unidimensional. Taninii sunt medii, daca asta mai intereseaza pe cineva.

70 de puncte? Probabil ca da, din punct de vedere al calitatii l-as compara cu produsul celor de la S.E.R.V.E., chiar daca e destul de diferit in exprimare.