miercuri, 27 octombrie 2010

Cabernet Sauvignon Enira 2008

Vinul asta e ca o reclama ieftina. Genul de reclama in care protagonistii abia scapati de la un job plictisitor ies in oras, deschid o sticla sau un pachet de ceva si brusc se trezesc in alt loc. Unul cu soare, plaja, fete aproape goale, yachturi si cluburi.

Cam asa am patit si eu, venit acasa cu o puternica durere de cap. Cand am insfacat tirbusonul nu stiam ca tinerele ma asteapta la malul marii, dar mi-am dat seama de asta cand a iesit dopul. Vedeam hainele obosite si pline de fum de tigara de pe mine transformandu-se in panataloni si o camasa de in de un alb imaculat. Cearcanele imi dispareau in timp ce turnam in pahar si relaxarea ma inunda, chiar daca vedeam o usoara si nefireasca urma de pamant uscat si rosu in culoarea vinului. Apoi am gustat. Si am primit, puternic si racoritor, un buchet de flori de camp si ciulini peste ochi, in timp ce gresia gri de pe perete se prabusea.

Habar n-am unde am fost transportat, marea nu parea a fi aproape. Fetele nu erau nici ele acolo - ramasesera  pe plaja. Aici erau doar iarba uscata si ciulini cat omul, flori crescute salbatic si albine cat pumnul. M-au mirat tare albinele astea, dar n-ar fi trebuit,  la cata dulceata plutea in aer... Florile miroseau de parca ar fi trebuit sa atraga nu doar albine, ci orice vietuitoare suficient de nesabuita sa se apropie, ca niste sirene ale campului, aruncand efluvii nefiresti de visine, cacao, vanilie si frunze uscate.

Soarele gras si rosu se apropia de orizont, iar pamantul era si el tot rosu, si pe deasupra uscat si faramicios, cum simtisem ca va fi inca de pe cand invarteam nesabuit tirbusonul in bucataria mea iluminata de neon. M-am aplecat, am luat un pumn de pamant si mi l-am turnat in gura. Nu stiu sa deosebesc locurile dupa gustul pamantului, asa ca tot nu as putea sa zic cu siguranta unde fusesem transportat. In orice caz, pamantul asta explica de ce miros asa florile. L-am savurat cu voluptate - nu mai mancasem niciodata asa ceva si nu stiam cat de bun poate fi.

Asta a fost insa o greseala - odata cu prima inghititura am zarit printre niste ciresi lumina trista, inconfundabila a neonului din bucatarie. Era intr-adevar ca in reclame - probabil de asta sunt ele asa scurte - dupa cele 15 secunde difuzate la televizor, imediat ce spotul s-a terminat, protagonistii sunt transportati cu forta inapoi la viata lor trista. Sau poate direct la spital, pentru a fi tratati dupa trairea unui moment prea intens. Dar mie nu-mi pasa de ei, mie mi-a placut locul asta barbar si odata ajuns inapoi in bucataria mea plina de moloz am mai turnat inca un pahar, fiindca trebuia sa ma intorc printre ierburi, ciulini si albine. Si asa a si fost.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu