vineri, 8 octombrie 2010

Feteasca Neagra Caloian 2008

Postarea anterioara este, spre nemultumirea mea, cea mai nesavuroasa de pana acum pe acest blog. Poate ca subiectul ei are o parte de vina, dar asta inseamna ca nici aceasta noua incercare nu va avea rezultate prea grozave. Dar sa pornim cu incredere inainte...

Cum am mai zis, m-am hotarat sa ma pierd in hatisurile Fetestii Negre romanesti. N-am pretentii de explorator sau deschizator de drumuri prin jungla. Totusi, in seara asta, intors de la serviciu, m-am imbracat in niste pantaloni scurti murdari si un tricou si am coborat pe scara blocului. M-am uit in primul autobuz care iesea din oras. N-aveam nimic la mine, poate cu exceptia unui ziar de acum trei zile. La capat de linie am coborat. Am pornit pe jos, prin praf luminat de soare la apus. Dupa ce am sarit agil peste un parau, le-am vazut. Erau viile de Feteasca Neagra. Pline de hatisuri. Crescute dezordonat. Cadavre ruginite de tractoare din loc in loc. Un vlastar iesind din buretele putrezit al unui scaun. Pamant fierbinte, faramicios - iata de unde venea praful!

Dar mai bine sa lasam imaginarul. Ce am facut cu adevarat dupa venirea acasa a fost sa desfac o sticla de Feteasca Neagra Caloian 2008 - tot de la Carl Reh, ca si cea de dinainte. Asta e insa intr-o alta gama de pret, deci are ceva mai multe pretentii. Cu toate astea, savurarea acestui vin nu difera prea mult de experienta imaginara de mai sus.

Nasul e foarte placut - prune coapte, vanilie, ciocolata. Recunosc ca primul pahar a fost un pic prea cald, si poate de asta gustul pare foarte sters in comparatie cu nasul. Atacul e relativ placut, usor fructat (cirese), dar nu foarte expresiv, iar finalul vine repede si dureaza putin. Postgustul e lung, dar nu foarte expresiv (da, ma repet, dar si el se repeta) - mult alcool si doar un pic de visina.

Vinul are o aciditate buna, tanini destul de duri, insa defectul principal e ca pare sa-i lipseasca structura, pur si simplu nu simti prea mare lucru de la un punct incolo. La asta se mai adauga si niste note relativ neplacute de ciuperci pleurotus crude, ce semnaleaza un posibil defect de dop. Si mai ales o senzatie neplacuta de prea mult acid acetic, de dezechilibru major al aromelor, asa slabe cum sunt ele. Intr-adevar, nu nefructuozitatea pe care o manifesta este problema vinului, ci dezechilibrul aromelor si postgustul lung, dar in acelasi timp sters si nu foarte placut: acru-amarui, cu un pic de fruct - nici nu conteaza care.

Bineinteles, am lasat vinul sa se raceasca si sa se aereze inca un pic, si am cu un pahar la temperatura potrivita: rezultatul a fost identic. Am incercat si la o temperatura mai mica decat uzuala (13-14 grade), iar vinul pare sa devina ceva mai echilibrat, chiar daca nu castiga arome suplimentare. Insa asta era de asteptat, nu-l salveaza in niciun fel.


In mod ciudat, vinul devine si mai echilibrat dupa o zi petrecuta la frigider - apare o aroma de migdale si un gust mai rotund, cu treceri mai putin bruste, ce incorporeaza si fructe de padure. In orice caz, nu devine un vin de clasa, si nota de Pleurotus din gust inca se simte, desi mai usor.

De ce am insistat asa mult cu vinul asta, in vreme ce postarile ulterioare au fost scurte si la (subiectiv) obiect? Probabil am vrut sa mai dau o sansa, sa fiu sigur ca nu fac eu ceva gresit. M-am gandit ca nu se poate, o fi degustatorul in neregula. Dar pana la urma as zice ca nu eu, ci vinul e problema.

71 de puncte, e cu o iota mai bun decat celelalte din serie. Insa l-as vedea pe un palier de pret semnificativ mai coborat, cu exceptia cazului in care sticla asta a fost defecta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu