joi, 16 decembrie 2010

Doua sticle de vin (si o picatura de geniu)

Am ajuns azi acasa tarziu, cu o sticla de Merlot Negrini din 2008 sub brat si cu zapada pe haina. Casa era goala, se simtea mirosul de fum de tigara de la vecini, iar pe geam se condensase apa cat pentru un mic potop. Pisica dormita pe un calorifer. In frigider inca mai era o urma de Merlot Rapsod de la Rotenberg. Iar din sufragerie, dinspre computerul uitat deschis, se auzeau slab niste acorduri un pic reci, dar familiare. Nu a mai fost nevoie decat de doua pahare si un playlist compus dintr-o singura melodie.

In privinta lichidelor turnate in cele doua pahare, va pot spune ca in timp ce Rapsod-ul impresioneaza prin dulceata, la Negrini senzatia de fructe dulci este initial aproape inexistenta. In schimb simti coacaze negre, poate chiar tomate, ardei, masline Kalamata, ierburi aromatice, si cu putina atentie o usoara urma de cirese amare, suficienta sa-l faca sa para prietenos.

Insa surpriza! scopul meu nu e sa fac o nereusita degustare comparativa ad-hoc. Mai degraba, voi scrie despre asocierea dintre vin si muzica - asa cum mi s-a relevat mie azi la intrarea in casa.

Asa ca mai intai sa vina muzica barbara! Muzica scrisa acum vreo 90 de ani de niste buni compozitori pe banda rulanta (de sorginte americano-dornica-de-succes), insa dusa la pefectiune de neasteptata "colaborare" dintre Bach si o negresa careia cei ce-au respins-o la conservator pe motive rasiale i-au facut, in mod ironic, un mare bine. Poate la inceput vi se va parea simpla, plictisitoare, dar ascultati-o pe toata.






Nu stiu cum trebuia sa sune melodia asta in viziunea celor ce-au compus-o. In interpretarea asta, mie imi suna ca o discutie personala cu el, cel care (probabil) va pleca. Zbuciumul interior nu e prezent mai deloc in partea vocala, ci mai degraba in solo-ul de pian. Si chiar si acolo, orice fraza muzicala care vireaza catre patetism e taiata inainte de a se ramifica periculos. Nu se aud zeci de viori tanguindu-se siropos. In locul lor a venit pianul asta rece dar saltaret, si o sectiune ritmica aproape dansanta. Se aud sentimente fruste, nedecorate, necosmetizate. Femeia asta nu vrea sa se planga, nu apeleaza la amintiri, la nostalgie, nu se intreaba unde sunt zilele frumoase de altadata - ci spune ce simte concret acum, si isi accepta situatia si propria slabiciune.


Pentru mine, mare cunoscator de vin si muzica :), melodia asta e frumoasa prin economia ei de mijloace si prin felul in care te lasa sa simti fara sa-ti spuna ce ar trebui sa simti.





La fel ca muzica, vinurile au la dispozitie un arsenal limitat, dar care poate duce la rezultate complet diferite. Ca si melodia, Merlot-ul de la Negrini isi foloseste mijloacele cu austeritate. Ar fi putut etala fructe, vanilie, o bogatie de condimente si o senzatie de dulceturi, dar el a ales calea opusa. Habar n-am daca a ales-o accidental sau nu.

A iesit usor astringent, cu senzatii de cirese amare si prune nu foarte coapte, si poate ceva ierburi aromatice. Taninii se simt, dar intr-un mod placut, iar textura destul de usoara contrasteaza interesant cu gustul teluric al vinului. Postgustul e usor amar - insa e amareala de cirese din acelea negre, care iti lasa o caldura placuta in gura, dar si mai jos pe tractul digestiv - si anume in suflet.


Ca si melodia de mai sus, Merlot-ul de la Negrini e un pic ciudat - insa odata ce ajungi sa-l cunosti te imprietenesti foarte bine cu el. Asa ca primeste de la mine 83 de puncte, pe care mi le asum ca pe o preferinta foarte personala. A reusit sa ma faca sa scriu despre muzica pe un blog ce se vrea a fi despre vin, mi-a vorbit intr-o limba pe care majoritatea vinurilor de azi n-o cunosc si a fost vinul bun care sa insoteasca cu succes acest Love me or leave me.

In final, o alta varianta:

luni, 13 decembrie 2010

Merlot Rapsod 2008 - Cramele Rotenberg

Dupa ce prin primavara mai toata bloggerimea vini-viticola romana a exultat la degustarea acestui vin, iata ca ma trezesc si eu sa scriu despre el. Insa am o scuza perfecta ca sa-mi justific rapidul timp de reactie de opt luni: vreau sa vad daca vinul a ramas acelasi armasar pur-sange laudat de toata lumea, sau s-a transformat rapid intr-o gloaba batrana, asa cum sugereaza unele comentarii.

Eu l-am luat pe-al meu din "Intersectie" acum trei zile, de pe un raft de sus, unde a stat in picioare si batut de lumina.Odata deschisa sticla si vinul turnat in pahar, am avut un deja-vu: aceeasi culoare mat-intensa, de vin nefiltrat, aceleasi arome discrete ca niste dansatoare de samba: coacaze, visine, cirese amare, mure, cacao, tutun, ierburi aromatice si parca si ceva coaja de paine.

Gustativ, as zice ca vinul asta se construieste pe un contrast simplu, dar eficient: dulce si amarui. Atacul e de-a dreptul exuberant, si nu gasesc descriere mai potrivita decat cliseul "explozie de fructe dulci". Asta aparent, fiindca visinele si ciresele amare sunt foarte bine sustinute de note de coacaze si mure, dublate insa de o bine dozata componenta usor amaruie - foarte potrivita sa echilibreze toata dulceata simtita initial. Dulceata care evolueaza in cirese amare, ciocolata si ierburi, in timp ce retronazal se simt tot cirese amare bine coapte si oregano. Postgustul e lung, dominat de aceleasi cirese amare, bine completate de coacaze, lemn si de o idee de vanilie.

Nu voi mai continua descrierea - eu zic ca totul se poate rezuma asa: vin solar, care sugereaza caldura si bucurie. E accesibil, usor de inteles si de apreciat. Iar in categoria asta a vinurilor accesibile, l-as aprecia mai mult decat pe verii lui chilieni, sau pe mult prea baricatul sau frate Menestrel (frate mai destept si interesant, dar care si-a tras bemveu' alb ca sa fie in rand cu lumea buna). Rapsodul e onest si muncitor, ii putem deci ierta defectul de a fi un pic plictisitor dupa o vreme.

Mi se pare la fel de bun ca Rapsodul baut acum mai bine de juma' de an, si ii dau 82 de puncte pe scara personala a placerii.

duminică, 12 decembrie 2010

Shiraz La Cetate 2008

Voi incepe prin a prezenta o circumstanta atenuanta: vinul este inca tanar, poate ca i-ar fi prins mai bine sa stea inca vreun an-doi la sticla. Dar stati un pic, nu va speriati inca!

In prima ora de la deschidere, l-am simtit extrem de neutru - de-a dreptul introvertit. Incet-incet, si-a mai dat drumul la vorba (cred ca si o temperatura un pic mai mare il ajuta), si a aratat ceva arome de coacaze, cirese negre, ciocolata si vanilie - nu va imaginati totusi ceva prea intens. Atacul e fructat, placut, dar in acelasi timp unidimensional si dulceag; colac peste pupaza, se stinge repede si nu e urmat de nimic interesant. Postugustul lung, dar nici el intens, salveaza totusi impresia generala.

Pana la urma, principala calitate a acestui vin e ca e extrem de usor de baut. Din pacate, e si usor de ignorat - ceea ce nu e neaparat rau atunci cand conversatia este extrem de interesanta, dar asta e deja un privilegiu, nu ceva obisnuit.


Ii dau 74 de puncte - e placut daca e bine aerat si un pic incalzit.

marți, 7 decembrie 2010

Legenda Pinot-ului Noir de Transilvania (editia 2008)

Vinul asta e facut mai degraba in Banat (cramele Recas), si in plus mai are si un nume dubios: V The Legend of Transylvania - Pinot Noir 2008. Oare V vine de la Vlad, sau direct de la vampir? Contraeticheta mai zice si ceva de immortality si alte chestiuni, dar chiar si rabdarea bautorului de vin are o limita. OK, o fi probabil destinat exportului prin tari anglo-saxone, unde va fi vandut pe bani putini unor oameni care au auzit de Transilvania doar de prin filme - deci sa zicem ca ideea de marketing poate fi iertata, mai ales ca referinta e un pic voalata.

Licoarea e facuta mai inspirat decat prezentarea - are arome de coacaze, mure, afine si visine, dublate de o nota de pruna uscata, peste care se mai simt ciuperci dar si ceva vegetal-frunzos. Gustul e dominat de visine, cirese amare si o placuta impresie de tutun uscat, chiar cu ceva sugestii carnale, insa toate aceste senzatii dispar destul de rapid dupa inghitire. Corpolenta vinului e medie, taninii sunt surprinzator de fermi, dar fini, iar aciditatea pare o idee prea agresiva.

In concluzie, nu e un vin legendar, dar e unul destul de bun, mai ales pentru pretul la care e vandut. Pe scara mea subiectiva ii dau 79 de puncte.

luni, 6 decembrie 2010

In vizita la SERVE

Cum nu am exclusivitate asupra acestui subiect, iar altii mi-au luat-o deja inainte, voi incerca sa scriu despre ce mi s-a parut interesant la vizita de sambata la crama celor de la S.E.R.V.E. Foarte pe scurt, daca nu stiti despre ce e vorba, iata povestea: intr-o zi ploiasa de inceput de decembrie, am fost urcat in autocar impreuna cu alti bloggeri, transportat la Ceptura, imbibat cu vin si umplut cu mancare buna, iar apoi trimis acasa cu cateva sticle cadou-amintire. Ma rog, sa zicem ca la partea cu imbibatul contributia mea a fost una decisiva, intrucat de la un punct incolo nu prea am refuzat sa mi se umple paharul.

In primul rand, gazdele merita felicitate pentru felul cum s-au descurcat cu o ceata de bloggeri insetati (de cunoastere) si flamanzi (de adevar), dar si pentru interesanta organizare a degustarii, menita sa puna in valoare un vin pe care l-a laudat mai toata lumea prezenta acolo. E vorba de Cuvee Alexandru, vin facut in 2007 dintr-o mica parcela de vie veche de 40 de ani, parcela care azi nu mai are varsta - pentru ca nu mai este. Acest Cabernet Sauvignon imblanzit de nitica Feteasca Neagra s-a dorit a fi star-ul intalnirii, si este intr-adevar o licoare care nu te poate lasa indiferent. E un vin care va fi probabil pus pe piata anul viitor - are potential sa devina mai bun decat este deja, dar poate ca doi ani de invechire i-ar prinde si mai bine. Eu unul m-am simtit cumva impartit in doua in privinta lui - desi l-am apreciat, o evolutie spre arome mai putin intens fructate l-ar face, din punctul meu de vedere, exceptional. In orice caz, e un vin care m-a facut foarte curios, si odata ce va fi lansat pe piata voi face tot posibilul sa-l cumpar si sa scriu despre el.

Insa nu ar fi drept sa vorbesc doar despre Cuvee Alexandru - fiindca au mai fost prezentate destule vinuri recomandabile. Pe Cuvee Charlotte din 2007 o cunosteam si o apreciam deja, insa surprize placute s-au dovedit a mai fi si Feteasca Neagra 2007 din gama Terra Romana, dar si un Chardonnay aflat inca in copilarie (2010), degustat direct din butoi, care m-a impresionat prin aromele intense de fructe exotice, completate fericit de o mineralitate si aciditate excelente. Si ca tot am vorbit de arome intense, rose-ul Terra Romana 2010 a fost o surpriza foarte placuta - amintind de trandafiri si tot felul de fructe dulci. Si nu in cele din urma, Cuvee Charlotte 2008 promite destul de mult, dar mai trebuie un pic imblanzita.

Pe final as vrea sa revin insa un pic la Feteasca Neagra, pentru a aduce completari unei postari mai vechi. Daca atunci vorbeam in termeni nu foarte magulitori de exemplarul de Vinul Cavalerului din 2008, Feteasca din gama Terra Romana (superioara ca pret) a aceluiasi an s-a dovedit a fi una destul de reusita - fara a fi remarcabila. Eu personal am apreciat-o pe cea din 2007 (an care a fost unul foarte bun pentru regiunea Dealu Mare) - un vin echilibrat, complex, fin, pe care il consider unul din exemplarele cele mai reusite ale acestui soi indelung chinuit. Cea din 2009 promite de asemenea, dar inca mai are nevoie de timp pentru a fi scoasa pe piata. In orice caz, senzatia e inca una de inconstanta, chiar si in gama de top (Terra Romana) - insa ramane de vazut in ce fel o vie mai matura va ajuta pe viitor in privinta asta.

Ar fi destule de spus si despre mancare - care de altfel a fost stralucitoare - dar scopul acestui blog nu e sa faca pofta de mancare greu de gasit (si gatit), ci de vin. Voi incheia aici, multumindu-le gazdelor pentru eforturile mari pe care le-au facut pentru ca totul sa iasa bine - si chiar a iesit bine. Si neaparat trebuie sa le mai multumesc si celor din asociatia vestik, aflati in formatie incompleta, pentru compania foarte placuta si discutia interesanta.

P.S.: Nu voi da niciun punctaj vinurilor degustate, fiindca mi se pare mai corect sa punctez vinul cumparat de mine. Insa recomand cu incredere toate vinurile mentionate in al treilea paragraf. :)

joi, 2 decembrie 2010

Tiflisi Marani - Saperavi 2007

Din ciclul "Ruleta romaneasca - un nou vin cumparat din supermarket", voi prezenta azi un vin venit de la poalele muntilor Caucaz - din provincia Kakheti a Georgiei. Saperavi e numele strugurelui, dar denumirea asta denota si o invechire de maxim un an in butoi de stejar (celalalte variante fiind Kindzmarauli - 2 ani si Mukuzani - 3 ani sau chiar mai mult). M-am multumit deci cu varianta entry-level, fiind curios sa vad ce poate face strugurele asta fara prea mult ajutor.

Culoarea e un rosu-sangeriu intens, atragator. Aromele sunt dominate initial de fructe de padure, struguri negri proaspat zdrobiti, piper; iar dupa o scurta aerare ies la iveala visine, prune si coaja de paine bine coapta. Ce mi-a placut cel mai mult e ca toate aromele astea au o calitate proaspata, intensa.

Vinul e destul de suplu, cu tanini mai catifelati decat ma asteptam. Prima impresie gustativa e de prune, apoi fructe negre de padure, dar si o discreta aroma un pic ciudata, rurala, de animal domestic. Finalul aminteste de dude, visine si piper alb.


Ca senzatie generala, pare un vin bine echilibrat, ajuns la maturitate. Mie mi s-a parut destul de bun si interesant pentru banii dati - chiar daca nu e foarte complex, e usor de baut si un pic neobisnuit. Bineinteles, acel "neobisnuit" poate insemna pur si simplu un defect - dar eu am sa-l pun deocamdata pe seama specificitatii soiului. Si am sa-i dau 77 de puncte.

Later edit: Am observat de-abia dupa publicare ca l-au mai baut si altii (vezi si comentariile).