luni, 12 decembrie 2011

Merlot Barrique 2003 - Nachbil

Culoare rubinie destul de inchisa, cu nicio urma de batranete. Arome intense, expansive fara a fi exagerate, dominate de multe sugestii florale, visine intense, coacaze si prune, dar si nuci, enibahar, cacao, vanilie, frunze uscate, carnati afumati de casa, coaja de portocala. Mda, s-ar zice ca am luat-o razna - ceea ce nu e improbabil - insa puteti ignora daca vreti exuberanta mea descriptiva, ramanand doar cu ideea ca vinul asta chiar e complex.
A doua zi apar si senzatii de pamant uscat, fierbinte iar aromele devin mai sobre - amandoua ipostazele au farmecul lor, mai ales ca ambele au echilibru.

E destul de corpolent, cu un atac cu puternice senzatii dulci, dominate de visine si cirese amare. Din fericire, aciditatea proaspata il echilibreaza excelent si conduce spre un final lung aducand a cirese si cacao. Taninii sunt prezenti, insa foarte fini si bine integrati, dupa cum si era de asteptat.

In concluzie, un vin frumos, echilibrat, inca tanar dar in acelasi timp evoluat, cu mult potential inainte - ceea ce nu e putin lucru pentru un vin romanesc de varsta asta. Cred ca e genul de vin care poate placea si iubitorilor de fruct, dar si celor care apreciaza eleganta.

Acum, ca tot am facut o mica generalizare, nu pot sa nu remarc cat de neglijat este acest producator in preferintele consumatorului roman de vin, chiar si daca vorbim de segmentul mai avizat. Lucru de altfel perfect explicabil prin faptul ca oamenii astia nu par sa se concentreze prea mult pe marketing (cel putin nu in Romania), si nici nu produc genul de vinuri care rup gura targului prin spectaculozitate facila. Putini cumparatori se entuziasmeaza in fata unor vinuri destul de neprietenoase in tineretea lor, dar care odata cu varsta incep sa arate calitati greu de gasit in majoritatea vinurilor romanesti - eleganta, echilibru si prospetime.

In fine, nu vreau sa transform aceasta postare intr-un material publicitar neplatit. Trebuie insa sa va recomand cu caldura vinul - chiar daca va trebui sa dati peste 100 de lei pe el.

luni, 24 octombrie 2011

Cramposie Maestro 2009 - Fruvimed Medgidia

Culoare galben-pai, nas destul de timid cu iarba proaspat cosita, citrice proaspat stoarse si carton proaspat udat. Cartonul e dominant in atac, noroc cu finalul care aduce adieri de citrice si de para. Aciditatea nu e rea, si de altfel tot ansamblul ar fi un vinisor foarte decent, insa exemplarul asta e defect. Pacat!

miercuri, 19 octombrie 2011

Sauvignon Blanc Kauri Bay 2006

Un neozeelandez produs de "The rather good wine company", vinul are o culoare aurie nu foarte intensa. Olfactiv ofera senzatii de fructul pasiunii, lamaie si caise, dar si o mineralitate care il echilibreaza. Gustativ este destul de usurel, dominat de senzatii citrice cu ceva mineral in plan secund si cu un final fructat-dulceag , nedublat insa de o aciditate prea grozava. Din punctul meu de vedere e un vin decent, dar care nu face banii. Ratingul poate fi usor intuit din faptul ca asta e tot ce am putut scrie despre el.

joi, 29 septembrie 2011

Cabernet Sauvignon 2003 - Wine Princess

Intr-o seara oarecare de septembrie, un tip inalt si neras, cu un copil in brate, umbla prin bucataria apartamentului sau de bloc pe intuneric. Intinde temator o mana si bajbaie prin dulapul de deasupra chiuvetei dupa un pahar. Il pune incet pe masa, sa nu se trezeasca fetita. Se duce la frigider si scoate o sticla de vin invelita in hartie. Ce bine ca usa frigiderului se inchide singura. Toarna in pahar, in timp ce o usoara durere de spate ii aminteste cum s-a chinuit un sfert de ora sa deschida sticla cu tirbusonul lui rudimentar.

Vinul e un Cabernet Sauvignon din 2003 de la Wine Princess. L-a gasit ascuns pe un raft de sus dintr-un cash&carry si s-a gandit ca daca are noroc poate va bea ceva mai bun decat obisnuitele cruditati din comert. I s-a parut interesant sa riste, pretul oricum nu era mare. Fiindca nu era vorba de vreun "Grand Selection", despre care umbla vorba prin targ ca ar fi tare bun, ci de ala normal.

Dar sa revenim. Sticla e deschisa de vreo doua zile. Tipul duce paharul la nas, intrebandu-se in acelasi timp daca o fi disparut mirosul ala de varza murata in otet. Pana acum l-a baut asa, i s-a parut acceptabil si oricum vinul avea si un pic fruct cat sa mai acopere chestia aia neplacuta. Acu' ma rog, proaspat scos din frigider, nu se simte mare lucru. Numai bine, are timp sa schimbe un scutec si apoi sa-si puna ceva de mancare. Se duce si pune fetita-n patutul ei.

Peste juma' de ora se intoarce. E obosit - cui ii mai trebuie vin cu oboseala asta? Fetita zambeste in somn, mama ei doarme adanc. Zambeste si el. Inainte sa inchida lumina se uita inca o data la pahar - nici urma de semn de batranete in rubiniul asta inchis.

Apoi raman doar luminile vecinilor de vizavi si mirosul. Coacaze negre, zmeura, visine, piele, putin piper negru macinat, tutun, ceva un pic pamantiu, o frunza de menta si trei ace de rozmarin (da, individului nostru ii plac retetele). Nu foarte expansiv, niciuna dintre arome nu vrea sa devina solista, dar combinatia e minunata. E una din cele mai complexe arome pe care le-a simtit vreodata la un vin romanesc. Nu tu vanilie, ciocolata, cafea, cola sau mai stiu eu ce. Nu, chestii pure, bine integrate, echilibrate, fara vreo senzatie artificiala.

Ce sa mai faca omul decat sa ia repede o gura? E inca destul de fructat, cu aciditate mai buna ca a multor vinuri mai tinere, cu tanini domoliti - dar nu de tot. Postgustul e lung, cu cirese amare in prim plan.

Paharul se termina repede. De ce-o fi baut aproape toata sticla zilele trecute, si nu azi? Dar nu-i nimic. Scoate telefonul mobil de sub perna si incepe sa noteze. Fiindca peste cateva zile va gasi in mod sigur un moment sa stea in fata monitorului si sa scrie pe blog despre vinul asta.

Asa ca ce sa va mai zic, dragi cititori - ma bucur tare mult ca am avut atata rabdare. Poate oi fi eu prea obosit, prea fericit sau pur si simplu un degustator de ziua a treia - dar vinul asta a inceput sa se exprime cu adevarat de-abia dupa vreo doua zile (petrecute in mare parte in frigider). Si pare inca sa aiba potential de invechire - fruct mai e, la fel si aciditate si tanin. Daca-l voi mai gasi, nu voi ezita sa mai cumpar - probabil chiar si din raft de cash&carry.

luni, 19 septembrie 2011

Sauvignon Blanc Sunbird 2010 - Simonsig

Dupa o pauza asa lunga trebuie sa trec direct la obiect, nu-i asa? (In paranteza fie spus, imi pare tare bine ca mi-am gasit din nou timp sa scriu. Dar sa nu divaghez...)

Vinul asta, in caz ca nu va e clar, vine din Africa de Sud, de pe o mosie zice-se pe sticla intemeiata la 1688 in regiunea Stellenbosch - asta daca inteleg eu bine. Culoarea e un galben pai relativ spalacit, lucru de asteptat la un vin atat de tanar. Nasul in schimb e destul de intens, poate chiar un pic spre bombastic, cu fructul pasiunii, pere, nuante floral-mieroase si de fan proaspat cosit, completate insa fericit de impresii puternice de limeta si de o componenta minerala destul de evidenta (eu am detectat cremene, dar parca e mai mult de-atat). Gustativ, vinul se prezinta mult mai elegant decat ar sugera mirosul - e structurat de o aciditate foarte buna, cu note citrice venind foarte bine peste o parte ierbos-fructata nu foarte agresiva. Final citric-mineral, indulcit doar atat cat trebuie de note de pere coapte. Postgust mediu spre lung, in aceleasi nuante.

Un vin echilibrat, care nu urla a fruct chiar din toti rarunchii, cu o mineralitate placuta. Imi pare bine ca l-am cumparat, as zice ca face cei treizeci si ceva de lei dati pe el. Fata de Sauvignonul de la Recas de care vorbea cu atata inspiratie George, asta mi s-a parut mai echilibrat, elegant si complex - dintre ele, cel romanesc pare mai de "lume noua".

Ah, sa nu uit! In timpul in care nu am scris, am gasit si o noua modalitate de a puncta vinurile. Iat-o aplicata pentru prima oara acestui exemplar sud-african:
Timp total pentru a goli sticla de unul singur: 1h (o ora). (in caz ca nu va dati seama, e foarte-foarte bine - sa zicem intre 4 si 5 stele :D)
Timp scurs de la golirea sticlei pana la aparitia dorintei de a deschide inca una: 0s (0 secunde). (aici nu cred ca mai e nevoie de lamuriri)

miercuri, 29 iunie 2011

Pinot Noir 2000 - ICDVV Valea Calugareasca

Imbuteliat in mai 2001, inchis cu dop sintetic protejat cu ceara. Nivel de umplere excelent.

Culoare rubinie clara, sanatoasa, virand usor spre caramiziu, cu o margine usor apoasa - foarte bine! Odata apropiat paharul de nas, etaleaza arome predominante de cirese si cafea, cu un iz carnos, de sunca afumata. Peste astea mai vin si sugestii de piper verde, lemn-dulce si extract de petale de trandafiri. Un nas matur, deloc rau, insa mai are o componenta: o aroma usoara dar neplacuta de... grajd. Nu va tin in suspans - o aerare de vreo trei ore rezolva problema, scotand la iveala si tonuri de pruna afumata. Da, iata de ce imi place sa am rabdare cu vinul! In acel moment ansamblul parea foarte frumos, dar cum ramane cu gustul?

Pai atacul e fructat, gemos chiar, urmat de senzatii de cafea si lemn-dulce. Aciditatea e inca foarte buna - nici n-ai zice ca e vorba de un vin de unsprezece ani (ma rog, unsprezece ani nu e asa mult, dar totusi aciditatea e chiar buna). Putinii tanini prezenti sunt matasosi, copti, placuti. Finalul e persistent, fructat. Pana acum nimic rau, nu? Daca totul s-ar opri aici, vinul asta facut la Institutul de Cercetare de la Valea Calugareasca s-ar nimeri printre licorile cele mai bune pe care le-am incercat anul asta. Din pacate, nu e chiar asa - vinul e demisec. Toata treaba asta care ar fi putut fi de-a dreptul eleganta cade un pic in vulgar. Senzatia de fruct e prea dulce, aciditatea se lupta cat poate, dar nu poti sa nu remarci atat de mult zahar - pentru ca vinul nu e demisec la limita de jos, ci pare a trage un pic spre demidulce.

In fine, nu stiu de ce l-au facut asa. O fi vreun defect pe care il ascunde restul de zahar, o fi facut "pentru femei" (domnilor, femeile nu sunt chiar fiintele ingrijorator de neajutorate pe care vi le imaginati voi, capabile sa bea apa doar daca are un pic de zahar in ea). Sau le-or fi murit drojdiile celor de la institutul de cercetare odata ce alcoolul a trecut de 12%? S-ar putea sa nu stim niciodata. Cert e ca vinul nu e chiar dezechilibrat, dar nici ce ar fi putut sa fie. Pacat!

P.S.: Vinul a fost cadou, insa pot banui ca a fost cumparat de la Vinexpert (gama vinuri de vinoteca). L-am baut pe tot, mi-a placut asa cum e, dar probabil ar fi putut fi mult mai mult. Oricum, o experienta foarte interesanta. Multumiri Andreei si lui Valentin!

marți, 21 iunie 2011

O seara cu vinuri, privit de un zugrav

E minunat cum, contra unei sume mai mult sau mai putin modice de bani, poti intra intr-un restaurant superb din centrul Bucurestiului si poti comanda mancaruri pe care majoritatea oamenilor nici nu le viseaza. Poti bea vinuri bune in timp ce te bucuri de decoratiunile aproape decadente si auzi toate limbile pamantului vorbite in jurul tau.

Despre o astfel de seara vreau sa va povestesc. A inceput cu rose-ul de la Prince Stirbey si, cum spuneam, defectul vinului astuia e ca s-a terminat prea repede, inainte sa vina aperitivele (o fi sticla prea mica?). Din cauza asta a fost nevoie si de un Chateau Domenii Rouge 2007 de la Davino inainte de a aborda Barolo-ul ce astepta cuminte in decantor de ceva vreme. Trecand peste incercarea de a se prezenta ca un vin bordolez si peste numele capabil sa dea usoare dureri de cap, Chateau Domenii a fost un companion agreabil. Intens fara sa exagereze, echilibrat, chiar daca usor unidimensional din punct de vedere aromatic, pare un vin bine structurat si cu potential de invechire, ceea ce la pretul lui nu e deloc rau. Dar nu despre el vreau sa vorbesc.

Seara trecea pe nesimtite. Discutia era interesanta - fiindca vinul energizeaza si dezleaga limbile, mancarea era imbietoare, creativa si spectaculoasa, muzica plutea lin pe langa noi. Nu mai eram in Bucuresti, ci, indraznesc sa spun, intr-un loc desprins din povesti. Imbiati de racoarea noptii de vara am iesit pe terasa de unde se auzeau pescarusii si se simtea mirosul de tei. Din departare se auzeau tunete, insa deloc amenintatoare. Barolo-ul ajuns intre timp in pahare ne-a uimit - de data asta nu prin intensitate, ci prin multitudinea de arome prinse intr-o licoare atat de simpla - suc de struguri fermentat. Totul cu o eleganta si un echilibru de invidiat.

Dupa inca o vreme, am intrat din nou pentru a sta de vorba cu chef-ul si a mai incerca un Amarone, dar si alte vinuri al caror nume si numar l-am pierdut. Conversatia curgea in continuare in acelasi ritm cu vinul; simturile nu mi se lasau anesteziate, desi pluteam. Apoi, din fotoliul meu confortabil, am facut greseala sa ridic ochii spre peretele din fata, unde am intalnit un fost locatar al casei in care ma aflam. Locatar care s-a stins acolo incet multi ani, pana cand a plecat de tot pe 28 iunie 1916, cu penelul legat sau nu de incheietura mainii.

luni, 30 mai 2011

Rosé Prince Stirbey 2010

Voi incepe direct cu concluzia - asta e un vin facut pentru a fi baut, nu pentru a fi admirat sau pentru a castiga concursuri sau a da oamenii pe spate sau mai stiu eu ce. Dar nu baut oricum, ci baut cu placere, singurul risc fiind ca oprirea e ceva mai dificila, cum am aflat de altfel in mai multe randuri.

Culoarea vinului e un roz foaie de ceapa nu tocmai intens. Miroase a fragi, prune, miez de paine, dar are si o vadita tenta citric-minerala. Nu e deci genul de vin rosé cu profil aromatic debordand de arome dulci si florale, ci mai degraba unul echilibrat. Fragii domina atacul gustativ, urmati de notele de grapefruit care merg mana-n mana cu aciditatea foarte buna, in timp ce finalul e usor fructat si mineral.

E un vin proaspat, foarte usor de baut dar in acelasi timp destul de complex si elegant. Mi-a placut mult si a fost preludiul excelent al unei seri despre care va voi vorbi in "episodul" viitor.

joi, 26 mai 2011

Red Artisan 2007

Dragii mei, m-am intors. Nu mi-au lipsit vinurile bune in ultima luna, ci mai degraba timpul pentru a scrie despre ele - insa dupa cum veti vedea, voi incerca sa recuperez.

Primul vin pe care il voi aborda dupa aceasta binemeritata pauza este unul premiat (la propriu) - Red Artisan 2007, de la Domeniile Sahateni/Aurelia Visinescu, proaspat medaliat cu aur la Concours Mondial de Bruxelles. Dupa felicitarile de rigoare adresate producatorului, trebuie sa spun ca vinul asta mi-a creat o dilema dificil de rezolvat. Am incercat sa recurg la diluatele mele talente literare pentru a crea o fictiune cu plantatii de cafea in Dealu Mare, cu Bucurestiul desertificat si cu un guvern de chinezi iubitori de Cola, toate pentru a ilustra mai mult sau mai putin subtil o idee, o preferinta. Nu prea mi-a iesit. Apoi m-am gandit la tot felul de disclaimere serioase, care sa faca foarte clar ca perceptia unui vin tine foarte mult de degustator, de dispozitie, de moment - ma tem ca nici asta nu e abordarea potrivita.

Probabil va intrebati de ce ar fi nevoie de toate astea. Pai simplu, fiindca as vrea sa am o parere discordanta, dar intr-un mod elegant. Vinul e unul extrem de intens, si in mod sigur nu e unul care sa lase pe cineva indiferent. Miroase a tot felul de lucruri - cafea, tabac, cacao si cu putin ingaduinta, chiar Cola. Desigur, sunt si fructe acolo - visine si coacaze negre mi s-a parut mie, dar deja eram un pic anesteziat. Fiindca toate aceste arome au o concentratie de-a dreptul exploziva. Gustul sta inscris cam in aceeasi arie larga de sugestii, si mai ales are aceeasi intensitate. Aciditatea e foarte buna, iar taninii se simt cu usurinta, fara a fi prea astringenti. In orice caz, Artizanul Rosu e pus din start sa bombardeze simturile, si asta face de la prima apropiere a paharului de nas si pana cand sticla s-a terminat. Eu insa n-am reusit s-o termin in trei zile.

Pana la urma, ce am scris aici poate fi interpretat si in bine, si in rau - insa vorbind strict personal, acesta pur si simplu nu e vinul potrivit pentru mine, fara insa sa pot spune ca e rau sau ca mi-a displacut profund. Scopul acestui blog e sa documenteze o calatorie, nu sa sa dea sentinte sau sa imparta lumea vinurilor in bune si rele. Asa ca va recomand sa incercati vinul asta si sa-mi spuneti si mie ce parere ati avut: e foarte posibil ca voua sa va placa, iar mie sigur mi-ar placea o discutie despre el.

joi, 28 aprilie 2011

Pinot Noir Terra Romana 2007 - SERVE

In deschiderea acestei postari nu voi incerca sa scriu o introducere lunga, complicata si atragatoare, ea mi-ar servi doar ca platforma de pe care sa cad in "derizoriul" aromelor si-al structurii. Pentru a-mi repara aceasta greseala, voi incheia totul cu un cliseu stiut si ignorat de multa lume. Oricum, pe asta il veti afla la sfarsit. Acum a venit momentul descrierii.

Vinul are o culoare rosu granat de intensitate medie.

Aromele nu sunt teribil de expresive imediat dupa turnarea in pahar, impresiile dominante fiind de violete si ierburi aromatice. O aerare deschide insa mult vinul, aparand in plus capsune si visine iar in plan secund lemn-dulce, un pic de vanilie si ciocolata. Nasul este deci complex si in acelasi timp un pic discret, lucru placut intr-o lume de vinuri suprafructate.

In aceeasi linie usor nonconformista, aciditatea foarte vioaie se simte bine inca din atac, completand senzatiile de capsune si fructe de padure, dar si o surprinzatoare tenta usor afumata. Taninii sunt foarte fini, cum era de asteptat, iar postgustul nu impresioneaza prin lungime, ci mai degraba prin finete.

Mi-a placut mult acest Pinot Noir, chiar daca initial am avut indoieli. E un vin elegant, cu arome placute si structura buna, care straluceste daca ii este acordat timpul necesar s-o faca. La fel cum se intampla, de exemplu, cu unii oameni.

luni, 25 aprilie 2011

Cadarca Monser - Senator, Viile Carasului

In primul rand, Hristos a inviat!

In al doilea rand, vinul: An neprecizat, probabil in mare parte 2009, tinand cont ca data imbutelierii e mai 2010. Arome de fragi necopti si visine, un pic de lemn. Gust simplu, atat de scurt incat mintea mea inceata n-a avut timp sa faca vreo asociere. L-a risipit rapid o aciditate foarte ridicata, cu senzatiile ei acrisoare de zeama de lamaie (inchipuiti-va, de pilda, un copac prapadit la marginea desertului si procesul rapid prin care o furtuna de nisip il scoate din radacini). Exista si tanini, doar un pic duri, dar aciditatea face legea. Un vin deloc memorabil care, desi poate fi baut, nu aduce cine stie ce placeri. Mai mult chiar nu stiu ce sa scriu despre el.

marți, 19 aprilie 2011

Pinot Noir Black Peak 2008 - mandria frigiderului

Imi doream de mult sa mai incerc un vin de la Vinterra, producator care a facut candva o Feteasca Neagra si un Shiraz destul de bune. Asa ca a trebuit sa cumpar acest Pinot Noir, mai ales ca a primit o medalie de argint la Premiile de excelenta vinul.ro de la sfarsitul lui 2010.

Acu', daca sunteti ca mine, probabil beti vinul rosu la o temperatura undeva intre18 si 20 de grade. Problema e ca in asemenea conditii exemplarul asta e mult prea fructat pentru gustul meu. De fapt gresesc, e vorba de o intreaga combinatie de fruct si ciocolata, astringenta si alcool arzator, care da nastere unui asalt senzorial greu de suportat.

Solutia a fost simpla - l-am tinut o vreme la frigider, pana a ajuns pe la 14-15 grade, si atunci a devenit interesant. Fructe rosii de padure, cirese, dar si un pic de ierburi aromatice, ardei verzi, si ciocolata alcatuiesc un nas subtil, elegant, complex, nu prea agresiv. Gustul e continuarea fireasca a acestor arome si e sustinut de o aciditate destul de ridicata, care din pacate aduce si unele note astringente usor neplacute - insa vinul e inca tanar. Taninii exista, insa, asa cum e normal la un Pinot Noir, nu sunt tocmai abundenti ori agresivi.

S-ar putea afirma ca servirea la 15 grade il face un pic schiop, fiindca destule din aromele care puteau fi simtite la 18 de grade (carne cruda, capsune) s-au dus . Insa macar e echilibrat - ceea ce sugereaza mai degraba ca intial avea un picior in plus fata de cele doua necesare.

Concluzia mea: servit mai rece e un vin bun, recomandabil; insa voi incercati-l si la o temperatura mai mare, fiindca fiecare om are gusturi diferite, iar eu nu sunt un expert. Ma voi hazarda totusi sa afirm ca vinul asta confirma teoria conform careia licorile suprafructate, care ies rapid in evidenta, sunt cele care primesc mai cu usurinta punctaje bune la concursurile de vinuri. Oricum, leacul e simplu atat timp cat aveti un frigider.

miercuri, 13 aprilie 2011

Cabernet Sauvignon cu Merlot - Sarica Niculitel

Iata ca m-am intors la ale blogului, dupa o perioada in care nu am scris, cu toate am baut ceva vin. Pana sa va povestesc de aventurile mele duminicale cu Shiraz, Zinfandel si Negru de Dragasani (2008, Stirbey) - un vin despre care trebuie sa va spun neaparat mai multe), m-am hotarat sa incep intr-o nota mai usurica - pentru readaptare.

Nimic mai bun pentru asta decat un vin de la Viticola Sarica Niculitel, cei care au adus in casele romanilor obscurul Sortiment Rosu, dar si un interesant Pergament crescut pe malurile Dunarii de viticultorii spanioli (sau cum?), despre care a scris bine George Mitea. Ma rog, ambele sunt niste vinuri chiar decente pentru pretul lor, asa ca atunci cand am avut surpriza de a regasi o intreaga gama in rafturile unui obscur supermarket non-stop de pe inverzitul bulevard Nerva Traian, a trebuit sa cumpar macar unul.

Alegerea mea a fost un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Merlot dintr-un an necunoscut, desi o stampila aruncata pe eticheta indica ziua de 8 septembrie 2010 ca fiind data imbutelierii. In acest context, nu mica mi-a fost mirarea sa descopar pe dop misterioasele cuvinte "2004 - Badila Reserva - Riberas del Danubio", cu semnul acela de marca inregistrata la dreapta lui "Riberas del Danubio". Pe eticheta mai exista si o mica zona rotunda argintiu-aurie (ati ghicit, aduce cu o medalie), pe care scrie "Concursul International de Vinuri Bucuresti 2007". Iar producatorul tine sa precizeze ca vinul este imbuteliat in Delta Dunarii, Romania. Ma scuzati daca ce prezint pare un pic dezlanat si alambicat, dar mi-e foarte greu sa integrez aceste informatii intr-un tot unitar. Poate ca eticheta vinului sa-mi vina in ajutor, cu a ei mantra: "SARICA NICULITEL", repetata de zeci si zeci de ori.

Acum ca v-am pierdut de tot, e timpul sa ma intorc la scopul acestui blog - descrierea vinului. Am ajuns de altfel sa urasc momentul asta. Imi place vinul, imi place sa ma gandesc la el si sa-l descos (dar nu prea tare) sau sa-l rememorez, insa nu-mi place felul in care tranzitia acestor ganduri in cuvinte cade tot timpul in acelasi tipar. Asa ca daca vreti sa stiti culoarea vinului, nu trebuie decat sa intrebati intr-un comentariu. Prima chestie pe care am remarcat-o eu a fost (surprinzator!) mirosul, care sugereaza un vin inca tanar, cu senzatiile lui usor iodate si lemnoase, ba chiar putin eucalipt care completeaza impresiile principale de prune, zmeura si visine din visinata. Urmatoarea chestie remarcata au fost taninii un pic agresivi si corpolenta destul de ridicata, nebalansata bine de aciditate. O scurta privire catre eticheta m-a lamurit ca gresisem - temperatura corecta de servire e intre 16 si 18 grade. Un pic racit, vinul s-a aratat destul de echilibrat, chiar daca e simplu si masculin in exprimare. Gustul a fost un pic unidimensional, dar a evoluat interesant catre un postgust mediu, placut. Nu mi-a parut rau de banii dati, desi probabil nu-l voi mai cumpara a doua oara. Voi mai incerca in schimb si alte vinuri ale acestui producator, m-a facut curios.

miercuri, 30 martie 2011

Feteasca Neagra Romania Pitoreasca

In urma controversei iscate aici, m-am hotarat sa cumpar si eu aceasta Feteasca Neagra ieftina de la Domeniile Dealu Mare Urlati si sa vad despre ce e vorba. Acum nu va imaginati ca am pretentia de a avea ultimul cuvant pe tema asta, pur si simplu m-a manat curiozitatea. Din pacate (sau din fericire), ce am gasit eu in hypermarket (Real) nu a fost nici versiunea imbuteliata in vara lui 2010, nici cea din decembrie. A mea a fost din februarie 2011.

Voi scrie despre ea cu o nerabdare echivalenta celei cu care am deschis sticla. Culoarea rosu inchis spre purpuriu si mirosul de prune uscate si piele, cu nuante piperate si usor iodate, prevesteau ceva surprinzator de bun pentru pretul modic de 10 lei. Gutstativ mi-a sugerat iarasi prune (uscate, gem, cine mai stie?), dublate poate de ceva visine. Din cauza zaharului rezidual (vinul e demisec), senzatiile de dulceata sunt destul de puternice, insa pe deplin compensate de aciditatea excelenta si de taninii care aduc o usoara astringenta foarte nimerita. Finalul e deci lung, prunos, cu ceva vegetal pe langa.

Sticla asta pare sa contina in mare cam acelasi vin despre care a vorbit George in postarea lui initiala. Mie mi s-a parut foarte corect pentru pretul lui (ba chiar mai bun decat alte Fetesti Negre mult mai scumpe - nu dau exemple, dar puteti gasi cu usurinta cateva pe blog). E un vin usor abordabil, dar cu caracter si chiar ceva complexitate. Mi-a placut si il recomand, cu rezerva ca s-ar putea sa patiti si voi sa nimeriti o sticla nasoala. Fiti deci atenti la data imbutelierii si in acelasi timp fiti siguri ca asta e un risc pe care vi-l asumati, de fapt, cu orice vin.

luni, 28 martie 2011

Sfantul Nicolae - de data asta vinul

Crama Oprisor, indicatie geografica Dealurile Olteniei, 2009. Creator Liviu Grigorica, vinificator Veronica Gheorghiu. Vin rosu sec. Cam asta e tot ce scrie pe eticheta, asa ca ar putea fi inventate multe povesti despre el, despre cum a fost creat sau despre ce vrea sa reprezinte, probabil nici una adevarata. S-ar mai putea spune cu obida ca acum sfintii au ajuns instrument de marketing, la fel de usor cum s-ar putea afirma ca se incearca de fapt capturarea unui anume spirit romanesc in toata seria asta. Eu nu ma pronunt in nicio directie - mai bine sa vedem cum e continutul sticlei.

Este un vin prin care curge putere, daca pot spune asa. Dar atentie, nu e vorba de orice putere, ci de cea a unei prajituri! Se vede in rubiniul stralucitor al culorii, trece prin mirosul intens de visine coapte, struguri, caramel, unt si vanilie, ajutate de prospetimi neasteptate de menta, busuioc si ghimbir. Poposeste apoi multa vreme in gustul de-a dreptul dulce (da, vinul e sec), plin de visine si caramel, in senzatiile retronazale extrem de persistente si in postgustul lung, sustinut de aciditate si de forta unor tanini nici foarte discreti, nici prea salbatici. E genul de vin care pentru mine devine obositor de la al doilea pahar incolo. Totusi, a doua zi senzatiile de ierburi incep sa fie evidente si in gust, apar in plus samburi de visina - iar ansamblul devine astfel mai usor de baut.

Ca sa rezum, nu e deloc rau. Mi s-a parut cel mai intens dintre toate vinurile din seria Cupola Sanctis (despre ce am mai incercat puteti citi aici si aici), insa nu pot spune ca mi-a placut mai mult sau mai putin decat celelalte. Iar daca exista ceva mai profund in spatele seriei asteia, in afara de desene frumoase si nume de sfinti, asta numai cei de la Oprisor ne-o pot spune. Imaginatia mea nu e atat de bogata incat sa mearga asa departe, asa ca asta a fost, din punctul meu de vedere, doar un vin fara poveste. Ce-i drept, unul bun, dar un pic cam prea modern-comercial pentru denumirea lui.

joi, 24 martie 2011

Cabernet Sauvignon Sec de Murfatlar 2008

In incursiunile mele din ce in ce mai disperate prin rafturile supermarketurilor, in cautarea unui vin bun, usor de procurat si cu pret mai mic de 20 de lei, m-am decis sa le acord o noua sansa celor de la Murfatlar. De altfel, vinul asta a avut cativa predecesori onorabili, iar dupa ce l-am cumparat, recunosc ca m-am dedat la un mic moment de nostalgie, amintindu-mi de reclamele cu bancuri proaste pentru "cei care apreciaza unul sec". Dar mai bine las prostiile si va spun cum a fost vinul.

Culoare rosie destul de inchisa, cu reflexii purpurii.

Miros nu foarte intens, vegetal-afumat (imi aduce aminte de ardei copti), dublat de cirese amare, menta si piper. Destul de interesant, mai ales ca a doua zi apar si sugestii de coacaze negre.

Atacul este foarte plat si lipsit de prospetime, dominat de senzatii dulcege, de gem de cirese amare si ardei copt cu zahar adaugat. De altfel, ciresele amare apar foarte distinct si retronazal. A doua zi vinul castiga un pic de prospetime, dar senzatia de zahar adaugat nu dispare. Aciditatea e buna, echilibrand cu succes finalul de lungime medie, in care parca s-a strecurat un pic de tamaie. Taninii nu impresioneaza prin densitate, insa isi fac bine treaba, fara sa deranjeze.

Nu e neaparat un vin rau, dar nici nu-l pot recomanda cu inima impacata - pare peticit, nefinisat, iar in prima zi e de-a dreptul ciudat cu aromele lui plat-dulcege. Ma intreb daca as putea gasi pe undeva o sticla mai bine pastrata.

miercuri, 23 martie 2011

Merlot Rotenberg 2006

Vinul asta nu are nevoie de o introducere plictisitoare, il voi aborda direct.


Culoarea e frumoasa, un rubiniu inchis. Trebuie spus ca ma asteptam la un vin destul de unidimensional, mai ales dupa ce am citit despre Merlot-ul Rotenberg din 2007 (pe care, recunosc, nu l-am baut), dar si dupa experienta cu Emeritus. Insa nu a fost chiar asa. Aerarea lasa sa se simta arome destul de intense de fructe proaspete (coacaze rosii, visine), completate de o usoara aroma carnal-afumata, de ceva mineral si de ierburi aromatice. Odata cu trecerea zilelor, aromele fructate tind sa devina dominante. Se simte si influenta lemnului, care aduce sugestii de paine prajita (in timp transformata in cafea si cacao) si doar un pic de vanilie. Oricum, e un "nas" inca echilibrat, complex, chiar daca tinde spre spectaculos. In gura e destul de corpolent. Senzatiile de fructe bine coapte si gem sunt echilibrate de o aciditate buna si tanini pe care nu trebuie sa-i cauti mult ca sa-i gasesti, insa foarte bine slefuiti. Postgustul e lung si sugereaza cirese amare si ierburi aromatice.

E un vin care se schimba mult odata sticla deschisa, trecand in trei zile de la sugestii carnale la dulceturi, insa ramane tot timpul interesant. Si chiar daca are arome intense, nu te plictisesti de el dupa un pahar. De il veti mai gasi pe undeva, vi-l recomand, chiar daca nu e in totalitate pe gustul meu. Iar in final, daca e sa fac o asociere muzicala, mi-a amintit de melodiile mai lente ale lui Nick Cave (pastrand desigur proportiile): interesante, profunde dar in acelasi timp simple si spectaculoase - undeva la imbinarea dintre kitsch si geniu. Sa va dau un exemplu:

vineri, 18 martie 2011

Sfantul Nicolae

Desi am deschis in seara asta o sticla de vin purtand numele acesta pe eticheta, nu despre ea vreau sa va vorbesc. Fiindca am deschis sticla in virtutea unui impuls ciudat, dupa o intamplare simpla. Pe scurt: Bucuresti, Piata Muncii, nu conteaza ora si ziua. Eram grabit, mergeam pe jos ca intotdeauna, am incurcat drumul, am ajuns intr-o parcare si n-am putut sa ies din ea decat trecand printr-un mic spatiu verde. Injuram usor in gand idiotii care nu facusera niciun fel de alee betonata pentru a ajunge de-acolo pe trotuar. In jurul meu multi alti oameni se grabeau si injurau si ei in gand, judecand dupa claxonatul continuu de pe Bulevardul Decebal. Nu stiu insa exact ce gandeam in momentul in care am dat, complet pe neasteptate, de o cruce. Era ridicata, conform celor scrise pe ea, in locul unde s-a aratat Sfantul Nicolae pe 6 decembrie 1989.

marți, 15 martie 2011

Cabernet Sauvignon Byzantium 2005 - Halewood

Nu stiu cum de l-am gasit in supermarket (Mega Image), insa anul fabricatiei m-a facut curios - vinurile de 20 de lei din 2005 nu sunt tocmai o prezenta comuna in rafturile vreunui magazin. Iata si rezultatul:

Culoare rubinie nu prea intensa. Miros de fructe de padure, visine, menta si nuante vegetal-verzi destul de puternice - ardei, lemn verde. Atacul sugereaza timid visine si fructe de padure rosii, insa senzatii de menta, piper si brusture acopera rapid intreg peisajul. Finalul continua in aceeasi nota vegetala, cu o amareala usor neplacuta - dar din fericire e scurt. Aciditate inca buna, tanini rarefiati, neagresivi. In ansamblu, un vin cam prea auster/vegetal/unidimensional pentru gustul meu, in consecinta de nerecomandat - 67 de puncte.

vineri, 11 martie 2011

Pe scurt - picioare, glicerina si alte organe ale vinului

Disclaimer: Nu sunt un expert in ale vinului, daca mai era nevoie sa afirm asta.

Am remarcat de multa vreme anumiti termeni a caror folosire in notele de degustare mi se pare discutabila. Nu vreau sa exprim o opinie categorica despre aceste lucruri - scopul meu e sa ridic niste semne de intrebare si eventual sa pornesc o discutie in urma careia se va ajunge (sau nu) la niste concluzii. Iata suspectii:

1. Picioare: probabil ati intalnit nu de putine ori formulari de genul "this wine has really long/elegant/sexy legs". Ma rog, exagerez cu "sexy" (desi trebuie sa recunosc ca eu am vazut unul cu un fund incredibil). Exista cel putin doua curente de opinie: unul e ca picioarele sau lacrimile lasate de vin pe pahar sunt un indicator al calitatii sau macar al continutului de glicerol. Alt curent (care vine si cu o explicatie fizica zic eu pertinenta) sustine ca de fapt lungimea picioarele creste in functie de continutul de alcool.

2. Glicerina: Unii spun ca vinul contine glicerina, altii spun ca e glicerol. Oricum, o opinie destul de raspandita in ambele tabere e ca glicerolul afecteaza in mod pozitiv textura/vascozitatea vinului. Opinia contrara e ca din cauza concentratiilor uzuale de doar 1-2%, efectul lui asupra texturii e minim.

Eu unul nu cred nici in picioare (empiric nu am gasit niciodata o astfel de legatura), nici in efectul glicerolului (aici, recunosc, influentat mai mult de chestii citite decat experimentate). Voi ce parere aveti?

P.S.: Nu dau linkuri, fiindca nu vreau sa va influentez.

miercuri, 9 martie 2011

Merlot Ferma Noua 2006 - Murfatlar

Din ciclul ce nu fac eu pentru voi, cititorii (sau ce nu fac eu din curiozitate), am cumparat de cu seara o sticla de Merlot de Murfatlar, facut la Ferma Noua in anul de gratie 2006. Apropo de aceasta ferma noua, ma intreb foarte serios daca ea chiar exista sau e un simplu nume de marca. Oricum, ca sa citez, este "un loc unde povestea omului se confunda cu povestea vinului" - orice ar fi insemnand asta. Asta e singura informatie cu un posibil dram de relevanta pe care cei de la Murfatlar o ofera despre acest loc - si singura pe care am putut-o gasi in jumatate de ora de scotocit prin ungherele internetului.

Ma rog, nu vreau totusi sa fiu rau cu cei de la Murfatlar (nu ca le-as putea eu strica vanzarile). Le pot insa sugera ca dincolo de abureala, daca exista intr-adevar o poveste a acestui loc, poate ca ea merita spusa. Iar daca o astfel de poveste nu exista, atunci mai bine sa nu fie mentionata.

Referitor la vin, nu sunt foarte multe de spus. Culoarea rubinie cu o vizibila tenta caramizie m-a avertizat ca s-ar putea sa fie un pic batran - desi e doar din 2006. Mirosul a fost surprinzator de intens, cu sugestii de fructe de padure, prune si pasta concentrata de tomate - nu foarte complex, dar destul de promitator. Insa odata cu prima inghititura, promisiunea s-a transformat rapid in dezamagire. Atacul gustativ nu e rau, evoca fructe de padure si prune, insa e rapid inghesuit intr-un colt de niste senzatii dulcege generice, lipsite de prospetime, de gem facut cu prea mult zahar si apoi diluat in apa - totul incununat de o aciditate mai degraba absenta. Postgustul usor condimentat evoca si el prune, dar senzatia de zahar (desi vinul este sec) si de fructe trecute omoara rapid orice urma de placere.

Cam asta e tot - e un vin imbatranit, care poate ca a fost mai bun candva, dar pe care nu va recomand sa-l cumparati. Singura parte buna a acestei experiente e ca imi prilejuieste o premiera - primul punctaj sub 70 de puncte de pe acest blog. Nici nu conteaza cate.

P.S.: Merita insa mentionata muzica de pe site-ul oficial Murfatlar, m-a ajutat sa-mi regasesc seninatatea dupa degustarea acestui vin.

luni, 7 martie 2011

Inca doi sfinti: Stefan si Andrei

Stati linistiti, tematica blogului nu s-a schimbat. In postarea asta e vorba de doua vinuri de la Crama Oprisor, din gama Cupola Sanctis: Sfantul Stefan si Sfantul Andrei, ambele in editia 2009. Cum am mai spus, gama asta pare a fi creata cu scopul de a satisface nevoia de cadouri pentru diverse zile onomastice - iar faptul ca se gasesc cu mare usurinta in hypermarketuri imi aduce o confirmare in plus. Desigur, nu e vorba de orice fel de cadouri - pretul este ridicat pentru standardele vinului de hypermarket - deci probabil ca se adreseaza consumatorului de vin nu neaparat impatimit, dar care isi permite un vin de calitate si vrea sa-l cumpere fara bataia aditionala de cap a gasirii si vizitarii unui magazin specializat.

Dar de-ajuns cu speculatiile. Eu unul le-am degustat duminica seara si am descoperit doua vinuri asemanatoare atat din punct de vedere structural, cat si aromatic. Mi s-au parut a avea elemente comune folosite in cupaj si a fi rodul unei idei unitare, asa ca le voi aborda impreuna.

Culorile sunt destul de inchise - rubiniu intens, Sfantul Stefan inclinand usor spre purpuriu. Aromele sunt fine si foarte abordabile, cu note fructate de prune si cirese amare, urmate de nuante vegetale si completate de vanilie si caramel. In timp ce Stefan pare sa se bazeze mai mult pe prune, Andrei inclina spre fructe de padure si cirese amare. Aerarea accentueaza impresiile dulci si fructele se transforma macar partial in gemuri, dar intr-un mod mult mai subtil decat am vazut la alte vinuri. Gustativ nu sunt mari surprize, aparand insa o mica doza de piper pe care n-am reusit s-o deslusesc in miros. Ambele au tanini foarte fini si o aciditate un pic naravasa la inceput, care se domoleste odata cu aerarea - insa ramane suficienta pentru a echilibra fericit vinul.

Desi nu sunt facute in stilul pe care-l apreciez cel mai mult, aceste vinuri sunt preferatele mele de la Crama Oprisor, alaturi de Sfantul Ioan, incercat in ianuarie. Toate par a fi destinate consumului imediat (desi nu le neg un potential de invechire), sunt catifelate si usor de baut, au arome si o structura cu care poate rezona oricine, insa pastreaza o anumita subtilitate si eleganta. 85 de puncte pentru ambele, la fel cat a primit si Sfantul Ioan.

vineri, 4 martie 2011

Premiu pentru Cramele Recas la Vinalies Internationales

Dintr-un foarte scurt comunicat fara mii de semne de exclamare primit din partea celor de la Cramele Recas, am aflat ca vinul Solo Quinta 2010 a primit, daca inteleg eu bine, titlul de cel mai bun vin alb din concurs in cadrul Vinalies Internationales - concurs organizat de L'Union des oenologues de France.

Recunosc ca nu sunt un mare cunoscator al concursurilor internationale, dar titlul de cel mai bun vin alb intr-un concurs ce pare cu adevarat serios, in care au mai participat 3500 de alte vinuri (inscrise in sapte categorii) este in mod sigur o realizare.

Ma voi bucura desigur si mai mult cand voi incerca vinul, pana atunci puteti insa citi despre el dintr-o sursa de incredere. Felicitari celor de la Recas si la mai multe astfel de premii.

miercuri, 2 martie 2011

Cabernet Sauvignon Paganus 2007 - Domeniile Dealu Mare

Iata ca a venit in sfarsit si randul acestui Cabernet Sauvignon sa fie torturat pe blog. Voi incerca sa-i fac (sau sa va fac) chinurile scurte, fiindca deja am insistat mult cu gama Paganus.

La fel ca si sora lui, acesta este un vin nefiltrat si nebaricat (desi in cazul fetestii pareau ca se folosisera chips-uri de lemn, ce-i drept cu destula discretie). Inca de la deschidere, a fost clar ca acesta nu e un vin care-si ataca bautorul cu cohorte intregi de arome si senzatii, ci mai degraba unul care le sugereaza subtil. Asa ca ii voi descrie pe scurt caracteristicile de suprafata si va voi indemna pe voi sa-l descoperiti mai in profunzime daca vi se pare interesant.

Culoarea e un rosu inchis cu mici nuante purpurii.

Mirosul a scos din dulap esentele de coacaze negre, afine, prune afumate, un pic de menta si tamaie, dar si vanilie. Amestecul rezultat e chiar cum imi place mie - foarte echilibrat.

Gustul e simplu, dominat de fructe de padure si prune, cu o nota de tamaie care se prelungeste in postgustul lung. Daca mi-e permis, e mai barbatesc, fara prea multe senzatii dulci.

In aceeasi nota masculina, taninii sunt abundenti (dar catifelati), lucru care se potriveste bine cu aciditatea nu foarte ridicata - dar mai mult decat suficienta pentru a aduce echilibru vinului. Eu ma asteptam sa fie destul de astringent, insa ma bucur ca n-a fost.

As zice deci ca e un Cabernet Sauvignon dens, taninos, nu foarte complex, insa echilibrat si destul de usor de baut. Eu zic ca e mai interesant si mai sincer (oh, nu! fara personificari cand vorbesti despre vin!) decat cine stie ce esenta chiliana de fructe sau decat vreun firav vin romanesc de multinationala imbracat in armura groasa de... lemn.

84 de puncte

luni, 28 februarie 2011

Zilele vinul.ro - editia februarie 2011

Probabil stiti deja ca weekendul trecut s-a desfasurat editia de februarie a zilelor vinul.ro - eveniment la care am avut bucuria sa particip. Si fiindca am petrecut destul de mult timp acolo, voi incerca sa distilez in urmatoarele randuri amintirile, senzatiile si ideile care mi se par mai interesante.

In privinta vinurilor degustate, nu ma voi lansa intr-o descriere prea amanuntita a tot ce am intalnit acolo, fiindca, inevitabil, am petrecut destul de putin timp cu fiecare vin in parte. In plus nu am luat deloc notite - ce am urmarit de la bun inceput a fost sa va vorbesc doar despre vinurile care mi-au ramas cumva in memorie fara ajutorul vreunui mijloc extern. Asadar, voi prezenta doar ce m-a impresionat cel mai mult - si in special ce m-a impresionat in sens pozitiv.

Lansarea spumantului Prince Stirbey a fost din punctul meu de vedere evenimentul cel mai important al weekendului. N-a fost o lansare cu tam-tam, ci una in care vinul a fost lasat sa vorbeasca, fara umpluturi inutile si artificii publicitare. Spumantul e bazat suta la suta pe Cramposie, si e un vin extra brut, care nu se bazeaza pe zahar pentru a impresiona papilele gustative. Aromatic, eu am simtit note citrice, minerale si florale, elegante, fara intensitate excesiva, dar in acelasi timp capabile sa ajunga cu usurinta la zona aceea din creier, suflet sau cum vreti sa-i ziceti unde mirosul, gustul si afectivitatea se intretaie. Structural mi s-a parut a fi foarte echilibrat, ca de altfel mai toate vinurile facute de Oliver Bauer. Pe scurt, mi-a placut foarte mult si nu poate decat sa ma bucure ca in sfarsit un producator roman serios s-a hotarat sa umple golul imens din piata. Sper ca si altii vor fi inspirati de ideea asta.

De altfel, as zice ca toate vinurile celor de la Price Stirbey merita incercate - mie mi s-au parut printre cele mai anti-industriale vinuri din toata degustarea (pe langa cele de la Casa Olteanu). Voi mai mentiona Sauvignon Blanc-ul, atat in varianta "normala", cat mai ales exceptionalul Vitis Vetus 2008 - rodul unor vii de vreo doua ori mai batrane decat mine - pentru care am rezervat o postare separata. La capitolul vinuri rosii, Merlot-ul din 2007 mi s-a parut a fi pentru moment cel mai echilibrat, si mi-a facut o impresie mult mai buna decat cel baut asta-iarna intr-un restaurant (probabil acela nu fusese pastrat bine). Totusi nu am incercat Feteasca Neagra 2008 - o sticla ma asteapta insa acasa, unde imi va fi mai usor sa stau de vorba cu ea.

Vreau insa sa va povestesc si de alti producatori fiindca, in ciuda unei usoare uniformitati a vinurilor prezentate, am mai descoperit destule alte lucruri demne de mentionat.
De exemplu, cei de la Casa Olteanu (pare-se afacerea de familie a unui preot din dulcele targ al Iesilor) produc niste vinuri albe echilibrate, proaspete, cu aciditate vioaie. Aligote-ul a fost o adevarata surpriza - fructat si foarte elegant, iar Feteasca Regala s-a ridicat si ea la inaltime.
De la Basilescu - pe langa deja faimoasa Feteasca Neagra Ancestral, am incercat si Feteasca Neagra Eclipse 2009, care mi-a adus aminte prin arome de o inghetata de vanilie cu fructe de padure: coacaze negre, fragi si poate chiar capsune. Mirosul respectiv m-a transportat pe loc inapoi in copilarie - lucru care mi-a placut, desi adultul din mine gandea ca ceva nu e tocmai in regula. Am incercat si Busuioaca de Bohotin, extrem de parfumata, un adevarat dezmat senzorial, vin pe care insa nu cred ca am reusit sa-l evaluez mai departe de atat.
Cei de la WineRo au oferit in prima zi doar tanarul Merlot Alira, un vin modern, mai extractiv decat majoritatea celor prezentate de alti producatori, cu arome intense, insa nu neaparat pe gustul meu. A doua zi si-a facut aparitia si cupajul Enira 2007 (fratele mai mare si mai... bulgar), un vin oarecum in acelasi stil, insa mai echilibrat si complex.
Cat despre Domeniile Dealu Mare Urlati, nu va mai bat la cap cu vreun Paganus. De data asta voi vorbi despre Incantation - varful lor de lance - un cupaj de Feteasca Neagra (40%), cabernet Sauvignon si Merlot (cate 30%). Mi s-a parut a fi un vin mult mai modern - se simte ca a petrecut 9 luni in baricuri, mai putin taninos si acid, dar in acelasi timp si mai putin original si fidel strugurelui decat cele din gama Paganus. Totusi e vin pe care nu poti sa nu-l placi, destul de echilibrat si in mod sigur mai usor de inteles. Il voi mai incerca pe viitor pentru o descriere mai pe larg.
De la Cramele Oprisor mi s-a parut demn de pomenit doar atipicul Cabernet Sauvignon-ul La cetate Miracol din 2008 - caruia George Mitea i-a facut o descriere foarte inspirata (chiar daca eu i-as da un scor mai mic).
Pe cei de la Corcova i-am lasat intentionat la urma fiindca au fost printre producatorii pe care i-am apreciat in mod deosebit. Toate vinurile lor mi s-au parut echilibrate, tipice, fara excesul de fruct si vanilie deja comun si vinurilor romanesti. Tind sa-l cred pe oenologul Laurent Pfeffer cand spune ca incearca sa exprime in vin doar ceea ce ofera strugurii. Nu voi scrie mai mult despre vinuri - pe unele din ele deja le-am abordat (vezi aici si aici), iar pe celelalte voi incerca sa le prezint cat de curand.

Impresia mea generala e ca vasta majoritate a vinurilor prezentate au fost de calitate - si asta e un motiv de bucurie. Totusi, multe din ele sunt poate un pic prea uniforme, tributare stilului easy-drinking si spectaculos, impus de "colaborarea" dintre gusturile consumatorilor si directivele multinationalelor de vinuri. Desi nu multe, vinurile care au incercat sa depaseasca norma asta mi s-au parut cu adevarat bune (majoritatea celor mentionate mai sus). In alta ordine de idei, ce m-a mai impresionat a fost prezenta directa a oenologilor de la mai multe crame (Stirbey, Corcova, Avincis si poate si altii) - oameni deschisi, gata sa vorbeasca despre vinurile si ideile lor.

In final, nu trebuie uitati cei de la vinul.ro, care merita felicitari pentru organizarea eficienta, locatia inspirat aleasa si selectia interesanta de producatori.

joi, 24 februarie 2011

Pinot Noir Reserva 2003 - Cramele Recas

Am descoperit zilele trecute un nou vin produs de Cramele Recas. De fapt nu e chiar nou - e vorba de un Pinot Noir Reserva din 2003, o un vin de a carui existenta stiam foarte vag si pe care nu ma asteptam deloc sa-l gasesc in raft de supermarket.

Eticheta ne informeaza ca au fost produse doar 17.000 de sticle, al caror continut a petrecut in prealabil 12 luni in baricuri de stejar romanesc si unguresc si ca winemaker-ul a fost David Lockeley din Stellenbosch, Africa de Sud. Eu insa cred ca ar fi mai interesant sa vedem cum a fost vinul.

Culoarea e un rosu granat destul de intens, curat.

Pentru constructia mirosului se impletesc sugestii de fructe negre de padure, capsune, prune, tabac si fum. Rezultatul e proaspat si elegant - dar nu incerc sa sugerez o eleganta de salon, ci una un pic mai rustica.

Atacul e dominat de aceleasi fructe negre de padure - foarte perceptibile si retronazal, urmate de nuante de prune coapte si ardei. Acestea din urma continua si in postgustul lung, sustinut de o aciditate foarte proaspata si tanini inca in putere, dar fini. Lemnul se simte si el, insa e foarte bine integrat in ansamblu, aducand o usoara nuanta de vanilie si de... lemn.

Un vin care sugereaza mai mult finete decat forta, dar foarte echilibrat si surprinzator de proaspat pentru varsta lui. Pe scurt, e foarte bun. 86 de puncte. 50 lei, G'Market (sau Gima), daca nu l-am luat pe ultimul.

Later edit: Vinul impresioneaza si a doua zi, cand pare chiar mai complex, cu note de carne proaspata, visine si maghiran. Insa fiti avertizati, aciditatea destul de intensa si relativa lipsa a senzatiilor dulci il fac un vin destul de greu de inteles pentru cei obisnuiti cu licori de lume noua. Eu i-am upgradat punctajul cu inca doua puncte.

miercuri, 23 februarie 2011

Obscure dar bune

Mai demult v-am amenintat cu publicarea unei liste negre de vinuri ce trebuie lichidate grabnic, ordonate dupa prioritate. Cum am inceput sa am dubii serioase in privinta utilitatii acestui demers, va voi prezenta deocamdata o lista de vinuri mai putin cunoscute care mi-au placut. E vorba de vinuri despre care se gaseste o cantitate minima de informatii pe internet, dar despre care eu cred ca merita o promovare mai buna. Sortarea e facuta oarecum temporal, nu dupa punctaj sau cine stie ce altceva. Nu vreau sa fac un top, fiindca mi se pare ca toate vinurile astea merita incercate. Oricum, momentan lista e scurta, dar promit s-o updatez.

Feteasca Neagra Paganus 2007 - Domeniile Dealu Mare
S-a mai scris despre el in ultima vreme, dar parca tot nu primeste suficienta atentie.

Merlot 2008 - Negrini
Unul din cele mai bune vinuri de 15 lei pe care le-am intalnit. Zace necumparat prin diverse supermarketuri.

Cadarca 2006 - Wine Princess
Nu e vorba de celebra ei sora ei mai mare (Cadarca Reserve), ci de versiunea "simpla", mai ieftina si mai usor de gasit.

Cabernet Sauvignon Prestige 2007 - Domeniile Coroanei Segarcea
Trebuie sa va previn ca n-am baut decat un pahar, asa ca s-ar putea sa ma insel in privinta acestui vin. Paharul ala a fost insa suficient de bun incat sa risc sa-l includ aici.

Terra Rossa 2007 - Domeniile Clos de Colombes
Un vin despre care nu am scris pe blog (in plus am pierdut si notele de degustare), dar caruia ii pastrez o amintire foarte placuta - destul de sobru aromatic, echilibrat, cu o structura excelenta. Poate un pic cam scump si greu de gasit.

Lista se incheie aici - se vede ca n-am fost un bautor prea harnic. Daca aveti si voi sugestii de astfel de vinuri, lasati un comentariu. Promit sa incerc vinul respectiv si, daca mi se pare ca e cazul, sa-l adaug la lista.

Disclaimer: Asta nu e un articol publicitar. Vinurile astea au fost descoperite intamplator si mi-au placut foarte mult. Daca sunteti producator si vinul dv. lipseste din lista, inseamna ca desi e bun, mie mi se pare ca se gasesc suficiente informatii/texte laudative despre el. Aici vor fi adaugate doar vinuri pe care eu le voi considera (in mod subiectiv) cvasinecunoscute, chiar daca producatorul in sine ar putea fi cunoscut. De exemplu, am fost tentat sa adaug aici si Feteasca Regala Genius Loci 2007 de la Prince Stirbey (un vin exceptional despre care la un moment dat se gaseau doar vreo trei randuri de text pe tot internetul), dar am descoperit ca tocmai a fost promovat intens la rubrica Vinul Saptamanii de pe stiti-voi-ce-site.

marți, 22 februarie 2011

Regional Wine of the Aegean Islands - 2008 (da, se pare ca asa se numeste)

Sambata 12 februarie 2011, la ora la care undeva in Bucuresti incepea o noua manifestare a decadentei societatii moderne (cina/degustarea in intuneric total), eu intram triumfal intr-un loc plin de lumina - Supermarketul. Ma rog, intrarea nu era tocmai triumfala - impingeam cu greu un carucior pentru cumparaturi ale carui roti scartaiau infiorator, iar tusea agasanta care ma prinsese atragea atentia acelor clienti care reusisera sa ignore scartaitul.


Din fericire m-am putut opri repede, fiindca exact langa intrare era raionul de vinuri - locul in care eu unul visez cu ochii deschisi. Vedeam in rafturi tot felul de vinuri necunoscute din Liban, Turcia Spania, sau - tineti-va bine - din insulele Marii Egee. Si astfel, am fost lovit de paradoxul alegerii. Atat de multe vinuri diferite si nestiute, o suma limitata de bani in portmoneu si treizeci de minute pierdute incercand sa iau decizia cea mai buna. Incepeam sa ma simt nefericit.

Pana la urma, am ales ce-mi imaginam a fi o portie de soare si caldura la sticla, pompos intitulata Regional Wine of the Aegean Islands. Care din insulele Marii Egee era sursa acestui vin? Nu era deloc clar. Ma rog, investigand pe siteul celor de la GWC (Greek Wine Cellars), se pare ca exemplarul asta e de prin Rhodos, dar cine poate sti precis? In orice caz, eticheta cu prea multe informatii ambigue nu promitea foarte multe din partea continutului sticlei. L-am baut de-abia peste o saptamana, si iata cum s-a prezentat:

Culoare rubinie de intensitate medie, cu niste reflexii violacee.
Mirosul e dominat de fructe rosii de padure (nu foarte coapte), cu zmeura iesind clar in fata. Se mai simt struguri si prune, insotite de sugestii vegetale si minerale - ardei, ierburi salbatice, menta, piper, pamant, sare.
Gustul e o continuare fidela a mirosului, cu aciditate vioaie si tanini putini, cu o textura relativ fina. Corp mediu. Postgust destul de lung, piperat, cu fructe de padure rosii si ardei.

Un vin cu arome destul de concentrate, dar fara cine stie ce senzatii dulci. Mi-a placut, desi e poate un pic vulgar in exprimare, cu fructele lui prea intense. Dincolo de puncte (pe care nu le dezvalui), un vin demn de incercat si o surpriza placuta, mai ales la pretul de 18 lei sticla.

In incheiere, o melodie care ar putea avea legatura cu restul postarii (va trebui sa fiti multumiti cu ambiguitatea).

duminică, 20 februarie 2011

Syrah Reserve 2009 - Corcova

Stiu ca ati venit aici pentru vin, deci sa trecem direct la actiune:

Culoare intensa, de care nu sunt insa sigur din cauza conditiilor de luminozitate. Mi s-a parut a fi nefiltrat.

Imediat dupa deschidere mirosul este destul de restrans in exprimare. Am simtit mai intai fructe de padure, lemn si vanilie, dar aromele evolueaza odata cu aerarea. Asa ca mai tarziu apar cirese amare si ciocolata, iar fructele de padure devin mai putin timide. Dupa vreo jumatate de ora se simt chiar tonuri carnal-sarat-afumate - sa fie celebrul bacon? Mie asa mi s-a parut. Apar si niste nuante vegetale, de buchet de ierburi aromatice. Devine deci complex, iar intensitatea aromelor e una moderata.

Papilele gustative sunt atacate cu fructe de padure si cirese amare, care de altfel se simt foarte bine si retronazal. Nu va imaginati insa nici aici o exprimare foarte intensa. Impresii usoare de ciocolata neagra si vanilie deschid cortina pentru taninii abundenti, dar cu o textura intre catifea si matase. In sprijinul lor vine o aciditate moderata, suficienta pentru a-i aduce echilibru. Vinul este corpolent - iar aceasta corpolenta este intr-atat de evidenta pe final incat eclipseaza un pic postgustul, de altfel destul de scurt.

Nu e o bomba de fruct, nici un vin auster. Mi s-a parut destul de feminin-matasos, dar totusi echilibrat. 83 de puncte.

joi, 17 februarie 2011

Feteasca Neagra Cocosul 2009 - alt vin?

Daca ati citit postarea initiala despre aceasta Feteasca Neagra ati constatat ca n-am fost prea bucuros s-o intalnesc. Probabil la fel de putin bucurosi s-au simtit si cei de la Recas, din moment ce mi-au trimis prompt o mostra pentru comparatie.

Nu am sa va tin in suspans - raceala mi-a trecut, l-am baut si nu e alt vin fata de cel incercat prima oara. Insa e in mod sigur mult mai in forma! Culoarea e intensa de data asta, un rosu-purpuriu destul de inchis. Mirosul vine cu aceleasi fructe de padure si prune, insa spre bucuria mea notele lactate-fermentate au disparut. Aerarea aduce mai intai visine, apoi cerneala si piele. Gustativ, mi-a atacat papilele cu coacaze negre si prune, a continuat cu o senzatie neobisnuita de catina, dizolvandu-se lung si placut in impresii de cirese amare si prune coapte, insotite de stropul necesar de piper. De altfel - ma repet - vinul mi se pare destul de asemanator cu cel baut prima data. Exista insa doua diferente care schimba radical perceptia: absenta senzatiilor initiale neplacute si aciditatea mult mai sprintara, care sustine intreg ansamblul si-i da coerenta.

As zice ca vinul asta e elegant si un pic rustic in acelasi timp, daca o astfel de combinatie este posibila. Elegant prin echilibru si prospetime, rustic prin prezenta destul de discreta a senzatilor dulci si prin aromele intense si un pic neobisnuite de catina. Imi place stilul asta de vin: nepretentios dar echilibrat si interesant, diferit de marea masa a vinurilor "moderne" si totusi usor de baut. 83 de puncte.

Ce ma mahneste e ca a fost nevoie sa primesc sticla direct de la producator pentru a bea un vin pe care sa-l apreciez. Nu cred ca asta e la indemana consumatorului de rand, iar daca n-as fi scris acest blog in mod sigur nu mi s-ar fi intamplat. Tocmai de asta, recomand sa il cumparati fie de la magazinele Cramelor Recas, fie dintr-un alt magazin in care chiar aveti incredere. Super/hyper-marketul nu pare cea mai buna optiune, cu toate ca exista unele unde conditiile de pastrare sunt relativ decente. Iar celor de la Recas - nu e pacat ca vinul asta pentru care in mod evident s-a muncit sa moara prin rafturi inundate de lumina si caldura? Se poate schimba ceva in privinta asta?

miercuri, 16 februarie 2011

Feteasca Neagra Ancestral 2008 - Crama Basilescu

Fiindca inca nu mi-a trecut raceala, voi aborda din nou un vin pe care l-am experimentat acum ceva vreme - de-acum celebra Feteasca Neagra Ancestral de la Crama Basilescu. E greu sa vin cu ceva nou despre el, blogosfera e deja plina atat de laude, dar si de descrieri foarte reusite. Voi incerca deci sa punctez doar ce mi s-a parut mie interesant.

In primul rand, cred ca e demna de luat in seama o informatie de pe eticheta - CIB (cules la innobilarea boabelor). Inseamna asta ca strugurii din care e facut acest vin au fost atacati de un mucegai nobil (Botrytis cinerea)? Momentan nu mi-e foarte clar, poate ma lamuriti voi. Ce e sigur e ca vinul e facut din boabe uscate, cu un continut ridicat de zahar si arome concentrate. Este primul vin rosu sec clasificat astfel pe care il intalnesc, si pot spune ce au grait si altii - ca este intr-adevar foarte concentrat (in special gustativ), iar zaharul a dus la obtinerea unui continut ridicat de alcool - 14,8 %.

Dar nu inspre latura tehnica vreau eu sa alunec. Ca tot vorbeam mai sus de arome, Feteasca asta vine cu o oferta bogata si dulce - prune uscate (transformate miraculos in gem odata cu aerarea), piper, fructe confiate si stafide. Insa nu va imaginati ceva bombastic - nu se mizeaza pe intensitate, ci pe finete. Mirosul este insa doar un preludiu, pentru ca odata luata prima inghititura, senzatiile dulci de fructe coapte, uscate sau confiate continua intr-o maniera mult mai dezinhibata. Mai mult, isi iau ca insotitoare in demersul lor decadent impresii de ciocolata, vanilie si condimente orientale. Dar nu va speriati! Din fericire, vinul poseda aciditatea si taninii catifelati necesari pentru a-si arunca o binevenita roba peste formele ispititoare, lasand descoperit doar atat cat e nevoie ca sa-ti imaginezi restul.

Ca o concluzie logica, voi afirma ca vinul asta sugereaza voluptate si erotism feminin (trebuia sa vin si eu cu o contributie originala, nu?), si deci referirile la asocieri culinare sunt total nepotrivite. As zice ca in cazul asta e mult mai importanta persoana cu care-l asociati. In sfarsit, Feteasca Neagra si-a gasit o intrupare pe masura numelui soiului, chiar daca denumirea comerciala de "Ancestral" nu e cea mai potrivita in contextul unei astfel de viziuni.

luni, 14 februarie 2011

Novac 2008 - Prince Stirbey

Din pacate nu ma voi putea tine de planul expus in finalul postarii anterioare. Sunt racit, deci nu e momentul potrivit sa degust un vin. Asa ca voi termina o postare deja inceputa, dar mult amanata despre o sticla de Novac Prince Stirbey din 2008, adusa de mine chiar de la locul ei de nastere.


Am scos recipientul din cutia lui de carton cu un sentiment de nerabdare si bucurie. Imi aminteam bine vinul asta, mi-a placut foarte mult baut acolo, la tata lui. Si asa cum ma asteptam, odata dopul scos am trait o senzatie de deja-vu. Insa a fost, daca-mi este permis, un deja-vu complet surprinzator - asta nu parea a fi vinul din degustarea de la Stirbey, de care-mi aminteam cu mare bucurie, ci mai degraba o clona a Merlot-ul La Cetate din 2008. Asta nu era deloc bine, si insemna fie ca imi aminteam gresit, fie ca trebuia sa mai astept. Totusi, un pic de rabdare mi-a dovedit ca nu era asa - iata ce am scris in acea seara si in ziua urmatoare:

Culoare rubinie curata, destul de deschisa.
Arome initial intense, combinatie de sobru si dulce - fructe de padure, gem de prune, un pic de visine, ciocolata, vanilie, ierburi provensale. Dupa aerare apare o senzatie usor metalica si o nota de prune afumate.
In plus, senzatiile dulci tind sa se estompeze/integreze la temperatura mai mica - ceea ce face aromele sa devina foarte placute.
Atacul aduce si el impresii dulci prea intense pentru gustul meu. Gem de prune - dar care se estompeaza rapid, insotit de fructe de padure. Din nou, senzatia de dulce incepe sa dispara odata cu aerarea - in special a doua zi, cand ansamblul capata echilibru.
Corpul este relativ subtire, taninii fini iar aciditatea ridicata, insa fara a cadea in extreme.
Postgustul este lung, dominat de aceiasi suspecti de serviciu - fructe de padure, prune, visine (cu o nota lemnoasa ca de sambure de visina zdrobit).


Desi initial pare un pic bombastic in exprimare, as zice ca nu vorbim de un vin in stilul "de lume noua" (easy-drinking, supra-aromat si supra-baricat). Are complexitate, aciditate sigur prea ridicata pentru un vin "modern", nu prezinta arome excesiv de intense (cel putin nu dupa o aerare decenta), iar senzatiile dulci par (impresie foarte personala!) a fi mai degraba legate de strugure decat de un aport excesiv al stejarului. In plus, vinul devine foarte placut a doua zi, si e in mod cert ajutat de o temperatura de servire usor mai mica.

Totusi, in stadiul asta nu e chiar vinul meu preferat - i-as da in jur de 80 de puncte sau un pic sub. Sunt sigur ca va evolua, insa nu stiu exact in ce fel. Cu putin noroc, il voi mai incerca peste un an - cu acelasi sentiment de nerabdare si bucurie.

vineri, 11 februarie 2011

Merlot 2008 - Domeniile Dealu Mare Urlati

De la producatorii Fetestii Negre Paganus (despre care poate ati auzit prima oara pe acest blog) vine si acest Merlot din 2008 (sau poate din 2009, nu e prea clar). In paranteza fie spus, stiu ca pe sticla din poza scrie mare "Burgund", dar voi imaginati-va ca ar scrie Merlot. In orice caz, vinul e considerat ca fiind parte din gama premium (la doar 27 de lei?), asa ca ma asteptam sa fie destul de bun.

Imediat dupa deschidere si turnarea in pahar, apare o aroma neobisnuita si intensa de nuci uscate, decojite. Totusi, o scurta aerare face ca senzatia asta (probabil data de folosirea de chips-uri de lemn) sa se estompeze, aducand in prim-plan note de visine, prune si coacaze.

Tot aerarea aduce si echilibru gustativ, impresiile de lemn destul de puternice initial domolindu-se. Nu va asteptati la cine stie ce complexitate - visina domina ansamblul, si in rest nu prea mai e mare lucru. Postgustul se exprima in special prin note lemnoase (cu aceeasi senzatie ciudata de nuca). Taninii sunt prietenosi, dar din pacate vinul nu exceleaza prin aciditate.

In consecinta, nimic foarte interesant in aceasta sticla. Un vin rezonabil, de vreo 74 de puncte, ceea ce e un pic cam putin pentru pretul propus.


In episodul urmator, Cabernet Sauvignon Paganus 2007 de la acelasi producator, dupa care voi re-aborda Feteasca Neagra Cocosul a celor de la Recas.

joi, 10 februarie 2011

Pinot Noir 20 Barrels 2007 - Cono Sur - partea II

Fiindca introducerea v-a plictisit, e timpul sa trecem direct la subiect.

1. Daca simpla vedere a sintagmei "bomba de fruct" din postarea anterioara v-a speriat, stati linistiti. Vinul asta o fi din Chile, dar nu e vreun Casillero del Diablo (2008, pentru alti ani nu ma pronunt). Are fruct, dar fructul nu e in prim plan. Are si lemn, dar nici ala nu e in prim plan. Are si aciditate, nici ea nu iese in fata.

Deci daca doriti o experienta hedonista, fruct si nebunie, daca va e pofta de ceva simplu si bun, nu veti primi asta de la 20 Barrels. Vinul imbie mai degraba la meditatie, din cauza aciditatii intense si a postgustului lung, cu senzatii lemnoase.

2. In privinta structurii, absolut nimic de reprosat. Totul e perfect integrat, vinul e extrem de echilibrat. Taninii sunt o idee mai prezenti decat mi s-a parut aseara, dar sunt fini. Oricum, aciditatea compenseaza cu succes pentru relativa lor lipsa.

3. Nu e foarte complex. E proaspat si destul de barbatesc pentru un Pinot Noir.

4. Mi-a placut, dar nu extrem de mult. Cum spuneam si ieri seara, mi se pare ca nu vorbim aceeasi limba, si n-am reusit sa gasesc un traducator intre timp. Explicatia e insa foarte simpla, si n-are legatura cu vinul: aveam nevoie de ceva care sa-mi schimbe dispozitia, nu s-o accentueze.

5. Punctaj: 86 de puncte. De data asta mai mult pentru impresia lasata ratiunii decat pentru cea lasata inimii - pentru ca inima e cam prea subiectiva in ultima vreme. Insa va avertizez - merita cu siguranta incercat. Poate ca voua vi s-ar potrivi ca o manusa. La fel cum probabil si eu l-as fi apreciat mult mai mult intr-o zi mai vesela.

6. 70-80 de lei, Cramele Recas. Eu unul am sa-l mai cumpar - visez sa-l beau cu placere in ziua in care evadez.

miercuri, 9 februarie 2011

Pinot Noir 20 Barrels 2007 - Cono Sur - partea I

Stau pe fotoliu cu paharul de vin in mana. E seara, iar afara tocmai s-a ars becul unui stalp de iluminat din beton. Si blocul de vizavi e din beton. E plin de oameni in bucatarii la ora asta, toate luminile sunt aprinse - daca ar fi asa tot timpul nici n-ar fi nevoie de stalpi de iluminat pe strada. Rotesc usor paharul - vinul meu miroase a piele si visine. Imi amintesc brusc de visinata bauta pe furis in copilarie. Pe vremea aia peretii proprii case ma strangeau mai putin, dar intre timp am schimbat-o cu o casa mai mare. Las paharul pe podea si apuc telefonul. Inca simt mirosul vinului venind in valuri pana la mine - parca-mi spune sa-l iau inapoi in mana.

Ma gandesc la bucatarii - luminile astea aprinse la blocul de vizavi sunt ca un al doilea rand de ziduri dupa peretii vopsiti in galben. Ziduri de lumina electrica. Las telefonul din mana - nu ma poate ajuta sa evadez. Imi amintesc de cersetorul care a incercat sa ma opreasca mai devreme pe strada ca sa-mi vanda povestea lui. In timpul asta ridic paharul si-l privesc in lumina - rosu granat. In ultima vreme vazusem mai mult vinuri rubinii. In timp ce-l apropii de gura simt din nou mirosul intens - de data asta zmeura si coacaze negre si lemn.

Am fost foarte grabit astazi - dar se pare ca m-am grabit doar ca sa ajung inapoi in cusca mea de beton. Imi dau seama ca orasul in sine e un al treilea rand de ziduri. In timpul asta prima inghititura de vin se scurge deja grabita catre stomac. In gura inca simt aromele de visina rascoapta, ierburi provensale si piper. Ah, si ceva interesant, gust de fagure de miere! Doar fagure, fara miere. Oare ce pun chilienii in vinul asta? Si cum de e asa astringent? Bai, astia sigur sunt chilieni? Dau fuga pana in baie, astept doua secunde sa se aprinda neonul si scot limba la oglinda. E doar un pic mai inchisa la culoare - fara neon in baie nici n-as fi observat. Clar, nu taninii sunt de vina, ci aciditatea asta de-a dreptul afurisita.

Ma asez la loc in fotoliu, efortul m-a obosit un pic. Cum naiba sa evadezi din orice fel de inchisoare daca obosesti alergand pana la baie? Gustul din gura mea insa n-a obosit. E tot acolo, lemnos si insistent. Trebuie sa mai iau o gura de vin. Acum simt si pruna. Oare asta e o bomba de fruct? Si ce e aia bomba de fruct? E periculoasa oare? Nu-i nimic, lumina bucatariilor de vizavi si peretii mei de beton si orasul ma vor proteja. Nu, clar nu e bomba de fruct - e discret si acid. Iar postgustul asta - ce denumire fortata! - e lung dom'le, lung. Mmm, fagure de miere - imi plac iluziile astea frumoase. Eram cu bunicii mei la Olanesti prima oara cand am mancat asa ceva. Hmmm, termina cu prostiile astea. Toata lumea scrie acum despre gemul din camara bunicii si placinta de mere a bunicii si ma-sa bunicii. Eu sunt mai bun, n-am voie sa scriu chestii siropoase. Si oricum, vinul asta e orice, doar siropos nu.

Ah, apropo - ce naiba fac in fotoliu? Ma ridic brusc si deschid calculatorul. Pun in fata lui un scaun de lemn incomod, ma asez si incep sa scriu. De ce un scaun incomod? Ca sa nu stau prea mult la calculator, ma grabesc, am lucruri importante de facut! Intre timp vecinul de deasupra a pus muzica house. Piciorul mi se misca involuntar pe ritmul basului. Scriu, nu stiu exact cum, nu mi-e foarte clar ce. Fiindca vinul asta mi-a vorbit, dar intr-o limba pe care mi-e un pic greu s-o inteleg. Asa ca inchei aici.

Ma voi intoarce in fotoliu si ma voi gandi la bunicii mei. Ma voi plictisi si ma voi plimba zanatec prin camera. Voi fi pe alocuri siropos (insa doar in sinea mea), imi voi imagina dialogul neintamplat cu cersetorul de pe soseaua Oltenitei, iar in timpul asta voi sta de vorba cu vinul. Pana il voi intelege, daca voi reusi.

Ah, si fara prea mare legatura, un link.

luni, 7 februarie 2011

Feteasca Neagra Cocosul Recas - 2009?

Ce e mai placut intr-o seara rece de februarie, dupa cateva ore de mers pe jos prin zapada topita, decat un pahar de vin bun? In cazul asta, unicul candidat la titlul de "vin bun" a fost Feteasca Neagra din gama Cocosul a celor de la Recas, anno domini 2009, dupa cum o timida inscriptie a unei imprimante cu laser lasa sa se inteleaga. Sa vedem cum s-a descurcat.

Culoare rosu-purpuriu, de intensitate medie. In nas am simtit multa pruna si fructe de padure, pe langa care se mai cuibarise si un iz neplacut de lactate fermentate, din fericire disipat cu timpul. De altfel, dupa vreo ora de aerare lucrurile stateau chiar bine. Aromele initial intense devenisera elegante, ajutate fiind si de impresii de piele si cerneala. Gustativ, pe langa asteptatele fructe de padure si prune, m-a surprins o nuanta destul de puternica de catina, foarte evidenta in atac, alaturi de o nu foarte puternica impresie piperata. Postugustul a fost lung, dominat de pruna, lasata sa se exprime in voie de taninii blanzi.

As caracteriza-o ca pe o feteasca neagra destul de domestica, care nu-si propune (sau nu reuseste) sa ajunga prea departe. Din cauza aciditatii blande, domolite de o fermentatie malolcatica completa si a taninilor destul de fini si putin abundenti, nici nu-ti dai seama cand s-a golit paharul, sticla sau alte posibile recipiente. Dar nu cantitatea ma interesa pe mine. Vinul s-a dovedit a fi, din toate punctele de vedere, neinteresant. A fost creat probabil pentru consumatorul fara mari pretentii, care se bucura cand intalneste un vin lipsit de tanini si nu prea acid, dar care nu vrea nici suc de fructe. Sau poate pur si simplu asa a iesit. In plus, a parut un pic afectat de timpul de-acum destul de lung petrecut prin rafturi bine luminate de hypermarket. Eu unul nu-l recomand, mai ales pentru pretul la care e vandut.

Later edit: In urma degustarii unei mostre primite direct de la producator, opinia mea despre acest vin s-a schimbat semnificativ in bine - e in mod sigur recomandabil (aici puteti citi mai multe detalii). Tinand insa cont de experienta descrisa mai sus, nu pot sa recomand sa-l cumparati din supermarket - o sursa mai buna ar putea fi magazinele celor de la Cramele Recas.

vineri, 4 februarie 2011

Doua vinuri in restaurant

Aparent inceput de banc (doua vinuri in restaurant...), dar nu. Doar o postare antiexperimentala. Daca nu va place, va rog dati cu toporul.

Toate lucrurile sunt la locul lor. Pofta de vin vine odata cu pofta de mancare, pofta de iesit in oras vine odata cu seara de sambata (alta seara de sambata). Nefumatori. Mancare grasa. Trei meseni flamanzi (intr-un fel patru) si doua sticle de vin.

Incep notele originale


Merlot Stirbey 2007:
Destul de astringent, cu tanini agresivi. Senzatia de lemn e destul de puternica, si olfactiv, si gustativ. Cred ca este un vin inca prea tanar, care va deveni foarte interesant peste cativa ani.

Carmenere Casillero del diablo 2008 - Concha y Toro:
Culoare purpuriu inchis. Nas: fructe negre de padure, cirese foarte coapte, poate un pic de prune (retronazal), ciocolata neagra, vanilie, chiar si cafea. Extrem de fructat, cu arome foarte puternice, aproape ireale.
Taninii sunt foarte fini, vinul are un corp destul de subtire si o aciditate medie spre mica.
Gustul e in aceeasi nota fructata - amintind de gem de fructe. Lemnul nu se simte foarte puternic iar alcoolul e bine integrat.

Imi amintesc un Casillero de acum vreo doi ani mult mai echilibrat, cu ceva componente minerale si o senzatie de pin care echilibra frumos o componenta fructata nu atat de iesita in evidenta. Ma intreb daca ala o fi fost un an prost pentru ei.

Nu pot insa spune ca nu l-am baut cu usurinta. Cam ca pe un suc cu alcool. Poate si contrastul cu Merlot-ul taninos si acid de la Stirbey mi-a accentuat impresia de fruct scapat de sub control.

S-au terminat notele originale

In orice caz, motiv de bucurie. Lucrurile inca sunt la locul lor.

joi, 3 februarie 2011

Merlot Emeritus 2007 - Rotenberg

Nerabdare. Sticla numarul 421 din 4000, scris de mana pe eticheta. De pe raft din Vinexpert, ultima. Sticla are ceva timid pentru un nume atat de impunator. Emeritus. Dop scos cu usurinta, poate din cauza mainii cu roata de pe el. Roata face mana sa se ridice mai usor. Sa ridice paharul mai usor. Sa-l apropie de nas. Tendoane incordate. Plamanii se dilata.

Visina, pruna, creme de cassis. Simplu, direct. Sistemul limbic in alerta. Fructe coapte. Dulceata. Mmmm. Afara sunt minus zece grade. Trebuie inghitit. Stai, nu asa repede. Tine-l un pic in gura. Visina coapta. Sau nu. Multe visine coapte. Cautare intensa de amintiri frumoase de la tara. Copilarie, soare, visini. Nimic. Ah, ba da, unchiul meu cazand dintr-un mar. S-a rupt craca. Langa mar, un prun. Daaa, pruna, ce senzatie placuta de pruna. Pruna cum n-am mai recunoscut niciodata intr-un vin. Prelungita un pic amarui si lung. Chiar lung. Hmmm, asta nu e dulceata. Gura se strange un pic. Ah, si e acid. Da, asta e vin!

87 de puncte. Sa mai puntez vinurile sau nu? Nu-mi place sa ma gandesc. Unde e telecomanda? Stai. Mai scrie. Vinul e bun, solar, echilibrat, dens si are ceva barbatesc, in ciuda senzatiei fructate intense. Cred ca va mai evolua. Acum nu-i dau 90 sau 91 sau 100. Dar eu contez doar pentru mine.

marți, 1 februarie 2011

Feteasca Regala Genius Loci 2007 - Stirbey

Aceasta va fi o postare scurta, doar cat sa va faca pofta, fiindca un vin asa bun trebuie descoperit din pahar, nu de pe bloguri. In plus, nu voi vorbi prea mult nici despre senzatii si gusturi, nu voi purcede la normala si asteptata deconstructie a aromelor. Un asemenea demers ar fi, zic eu, ciudat cand e vorba de un vin atat de armonios.

Voi spune ca vinul mi-a parut a fi reincarnarea unei zile fierbinti de vara timpurie, si va voi lasa pe voi sa va imaginati cum vine asta. Voi mai spune ca desi a petrecut douazeci si doua de luni in butoi de stejar, a luat din el doar atat cat trebuia. Si ca o sticla nu e de ajuns, odata ce a fost deschis.

90 de puncte, fiindca "juriul" inca nu a decis in privinta renuntarii la punctaj pe blogul asta. Insa nu ma credeti pe cuvant, priviti-le ca pe o chestie foarte personala, asa cum a fost de altfel si postarea asta.

luni, 31 ianuarie 2011

Chateau Magnol 2007 - Barton & Guestier

Vinul despre care voi vorbi in seara asta e facut de una din cele mai mari si vechi firme de négociants - Barton & Guestier sunt in the wine business de pe la 1725. Négociant-ii astia sunt niste baieti mai orientati pe partea comerciala a lucrurilor. Ei cumpara struguri, must, vin, ce s-o gasi si ce-o fi mai bun (sau ieftin) de pe la diversi producatori care n-au forta sau dorinta de a se ocupa de imbuteliat, pastrat si alte nebunii. Apoi aduc vinul la forma lui finala (daca au cumparat doar struguri vor trebui sa-i transforme singuri in vin) si il imbuteliaza sub propriul nume.

Dar nu va temeti, Chateau Magnol este chiar sediul lor - deci de data asta vorbim despre un vin facut de ei, din struguri crescuti de ei. Castelul e in Haut-Médoc, pe malul stang al Girondei si vinul produs acolo e categorisit ca fiind Cru Bourgeois. E un cupaj de Merlot, Cabernet Sauvignon si Cabernet Franc, in proportii pe care n-am avut inspiratia sa mi le notez.

Acum, ca sa nu va obosesc prea tare, am sa fac exact ce face si vinul asta dupa ce e turnat in pahar - voi trece direct la subiect. Culoarea e un rubiniu inchis, intens si curat. Aromele s-au relevat imediat, aproape fara sa fie nevoie a ma apropia prea mult de pahar. Ce se simtea prima oara erau coacazele negre si rosii - trebuie sa repet, foarte intense, dublate discret de ciocolata, vanilie si ierburi provensale. Dupa inca jumatate de ora, pentru bucuria simturilor, au aparut si ciresele amare, insotite de note usor mentolate.

Dupa un asemenea inceput fulminant, primul gand care aparea era o intrebare - nu cumva va fi asta inca unul dintre multele vinuri a caror vraja dispare odata cu prima inghititura? Ei bine, ingrijorarea a fost risipita rapid. Gustul nu dezamageste - notele fructate intense din atac par a fi continuarea fireasca a mirosului si sunt insotite de tonuri minerale care aduc un binevenit echilibru. Taninii sunt foarte matasosi, iar aciditatea bine echilibrata inlesneste tranzitia spre un postgust lung, usor condimentat, cu piper verde in prim plan.


Vinul e relativ simplu, dar intens, fructat, usor de inteles si de baut - intr-un cuvant modern. Nu e genul de licoare cu care sa porti un dialog interesant si lung, dar e in acelasi timp suficient de elegant incat sa nu oboseasca. 81 de puncte. Si, tineti-va bine, s-ar putea sa fie ultima oara cand dau puncte unui vin, desi decizia nu e inca definitiva.

joi, 27 ianuarie 2011

Merlot La Cetate 2008 - Crama Oprisor

Iata-ma pus din nou in fata nefericitei situatii de a scrie despre o surpriza neplacuta. De data asta e vorba de un Merlot caruia nu-i prea putem vedea adevarata fata fiindca, dintr-un motiv sau altul, a fost ascuns atat de mult timp intr-un butoi incat a capatat personalitatea unui butoi.

Pentru a incepe totusi si cu o nota vesela, descrierea de pe eticheta e urmatoarea:
Complex, dens, traditional, stralucitor, un clasic postmodern. Aptitudini dovedite in a sustine meniuri opulente. Se simte confortabil in prezenta bonviveur-ilor si a cunoscatorilor. Potential de invechire.

Haideti sa vedem, cu dulcea lipsa de incredere clasic-postmoderna, cum e de fapt vinul:
Olfactiv - fructe de padure, prune, vanilie, caramel, lemn. Dupa aerare senzatiile fructate sunt mai intense.
Gustativ, prunele si ciresele pornesc atacul, dar sunt urmate si depasite rapid de tonuri de lemn si vanilie. Senzatii dulci spre final.
Taninii nu impresioneaza prin abundenta si sunt un pic agresivi, tineri, verzi. In mod cert nu vor putea sustine meniuri opulente. Aciditate buna. Corp mediu.
Postgust dominat de senzatii de frunze verzi, lemn si caramel.

Merlot-ul asta probabil va deveni mai bun dupa inca un an la sticla, mai ales ca a doua zi e mai usor de discutat cu el, aromele de lemn si vanilie pierzandu-si din intensitate. Ramane insa ciudat, confuz, dezechilibrat - prea mult lemn, aciditate buna, tanini putini dar rai, foarte putin fruct si senzatii vegetale destul de stridente.

Regret sincer banii dati pe el (in jur de 40 de lei) si ii dau 74 de puncte. Desi recunosc, n-oi fi eu cine stie ce bonviveur sau cunoscator. Oricum, nu e prima surpriza neplacuta din gama "La Cetate" a celor de la Oprisor - vezi si Shiraz-ul din 2008.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Chianti Selezione Oro Riserva 2004 - Piccini

Nu stiu exact ce fel de "selectie de aur" e vinul asta, din moment ce prin 2007 se gasea in lantul de supermarket-uri Tesco in Marea Britanie la un pret de 5 lire. De fapt, nici eu nu l-am luat cu mai mult - sa tot fi platit pe el vreo 40 de lei la Cramele Recas.

Olfactiv, vinul da senzatia unui amestec de arome care de care mai diferite - cu visine, prune uscate, rosii uscate, tabac, vanilie, piele si pe deasupra ceva floral. Mirosul e intens (fara a fi exagerat) si destul de proaspat - fiindca visinele sunt dominante, dar in acelasi timp complex si interesant. Pruna (in toate formele ei - coapta, magiun, uscata) lanseaza o mica lovitura de stat dupa o vreo ora si ceva de aerare, insa rezultatul ramane nedecis.


Gustativ tot visinele apar primele, iar dupa o buna aerare senzatiile sunt de visine supracoapte si prune afumate. Taninii sunt fini, cizelati, deloc agresivi. Aciditatea e buna - chiar daca varsta vinului incepe probabil sa se simta un pic, el ramane echilibrat. In plus, are un corp destul de amplu, cu o textura matasoasa foarte placuta. Postgustul lung, dominat cu totul surprinzator de visine, mai aduce si impresii de vanilie, lemn si... acadea.

In ansamblu, as zice ca acest Chianti e fructat si zemos - lucru de altfel destul de tipic pentru un astfel de vin, insa prezinta si note interesante date de invechirea la sticla. Un exemplu foarte bun de vin modern, usor de baut si gata sa placa oricui de la masa, indiferent de nivelul de "educatie" intr-ale vinului - toate astea fara sa devina obositor dupa mai multe pahare.

84 de puncte.

Si fiindca vinul era candva redus la Tesco de la 7.99 la 4.99 lire, va propun sa va petreceti un minut si jumatate din viata ascultand urmatoarea... lista de cumparaturi:


vineri, 21 ianuarie 2011

Ce e mai bun, vinul sau sangele?

In seara asta am deschis o noua sticla de vin, iar asta o face o seara destul de obisnuita. Ce e neobisnuit e ca nu voi scrie nici despre acel vin, nici despre vreun altul. Voi prezenta in schimb un filmulet despre moarte, in varianta de secol XXI. In consecinta, e nevoie mai intai de o serie de disclaimere, peste care puteti sari daca vreti:
- Nu sunt un fan al lui Julian Assange, personaj care imi pare grandoman si ciudat. Insa in acelasi timp nu sunt deloc convins ca wikileaks e un lucru rau.
- Nu sunt nici anti, nici pro-american. Ca orice natiune, au si bune si rele. In plus, natiunile sunt formate din indivizi, chiar daca in general multi dintre ei au ceva in comun. Daca e nevoie sa fiu mai clar, acesta nu este o postare anti-americana.
- Nu sunt sigur daca razboiul din Irak a fost un lucru bun sau rau, ba chiar cred ca a avut cate ceva din fiecare.
- Cred ca in conditiile date multe alte echipaje de elicopter ar fi actionat la fel, indiferent de tara lor de origine sau chiar de educatie. Cu toatea astea, ii consider niste criminali.
- Sunt constient de faptul ca "dreptul la viata" al omului n-a fost niciodata la mare pret.
- Filmuletul urmator va fi unul sangeros, socant si cat se poate de real. S-a intamplat in Baghdad in 2007, si e filmat din elicopterul care i-a ucis sau ranit pe toti acei oameni. Daca vreti sa fiti siguri ca veti avea o zi/seara placuta, nu va uitati. Daca totusi va uitati, uitati-va la tot.

Voi prezenta versiunea editata a filmului, fiindca e mai usor de inteles. Versiunea needitata e usor de gasit aici.


Daca va intereseaza povestea dintr-o sursa (sper eu) neutra, puteti citi aici sau aici.

Dupa ce am vazut niste oameni ucisi ca intr-un joc video, de la distanta, electronic, fara sa inteleaga ce sau de ce se intampla, vinul pe care l-am deschis in seara asta a avut un singur miros, atac, gust: de sange. Doar culoarea era gri. Nu interpretez filmul in niciun alt fel, interpretati-l voi daca puteti. Insa uitati-va bine la el si ganditi-va si mai bine inainte sa ajungeti la o concluzie (sau inainte sa apasati pe tragaci).

miercuri, 19 ianuarie 2011

Terra Romana Milenium - 2007 - SERVE

Culoare: rosu-rubiniu, de intensitate moderata, cu o usoara tenta de caramiziu.

Nas: creme de cassis, mure, cirese amare, piper, ceva floral (insa am regasit aroma asta florala in destule alte vinuri de la SERVE si am senzatia ca ea se datoreaza drojdiilor folosite). Din fericire, dupa o aerare indelunga, senzatia de drojdie se estompeaza.

Gust: atacul e dominat de fructe rosii de padure, apoi apar cirese amare foarte distincte si prune. Postgustul nu exceleaza prin lungime, si se inscrie in aceeasi nota fructata, dublata de urme de ierburi aromatice.

Chiar daca vinul e destul de acid, taninii neagresivi il ajuta sa fie usor de baut. Nu e foarte extractiv, iar corpolenta e medie. Din punctul meu de vedere e un vin sobru, relativ simplu si un pic dezechilibrat. Nu e tocmai nereusit si probabil se potriveste anumitor momente. Mai ales ca pare orientat catre gastronomie.

77 de puncte. Daca va intrebati de ce postarea e atat de concisa si seaca, raspunsul e simplu: asa mi s-a parut si vinul.

marți, 18 ianuarie 2011

Castel Bolovanu Cabernet Sauvignon 2006 - Vinarte

Aceasta va fi povestea plina de peripetii a unui Cabernet Sauvignon autohton. S-a nascut in 2006 pe dealul Bolovanu din Samburesti. Intr-un castel, sau macar in ceea ce se dorea a fi primul chateau din Romania. Din cauza asta, a fost un pic cam rasfatat in timpul unei copilarii altfel linistite. Si tot din cauza asta, adolescenta i-a fost zbuciumata. L-au scos pe rafturi de magazin, desi avea tanini puternici si agresivi, aciditate, iar gustul te lovea ca o bata groasa de lemn de stejar. Apoi, dintr-un motiv sau altul, a disparut o vreme. Trecerea adolescentei ii adusese revelatia ca poate face mai mult in viata decat sa-si agreseze comesenii. Dar in loc sa profite de energia tineretii, s-a retras sa mediteze la o manastire budhista. Si in 2010, de Craciun, a revenit. Era deja un tip la vreo 40 de ani, usor grizonat, cu o alura de individ interesant. Dar hai sa nu ne incredem in aparente si sa-l studiem mai bine.

Culoarea e un rosu intens cu usoare note caramizii. Incepe sa i se vada varsta.
Nasul aduce a eucalipt, piper negru, fructe confiate, vanilie, lemn, ceva eteric. Poate un pic de zmeura.
Gustul e destul de sters, dominat prea mult de lemn, iar o nota usor acra pe final nu ajuta deloc.
Taninii sunt moi si ii lipseste corpolenta.

Impresia generala e ca desi aromele initiale sunt interesante si intrucatva promitatoare, gustul ciudat, lipsit de echilibru, strica totul. E prima oara cand intalnesc nu o bomba de fruct, ci una de lemn si eucalipt.

Stiu ca v-am promis o poveste si mi-ar fi placut sa spun una, insa vinul mi-a oferit doar inceputul. Nu va mai obosesc cu personificari, oricum nu stiu ce s-a intamplat de fapt cu el. Scorul e de 73 de puncte - la banii astia (23 de lei) se pot gasi destule vinuri mai bune.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Corcova - Merlot & Cabernet Sauvignon 2008

Cupajul de Merlot & Cabernet Sauvignon 2008 de la Corcova (mai precis, Roy & Damboviceanu) pare a fi rodul unei investitii serioase a unor oameni probabil pasionati de vin si in mod sigur priceputi la afaceri. Afisele lor publicitare au umplut Bucurestiul, vinurile lor stau cocotate pe rafturile cele mai vizibile din magazin, bloggerii au primit sticle pentru degustare inaintea lansarii, iar etichetele imbina foarte bine eleganta cu atractivitatea. Asa ca o sticla din acest cupaj a devenit ultima achizitie bahica a lui 2010. Intrebarea era simpla - este vinul demn de publicitatea care i se face?

Culoarea e un rosu intens cu nuante violacee, ce pare sa promita lucruri bune. Olfactiv, domina fructele negre de padure si visinele, completate de note vegetale de ardei si piper negru. Mai e si ceva mineral acolo, iar cu putina atentie se simte chiar o usoara nota de eucalipt, caracteristica pentru Cabernet Sauvignon. (Daca ma veti intreba de unde stiu cum miroase eucaliptul, exista doua posibile raspunsuri. Primul e un pic neserios, dar e bun pentru nostalgici - numele Seagull va spune ceva? Al doilea e mai ancorat in prezent - uleiul esential de eucalipt nu e o chestiune tocmai greu de cumparat.)

Dar sa revin la vin. :) Dupa un nas foarte promitator, atacul aduce a visine si fructe de padure, echilibrate de o nota astringenta, apoi evolueaza spre afine si coaja de paine, ce raman si in postustul de lungime medie. Cu alte cuvinte, nu veti descoperi o simfonie de arome. Ce e insa de remarcat la cupajul celor de la Corcova e echilibrul. Taninii sunt foarte prezenti, dar catifelati, iar impreuna cu aciditatea bine dozata complementeaza o gama de arome in care nu apar doar fructe, ci si sugestii minerale, vegetale si lemnoase.

Pe scurt, cupajul celor de la Roy & Damboviceanu e un vin interesant, usor de baut si care are sanse sa creasca in timp - 82 de puncte. Tinand cont si de rose-ul si Chardonnay-ul produse tot de ei (licori despre care nu am scris inca), probabil ca asistam la nasterea unui producator ce nu va face doar bani, ci si vinuri bune.

joi, 13 ianuarie 2011

Cuvee Phoebe 2006 - Chateau de la Grande Tour - mic vin de Bordeaux

Dupa un excelent vin romanesc de 9 euro (vedeti aici), e timpul pentru un vin franzutzesc de 6 euro, adus direct din... Germania. De altfel, acest Cuvee Phoebe 2006 de la Chateau de la Grande Tour pare a fi ori destinat pietei germane, ori popular doar in acea tara - nu am gasit referinte despre el decat pe site-uri "nemtesti".

Este - tinte-va bine! - un "Grand Vin de Bordeaux" - denumire generica ce poate fi folosita si pentru cea mai amarata posirca produsa in zona respectiva (pentru exemple, vezi aici). E un cupaj de Merlot (70%); Cabernet Sauvignon (25%) si Cabernet Franc (5%), cu 2g/l zahar rezidual si 13% alcool, si e imbuteliat la fata locului, nu de vreun negociant. Genericul AOC Bordeaux indica cel mai probabil un vin entry-level (la pretul asta oricum era de asteptat), fara sa dea o indicatie mai clara despre zona.

Am deschis totusi sticla cu speranta, fiindca fusese recomandata si adusa pe plaiuri romanesti de un bun prieten destul de experimentat intr-ale vinului. In pahar a curs o licoare de un rosu rubiniu intens, fara vreun semn de imbatranire. Mirosul era de fructe de padure si cirese amare - simplu dar placut. Atac fructat (in aceeasi nota), corp mediu, postgust destul de lung ce evoca cirese amare, toate ajutate de tanini fini si o aciditate excelenta. Nu exceleaza prin complexitate, ci prin echilibru si "curatenie" - vinul pare un tot armonios, in care nimic nu iese neplacut in evidenta. Daca e sa-i gasesc un defect, e ca devine poate un pic obositor prin unidimensionalitate.

In orice caz, un vin inobtruziv, placut, eficient :) - 80 de puncte. Singura problema e ca nu stiu pe unde ar putea fi gasit la noi - insa daca aveti drum prin Germania si vreti un vin ieftin dar bun...