luni, 31 ianuarie 2011

Chateau Magnol 2007 - Barton & Guestier

Vinul despre care voi vorbi in seara asta e facut de una din cele mai mari si vechi firme de négociants - Barton & Guestier sunt in the wine business de pe la 1725. Négociant-ii astia sunt niste baieti mai orientati pe partea comerciala a lucrurilor. Ei cumpara struguri, must, vin, ce s-o gasi si ce-o fi mai bun (sau ieftin) de pe la diversi producatori care n-au forta sau dorinta de a se ocupa de imbuteliat, pastrat si alte nebunii. Apoi aduc vinul la forma lui finala (daca au cumparat doar struguri vor trebui sa-i transforme singuri in vin) si il imbuteliaza sub propriul nume.

Dar nu va temeti, Chateau Magnol este chiar sediul lor - deci de data asta vorbim despre un vin facut de ei, din struguri crescuti de ei. Castelul e in Haut-Médoc, pe malul stang al Girondei si vinul produs acolo e categorisit ca fiind Cru Bourgeois. E un cupaj de Merlot, Cabernet Sauvignon si Cabernet Franc, in proportii pe care n-am avut inspiratia sa mi le notez.

Acum, ca sa nu va obosesc prea tare, am sa fac exact ce face si vinul asta dupa ce e turnat in pahar - voi trece direct la subiect. Culoarea e un rubiniu inchis, intens si curat. Aromele s-au relevat imediat, aproape fara sa fie nevoie a ma apropia prea mult de pahar. Ce se simtea prima oara erau coacazele negre si rosii - trebuie sa repet, foarte intense, dublate discret de ciocolata, vanilie si ierburi provensale. Dupa inca jumatate de ora, pentru bucuria simturilor, au aparut si ciresele amare, insotite de note usor mentolate.

Dupa un asemenea inceput fulminant, primul gand care aparea era o intrebare - nu cumva va fi asta inca unul dintre multele vinuri a caror vraja dispare odata cu prima inghititura? Ei bine, ingrijorarea a fost risipita rapid. Gustul nu dezamageste - notele fructate intense din atac par a fi continuarea fireasca a mirosului si sunt insotite de tonuri minerale care aduc un binevenit echilibru. Taninii sunt foarte matasosi, iar aciditatea bine echilibrata inlesneste tranzitia spre un postgust lung, usor condimentat, cu piper verde in prim plan.


Vinul e relativ simplu, dar intens, fructat, usor de inteles si de baut - intr-un cuvant modern. Nu e genul de licoare cu care sa porti un dialog interesant si lung, dar e in acelasi timp suficient de elegant incat sa nu oboseasca. 81 de puncte. Si, tineti-va bine, s-ar putea sa fie ultima oara cand dau puncte unui vin, desi decizia nu e inca definitiva.

joi, 27 ianuarie 2011

Merlot La Cetate 2008 - Crama Oprisor

Iata-ma pus din nou in fata nefericitei situatii de a scrie despre o surpriza neplacuta. De data asta e vorba de un Merlot caruia nu-i prea putem vedea adevarata fata fiindca, dintr-un motiv sau altul, a fost ascuns atat de mult timp intr-un butoi incat a capatat personalitatea unui butoi.

Pentru a incepe totusi si cu o nota vesela, descrierea de pe eticheta e urmatoarea:
Complex, dens, traditional, stralucitor, un clasic postmodern. Aptitudini dovedite in a sustine meniuri opulente. Se simte confortabil in prezenta bonviveur-ilor si a cunoscatorilor. Potential de invechire.

Haideti sa vedem, cu dulcea lipsa de incredere clasic-postmoderna, cum e de fapt vinul:
Olfactiv - fructe de padure, prune, vanilie, caramel, lemn. Dupa aerare senzatiile fructate sunt mai intense.
Gustativ, prunele si ciresele pornesc atacul, dar sunt urmate si depasite rapid de tonuri de lemn si vanilie. Senzatii dulci spre final.
Taninii nu impresioneaza prin abundenta si sunt un pic agresivi, tineri, verzi. In mod cert nu vor putea sustine meniuri opulente. Aciditate buna. Corp mediu.
Postgust dominat de senzatii de frunze verzi, lemn si caramel.

Merlot-ul asta probabil va deveni mai bun dupa inca un an la sticla, mai ales ca a doua zi e mai usor de discutat cu el, aromele de lemn si vanilie pierzandu-si din intensitate. Ramane insa ciudat, confuz, dezechilibrat - prea mult lemn, aciditate buna, tanini putini dar rai, foarte putin fruct si senzatii vegetale destul de stridente.

Regret sincer banii dati pe el (in jur de 40 de lei) si ii dau 74 de puncte. Desi recunosc, n-oi fi eu cine stie ce bonviveur sau cunoscator. Oricum, nu e prima surpriza neplacuta din gama "La Cetate" a celor de la Oprisor - vezi si Shiraz-ul din 2008.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Chianti Selezione Oro Riserva 2004 - Piccini

Nu stiu exact ce fel de "selectie de aur" e vinul asta, din moment ce prin 2007 se gasea in lantul de supermarket-uri Tesco in Marea Britanie la un pret de 5 lire. De fapt, nici eu nu l-am luat cu mai mult - sa tot fi platit pe el vreo 40 de lei la Cramele Recas.

Olfactiv, vinul da senzatia unui amestec de arome care de care mai diferite - cu visine, prune uscate, rosii uscate, tabac, vanilie, piele si pe deasupra ceva floral. Mirosul e intens (fara a fi exagerat) si destul de proaspat - fiindca visinele sunt dominante, dar in acelasi timp complex si interesant. Pruna (in toate formele ei - coapta, magiun, uscata) lanseaza o mica lovitura de stat dupa o vreo ora si ceva de aerare, insa rezultatul ramane nedecis.


Gustativ tot visinele apar primele, iar dupa o buna aerare senzatiile sunt de visine supracoapte si prune afumate. Taninii sunt fini, cizelati, deloc agresivi. Aciditatea e buna - chiar daca varsta vinului incepe probabil sa se simta un pic, el ramane echilibrat. In plus, are un corp destul de amplu, cu o textura matasoasa foarte placuta. Postgustul lung, dominat cu totul surprinzator de visine, mai aduce si impresii de vanilie, lemn si... acadea.

In ansamblu, as zice ca acest Chianti e fructat si zemos - lucru de altfel destul de tipic pentru un astfel de vin, insa prezinta si note interesante date de invechirea la sticla. Un exemplu foarte bun de vin modern, usor de baut si gata sa placa oricui de la masa, indiferent de nivelul de "educatie" intr-ale vinului - toate astea fara sa devina obositor dupa mai multe pahare.

84 de puncte.

Si fiindca vinul era candva redus la Tesco de la 7.99 la 4.99 lire, va propun sa va petreceti un minut si jumatate din viata ascultand urmatoarea... lista de cumparaturi:


vineri, 21 ianuarie 2011

Ce e mai bun, vinul sau sangele?

In seara asta am deschis o noua sticla de vin, iar asta o face o seara destul de obisnuita. Ce e neobisnuit e ca nu voi scrie nici despre acel vin, nici despre vreun altul. Voi prezenta in schimb un filmulet despre moarte, in varianta de secol XXI. In consecinta, e nevoie mai intai de o serie de disclaimere, peste care puteti sari daca vreti:
- Nu sunt un fan al lui Julian Assange, personaj care imi pare grandoman si ciudat. Insa in acelasi timp nu sunt deloc convins ca wikileaks e un lucru rau.
- Nu sunt nici anti, nici pro-american. Ca orice natiune, au si bune si rele. In plus, natiunile sunt formate din indivizi, chiar daca in general multi dintre ei au ceva in comun. Daca e nevoie sa fiu mai clar, acesta nu este o postare anti-americana.
- Nu sunt sigur daca razboiul din Irak a fost un lucru bun sau rau, ba chiar cred ca a avut cate ceva din fiecare.
- Cred ca in conditiile date multe alte echipaje de elicopter ar fi actionat la fel, indiferent de tara lor de origine sau chiar de educatie. Cu toatea astea, ii consider niste criminali.
- Sunt constient de faptul ca "dreptul la viata" al omului n-a fost niciodata la mare pret.
- Filmuletul urmator va fi unul sangeros, socant si cat se poate de real. S-a intamplat in Baghdad in 2007, si e filmat din elicopterul care i-a ucis sau ranit pe toti acei oameni. Daca vreti sa fiti siguri ca veti avea o zi/seara placuta, nu va uitati. Daca totusi va uitati, uitati-va la tot.

Voi prezenta versiunea editata a filmului, fiindca e mai usor de inteles. Versiunea needitata e usor de gasit aici.


Daca va intereseaza povestea dintr-o sursa (sper eu) neutra, puteti citi aici sau aici.

Dupa ce am vazut niste oameni ucisi ca intr-un joc video, de la distanta, electronic, fara sa inteleaga ce sau de ce se intampla, vinul pe care l-am deschis in seara asta a avut un singur miros, atac, gust: de sange. Doar culoarea era gri. Nu interpretez filmul in niciun alt fel, interpretati-l voi daca puteti. Insa uitati-va bine la el si ganditi-va si mai bine inainte sa ajungeti la o concluzie (sau inainte sa apasati pe tragaci).

miercuri, 19 ianuarie 2011

Terra Romana Milenium - 2007 - SERVE

Culoare: rosu-rubiniu, de intensitate moderata, cu o usoara tenta de caramiziu.

Nas: creme de cassis, mure, cirese amare, piper, ceva floral (insa am regasit aroma asta florala in destule alte vinuri de la SERVE si am senzatia ca ea se datoreaza drojdiilor folosite). Din fericire, dupa o aerare indelunga, senzatia de drojdie se estompeaza.

Gust: atacul e dominat de fructe rosii de padure, apoi apar cirese amare foarte distincte si prune. Postgustul nu exceleaza prin lungime, si se inscrie in aceeasi nota fructata, dublata de urme de ierburi aromatice.

Chiar daca vinul e destul de acid, taninii neagresivi il ajuta sa fie usor de baut. Nu e foarte extractiv, iar corpolenta e medie. Din punctul meu de vedere e un vin sobru, relativ simplu si un pic dezechilibrat. Nu e tocmai nereusit si probabil se potriveste anumitor momente. Mai ales ca pare orientat catre gastronomie.

77 de puncte. Daca va intrebati de ce postarea e atat de concisa si seaca, raspunsul e simplu: asa mi s-a parut si vinul.

marți, 18 ianuarie 2011

Castel Bolovanu Cabernet Sauvignon 2006 - Vinarte

Aceasta va fi povestea plina de peripetii a unui Cabernet Sauvignon autohton. S-a nascut in 2006 pe dealul Bolovanu din Samburesti. Intr-un castel, sau macar in ceea ce se dorea a fi primul chateau din Romania. Din cauza asta, a fost un pic cam rasfatat in timpul unei copilarii altfel linistite. Si tot din cauza asta, adolescenta i-a fost zbuciumata. L-au scos pe rafturi de magazin, desi avea tanini puternici si agresivi, aciditate, iar gustul te lovea ca o bata groasa de lemn de stejar. Apoi, dintr-un motiv sau altul, a disparut o vreme. Trecerea adolescentei ii adusese revelatia ca poate face mai mult in viata decat sa-si agreseze comesenii. Dar in loc sa profite de energia tineretii, s-a retras sa mediteze la o manastire budhista. Si in 2010, de Craciun, a revenit. Era deja un tip la vreo 40 de ani, usor grizonat, cu o alura de individ interesant. Dar hai sa nu ne incredem in aparente si sa-l studiem mai bine.

Culoarea e un rosu intens cu usoare note caramizii. Incepe sa i se vada varsta.
Nasul aduce a eucalipt, piper negru, fructe confiate, vanilie, lemn, ceva eteric. Poate un pic de zmeura.
Gustul e destul de sters, dominat prea mult de lemn, iar o nota usor acra pe final nu ajuta deloc.
Taninii sunt moi si ii lipseste corpolenta.

Impresia generala e ca desi aromele initiale sunt interesante si intrucatva promitatoare, gustul ciudat, lipsit de echilibru, strica totul. E prima oara cand intalnesc nu o bomba de fruct, ci una de lemn si eucalipt.

Stiu ca v-am promis o poveste si mi-ar fi placut sa spun una, insa vinul mi-a oferit doar inceputul. Nu va mai obosesc cu personificari, oricum nu stiu ce s-a intamplat de fapt cu el. Scorul e de 73 de puncte - la banii astia (23 de lei) se pot gasi destule vinuri mai bune.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Corcova - Merlot & Cabernet Sauvignon 2008

Cupajul de Merlot & Cabernet Sauvignon 2008 de la Corcova (mai precis, Roy & Damboviceanu) pare a fi rodul unei investitii serioase a unor oameni probabil pasionati de vin si in mod sigur priceputi la afaceri. Afisele lor publicitare au umplut Bucurestiul, vinurile lor stau cocotate pe rafturile cele mai vizibile din magazin, bloggerii au primit sticle pentru degustare inaintea lansarii, iar etichetele imbina foarte bine eleganta cu atractivitatea. Asa ca o sticla din acest cupaj a devenit ultima achizitie bahica a lui 2010. Intrebarea era simpla - este vinul demn de publicitatea care i se face?

Culoarea e un rosu intens cu nuante violacee, ce pare sa promita lucruri bune. Olfactiv, domina fructele negre de padure si visinele, completate de note vegetale de ardei si piper negru. Mai e si ceva mineral acolo, iar cu putina atentie se simte chiar o usoara nota de eucalipt, caracteristica pentru Cabernet Sauvignon. (Daca ma veti intreba de unde stiu cum miroase eucaliptul, exista doua posibile raspunsuri. Primul e un pic neserios, dar e bun pentru nostalgici - numele Seagull va spune ceva? Al doilea e mai ancorat in prezent - uleiul esential de eucalipt nu e o chestiune tocmai greu de cumparat.)

Dar sa revin la vin. :) Dupa un nas foarte promitator, atacul aduce a visine si fructe de padure, echilibrate de o nota astringenta, apoi evolueaza spre afine si coaja de paine, ce raman si in postustul de lungime medie. Cu alte cuvinte, nu veti descoperi o simfonie de arome. Ce e insa de remarcat la cupajul celor de la Corcova e echilibrul. Taninii sunt foarte prezenti, dar catifelati, iar impreuna cu aciditatea bine dozata complementeaza o gama de arome in care nu apar doar fructe, ci si sugestii minerale, vegetale si lemnoase.

Pe scurt, cupajul celor de la Roy & Damboviceanu e un vin interesant, usor de baut si care are sanse sa creasca in timp - 82 de puncte. Tinand cont si de rose-ul si Chardonnay-ul produse tot de ei (licori despre care nu am scris inca), probabil ca asistam la nasterea unui producator ce nu va face doar bani, ci si vinuri bune.

joi, 13 ianuarie 2011

Cuvee Phoebe 2006 - Chateau de la Grande Tour - mic vin de Bordeaux

Dupa un excelent vin romanesc de 9 euro (vedeti aici), e timpul pentru un vin franzutzesc de 6 euro, adus direct din... Germania. De altfel, acest Cuvee Phoebe 2006 de la Chateau de la Grande Tour pare a fi ori destinat pietei germane, ori popular doar in acea tara - nu am gasit referinte despre el decat pe site-uri "nemtesti".

Este - tinte-va bine! - un "Grand Vin de Bordeaux" - denumire generica ce poate fi folosita si pentru cea mai amarata posirca produsa in zona respectiva (pentru exemple, vezi aici). E un cupaj de Merlot (70%); Cabernet Sauvignon (25%) si Cabernet Franc (5%), cu 2g/l zahar rezidual si 13% alcool, si e imbuteliat la fata locului, nu de vreun negociant. Genericul AOC Bordeaux indica cel mai probabil un vin entry-level (la pretul asta oricum era de asteptat), fara sa dea o indicatie mai clara despre zona.

Am deschis totusi sticla cu speranta, fiindca fusese recomandata si adusa pe plaiuri romanesti de un bun prieten destul de experimentat intr-ale vinului. In pahar a curs o licoare de un rosu rubiniu intens, fara vreun semn de imbatranire. Mirosul era de fructe de padure si cirese amare - simplu dar placut. Atac fructat (in aceeasi nota), corp mediu, postgust destul de lung ce evoca cirese amare, toate ajutate de tanini fini si o aciditate excelenta. Nu exceleaza prin complexitate, ci prin echilibru si "curatenie" - vinul pare un tot armonios, in care nimic nu iese neplacut in evidenta. Daca e sa-i gasesc un defect, e ca devine poate un pic obositor prin unidimensionalitate.

In orice caz, un vin inobtruziv, placut, eficient :) - 80 de puncte. Singura problema e ca nu stiu pe unde ar putea fi gasit la noi - insa daca aveti drum prin Germania si vreti un vin ieftin dar bun...

luni, 10 ianuarie 2011

Feteasca Neagra Paganus 2007 - Domeniile Dealu Mare

Daca va plac filmele hollywoodiene, nu beti acest vin. Daca cititi tabloide, nu va ganditi sa-l cumparati nici macar ca sa-l dati cadou. Iar daca va plac adversarii pe care puteti sa-i invingeti usor, inchideti acum browserul.

Hmm... sau poate ca ar trebui sa recunosc ca m-am uitat cu sufletul la gura la Titanic sau Lord of The Rings si ca pot fi surprins adeseori in metrou cu privirea infipta in Click!-ul vreunei gospodine de 50 de ani (piei satana!). Da, experientele facile sunt minunate, iar acum va voi oferi una - voi vorbi despre Feteasca Neagra produsa in 2007 la Urlati de Domeniile Dealu Mare si comercializata sub denumirea de Paganus.

Una din putinele referinte interesante pe care le-am putut gasi pe web despre vinul asta e un punctaj de 73 de puncte primit la concursul Strugurele de Aur organizat de Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania. Am sa comentez (in felul meu) punctajul asta mai tarziu, acum e timpul sa trec la subiect. O ultima observatie - din pacate, nu sunt prea convins ca pot scrie despre acest vin fara sa-l descriu din punct de vedere senzorial. Insa sa se consemneze, asta inseamna ca va ofer ceva mura-n gura, lucru care se potriveste ca nuca-n perete cu experienta mea cu Paganus.

Culoarea e un rubiniu intunecat cu usoare reflexe purpurii. Nasul e intens si neasteptat, dar in zona aia unde neasteptatul da se se intalneasca cu neplacutul: iod, fructe negre de padure, cerneala, pamant. E chiar mai intunecat decat culoarea vinului, lipsit de fructe dulci si vesele, si de altfel de orice altceva ar putea evoca soarele. De-abia dupa vreo ora si ceva de aerare prin sticla, pahar si cap (organ foarte important pentru aerare!) incep sa apara ceva note de visine si prune uscate. Insotite dupa inca o vreme de tabac si cacao. Senzatia de piper verde s-ar putea sa fie pura autosugestie, asa ca n-o luati in seama.

Gustul evoca fructe negre de padure - in special afine. Ciresele amare sau rosiile uscate la soare apar  dupa mult timp, si raman insotite de o impresie un pic sumbra pe care mi-e foarte greu s-o descriu - sa zicem ciocolata neagra fara pic de zahar, cu o urma de nuscsoara. Postgustul e destul de lung si sugereaza afine, cirese amare, prune uscate si lemn. Toate astea sunt bine completate de tanini abundenti, bine slefuiti, doar un pic agresivi, si de o aciditate perfect echilibrata. De altfel, intreaga senzatie tactil-gustativa pe care o lasa vinul in gura dupa inghitire este, din punctul meu de vedere, minunata.

Dupa doua ore am constatat ca sticla incepea sa se goleasca cam repede, desi eram singur cu ea. Primul pahar tinuse mai bine de-o ora, al doilea doar vreo jumatate, iar urmatoarele se goleau in cam 10 minute. Ma confruntam astfel cu doua probleme. Prima era nu ca ma imbatam, ci ca nu mai aveam alta sticla. Iar a doua era de natura mai putin prozaica - nedumerirea. Cum vine asta? De la un pic enervant (iodul imi aminteste de caii bolnavi tratati de un unchi de-al meu in curtea lui de la tara), vinul trecuse la inaccesibil (ce naiba e cu intunericul asta?), apoi la complex, apoi usor de baut, apoi din nou la complex si in final direct la... bucurie. Caci vedeti, prins fiind intr-o descriere mai mult sau mai putin precisa a ce simteau diverse papile gustative si senzori olfactivi, am uitat esentialul - ce simteam eu si ce incepeam sa inteleg.

Pentru a-mi trata uimirea, imi permit sa filozofez un pic:
La granita imprecisa dintre facil si dificil se construiesc multe din experientele intense si memorabile. Mai pe romaneste, ce e prea accesibil nu aduce nimic nou si/sau plictiseste, iar ce e complet inaccesibil frustreaza sau chiar trece neobservat. Invatarea, experienta noua si bucuria ei se produc acolo, la granita.

Pentru mine, vinul asta s-a potrivit sa fie pe acea granita. Si astfel, spunand cu mana pe inima ca habar n-am cat i-ar da altii, eu ii dau 90 de puncte.

P.S.: Din nou, imi displace sa dau puncte, insa e un compromis pe care cred ca trebuie sa-l fac, fiindca e foarte greu de inteles pentru un cititor experienta pur personala a idiotului care scrie despre vin, fara sa existe si un sistem de referinta care sa dea iluzia unei obiectivitati, sau macar sa furnizeze un loc comun. Apropo, ma intreb ce punctaj ar da o virtuala Asociatie a Ascultatorilor Autorizati din Romania piesei despre care vorbeste Tony Banks mai jos. Si nu neaparat din ignoranta, ci fiindca piesa are 23 de minute, iar in concurs pot fi ascultate, sa zicem, doar primele doua.

vineri, 7 ianuarie 2011

Castel Starmina - Negru de Dragasani 2008 - Vinarte

Trecand peste uimirea cauzata de faptul ca un Negru de Dragasani poate avea D.O.C. Starmina (hmm, Busuioaca de Bohotin de Jidvei?), sunt bucuros ca cei de la Vinarte s-au hotarat sa includa soiul asta intr-una din gamele lor "consacrate" - fiindca pentru intervalul lor de pret, vinurile din gama Castel Starmina s-au dovedit a fi destul de reusite de-a lungul timpului.

Acum ca am inceput, pot sa fac o paranteza si sa mentionez inca nepovestita vizita la Agricola Stirbey din finalul anului trecut, cu ocazia careia am intalnit un Negru de Dragasani nu doar foarte bun, ci si interesant - un vin aparte, solar si intunecat in acelasi timp. In urma vizitei asteia, eram foarte curios in ce masura un alt producator poate valorifica potentialul acestui soi neaos romanesc - obtinut de altfel doar acum vreo douazeci de ani din incrucisarea Negrului Vartos cu Saperavi. Recunosc, termenul "neaos" e folosit un pic ironic, dar pana la urma e vorba de un soi "inventat" la noi si cu un parinte despre care unii spun ca era cultivat pe-aici inca din vremea dacilor. Nu stiu daca sa-i cred, dar nici n-am baut vreodata Negru Vartos ca sa pot sa ma pronunt...

Dar inainte sa umplu blogul de erori logice, sa trecem la lucruri mai serioase - si anume sa vedem ce au produs cei de la Vinarte in anul de gratie 2008 din soiul asta. Am turnat primul pahar dupa 30 de minute de aerare regulamentara in sticla (in care o suprafata foarte mica de vin a intrat in contact cu o cantitate foarte mica de aer - chiar functioneaza treaba asta?). Culoarea era frumoasa, un rosu intens cu nuante violacee. Atacul evoca fructe rosii de padure, insa o nota astringent-lactata de iaurt suprafermentat strica apoi tot, fiind si destul de persistenta.

Asa ca dupa un pahar baut nu cu mare bucurie, am bagat vinul in frigider si l-am deschis din nou a doua zi. Surpriza - impresia neplacuta de iaurt stricat disparuse! Am regasit in schimb fructele de padure, insotite de data asta si de visine, dude rosii si lemn. Gustativ, primele senzatii sunt - surpriza! - fructate; in paranteza fie spus, impresia de dude e neobisnuita, dar deloc rea. Vin apoi vanilie, condimente, poate un pic de cerneala, in continuare sustinute de o structura puternica de visine. Taninii se simt, dar sunt foarte fini, corpul e mediu spre suplu iar vinul se bea cu usurinta si, indraznesc sa zic, placere. In ciuda faptului ca era sa ajunga in chiuveta ...

Verdictul e simplu: 79 de puncte pentru ce a fost a doua zi, 68 pentru prima (fiindca putea fi totusi baut). Ramane totusi o intrebare: cu cata grija e tratat vinul asta de producator? (pentru alte referinte, vezi aici si aici)

marți, 4 ianuarie 2011

Sfantul Ioan vazut in Bucuresti. S-a intalnit cu Printul Mircea!

In primul rand, la multi ani sanatosi tuturor !

Cum probabil ati ajuns aici manati fie de spirit religios, fie de vreun link de pe site-ul OTV, e timpul sa va dau asteptarile peste cap - asta e un blog de vin. Iar Sfantul Ioan e un vin produs de cei de la Oprisor - in cazul nostru in 2009, si incadrat in gama Cupola Sanctis. Pare un vin menit cadorisirii cuiva ce poarta numele respectivului sfant - nimic rau in asta, desi personal nu rezonez prea mult cu ideea ideilor de cadou date pe tava.

Prince Mircea, pe de alta parte, e un vin produs de cei de la Vinarte (cel de fata a fost facut in 2008) - alintat adeseori cu sintagma fratele mai mic al lui Prince Matei, daca asta va spune ceva. Acu' de ce-o fi Matei mai mare ca Mircea, numai istoria secolelor VIX si XV ne poate lamuri, sau poate cei de la Vinarte. In orice caz, Mircea e al mai ieftin dintre frati, si cel ce se mai gaseste prin supermarketuri.


De-acum va intrebati probabil ce au Sfantul Ioan si Prince Mircea in comun. Rapsunsul e simplu - sunt cele doua vinuri baute acum vreo doua seri alaturi de doi prieteni, o viitoare sotie si-o pisica ascunsa. In general scriu despre un singur vin (din care beau macar in doua zile consecutive), insa acum voi face o exceptie de dragul vostru si-al vinurilor.:)

Sfantul Ioan aminteste de Cabernet-ul 2008 al celor de la Enira (vezi aici si aici) - de care insa se deosebeste printr-un plus de subtilitate. Buchetul e complex si elegant - fructe de padure, note vegetale, un pic de visina si pruna, condimente, piper. Gustul e dominat tot de fructe negre de padure, corpolenta e medie, cu textura foarte placuta. Taninii sunt poate un pic agresivi la inceput (dar doar un pic), insa devin fini si blanzi odata cu aerarea, in timp ce gustul prinde note de fructe uscate, ciocolata si tabac. Un vin foarte bine echilibrat, interesant, usor de baut, al carui singur cusur e postgustul un pic sters.

Prince Mircea e un vin mai agresiv, mai baricat - dar totusi deloc rau. E un pic mai greu de inteles si acceptat, cu tanini mai duri si aciditate mai putin blanda, insa in acelasi timp mai fructat. Visinele si prunele eclipseaza fructele de padure, iar in plus apar note de condiment, vanilie, lemn si chiar o senzatie de ciocolata. E un vin destul de astringent si acid, de asortat cu mancaruri grele, insa in acelasi timp destul de complex si placut pentru cine are rabdare sa-l inteleaga.

Mi-au placut ambele, fiecare in felul lui. Sfantul Ioan este vinul mai usor de inteles, dar in acelasi timp rafinat, in timp ce Prince Mircea e probabil mai greu de apreciat, mai ales cand nu e acompaniat de mancare. Sfantul primeste 85 de puncte, iar printul 82 - o noua victorie pentru sfinti in lupta lor continua cu printii (aceasta ultima propozitie fiind practic o invitatie catre o intepretare psihanalitica a textului)