miercuri, 26 ianuarie 2011

Chianti Selezione Oro Riserva 2004 - Piccini

Nu stiu exact ce fel de "selectie de aur" e vinul asta, din moment ce prin 2007 se gasea in lantul de supermarket-uri Tesco in Marea Britanie la un pret de 5 lire. De fapt, nici eu nu l-am luat cu mai mult - sa tot fi platit pe el vreo 40 de lei la Cramele Recas.

Olfactiv, vinul da senzatia unui amestec de arome care de care mai diferite - cu visine, prune uscate, rosii uscate, tabac, vanilie, piele si pe deasupra ceva floral. Mirosul e intens (fara a fi exagerat) si destul de proaspat - fiindca visinele sunt dominante, dar in acelasi timp complex si interesant. Pruna (in toate formele ei - coapta, magiun, uscata) lanseaza o mica lovitura de stat dupa o vreo ora si ceva de aerare, insa rezultatul ramane nedecis.


Gustativ tot visinele apar primele, iar dupa o buna aerare senzatiile sunt de visine supracoapte si prune afumate. Taninii sunt fini, cizelati, deloc agresivi. Aciditatea e buna - chiar daca varsta vinului incepe probabil sa se simta un pic, el ramane echilibrat. In plus, are un corp destul de amplu, cu o textura matasoasa foarte placuta. Postgustul lung, dominat cu totul surprinzator de visine, mai aduce si impresii de vanilie, lemn si... acadea.

In ansamblu, as zice ca acest Chianti e fructat si zemos - lucru de altfel destul de tipic pentru un astfel de vin, insa prezinta si note interesante date de invechirea la sticla. Un exemplu foarte bun de vin modern, usor de baut si gata sa placa oricui de la masa, indiferent de nivelul de "educatie" intr-ale vinului - toate astea fara sa devina obositor dupa mai multe pahare.

84 de puncte.

Si fiindca vinul era candva redus la Tesco de la 7.99 la 4.99 lire, va propun sa va petreceti un minut si jumatate din viata ascultand urmatoarea... lista de cumparaturi:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu