luni, 10 ianuarie 2011

Feteasca Neagra Paganus 2007 - Domeniile Dealu Mare

Daca va plac filmele hollywoodiene, nu beti acest vin. Daca cititi tabloide, nu va ganditi sa-l cumparati nici macar ca sa-l dati cadou. Iar daca va plac adversarii pe care puteti sa-i invingeti usor, inchideti acum browserul.

Hmm... sau poate ca ar trebui sa recunosc ca m-am uitat cu sufletul la gura la Titanic sau Lord of The Rings si ca pot fi surprins adeseori in metrou cu privirea infipta in Click!-ul vreunei gospodine de 50 de ani (piei satana!). Da, experientele facile sunt minunate, iar acum va voi oferi una - voi vorbi despre Feteasca Neagra produsa in 2007 la Urlati de Domeniile Dealu Mare si comercializata sub denumirea de Paganus.

Una din putinele referinte interesante pe care le-am putut gasi pe web despre vinul asta e un punctaj de 73 de puncte primit la concursul Strugurele de Aur organizat de Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania. Am sa comentez (in felul meu) punctajul asta mai tarziu, acum e timpul sa trec la subiect. O ultima observatie - din pacate, nu sunt prea convins ca pot scrie despre acest vin fara sa-l descriu din punct de vedere senzorial. Insa sa se consemneze, asta inseamna ca va ofer ceva mura-n gura, lucru care se potriveste ca nuca-n perete cu experienta mea cu Paganus.

Culoarea e un rubiniu intunecat cu usoare reflexe purpurii. Nasul e intens si neasteptat, dar in zona aia unde neasteptatul da se se intalneasca cu neplacutul: iod, fructe negre de padure, cerneala, pamant. E chiar mai intunecat decat culoarea vinului, lipsit de fructe dulci si vesele, si de altfel de orice altceva ar putea evoca soarele. De-abia dupa vreo ora si ceva de aerare prin sticla, pahar si cap (organ foarte important pentru aerare!) incep sa apara ceva note de visine si prune uscate. Insotite dupa inca o vreme de tabac si cacao. Senzatia de piper verde s-ar putea sa fie pura autosugestie, asa ca n-o luati in seama.

Gustul evoca fructe negre de padure - in special afine. Ciresele amare sau rosiile uscate la soare apar  dupa mult timp, si raman insotite de o impresie un pic sumbra pe care mi-e foarte greu s-o descriu - sa zicem ciocolata neagra fara pic de zahar, cu o urma de nuscsoara. Postgustul e destul de lung si sugereaza afine, cirese amare, prune uscate si lemn. Toate astea sunt bine completate de tanini abundenti, bine slefuiti, doar un pic agresivi, si de o aciditate perfect echilibrata. De altfel, intreaga senzatie tactil-gustativa pe care o lasa vinul in gura dupa inghitire este, din punctul meu de vedere, minunata.

Dupa doua ore am constatat ca sticla incepea sa se goleasca cam repede, desi eram singur cu ea. Primul pahar tinuse mai bine de-o ora, al doilea doar vreo jumatate, iar urmatoarele se goleau in cam 10 minute. Ma confruntam astfel cu doua probleme. Prima era nu ca ma imbatam, ci ca nu mai aveam alta sticla. Iar a doua era de natura mai putin prozaica - nedumerirea. Cum vine asta? De la un pic enervant (iodul imi aminteste de caii bolnavi tratati de un unchi de-al meu in curtea lui de la tara), vinul trecuse la inaccesibil (ce naiba e cu intunericul asta?), apoi la complex, apoi usor de baut, apoi din nou la complex si in final direct la... bucurie. Caci vedeti, prins fiind intr-o descriere mai mult sau mai putin precisa a ce simteau diverse papile gustative si senzori olfactivi, am uitat esentialul - ce simteam eu si ce incepeam sa inteleg.

Pentru a-mi trata uimirea, imi permit sa filozofez un pic:
La granita imprecisa dintre facil si dificil se construiesc multe din experientele intense si memorabile. Mai pe romaneste, ce e prea accesibil nu aduce nimic nou si/sau plictiseste, iar ce e complet inaccesibil frustreaza sau chiar trece neobservat. Invatarea, experienta noua si bucuria ei se produc acolo, la granita.

Pentru mine, vinul asta s-a potrivit sa fie pe acea granita. Si astfel, spunand cu mana pe inima ca habar n-am cat i-ar da altii, eu ii dau 90 de puncte.

P.S.: Din nou, imi displace sa dau puncte, insa e un compromis pe care cred ca trebuie sa-l fac, fiindca e foarte greu de inteles pentru un cititor experienta pur personala a idiotului care scrie despre vin, fara sa existe si un sistem de referinta care sa dea iluzia unei obiectivitati, sau macar sa furnizeze un loc comun. Apropo, ma intreb ce punctaj ar da o virtuala Asociatie a Ascultatorilor Autorizati din Romania piesei despre care vorbeste Tony Banks mai jos. Si nu neaparat din ignoranta, ci fiindca piesa are 23 de minute, iar in concurs pot fi ascultate, sa zicem, doar primele doua.

3 comentarii:

  1. L-am incercat si eu ieri la zilele vinul.ro, ba chiar am si plecat cu 1 sticla acasa; sunt impresionat de gamele premium de la Urlati, trebe sa recunosc. Si cam asta-i Feteasca Neagra ce-mi place - nebaricata, putin primitiva, nemachiata, corp mediu dar dstul de complex. Bun vin, intr-adevar...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ciprian, ma bucur ca ti-a placut. :) Ce imi place la Feteasca asta e ca nu a fost fortata sa devina o papusa de salon, cand ea e de fapt o fata frumoasa, interesanta si plina de energie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Exact, lipsa machiajului este cheia :)

    RăspundețiȘtergere