luni, 14 februarie 2011

Novac 2008 - Prince Stirbey

Din pacate nu ma voi putea tine de planul expus in finalul postarii anterioare. Sunt racit, deci nu e momentul potrivit sa degust un vin. Asa ca voi termina o postare deja inceputa, dar mult amanata despre o sticla de Novac Prince Stirbey din 2008, adusa de mine chiar de la locul ei de nastere.


Am scos recipientul din cutia lui de carton cu un sentiment de nerabdare si bucurie. Imi aminteam bine vinul asta, mi-a placut foarte mult baut acolo, la tata lui. Si asa cum ma asteptam, odata dopul scos am trait o senzatie de deja-vu. Insa a fost, daca-mi este permis, un deja-vu complet surprinzator - asta nu parea a fi vinul din degustarea de la Stirbey, de care-mi aminteam cu mare bucurie, ci mai degraba o clona a Merlot-ul La Cetate din 2008. Asta nu era deloc bine, si insemna fie ca imi aminteam gresit, fie ca trebuia sa mai astept. Totusi, un pic de rabdare mi-a dovedit ca nu era asa - iata ce am scris in acea seara si in ziua urmatoare:

Culoare rubinie curata, destul de deschisa.
Arome initial intense, combinatie de sobru si dulce - fructe de padure, gem de prune, un pic de visine, ciocolata, vanilie, ierburi provensale. Dupa aerare apare o senzatie usor metalica si o nota de prune afumate.
In plus, senzatiile dulci tind sa se estompeze/integreze la temperatura mai mica - ceea ce face aromele sa devina foarte placute.
Atacul aduce si el impresii dulci prea intense pentru gustul meu. Gem de prune - dar care se estompeaza rapid, insotit de fructe de padure. Din nou, senzatia de dulce incepe sa dispara odata cu aerarea - in special a doua zi, cand ansamblul capata echilibru.
Corpul este relativ subtire, taninii fini iar aciditatea ridicata, insa fara a cadea in extreme.
Postgustul este lung, dominat de aceiasi suspecti de serviciu - fructe de padure, prune, visine (cu o nota lemnoasa ca de sambure de visina zdrobit).


Desi initial pare un pic bombastic in exprimare, as zice ca nu vorbim de un vin in stilul "de lume noua" (easy-drinking, supra-aromat si supra-baricat). Are complexitate, aciditate sigur prea ridicata pentru un vin "modern", nu prezinta arome excesiv de intense (cel putin nu dupa o aerare decenta), iar senzatiile dulci par (impresie foarte personala!) a fi mai degraba legate de strugure decat de un aport excesiv al stejarului. In plus, vinul devine foarte placut a doua zi, si e in mod cert ajutat de o temperatura de servire usor mai mica.

Totusi, in stadiul asta nu e chiar vinul meu preferat - i-as da in jur de 80 de puncte sau un pic sub. Sunt sigur ca va evolua, insa nu stiu exact in ce fel. Cu putin noroc, il voi mai incerca peste un an - cu acelasi sentiment de nerabdare si bucurie.

2 comentarii: