miercuri, 30 martie 2011

Feteasca Neagra Romania Pitoreasca

In urma controversei iscate aici, m-am hotarat sa cumpar si eu aceasta Feteasca Neagra ieftina de la Domeniile Dealu Mare Urlati si sa vad despre ce e vorba. Acum nu va imaginati ca am pretentia de a avea ultimul cuvant pe tema asta, pur si simplu m-a manat curiozitatea. Din pacate (sau din fericire), ce am gasit eu in hypermarket (Real) nu a fost nici versiunea imbuteliata in vara lui 2010, nici cea din decembrie. A mea a fost din februarie 2011.

Voi scrie despre ea cu o nerabdare echivalenta celei cu care am deschis sticla. Culoarea rosu inchis spre purpuriu si mirosul de prune uscate si piele, cu nuante piperate si usor iodate, prevesteau ceva surprinzator de bun pentru pretul modic de 10 lei. Gutstativ mi-a sugerat iarasi prune (uscate, gem, cine mai stie?), dublate poate de ceva visine. Din cauza zaharului rezidual (vinul e demisec), senzatiile de dulceata sunt destul de puternice, insa pe deplin compensate de aciditatea excelenta si de taninii care aduc o usoara astringenta foarte nimerita. Finalul e deci lung, prunos, cu ceva vegetal pe langa.

Sticla asta pare sa contina in mare cam acelasi vin despre care a vorbit George in postarea lui initiala. Mie mi s-a parut foarte corect pentru pretul lui (ba chiar mai bun decat alte Fetesti Negre mult mai scumpe - nu dau exemple, dar puteti gasi cu usurinta cateva pe blog). E un vin usor abordabil, dar cu caracter si chiar ceva complexitate. Mi-a placut si il recomand, cu rezerva ca s-ar putea sa patiti si voi sa nimeriti o sticla nasoala. Fiti deci atenti la data imbutelierii si in acelasi timp fiti siguri ca asta e un risc pe care vi-l asumati, de fapt, cu orice vin.

luni, 28 martie 2011

Sfantul Nicolae - de data asta vinul

Crama Oprisor, indicatie geografica Dealurile Olteniei, 2009. Creator Liviu Grigorica, vinificator Veronica Gheorghiu. Vin rosu sec. Cam asta e tot ce scrie pe eticheta, asa ca ar putea fi inventate multe povesti despre el, despre cum a fost creat sau despre ce vrea sa reprezinte, probabil nici una adevarata. S-ar mai putea spune cu obida ca acum sfintii au ajuns instrument de marketing, la fel de usor cum s-ar putea afirma ca se incearca de fapt capturarea unui anume spirit romanesc in toata seria asta. Eu nu ma pronunt in nicio directie - mai bine sa vedem cum e continutul sticlei.

Este un vin prin care curge putere, daca pot spune asa. Dar atentie, nu e vorba de orice putere, ci de cea a unei prajituri! Se vede in rubiniul stralucitor al culorii, trece prin mirosul intens de visine coapte, struguri, caramel, unt si vanilie, ajutate de prospetimi neasteptate de menta, busuioc si ghimbir. Poposeste apoi multa vreme in gustul de-a dreptul dulce (da, vinul e sec), plin de visine si caramel, in senzatiile retronazale extrem de persistente si in postgustul lung, sustinut de aciditate si de forta unor tanini nici foarte discreti, nici prea salbatici. E genul de vin care pentru mine devine obositor de la al doilea pahar incolo. Totusi, a doua zi senzatiile de ierburi incep sa fie evidente si in gust, apar in plus samburi de visina - iar ansamblul devine astfel mai usor de baut.

Ca sa rezum, nu e deloc rau. Mi s-a parut cel mai intens dintre toate vinurile din seria Cupola Sanctis (despre ce am mai incercat puteti citi aici si aici), insa nu pot spune ca mi-a placut mai mult sau mai putin decat celelalte. Iar daca exista ceva mai profund in spatele seriei asteia, in afara de desene frumoase si nume de sfinti, asta numai cei de la Oprisor ne-o pot spune. Imaginatia mea nu e atat de bogata incat sa mearga asa departe, asa ca asta a fost, din punctul meu de vedere, doar un vin fara poveste. Ce-i drept, unul bun, dar un pic cam prea modern-comercial pentru denumirea lui.

joi, 24 martie 2011

Cabernet Sauvignon Sec de Murfatlar 2008

In incursiunile mele din ce in ce mai disperate prin rafturile supermarketurilor, in cautarea unui vin bun, usor de procurat si cu pret mai mic de 20 de lei, m-am decis sa le acord o noua sansa celor de la Murfatlar. De altfel, vinul asta a avut cativa predecesori onorabili, iar dupa ce l-am cumparat, recunosc ca m-am dedat la un mic moment de nostalgie, amintindu-mi de reclamele cu bancuri proaste pentru "cei care apreciaza unul sec". Dar mai bine las prostiile si va spun cum a fost vinul.

Culoare rosie destul de inchisa, cu reflexii purpurii.

Miros nu foarte intens, vegetal-afumat (imi aduce aminte de ardei copti), dublat de cirese amare, menta si piper. Destul de interesant, mai ales ca a doua zi apar si sugestii de coacaze negre.

Atacul este foarte plat si lipsit de prospetime, dominat de senzatii dulcege, de gem de cirese amare si ardei copt cu zahar adaugat. De altfel, ciresele amare apar foarte distinct si retronazal. A doua zi vinul castiga un pic de prospetime, dar senzatia de zahar adaugat nu dispare. Aciditatea e buna, echilibrand cu succes finalul de lungime medie, in care parca s-a strecurat un pic de tamaie. Taninii nu impresioneaza prin densitate, insa isi fac bine treaba, fara sa deranjeze.

Nu e neaparat un vin rau, dar nici nu-l pot recomanda cu inima impacata - pare peticit, nefinisat, iar in prima zi e de-a dreptul ciudat cu aromele lui plat-dulcege. Ma intreb daca as putea gasi pe undeva o sticla mai bine pastrata.

miercuri, 23 martie 2011

Merlot Rotenberg 2006

Vinul asta nu are nevoie de o introducere plictisitoare, il voi aborda direct.


Culoarea e frumoasa, un rubiniu inchis. Trebuie spus ca ma asteptam la un vin destul de unidimensional, mai ales dupa ce am citit despre Merlot-ul Rotenberg din 2007 (pe care, recunosc, nu l-am baut), dar si dupa experienta cu Emeritus. Insa nu a fost chiar asa. Aerarea lasa sa se simta arome destul de intense de fructe proaspete (coacaze rosii, visine), completate de o usoara aroma carnal-afumata, de ceva mineral si de ierburi aromatice. Odata cu trecerea zilelor, aromele fructate tind sa devina dominante. Se simte si influenta lemnului, care aduce sugestii de paine prajita (in timp transformata in cafea si cacao) si doar un pic de vanilie. Oricum, e un "nas" inca echilibrat, complex, chiar daca tinde spre spectaculos. In gura e destul de corpolent. Senzatiile de fructe bine coapte si gem sunt echilibrate de o aciditate buna si tanini pe care nu trebuie sa-i cauti mult ca sa-i gasesti, insa foarte bine slefuiti. Postgustul e lung si sugereaza cirese amare si ierburi aromatice.

E un vin care se schimba mult odata sticla deschisa, trecand in trei zile de la sugestii carnale la dulceturi, insa ramane tot timpul interesant. Si chiar daca are arome intense, nu te plictisesti de el dupa un pahar. De il veti mai gasi pe undeva, vi-l recomand, chiar daca nu e in totalitate pe gustul meu. Iar in final, daca e sa fac o asociere muzicala, mi-a amintit de melodiile mai lente ale lui Nick Cave (pastrand desigur proportiile): interesante, profunde dar in acelasi timp simple si spectaculoase - undeva la imbinarea dintre kitsch si geniu. Sa va dau un exemplu:

vineri, 18 martie 2011

Sfantul Nicolae

Desi am deschis in seara asta o sticla de vin purtand numele acesta pe eticheta, nu despre ea vreau sa va vorbesc. Fiindca am deschis sticla in virtutea unui impuls ciudat, dupa o intamplare simpla. Pe scurt: Bucuresti, Piata Muncii, nu conteaza ora si ziua. Eram grabit, mergeam pe jos ca intotdeauna, am incurcat drumul, am ajuns intr-o parcare si n-am putut sa ies din ea decat trecand printr-un mic spatiu verde. Injuram usor in gand idiotii care nu facusera niciun fel de alee betonata pentru a ajunge de-acolo pe trotuar. In jurul meu multi alti oameni se grabeau si injurau si ei in gand, judecand dupa claxonatul continuu de pe Bulevardul Decebal. Nu stiu insa exact ce gandeam in momentul in care am dat, complet pe neasteptate, de o cruce. Era ridicata, conform celor scrise pe ea, in locul unde s-a aratat Sfantul Nicolae pe 6 decembrie 1989.

marți, 15 martie 2011

Cabernet Sauvignon Byzantium 2005 - Halewood

Nu stiu cum de l-am gasit in supermarket (Mega Image), insa anul fabricatiei m-a facut curios - vinurile de 20 de lei din 2005 nu sunt tocmai o prezenta comuna in rafturile vreunui magazin. Iata si rezultatul:

Culoare rubinie nu prea intensa. Miros de fructe de padure, visine, menta si nuante vegetal-verzi destul de puternice - ardei, lemn verde. Atacul sugereaza timid visine si fructe de padure rosii, insa senzatii de menta, piper si brusture acopera rapid intreg peisajul. Finalul continua in aceeasi nota vegetala, cu o amareala usor neplacuta - dar din fericire e scurt. Aciditate inca buna, tanini rarefiati, neagresivi. In ansamblu, un vin cam prea auster/vegetal/unidimensional pentru gustul meu, in consecinta de nerecomandat - 67 de puncte.

vineri, 11 martie 2011

Pe scurt - picioare, glicerina si alte organe ale vinului

Disclaimer: Nu sunt un expert in ale vinului, daca mai era nevoie sa afirm asta.

Am remarcat de multa vreme anumiti termeni a caror folosire in notele de degustare mi se pare discutabila. Nu vreau sa exprim o opinie categorica despre aceste lucruri - scopul meu e sa ridic niste semne de intrebare si eventual sa pornesc o discutie in urma careia se va ajunge (sau nu) la niste concluzii. Iata suspectii:

1. Picioare: probabil ati intalnit nu de putine ori formulari de genul "this wine has really long/elegant/sexy legs". Ma rog, exagerez cu "sexy" (desi trebuie sa recunosc ca eu am vazut unul cu un fund incredibil). Exista cel putin doua curente de opinie: unul e ca picioarele sau lacrimile lasate de vin pe pahar sunt un indicator al calitatii sau macar al continutului de glicerol. Alt curent (care vine si cu o explicatie fizica zic eu pertinenta) sustine ca de fapt lungimea picioarele creste in functie de continutul de alcool.

2. Glicerina: Unii spun ca vinul contine glicerina, altii spun ca e glicerol. Oricum, o opinie destul de raspandita in ambele tabere e ca glicerolul afecteaza in mod pozitiv textura/vascozitatea vinului. Opinia contrara e ca din cauza concentratiilor uzuale de doar 1-2%, efectul lui asupra texturii e minim.

Eu unul nu cred nici in picioare (empiric nu am gasit niciodata o astfel de legatura), nici in efectul glicerolului (aici, recunosc, influentat mai mult de chestii citite decat experimentate). Voi ce parere aveti?

P.S.: Nu dau linkuri, fiindca nu vreau sa va influentez.

miercuri, 9 martie 2011

Merlot Ferma Noua 2006 - Murfatlar

Din ciclul ce nu fac eu pentru voi, cititorii (sau ce nu fac eu din curiozitate), am cumparat de cu seara o sticla de Merlot de Murfatlar, facut la Ferma Noua in anul de gratie 2006. Apropo de aceasta ferma noua, ma intreb foarte serios daca ea chiar exista sau e un simplu nume de marca. Oricum, ca sa citez, este "un loc unde povestea omului se confunda cu povestea vinului" - orice ar fi insemnand asta. Asta e singura informatie cu un posibil dram de relevanta pe care cei de la Murfatlar o ofera despre acest loc - si singura pe care am putut-o gasi in jumatate de ora de scotocit prin ungherele internetului.

Ma rog, nu vreau totusi sa fiu rau cu cei de la Murfatlar (nu ca le-as putea eu strica vanzarile). Le pot insa sugera ca dincolo de abureala, daca exista intr-adevar o poveste a acestui loc, poate ca ea merita spusa. Iar daca o astfel de poveste nu exista, atunci mai bine sa nu fie mentionata.

Referitor la vin, nu sunt foarte multe de spus. Culoarea rubinie cu o vizibila tenta caramizie m-a avertizat ca s-ar putea sa fie un pic batran - desi e doar din 2006. Mirosul a fost surprinzator de intens, cu sugestii de fructe de padure, prune si pasta concentrata de tomate - nu foarte complex, dar destul de promitator. Insa odata cu prima inghititura, promisiunea s-a transformat rapid in dezamagire. Atacul gustativ nu e rau, evoca fructe de padure si prune, insa e rapid inghesuit intr-un colt de niste senzatii dulcege generice, lipsite de prospetime, de gem facut cu prea mult zahar si apoi diluat in apa - totul incununat de o aciditate mai degraba absenta. Postgustul usor condimentat evoca si el prune, dar senzatia de zahar (desi vinul este sec) si de fructe trecute omoara rapid orice urma de placere.

Cam asta e tot - e un vin imbatranit, care poate ca a fost mai bun candva, dar pe care nu va recomand sa-l cumparati. Singura parte buna a acestei experiente e ca imi prilejuieste o premiera - primul punctaj sub 70 de puncte de pe acest blog. Nici nu conteaza cate.

P.S.: Merita insa mentionata muzica de pe site-ul oficial Murfatlar, m-a ajutat sa-mi regasesc seninatatea dupa degustarea acestui vin.

luni, 7 martie 2011

Inca doi sfinti: Stefan si Andrei

Stati linistiti, tematica blogului nu s-a schimbat. In postarea asta e vorba de doua vinuri de la Crama Oprisor, din gama Cupola Sanctis: Sfantul Stefan si Sfantul Andrei, ambele in editia 2009. Cum am mai spus, gama asta pare a fi creata cu scopul de a satisface nevoia de cadouri pentru diverse zile onomastice - iar faptul ca se gasesc cu mare usurinta in hypermarketuri imi aduce o confirmare in plus. Desigur, nu e vorba de orice fel de cadouri - pretul este ridicat pentru standardele vinului de hypermarket - deci probabil ca se adreseaza consumatorului de vin nu neaparat impatimit, dar care isi permite un vin de calitate si vrea sa-l cumpere fara bataia aditionala de cap a gasirii si vizitarii unui magazin specializat.

Dar de-ajuns cu speculatiile. Eu unul le-am degustat duminica seara si am descoperit doua vinuri asemanatoare atat din punct de vedere structural, cat si aromatic. Mi s-au parut a avea elemente comune folosite in cupaj si a fi rodul unei idei unitare, asa ca le voi aborda impreuna.

Culorile sunt destul de inchise - rubiniu intens, Sfantul Stefan inclinand usor spre purpuriu. Aromele sunt fine si foarte abordabile, cu note fructate de prune si cirese amare, urmate de nuante vegetale si completate de vanilie si caramel. In timp ce Stefan pare sa se bazeze mai mult pe prune, Andrei inclina spre fructe de padure si cirese amare. Aerarea accentueaza impresiile dulci si fructele se transforma macar partial in gemuri, dar intr-un mod mult mai subtil decat am vazut la alte vinuri. Gustativ nu sunt mari surprize, aparand insa o mica doza de piper pe care n-am reusit s-o deslusesc in miros. Ambele au tanini foarte fini si o aciditate un pic naravasa la inceput, care se domoleste odata cu aerarea - insa ramane suficienta pentru a echilibra fericit vinul.

Desi nu sunt facute in stilul pe care-l apreciez cel mai mult, aceste vinuri sunt preferatele mele de la Crama Oprisor, alaturi de Sfantul Ioan, incercat in ianuarie. Toate par a fi destinate consumului imediat (desi nu le neg un potential de invechire), sunt catifelate si usor de baut, au arome si o structura cu care poate rezona oricine, insa pastreaza o anumita subtilitate si eleganta. 85 de puncte pentru ambele, la fel cat a primit si Sfantul Ioan.

vineri, 4 martie 2011

Premiu pentru Cramele Recas la Vinalies Internationales

Dintr-un foarte scurt comunicat fara mii de semne de exclamare primit din partea celor de la Cramele Recas, am aflat ca vinul Solo Quinta 2010 a primit, daca inteleg eu bine, titlul de cel mai bun vin alb din concurs in cadrul Vinalies Internationales - concurs organizat de L'Union des oenologues de France.

Recunosc ca nu sunt un mare cunoscator al concursurilor internationale, dar titlul de cel mai bun vin alb intr-un concurs ce pare cu adevarat serios, in care au mai participat 3500 de alte vinuri (inscrise in sapte categorii) este in mod sigur o realizare.

Ma voi bucura desigur si mai mult cand voi incerca vinul, pana atunci puteti insa citi despre el dintr-o sursa de incredere. Felicitari celor de la Recas si la mai multe astfel de premii.

miercuri, 2 martie 2011

Cabernet Sauvignon Paganus 2007 - Domeniile Dealu Mare

Iata ca a venit in sfarsit si randul acestui Cabernet Sauvignon sa fie torturat pe blog. Voi incerca sa-i fac (sau sa va fac) chinurile scurte, fiindca deja am insistat mult cu gama Paganus.

La fel ca si sora lui, acesta este un vin nefiltrat si nebaricat (desi in cazul fetestii pareau ca se folosisera chips-uri de lemn, ce-i drept cu destula discretie). Inca de la deschidere, a fost clar ca acesta nu e un vin care-si ataca bautorul cu cohorte intregi de arome si senzatii, ci mai degraba unul care le sugereaza subtil. Asa ca ii voi descrie pe scurt caracteristicile de suprafata si va voi indemna pe voi sa-l descoperiti mai in profunzime daca vi se pare interesant.

Culoarea e un rosu inchis cu mici nuante purpurii.

Mirosul a scos din dulap esentele de coacaze negre, afine, prune afumate, un pic de menta si tamaie, dar si vanilie. Amestecul rezultat e chiar cum imi place mie - foarte echilibrat.

Gustul e simplu, dominat de fructe de padure si prune, cu o nota de tamaie care se prelungeste in postgustul lung. Daca mi-e permis, e mai barbatesc, fara prea multe senzatii dulci.

In aceeasi nota masculina, taninii sunt abundenti (dar catifelati), lucru care se potriveste bine cu aciditatea nu foarte ridicata - dar mai mult decat suficienta pentru a aduce echilibru vinului. Eu ma asteptam sa fie destul de astringent, insa ma bucur ca n-a fost.

As zice deci ca e un Cabernet Sauvignon dens, taninos, nu foarte complex, insa echilibrat si destul de usor de baut. Eu zic ca e mai interesant si mai sincer (oh, nu! fara personificari cand vorbesti despre vin!) decat cine stie ce esenta chiliana de fructe sau decat vreun firav vin romanesc de multinationala imbracat in armura groasa de... lemn.

84 de puncte