marți, 21 iunie 2011

O seara cu vinuri, privit de un zugrav

E minunat cum, contra unei sume mai mult sau mai putin modice de bani, poti intra intr-un restaurant superb din centrul Bucurestiului si poti comanda mancaruri pe care majoritatea oamenilor nici nu le viseaza. Poti bea vinuri bune in timp ce te bucuri de decoratiunile aproape decadente si auzi toate limbile pamantului vorbite in jurul tau.

Despre o astfel de seara vreau sa va povestesc. A inceput cu rose-ul de la Prince Stirbey si, cum spuneam, defectul vinului astuia e ca s-a terminat prea repede, inainte sa vina aperitivele (o fi sticla prea mica?). Din cauza asta a fost nevoie si de un Chateau Domenii Rouge 2007 de la Davino inainte de a aborda Barolo-ul ce astepta cuminte in decantor de ceva vreme. Trecand peste incercarea de a se prezenta ca un vin bordolez si peste numele capabil sa dea usoare dureri de cap, Chateau Domenii a fost un companion agreabil. Intens fara sa exagereze, echilibrat, chiar daca usor unidimensional din punct de vedere aromatic, pare un vin bine structurat si cu potential de invechire, ceea ce la pretul lui nu e deloc rau. Dar nu despre el vreau sa vorbesc.

Seara trecea pe nesimtite. Discutia era interesanta - fiindca vinul energizeaza si dezleaga limbile, mancarea era imbietoare, creativa si spectaculoasa, muzica plutea lin pe langa noi. Nu mai eram in Bucuresti, ci, indraznesc sa spun, intr-un loc desprins din povesti. Imbiati de racoarea noptii de vara am iesit pe terasa de unde se auzeau pescarusii si se simtea mirosul de tei. Din departare se auzeau tunete, insa deloc amenintatoare. Barolo-ul ajuns intre timp in pahare ne-a uimit - de data asta nu prin intensitate, ci prin multitudinea de arome prinse intr-o licoare atat de simpla - suc de struguri fermentat. Totul cu o eleganta si un echilibru de invidiat.

Dupa inca o vreme, am intrat din nou pentru a sta de vorba cu chef-ul si a mai incerca un Amarone, dar si alte vinuri al caror nume si numar l-am pierdut. Conversatia curgea in continuare in acelasi ritm cu vinul; simturile nu mi se lasau anesteziate, desi pluteam. Apoi, din fotoliul meu confortabil, am facut greseala sa ridic ochii spre peretele din fata, unde am intalnit un fost locatar al casei in care ma aflam. Locatar care s-a stins acolo incet multi ani, pana cand a plecat de tot pe 28 iunie 1916, cu penelul legat sau nu de incheietura mainii.

6 comentarii:

  1. Eee..acu zi-ne si carciuma, nu ne tine in suspans! Macar asa..la ureche :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar era tabloul acolo? O reproducere presupun?

    RăspundețiȘtergere
  3. Restaurantul "La madrogara" cumva?

    RăspundețiȘtergere
  4. Postarea nu intentiona a fi despre restaurant - desi da, e un loc foarte frumos, absolut recomandabil. Cei interesati il pot descoperi destul de usor dupa amanuntele din text. Si nu, numele nu e "madrogara". :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Salut! Aveti ceva informatii despre principalele componente din vin si rolul acestora in sanatatea umana? Imi trebuie pentru lucrarea de licenta si nu prea gasesc in romana. Am gasit ceva in engleza, dar imi este greu cu traducerea.

    Multumesc! O seara buna!

    RăspundețiȘtergere