luni, 24 octombrie 2011

Cramposie Maestro 2009 - Fruvimed Medgidia

Culoare galben-pai, nas destul de timid cu iarba proaspat cosita, citrice proaspat stoarse si carton proaspat udat. Cartonul e dominant in atac, noroc cu finalul care aduce adieri de citrice si de para. Aciditatea nu e rea, si de altfel tot ansamblul ar fi un vinisor foarte decent, insa exemplarul asta e defect. Pacat!

miercuri, 19 octombrie 2011

Sauvignon Blanc Kauri Bay 2006

Un neozeelandez produs de "The rather good wine company", vinul are o culoare aurie nu foarte intensa. Olfactiv ofera senzatii de fructul pasiunii, lamaie si caise, dar si o mineralitate care il echilibreaza. Gustativ este destul de usurel, dominat de senzatii citrice cu ceva mineral in plan secund si cu un final fructat-dulceag , nedublat insa de o aciditate prea grozava. Din punctul meu de vedere e un vin decent, dar care nu face banii. Ratingul poate fi usor intuit din faptul ca asta e tot ce am putut scrie despre el.