joi, 22 noiembrie 2012

Riesling "Schlossberg" Cuvee Sainte Catherine 2004 - Domaine Weinbach

Am cumparat asta-vara o sticla de 375 ml din acest Riesling alsacian contra modicului pret de 40 de euro (da, patruzeci), de pe un site german. L-am deschis acum vreo doua luni fara mari asteptari si de atunci ma tot gandesc cum sa scriu despre el - imi iau acum inima-n dinti.

M-au lovit la el, din prima, o gramada de lucruri care nu-mi plac prea mult la un vin alb. Aciditatea nu e fantastica, are in mod evident un rest de zahar, e destul de corpolent, aromele sunt usor de inteles, nu are decat o mineralitate subtila. Totusi, aciditatea nu e chiar rea, restul de zahar nu e asa mare iar aromele alea usor de inteles sunt in acelasi timp elegante si rare. Si de fapt nu e deloc greu ori incarcat, ci pur si simplu usor, eteric si extrem de armonios - fara sa fie aproape deloc intens.

Ar fi totusi cazul, desigur, sa va prezint traditionala insiruire inutila de arome. Hai sa va zic mai bine de o melodie, cu tot cu videoclipul ei. Ma rog, videoclipul nu e mare lucru - un tip urat, cu un ochi defect, dinti strambi si par grizonat danseaza dezarticulat, pret de vreo 5 minute. Individul respectiv mai si canta - si daca nu interpretezi ca ar fi vorba de droguri (se pare ca 99% din muzica e despre asta), te poti gandi ca zice de bucuria - stiti voi, senzatia aia rara - adusa de lucrurile care-ti plac cu adevarat. Ori de descoperire. Ori de exprimarea propriului eu. Si hopa! felul in care incepe sa curga refrenul, odata cu miscarile, sugereaza abandon in dans, muzica sau orice altceva. Mda, abandon, bucurie, expresie, chiar daca esti un tip cu un ochi defect si dinti strambi.

Pentru niste obsedati ca mine (sunt insa destui chiar mai obsedati), si pasiunea pentru vin te poate face sa dansezi. Desigur, in propria ta bucatarie, cu perdelele trase, fara camera de luat vederi. Asta se intampla la putine vinuri, in general din alea care nu pot fi gasite prea usor, iar dansul e mai degraba interior. Vinul asta e unul din ele.



joi, 11 octombrie 2012

Degustare Prince Stirbey la Pogany - 2 octombrie 2012

Pe 2 octombrie 2012, ora 20:10, m-am prezentat la Madame Pogany, in Floreasca, cu scopul de a incerca si a ma bucura de felurite vinuri de la Stirbey. Mi-au lipsit aparatul foto scump si dorinta de a scrie note de degustare, asa ca va voi povesti despre vinuri asa cum mi le amintesc azi, fara poze cool si punctaje.

Seria a inceput cu... proba 1. Un Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2009, rapid caracterizat de majoritatea participantilor din jur ca fiind acru si neplacut. Mie nu mi s-a parut acru, dar vinul intr-adevar nu se prezenta fantastic, cel putin nu cei 30 de ml din paharul meu de degustare. Punctajele din jur au cam inceput cu cifra 7. Aici e cazul sa va spun un pic, daca nu stiti, despre cum se desfasoara o degustare. Vine proba 1, 30 de ml, o mirosi, daca indraznesti s-o gusti s-a dus cam jumatate din ea, ii dai punctaj si hopa... s-a dus toata. Sau astepti un pic, eventual invarti bine paharul si nu se intampla mare lucru, apoi trebuie sa te decizi, fiindca vine proba 2 iar paharu-i numai unul. A nu se intelege ca ma plang, experienta e interesanta si placuta, dar ce vreau sa zic e ca are limite. Ma rog, vom vedea mai tarziu, acum sa revenim la vinuri...

Feteasca Regala Genius Loci din 2007 incepe sa-si integreze aromele de baric si pare, in mod ciudat, mai tanara decat acum doi ani, cu aciditate buna.

Roze-ul din 2011 mi s-a parut masculin, inchis la culoare, dar nu va inchipuiti o bombonica dulceaga. Imi amintesc tente fructate si vegetale de Cabernet Sauvignon, un pic sobre, cu multa energie. Roze-ul Terra Romana pe care l-am comandat pentru comparatie si pentru a face rost de un pahar mai mare a fost mult mai feminin, deschis la culoare si cu arome mai dulci, lasand o impresie destul de diafana pe palat. In orice caz, am apreciat ambele stiluri.

A venit apoi randul Negrului de Dragasani si Novacului din 2010, vinuri placute acum, fructate, bine echilibrate, dar care vor fi consumate, in mare parte, cu mult inainte ca ele sa inceapa cu adevarat sa vorbeasca. Cum am mai spus alta data, asta e nemultumirea mea cea mai mare legata de vinurile rosii de la Stirbey. Destule verticale si sticle incercate acasa ori aiurea mi-au demonstrat ca vinurile astea isi ating expresivitatea maxima dupa ani buni de invechire la sticla, dar in mod constant sunt puse in vanzare extrem de repede. Sigur, nu poti tine sticlele de dragul invechirii fara sa vinzi nimic, dar ar fi pacat sa nu se poata gasi o solutie, macar partiala, pentru asta. Unul sau doi ani petrecuti in plus in crama ar aduce un beneficiu real acestor vinuri si ar mai echilibra perceptia zic eu eronata, dar intalnita destul de des pe la noi, a raportului pret-calitate oferit de Stirbey.

Revenind la vinuri, Feteasca Neagra 2008 e si ea inca tanara, la fel ca si Negrul de Dragasani 2009 - fiindca finalul degustarii a venit cu o mini-verticala de Negru. Versiunea 2009 e placuta - de altfel am scris recent despre ea, dar a devenit evident ca fata de celelalte patru e mai plata si unidimensionala, consecinta a anului cu vreme foarte dezechilibrata in care a fost produsa. 2008 in schimb a fost varianta evoluata in bine a acelui vin foarte misto pe care l-am baut acum doi ani si despre care n-am mai apucat sa scriu. Imi amintesc arome expresive si interesante, fructe si impresii picante, condimentate si chiar ceva floral, senzatii catifelate si aciditate excelenta. Un vin direct, care ofera placere imediata fara sa fie deloc banal ori greoi. Iar 2005-ul s-a aratat destul de evoluat, cu arome florale neasteptat de intense si aceeasi foarte placuta latura condimentata - combinatie care m-a sedus si m-a facut sa-i acord titlul de vinul serii.

Asta pana cand dintr-o carafa a iesit din nou ce mai ramasese din acrul Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2009. A fost pus in pahar si... surpriza! Mineralitate, grapefruit, coacaze, intensitate, corp si aciditate - totul era acolo. Proba 1 avea doar nevoie de un pic de aer si rabdare.

marți, 18 septembrie 2012

Merlot Red Paradox 2005 - Vinarte

L-am cumparat in urma unui raid in Real, la pachet cu vreo trei vinuri de la Wine Princess. Nu stiu daca aparitia lui la raft cu 17 lei tine de recentele reduceri de toamna sau daca era prezent de mult timp acolo si mi-a scapat pana acum. In orice caz, a fost un risc asumat - 2005 e cunoscut ca un an nu tocmai favorabil pentru viticultura romaneasca si in plus existau sanse ca sticla sa fi stat in raft destul de mult timp. Insa l-am luat pe cel "mai din spate", m-am uitat atent la nivelul de umplere si la culoare si totul parea in regula.

Asa a si fost! Culoare rubiniu-caramizie nu foarte inchisa, cu o usoara turbiditate. Nas intens, destul de matur, foarte armonios, sugerand visine din visinata, lemn lacuit, tutun, piele, ierburi aromatice intense, ba chiar ciocolata si o urma de vanilie. Pe scurt, acest vin de 17 lei miroase poate un pic asemanator cu vinurile "premium" extrem de tinere, lansate cu mult tam-tam si vinificate astfel incat sa aduca satisfactie imediata (la pachet cu un potential de invechire limitat). Singura deosebire dintre ele e ca vinul asta a evoluat asa nefortat, si are o naturalete, complexitate si expresivitate care va scapa intotdeauna fratilor lui mai trendy.

Trecand la gust, vinul e mai corpolent decat ma asteptam, cu aceleasi senzatii de fructe si ciocolata, si o textura catifelata, data de taninii bine integrati. Insa are si o aciditate un pic cam dura si o usoara cadere a gustului pe final. Insa la banii astia ii pot tolera aceste defecte - singura problema e ca nu stiu daca voi mai gasi o sticla, in special una in stare asa buna.

marți, 11 septembrie 2012

Nachbil Trio Rosu 2009

Sansa (sau nesansa) a facut ca Mihai sa posteze un pic mai devreme exact despre acest vin. Asigurandu-va ca nu e vorba despre o campanie publicitara a celor de la Nachbil :), am sa va povestesc si eu despre el, macar de dragul comparatiei.

Cupajul asta de Merlot, Pinot Noir si Sangiovese e mai ciudat in alcatuire chiar si decat Trei Gratii (care e un "clasic" Merlot, Cabernet Sauvignon si Pinot Noir). Probabil ca exista un motiv pentru aceste cupajari extravagante - pot sa ma gandesc, de exemplu, la faptul ca au suprafete destul de mici cu fiecare din aceste soiuri ori ca asa considera ca obtin ce e mai bun din fiecare soi. Asta ar fi (aviz amatorilor) o intrebare de interviu cu domnul Brutler, alaturi de cea cu bidoanele.

In fine, vinul nu are o intensitate coloristica remarcabila - lucru care de altfel nu ma deranjeaza catusi de putin, si care e un fel de trade-mark al acestui producator. Mirosul e foarte expresiv inca de la deschidere, cu cirese si fructe rosii de padure, rosii uscate, tutun, un pic de cafea si vanilie. Mi s-a parut foarte interesant, neobisnuit (aici probabil si cupajul e de vina) dar armonios.

Gustul mi-a placut si el, cu aceleasi note fructate si de tutun sustinute de tanini fini dar mai ales de o aciditate foarte sprintara, ridicata, pe care o intalnesc la destul de putine vinuri rosii - trebuie insa sa recunosc ca asta e unul din stilurile mele preferate. Eu l-as caracteriza ca elegant si destul de complex; totusi cei care iubesc doar vinurile mai corpolente si voluptoase nu-l vor aprecia asa mult. Nu am apucat sa vad cum evolueaza, fiindca sticla s-a terminat extrem de repede.

Si in final, as zice ca o aciditate asa ridicata nu il recomanda doar gurmanzilor, ci si celor care vor sa compenseze, de exemplu, partile usor mai corny din melodia urmatoare. E la fel de idiosincratica precum un vin de la Nachbil, si v-o recomand din toata inima. Fierbinte. :)

miercuri, 5 septembrie 2012

Domaine Vacheron Sancerre 2010

Culoare galben pai nu foarte intens si nas de intensitate medie, foarte citric. Mi-a sugerat din prima grapefruit (inclusiv coaja rasa), dar si minerale, flori de soc si iarba cosita.

In gura da senzatia de densitate; iar aciditatea, mineralitatea si un usor rest de dioxid de carbon il fac texturat si plin de energie. Senzatile citrice si minerale fac si aici legea. Poate multi i-ar considera aciditatea "iesita din corp", dar pentru mine este pur si simplu un vin foarte pur, curat, neartificial si interesant.

Cumparat de pe grubis-weine.de cu 17.50 EUR, plus taxe de transport mari (cam 3 EUR pe sticla), dar a meritat!

vineri, 31 august 2012

Cabernet Sauvignon 2006 - Château Stanca

Am gustat la Chitorani din Cabernet-ul din 2011: fructat, corect, cu tanini copti, impetuosi si aciditate buna. Nu sunt tocmai experimentat in aprecierea vinurilor foarte tinere (faptele de care vorbesc se petreceau in mai), asa ca am plecat cu trei sticle ceva mai vechi in portbagaj - Cabernet Sauvignon din trei ani diferiti, fiecare costand cam 20 de lei. Cel din 2004 s-a dovedit a avea un defect de dop iar cel din 2007, desi avea structura buna si fruct inca proaspat, mi-a parut prea dominat de note animale, de grajd. Insa era baubil, in special dupa o aerare mai lunga. Vinul din 2006 a ramas ultimul, si despre el va voi povesti acum.

Culoarea a fost un rubiniu destul de inchis, foarte usor caramiziu.

Prima impresie dupa ce am dus paharul la nas a fost ca s-ar putea ca lichidul sa ia drumul chiuvetei. Mi-a sugerat slanina veche, pivnita uda si lac de mobila, iar toate astea acopereau o latura fructata destul de timida. Dar de multe ori e bine sa-i dai unui vin o a doua sansa, asa ca l-am lasat cateva ore la aerat. Cand l-am incercat din nou tocmai incepuse o ploaie torentiala, insa din pahar a rasarit soarele. Afine, coacaze, cirese, toate perfect coapte, fara a fi vreun moment greoaie sau gemoase. Iar peste ele, un pic de piper, ierburi aromatice si tutun.

In gura surpriza placuta continua - e foarte catifelat, de corpolenta medie, cu aceleasi tonuri de fructe bine coapte, dar si cu prospetime. Taninii erau extrem de fini, iar ansamblul foarte placut de baut.

In concluzie, un vin necomplicat dar foarte reusit, chiar excelent pentru pretul lui. Din pacate celelalte doua Cabernet-uri cumparate nu au fost o afacere foarte buna. Insa ce mi se pare incurajator, dincolo de faptul ca in crama ar mai fi loc de imbunatatiri (pentru care poate nu sunt bani), e ca la Stanca par sa se faca vinuri din pasiune, iar proprietarul iubeste locurile si via.

joi, 30 august 2012

Château Stanca - un belgian la Chitorani

Ce poate face un muncitor modern in pauza de pranz? Sa mearga la cantina plasata convenabil la cativa metri de cladirea de birouri? Sa isi ia un sandwich de la vreun automat? Sa se uite la filmulete pe youtube?

Oricare din astea. Sau se poate sui in masina cu care polueaza zilnic orasul pentru a porni intr-o scurta plimbare. Pana la Chitorani. Prahova. La limita Dealului Mare. Pentru ca a citit, in cartea lui Cosmin Florescu Zidurean si Eugen Demeterca, ca un belgian face acolo vinuri bune.

Drumul e lung si aglomerat, enervant, iar Chitoraniul e un satuc la marginea Ploiestiului, cu vedere panormica catre o rafinarie. Undeva in dreapta, dintre gunoaie si iarba incredibil de verde, apare un indicator catre o biserica veche, directia e schimbata brusc si iata-ma in Chitorani. Ori Bucov, nu e foarte clar. Cineva imi indica drumul catre un conac aflat in renovare, dar habar n-are de belgian. Trec pe langa multi copii care se joaca, pe langa biserica sobra, aparent parasita dar cumva frumoasa si parca nelalocul ei. Pe drumul de pietris dinspre conac coboara un batran pe bicicleta, cu o fetita in spate. Il intreb de via batrana dar bine ingrijita de pe dealul din stanga. E a unei asociatii de producatori si va fi "replantata", fiindca produce mult mai putin decat via tanara de langa. Iar conacul e intr-adevar in plina renovare si nu e al niciunui belgian.

Am ratacit apoi pe drumuri laturalnice, printre randuri de vie bine ingrijita, printre multi copii care se jucau, intreband tot felul de oameni care se uitau amuzat ori neincrezator la mine. Nu existau conace in Chitorani, iar belgieni nici atat. Pana cand, convins ca batusem drumul degeaba, am luat-o in directia complet opusa si dupa doar doua intrebari am ajuns la al doilea conac. Cel renovat, al domnului Van de Maele, fost negustor de vinuri. Bineinteles, am sosit intr-un moment nu foarte potrivit, fiindca pe Google nu reusisem sa gasesc nici cea mai mica informatie de contact (si nici vreo alta referinta). Chiar si asa, in cele zece minute petrecute acolo, am avut timp sa intru in conacul frumos renovat si in crama amenajata intr-o fosta dependinta. Nu era nici pe departe un templu al modernismului in vinificatie, dar avea o presa cu membrana, cuve de inox si cateva baricuri. Insa omul mi-a vorbit cu mult drag, mi s-a parut mie, de via de zece hectare si patruzeci de ani, in mare parte Cabernet Sauvignon. Aici nu se faceau planuri de replantare.

Am uitat, din cauza unei mici guri de vin din 2011, de ce proprietatea se numeste . Sper sa ma intorc acolo si sa aflu pe indelete, fiindca locul are ceva foarte interesant dar greu de descris. Poate pur si simplu prezenta unui belgian in Chitorani. Sau sa fie de vina cautarea care mi-a aratat mai mult decat imi propusesem sa gasesc?

miercuri, 29 august 2012

Negru de Dragasani 2009 - Prince Stirbey

Negrul de Dragasani din 2009 de la Prince Stirbey pare din ce in ce mai echilibrat odata cu trecerea timpului - vinul placut dar un pic intruziv surprins de notele de degustare de acum un an si ceva lasand locul unuia care a castigat un pic de finete.

Culoarea e inca tanara, inchisa, un pic purpurie - iar mirosul e la fel de tanar. Primele cuvinte care-mi vin in minte sunt "jovial" si "abordabil", din cauza notelor dulci si intense de fructe bine coapte si alune caramelizate. Dar nu va asteptati la ceva bombastic - e echilibrat si lipsit de vulgaritate. In plus, nu are nevoie de mult aer pentru a-si etala si latura interesanta - tutun, poate frunze de ceai negru, piele si mai ales un buchet foarte generos de ierburi aromatice.

In gura creeaza aceeasi impresie prietenoasa: fructe dulci si o textura foarte matasoasa dar nu exagerat de densa, cu tanini fini. Prospetimea e la locul ei - aciditate excelenta si impresii persistente de ierburi si condimente pe final.

Nu e nimic plictisitor aici, iar faptul ca sticla se goleste repede confirma impresia de vin jucaus, abordabil dar si cu multa personalitate - o combinatie excelenta in opinia mea.

P.S.:
Si fiindca tot veni vorba de personalitate: au fost in ultimele zile destule discutii despre marketingul vinurilor romanesti, despre potentialul soiurilor autohtone ori chiar despre cel pedo-climatic. Nu sunt un expert in nici unul dintre aceste subiecte, ci doar un consumator de vin. In aceasta calitate, am intalnit o gramada de vinuri romanesti bune, perfect baubile dar si (aici voi exagera un pic, fara sa ma indepartez prea mult de realitate) perfect asemanatoare cu orice vin suprafructat, supracopt, suprabaricat si generic care poate fi cumparat din orice magazin mai rasarit din Polinezia pana-n Alaska.

La fel cum am baut si un numar nu foarte mare (dar incurajator) de vinuri romanesti interesante, diferite si expresive - facute si din soiuri locale dar si din "internationale". Nu neaparat vinuri de 100 de puncte Parker/GM/Berbecutio :), ci vinuri pe care vreau sa le mai beau si dupa primul pahar si pe care inca le mai miros si dupa al treilea, chiar daca uneori mai au asperitati ori nu sunt foarte complexe ori nu-mi place tot la ele. Sunt sigur ca se pot produce la noi mult mai multe astfel de vinuri si ca cei din aceeasi "categorie de consumatori" ca mine le-ar cumpara cu mare placere, fie ca traiesc la Bucuresti, Galati ori Singapore.

joi, 23 august 2012

"Whole Berry" Cabernet Sauvignon 2009 - Springfield

Ce m-a atras la acest vin sud-african a fost metoda de productie destul de putin uzuala in zilele noastre. Dupa recoltara manuala, boabele sunt macerate intregi in tancuri deschise iar fermentatia are loc cu drojdii naturale si, la fel, fara zdrobirea boabelor. Rezultatul unei astfel de vinificari fara zdrobire si pompare ar trebui sa fie, conform celor de la Springfield, un vin matasos, cu tanini prietenosi si o buna expresie a soiului - iar treaba asta mi s-a parut interesanta. Desigur, un alt motiv pentru care l-am cumparat a fost si o anumita degustare cu niste Cabernet Sauvignon-uri sud-africane mature si foarte-foarte placute.

Acesta e insa un vin mult mai tanar, rosu-violaceu, opac si fructat. Dar nu foarte fructat, nu prea intens aromatic, ba chiar destul de "intunecat", fara multe senzatii dulcege in miros. Aminteste de coacaze, cu tot cu crengutele si frunzele lor, mure, totul peste nuante sobre, de tutun uscat, cafea si fum. Cred ca e de-acum inutil sa mai zic ca a doua zi nasul se imbogateste cu arome de carne, menta, eucalipt, fara sa castige in dulceata.

E un Cabernet diferit - nu e genul impozant si artagos, nici vreo bomba de fruct de Lume Noua, ci e neasteptat de fin, cu o textura carnoasa, tanini domoli si copti si aciditate foarte buna. E destul de interesant, tipic si totusi atipic, prea usor de baut pentru binele degustatorului si pare sa aiba si un mic potential de evolutie. De altfel, as fi foarte curios sa-l revad peste cativa ani. Oricum, o experienta placuta si recomandabila, desi vinul e inca tanar.

miercuri, 22 august 2012

Jirov Cabernet Sauvignon & Merlot 2009

"Jirov" este numele de Mega Image al vinului de la Corcova - iar continutul sticlei despre care voi vorbi este identic cu cel al oricarei sticle de CS & Merlot Corcova 2009 (in masura in care poate fi cu adevarat identic).

In fine, mie mi-a placut mult varianta din 2008 a acestui vin si n-am fost nici pe departe singurul care a apreciat-o, asa ca asteptarile pe care le aveam de la el au fost destul de ridicate. Si, invariabil, am fost usor dezamagit.

Culoarea rubiniu-violacee inchisa arata tinerete, la fel ca si mirosul extrem de intens, fructat, insa pana la urma dominat de senzatiile date de baricare - lemn, ciocolata, vanilie, rom. cateva ore dupa deschidere vinul a parut foarte comun, generic, intens dar lipsit de ceva care sa-l faca unic sau interesant. Aerul si-a spus insa cuvantul in cele din urma - au aparut arome amintind de pamant, carne cruda si menta - care dincolo de faptul ca probabil suna ciudat pentru un iubitor "obisnuit" al vinului, chiar te pot face sa duci mai des paharul la nas.

Insa ce mi-a placut la acest vin a fost aciditatea ridicata, taninii un pic agresivi (fara sa fie verzi), usoara astringenta - intr-un cuvant impresia de vin nemachiat, care-si va atinge potentialul maxim evoluand natural in timp, nu cu ajutorul artificiilor tehnice.

Nu e un vin rau, insa e tanar si inca nu foarte expresiv. Eu unul prefer stilul mai retinut dar parca mai complex al recoltei 2008, care poate tine totusi doar de diferentele dintre cei doi ani.

luni, 13 august 2012

Pinot Noir Terra Romana 2007

Va voi spune din start ca mi-e foarte greu sa inteleg de ce vinul asta nu se cumpara mai mult (de exemplu, inca poate fi gasit in magazinul (specializat) de unde l-am cumparat prima oara acum un an si jumatate). Singura posibila explicatie pe care o gasesc e ca, pur si simplu, nu e un vin "la moda". Poate nu e pe gustul maselor (mai mari sau mai mici) sau poate doar nu se vorbeste despre el, nu se tin evenimente care sa-l promoveze (sigur, nu cred ca cei de la SERVE mai au atat de multe sticle in stoc ca sa merite sa faca asa ceva). In orice caz, exista o gramada de licori mult mai putin reusite si mai scumpe care au parte de mult mai multa atentie mediatica.

Dar sa revenim la vinul de fata:
Culoare tipica de Pinot Noir, destul de deschisa (lucru greu de gasit la majoritatea exemplarelor autohtone).

Nasul nu impresioneaza prin intensitate, ba chiar pare timid la inceput. Insa imi plac si vinurile care nu ofera totul pe tava de la inceput - in multe cazuri, un pic de atentie poate sa releve adancimi neasteptate. Aici, de exemplu, mi s-a parut ca simt arome florale, fragi, ierburi aromatice si piper, ardei gras, un pic de pamant.

Gustativ l-as descrie ca foarte echilibrat. Textura e extrem de placuta, catifelata, fara nimic strident sau agresiv, cu tanini aproape insesizabili. Impresia generala e de finete si prospetime, data de aciditate si de aromele simple, de fructe si ierburi aromatice - nefortate, subtile dar persistente. Finalul vine cu o senzatie vegetala un pic cam amaruie pentru mine, dar totusi ramane placut.

Ce apreciez insa cel mai mult la vinul asta e ca nu are nevoie de corpolenta, intensitate ori "muschi" pentru a (ma) impresiona, ii ajung echilibrul si subtilitatea.

Ah, si tipic de-acum: mi s-a parut mai complex si expresiv a doua zi dupa ce l-am desfacut.


P.S.: Am realizat ca mai scrisesem candva despre vinul asta dupa ce am terminat de scris partea "suculenta" a acestei postari. Iar recitind notele de degustare de acum un an si patru luni constat ca nu s-a schimbat foarte mult - doar notele date de baric par sa se mai fi temperat.

joi, 19 iulie 2012

Dragaica Rosie 2010 - Oprisor

Banuiesc ca stie toata lumea ca este vorba de un cupaj de Cabernet, Merlot, Shiraz si Pinot Noir si ca 2010 a fost un an destul de dificil (desi acest lucru nu se vede in niciun fel in vinul de fata). Iar despre taria alcoolica nu pot sa va spun mare lucru. Asa ca sa trecem direct la fapte:

Visiniu tineresc, destul de intens, nu chiar opac.

Are un miros foarte intens, ce sugereaza un lichid dulce, o esenta de arome de fructe bine coapte si flori. Pentru cei interesati de detalii "sordide", domina parca cireasa, ajutata de senzatii puternic vanilate. In fundal s-ar putea simti, cu destula bunavointa, si piele ori tabac ori condimente, dar chestiile astea sunt atat de timide in fata senzatiilor fructate incat, daca nu cumva sunt iluzorii, oricum nu fac vinul mai interesant.

Asa cum ma asteptam, lichidul respectiv ii da si gurii aceleasi senzatii fructate si vanilate. Si, desigur, sugereaza rotunjime, corpolenta, dar si echilibru, desi aciditatea nu e tocmai ridicata. Taninii sunt copti dar fermi si abundenti, te fac sa vrei sa mesteci vinul insa nu usuca gura. Si, impreuna cu aromele puternice, persista foarte mult timp dupa inghitire.

Insa, din pacate, pentru mine intensitatea si persistenta nu sunt asa importante. Vinul e foarte corect, placut (in special la primul pahar), fructat, insa nu e foarte complex si nici tocmai interesant. As zice ca se gasesc o gramada de alte vinuri ca el, desi recunosc ca multe nu sunt facute la fel de bine.

Ca sa fac o paralela, nu e nimic in neregula ca un om sa fie bine imbracat, aranjat si dus pe la sala. Insa chestiile astea nu pot sa-i tina loc de personalitate. La fel cum conceptul si etichetele frumoase legate de "Oltenia profunda" nu au nicio legatura cu faptul ca vinuri in stilul asta pot fi facute, la fel de bine, in Italia sau China. Si nu pot ascunde nici faptul ca singurul soi "romanesc" vinificat de cei de la Oprisor este Feteasca Neagra, care de altfel nu se regaseste in acest cupaj si, dupa stiinta mea, nici in vreo gama mai sus de "La Cetate".

Dar vinul asta in sine probabil nu merita atata critica, fiindca, repet, nu e deloc rau.

marți, 26 iunie 2012

Imperial Gran Reserva 1999 - CVNE

Ce ar putea determina pe cineva sa deschida o sticla de vin rosu intr-o seara mult prea calda de vara? Nu stiu, poate aceasta descriere ciudata - care va incepe cu culoarea, va continua cu gustul si se va termina cu mirosul - va lamuri un pic lucrurile.

Culoarea e undeva intre rubiniu si granat, intensa, fara nici cea mai mica urma de batranete - lucru care m-a surprins foarte placut.

Gustativ (v-am avertizat ca va fi o descriere mai neobisnuita) sta din nou foarte bine - evoca afine si coacaze pe un fond mineral, iar ansamblul e matasos si fin. Corpolenta ridicata e bine balansata de aciditate si de taninii care inca par un pic agresivi pe final. Acum ar trebui sa va povestesc despre postgustul interminabil - eventual cu un cronomentru in fata - insa, ei bine, nu e chiar asa lung. Iar taninii aia, cum ziceam, mai au un pic pana sa fie perfect integrati.

Dar ce mi-a placut in mod deosebit la vinul asta a fost mirosul - un exemplu perfect pentru ideea subiectiva ca farmecul unui vin care s-a maturizat frumos nu poate fi recreat in niciun fel intr-un vin tanar. Oricata microoxigenare, enzime si alte nebunii ai folosi, rezultatul va fi ciudat, nelalocul lui - ca un adolescent care vrea sa para matur dar se ingrijoreaza din pricina cosurilor ori, mai rau, ca o fetita pe care parintii au inscris-o la un beauty pageant.

Dar sa revin la miros. Mi s-a parut ca simt afine si coacaze zdrobite, tutun, lemn lacuit, m-am pierdut prin nuante autumnale si fum, mi-am amintit de cuisoarele mestecate de bunicul meu cand bea prea mult vin. Nu am pretentia ca pot descrie exhaustiv ori macar prea precis toate senzatiile astea. Insa ar fi trebuit sa fiu orb ca sa nu sesizez armonia, senzatia de tot unitar, din care nu ar fi bine sa iei nimic, asa cum n-ar fi bine sa adaugi.

Si ma gandesc ca asta e unul din lucrurile foarte frumoase la vin - ca pentru a simti armonie e suficient gestul aparent banal de a deschide o sticla si de a turna in pahar. Exact ce am facut in acea seara mult prea calda de vara.


P.S.: Despre CVNE - Compañía Vinícola del Norte de España si gama Imperial nu prea are rost sa va povestesc - destui autori mai bine documentati decat mine au scris foarte bine despre acesti traditionalisti-moderni din Rioja. Iar cei 25 de Euro cu care l-am cumparat de pe decantalo.com ar fi fost suficienti pentru o sticla de "super-premium" romanesc din 2009 sau 2010. Cred ca e inutil sa va spun ce prefer dintre cele doua optiuni; singurul regret e ca nu l-am mai tinut inca macar 10 ani. Dar se mai gaseste de cumparat... :)

joi, 21 iunie 2012

Côtes du Roussillon Villages 2008 - Hecht & Bannier

Maison Hecht & Bannier sunt niste negociants-eleveurs specializati in regiunea Languedoc. Pentru a obtine vinul despre care va voi vorbi azi au folosit vinuri provenite de la mai multi producatori din diverse zone ale apelatiunii Côtes du Roussillon Villages. Scopul lor declarat a fost sa obtina un balans intre zonele mai fierbinti si cele mai reci ale apelatiunii - care de altfel este una dintre cele mai uscate si insorite din Franta. Asamblajul e bazat in special pe Grenache, cu ceva Syrah si Mourvedre, si are nu mai putin de 15% alcool.

In fine, nu ma asteptam la un vin foarte pe gustul meu, ci mai degraba la un monstru cu mult fruct, mult alcool si putina aciditate. Totusi, curiozitatea, dorinta de a experimenta ceva nou, punctele Wine Spectator si pretul decent au fost suficiente pentru a-l cumpara (de pe vinexus.de, cu aproximativ 10 euro).

Asteptarile initiale mi-au fost confirmate: imediat dupa deschidere, nasul ofera mult fruct, poate chiar supra-copt sau sub forma de gemuri - si mai nimic altceva. Insa surpriza! Dupa o aerare nu foarte lunga, povestea se schimba. Fructul se domoleste (in special componenta gemoasa), apar piper, ierburi, senzatii pamantoase-minerale si un usor caracter animal. Sigur, aceste arome nu sunt tocmai surprinzatoare pentru soiurile de pe eticheta. Ce e insa foarte placut e ca ansamblul capata, in ciuda intensitatii, o nota de echilibru.

In gura lucrurile stau destul de bine. Are ceva corpolenta, o textura densa si matasoasa - data si de taninii fini si copti, iar totul e bine tinut in frau de o aciditate neasteptata. Alcoolul e bine ascuns, iesind totusi un pic la iveala pe final. Nu pot asocia cuvantul "finete" cu vinul asta, dar notele minerale si sentimentul ca nu e deloc intruziv m-au facut sa deliberez un pic daca nu cumva as putea.

In concluzie, nu e neaparat stilul meu preferat, dar e un vin puternic, usor de inteles si totusi cu o oarecare complexitate. Si poate fi foarte placut intr-o seara rece de iarna (sigur, acum nu e cazul, dar se pare ca mi-a luat cinci luni sa public aceasta postare :) ).

Ah, si cu voia dumneavoastra, nu stiu cati dintre producatorii romani care abordeaza stilul new-world ar putea sa faca un asemenea vin la pretul asta - cert e ca deocamdata, din ce am incercat eu, nu le-a prea iesit. Cat despre importatori care sa-l aduca la pretul asta, e cert ca nu exista.

marți, 19 iunie 2012

Sauvignon Blanc "Life from Stone" 2010 - Springfield

S-ar putea zice destule clisee despre vinul asta: ca nu e un vin usurel, de baut la terasa. Ori ca e genul de vin polarizant, pe care ori il urasti ori il iubesti. Ce pot zice cu certitudine e ca mie nu-mi aminteste de mirosurile copilariei, de fructe coapte si flori, de zile insorite de primavara. Poate de ploaie si vant, de o carare de munte pe care se coboara ceata, de natura asa cum e ea - frumoasa, dar prietenoasa si ostila in aceeasi masura.


Da, vinul e foarte mineral, acid, vegetal, balansat doar de un strop de impresii fructate, un pic taninos, dens si cu textura rugoasa. Dar pare sa fie pur si simplu expresia autentica a locului in care s-a nascut, a solului pietros si neprietenos dintr-un loc in care ziua e prea cald iar noaptea prea frig. Loc pe care o mana de oameni albi si negri l-au transformat in vie, dupa care au zambit pentru a fi imortalizati intr-o poza alba si neagra pe care am primit-o si eu acasa odata cu sticla, ca ma faca sa inteleg mai bine despre ce e vorba.

Vinul asta, daca esti pregatit sa-l accepti asa cum e, emotioneaza. E frumos asa salbatic, iar cu timpul va mai castiga echilibru. Insa in acest stadiu al evolutiei lui, frumusetea de care vorbesc imi seamana mult cu frumusetea muzicii pe care o facea Tori Amos acum vreo 15 ani. Emotionala, autentica, dar nu neaparat armonioasa (in sensul clasic al cuvantului) sau usor de ascultat:

vineri, 15 iunie 2012

Feteasca Neagra Omnia 2010 - Senator

Culoarea e un rubiniu stralucitor, nu foarte intens. Nasul e mai evoluat decat ma asteptam, cu note de fructe supracoapte si stafide, dar si cu impresii vegetale prea verzi si deci nu foarte placute. In gura e destul de astringent, verde, iar impresiile fructate sunt destul de nedefinite si diluate. Poate fi baut cu succes, dar nu vad de ce si-ar mai cumpara cineva o a doua sticla.

Ce sa mai zic, e luat tot de la raionul bio din hypermarket, ca si acel Tempranillo de care va povesteam recent, la un pret foarte asemanator. Insa oricat mi-as dori sa va recomand produsul romanesc, cel spaniolo-german este net superior. Poate e de vina tineretea viilor, poate si lipsa de experienta sau anul dificil - dar e nevoie de o imbunatatire semnificativa a calitatii pentru pretul asta (in jur de 20 de lei). Imi place proiectul celor de la Senator, care marseaza mult pe soiuri romanesti; imi place si ideea lor de a face vinuri bio. Dar sunt sigur ca exista potential pentru vinuri mai bune, si sper sa le gasesc la raft in anii viitori.

joi, 14 iunie 2012

Xarel-lo 2009 Castellroig - Sabate i Coca

Se tot spune, inclusiv prin "blogosfera" noastra, ca vinurile albe seci trebuie consumate cat mai proaspete. Ceea ce e adevarat pentru vinurile usurele si lipsite de structura - slava domnului, se gasesc destule exemple de cumparat. Dar exista si multe vinuri albe seci care fie rezista bine in timp, fie au de castigat finete si complexitate prin invechire.

Nu stiu daca acest Xarel-lo (soi catalan folosit predominant pentru Cava) va evolua in bine in timp, dar cert e ca cei aproape trei ani pe care-i are nu l-au facut neinteresant sau plat.

De fapt, e unul dintre cele mai interesante vinuri albe cumparate din Romania pe care le-am incercat in ultima vreme - fiindca "indrazneste" sa fie diferit si, cred eu, autentic. Nu are nimic cosmetizat, aromele nu sunt cele mai ortodoxe - fiind mai degraba citric, mineral si condimentat decat fructat si floral (desi, mai ales dupa aerare, apar note de para, caise si flori, chiar migdale). Are o structura destul de impunatoare, corpolenta, cu aciditate excelenta si final mineral, persistent. Totul este foarte bine integrat si chiar daca nu se simt prea multe chestii dulcege in gura, are o prospetime si tonicitate de invidiat.

Pe scurt, acest Xarel-lo are caracter, si inclin sa cred ca mentiunea "vi de terrer" de pe eticheta nu e doar o mica stratagema de marketing a guvernului Catalunyei si a producatorului.



In final, trebuie sa remarc ca daca vreun producator roman (in afara de cateva nume cu care nu va mai bat la cap) ar fi stiut ca ii iese vinul asa, ar fi apelat rapid la cat mai multe trucuri enologice ca sa-l faca identic cu marea masa amorfa a vinurilor albe "sprintare" si usoare.

luni, 11 iunie 2012

Tamaioasa Romaneasca (sec) 2011 - Stirbey

Trebuie sa va avertizez ca aceasta postare va fi in intregime din memorie. Am incercat vinul acum mai bine de o saptamana, fara sa notez nimic. Insa poate precizia detectarii aromelor este mai putin importanta decat precizia imprecisa a detectarii lucrurilor care chiar raman in minte despre un vin.

Nu imi amintesc foarte bine culoarea - cred ca un galben pai destul de deschis. In schimb, e foarte greu sa nu-mi amintesc cum miroase acest vin. In paranteza fie spus, mi-l amintesc si pe cel din 2010, incercat acum mai bine de un an, fara sa-mi iau nici atunci notite. Daca acela parea un pic mai compact, mai citric, vinul de fata e exuberanta in persoana. Exuberanta care m-a transportat, din fierbinteala unei bucatarii in care se frigeau niste ciuperci pe gratar, direct in lumea copilariei. In lumea cu duminici de toamna in care mergeam cu ai mei sa cumparam struguri de la piata, in lumea in care inca mai existau trandafiri in gradina unor bunici pe care i-am vizitat mult prea rar. Dupa un moment de fericire, adultul iubitor de vinuri din mine a preluat din nou controlul si a apreciat si el aromele minerale si citrice din fundal si echilibrul pe care-l aduceau. Lucru foarte bun, fiindca de multe ori lucrurile care plac celor mici li se par exagerate ori banale celor mari.

Aici insa cei doi s-au impacat - si au hotarat impreuna ca vinul trebuie si inghitit - din nou struguri Muscat bine copti, miere de salcam, dar si aciditate vioaie si un final mineral care nu lasa gura sa oboseasca dupa atata dulceata (fara zahar!). Si care, mai prozaic, a ajutat ca sticla sa se termine odata cu ciupercile mai sus pomenite - e drept, cu un pic de ajutor din partea unor degustatoare nu prea experimentate, dar entuziasmate la randul lor de Tamaioasa asta.

Da, 2011 a fost un an fierbinte, vinul e foarte aromat, dar mi se pare ca i s-a gasit un echilibru de invidat. Si cand ma gandesc la el acum imi vin in minte doar doua cuvinte: savuros si frumos!

miercuri, 6 iunie 2012

Tempranillo 2010 Biorebe - Peter Mertes

Asa cum spunea Dan intr-un articol recent, de multe ori nu e o idee buna sa cumperi vinuri straine din hypermarket. Insa ce sa ma fac daca m-am dus sa cumpar mancare si alte lucruri pentru casa iar pasii m-au purtat invariabil catre raionul de vinuri (desi sticlele aflate "in asteptare" ocupa din ce in ce mai mult spatiu in apartament)? Pai simplu, m-am uitat, m-am plimbat, dar m-am abtinut cu tenacitate sa cumpar. Apoi, usor frustrat, am pornit spre raionul "bio" pentru niste ciocolata. Odata ajuns acolo, observ ca pe raftul de deasupra ciocolatii troneaza niste... vinuri. Bineinteles, bio. E semn ca trebuie sa iau macar o sticla, deci aleg un Tempranillo din 2010, la "incredibilul pret" de 18 lei.

Pe sticla scrie Peter Mertes - afacere germana "de familie" conform site-ului lor web, daca se poate numi asa o companie cu vanzari de peste 100 de milioane de euro, cu cateva sute de angajati si care produce ori imbuteliaza vinuri din Spania, Franta, Italia, Austria si Germania spre a le vinde in diverse colturi ale lumii. Recunosc ca nu sunt un fan al ideii de mare producator de vin. Dar dintr-o perspectiva imediata de consumator, e foarte bine daca o companie mare imi poate oferi vin de consum curent bun si ieftin (lucru care cred ca e ceva mai greu de facut pentru un producator mic).

Dar sa revenim. Vinul asta e din Spania, regiunea La Mancha si are 13% alcool. Culoare rubinie clara, de intensitate medie, cu ceva nuante violacee. Arome fructate de intensitate medie, amintind de cirese amare, prune, coacaze rosii; dar si cu ceva ierburi si o usoara nota de cacao. Aerarea scoate in fata ierburi aromatice si tutun. In gura corpolenta medie, din nou fructe si usoare impresii amarui, ierboase, sustinute de aciditate buna si de tanini foarte fini. Finalul e destul de persistent si mizeaza pe aceleasi impresii de ierburi aromatice, dar si pe cirese negre intense si tutun.

Un vin usurel, bun de consum curent, usor de baut si de asortat cu mancare, bine echilibrat. Foarte pe gustul meu, chiar daca nu are o complexitate aromatica deosebita. Ramane insa o singura intrebare: oare e sustenabil, in special pentru cultivatorii care vand struguri producatorului, sa produci vin bio de calitate decenta la pretul asta? Voi ce credeti?

In fine, vinul mi-a amintit imediat de o melodie poate usurica, dar plina de vino-ncoace si... romaneasca. Doamnelor si domnilor, Moonlight Breakfast:

joi, 24 mai 2012

Feteasca Neagra Terra Romana 2009

Rubiniu destul de inchis, dar clar. Miroase a cafea, scortisoara si vanilie, cu un pic de gem de prune in fundal. De-abia dupa o noapte si-o zi la frigider se mai echilibreaza lucrurile, prunele si fructele rosii iesind la lumina. Ah, si fara vreo urma de lactate. Cat despre gust, e destul de corpolent, bine echilibrat de aciditate, cu aceleasi senzsatii puternice de fructe si cafea si cu tanini fini.

In rest ce sa zic - in momentul asta vinul asta nu poate fi descris mai putin succint. E placut, foarte baubil, dar inca nu spune nimic deosebit. Sunt totusi foarte curios cum va evolua.

luni, 9 aprilie 2012

Pinot Noir Nachbil 2008

Asa cum remarca si Nicusor Cazan in recomandarea sa pentru vinul.ro, Pinot Noir-ul romanesc sufera nu numai din punct de vedere al calitatii, ci si al tipicitatii - destule din exemplele baubile sau chiar placute ale acestui soi fiind fie influentate excesiv de "autorul vinului", fie demne mai degraba de un Merlot - insa despre asta cred ca voi mai scrie.

Ei bine, aici nu e cazul de asa ceva - incepand cu culoarea deschisa, intre rubiniu si granat si continuand cu nasul nu tocmai intens, dar complex si savuros. Senzatii florale, cirese si fructe de padure, pamant, ceva carnos, ierburi aromatice si chiar si o idee de vanilie si cacao se combina intr-un ansamblu fin, placut.

Gustativ nu e deloc corpolent, are o textura matasoasa, cu aciditate buna si tanini putini dar perceptibili pe final. Final care combina note de ierburi aromatice cu senzatii savuroase, carnale. Se simte si o oarecare astringenta care probabil se va domoli cu timpul, insa vinul este oricum foarte placut (si usor) de baut chiar si acum.

Deocamdata nu e la nivelul foarte reusitului Nachbil 2003, probabil cel mai bun Pinot Noir produs in Romania in ultimele decenii (si care, apropo, inca poate fi cumparat - il recomand calduros celor care spun ca la noi nu se poate face Pinot Noir). Cred insa ca exemplarul de fata are potential sa ajunga macar aproape de nivelul fratelui sau mai mare.

In privinta raportului calitate-pret (pe care eu l-as numi mai degraba placere-pret), stiu ca cei de la Nachbil nu sunt tocmai bine vazuti. Daca in mod normal vinul asta poate fi cumparat cu o suma apropiata binisor de 100 de RON, se pare ca producatorul a lasat de cateva zile pretul undeva pe la jumatate - la banii astia, este, daca fortam un pic termenul, un best-buy, macar in categoria Pinot Noir romanesc de calitate. Asa ca il recomand si eu.

P.S.: 13% alcool, nefiltrat. Maturat in baricuri de "generatia a doua".

joi, 5 aprilie 2012

Portia mea de munca in folosul comunitatii

Din pacate, aceasta este o postare politica si este mai degraba una pentru bucuresteni. Dar este, cred eu, o postare necesara - fiindca intr-o lume in care doar piticul porno mai lipseste de pe lista candidatilor la Primaria Bucurestiului, normalitatea si calitatea umana trebuie incurajate si popularizate chiar si pe un blog despre vin.

S-ar putea ca destui dintre voi sa fi auzit, macar in treacat, de numele lui Nicusor Dan - candidat independent la primaria Bucurestiului. Nu vreau sa scriu ca el va fi solutia magica pentru toate problemele orasului, dar poate fi macar inceputul unei schimbari care se lasa de prea mult timp asteptata.

Nu va spun nici sa-l votati si voi pe omul asta, nici sa-l investiti cu toata increderea voastra, ci ca macar merita sa va petreceti un pic de timp afland cine este, ce a facut si ce vrea sa faca. Si poate sa spuneti si altora despre el. Intre timp, iata opiniile catorva oameni care scriu despre el mai coerent decat voi putea s-o fac eu vreodata:

Si iata si pagina lui oficiala:
http://nicusordan.ro/

Poate ca multi dintre voi veti spune ca nu are nicio sansa in competita electorala, si poate ca asa si este. Dar daca nu incercam sa facem macar un pas spre normalitate, in mod sigur nu o vom avea niciodata.

marți, 3 aprilie 2012

Goodwine - revolutia vinului romanesc?

Am fost si eu, ca multa lume pasionata de vin, la targusorul organizat weekendul trecut la hotelul Pullman si cunoscut indeobste ca Goodwine - asa ca va voi tortura cu niste impresii succinte.

In primul rand - si ma voi intoarce la ideea asta - am vazut multi vizitatori, si mai ales un anumit tip de vizitatori: oameni relaxati, interesati de vin, care in mod evident se simteau bine si carora la facea placere interactiunea cu producatorii.

Apoi, am vazut si multa lume incantata de "revolutia" celor de la Cotnari si Jidvei. Din pacate am incercat doar seria "Owner's Choice" de la Jidvei si, desi nu sunt vinuri foarte pe gustul meu, sunt in mod sigur o imbunatatire vizibila fata de ce ofera in mod normal acest producator - si mai ales sunt vinuri care pot avea un bun succes de piata, atat din cauza stilului cat si a numelui Marc Dworkin. Aceasta ultima fraza contine insa mai multe cuvinte cheie: primul este numele lui Marc Dworkin - cand ai multi bani e usor sa aduci un consultant cunoscut, care lucreaza pentru crame din Bulgaria, Israel, Romania (doua) si China. Dar oare asta e cel mai bun drum de urmat din punctul de vedere al evidentierii particularitatilor soiurilor romanesti? Nu stiu daca e asa sau nu, nu sunt nici ultra-nationalist, ci doar sper ca rezultatul final va consta in vinuri deosebite, cu personalitate proprie si nu in lichide bune, dar identice cu multe altele. Al doilea cuvant cheie e "piata": efortul celor de la Cotnari si Jidvei trebuie apreciat, dar trebuie inteles si ca, pana la urma, factorul comercial este cel care i-a impins sa faca pasul asta - a inceput sa apara in Romania si o piata pentru vinuri premium, iar un alt mamut deja apucase sa faca primul pas catre ea. Cele cateva zeci sau sute de mii de sticle de vin bun care vor ajunge pe aceasta piata sunt o mica picatura fata de oceanul de plonk cu care aceiasi producatori vor continua sa inunde pana si ultimul magazinas din cel mai uitat catun al Romaniei. Nu, asta nu este nicio revolutie, e doar o mica schimbare. Insa e una in bine.

Pomeneam la inceput de publicul pasionat, interesat, care degusta si cumpara vin cu entuziasm - mi-a facut placere sa ma aflu in mijlocul acestei multimi, in ciuda evidentei inghesuieli - si poate pana la urma asta e adevarata revolutie de care are nevoie "industria romaneasca": din ce in ce mai mult public pasionat si din ce in ce mai multi producatori mici, care nu fac neaparat lansari senzationale sau cool, n-au nevoie de semnaturi celebre pe eticheta si nu fac vin doar pentru profit, ci si pentru ca gasesc o satisfactie reala in munca lor si sunt pasionati de lichidul asta care poate aduna atatia oameni laolalta intr-un spatiu asa mic. Sigur, nu toate vinurile acestor virtuali sau deja existenti producatori vor fi pe placul meu sau al altora. Insa, indiferent de cat de mult imi place mie cutare sau cutare stil, ce e important e sa fie mai multe vinuri facute cu pasiune - iar treaba asta nu se inventeaza peste noapte.

In final, pe un ton mai relaxat, vreau doar sa vorbesc despre vinurile care mi-au atras atentia, mentionand ca am degustat doar o mica parte din ce era disponibil:
- Albele si rosiile de la SERVE, din seria Vinul Cavalerului, stau din ce in ce mai bine de la an la an si sunt excelente ca vinuri de fiecare zi, si nu doar prin prisma raportului pret-calitate. Sigur, merita mentionata si arhicunoscuta gama Terra Romana - de data asta cu un Cabernet Sauvignon elegant in rolul principal.
- In timp ce pentru destui producatori 2010 a fost un an de cosmar, cei de la Prince Stirbey au aratat ca niste conditii meteorologice dificile pot duce la vinuri extraordinare. Albele lor din 2010 sunt vinuri cristaline, incisive, care nu au tone de parfum ci tone de caracter si personalitate. Chapeau! Cat despre rosii, am o mare nemultumire: e pacat ca vinurile astea sunt scoase pe piata atat de repede! Mi se par vinuri facute sa castige mult prin invechire; deschise prea devreme nu pot apreciate la adevarata lor valoare - nu de putine ori am auzit despre ele ca prea sunt apropiate ca stil de lumea noua sau ca pur si simplu nu sunt asa bune ca albele.
- Avincis fac vinuri elegante, echilibrate, baricate cu simt de masura, complexe dar in acelasi timp foarte usor de baut. Mi-au placut mult Feteasca Regala din 2010, atat in varianta simpla cat si in deja laudatul cupaj cu Pinot Gris 2011; dar si roze-ul si Cabernet Sauvignon-ul din 2010.
- De la Budureasca am cerut doar un Pinot Noir 2009 (eticheta neagra), care este probabil un vin destul de fructat, modern, dar baricat cu multa masura si care reuseste sa aiba destul echilibru si complexitate incat sa placa unei game largi de consumatori.
- De la Vinicola Averesti am incercat trei vinuri seci (Zghihara, Aligote si Feteasca Regala) cu multa personalitate si... aciditate, numai bune de pus la o masa cu oameni veseli si mancare buna.
- Si nu in ultimul rand Gramma - de la care am degustat doar Cuvee Visan 2010 si 2011, care mi-au placut mult. Insa ce mi-ar placea si mai mult ar fi sa vad ca apar si alti producatori cum sunt oamenii astia. Standul lor micut de la intrare emana mai multa energie pozitiva vini-viticola decat orice adunare de oameni la costume negre intr-un spatiu amenajat modern - si nici macar nu era nevoie sa degusti vinurile ca sa-ti dai seama de asta.

In final, tot ce ramane de vazut este daca cei de la SERVE, Stirbey ori Avincis imi vor ridica vila promisa. In orice caz, chiar daca asta se va intampla, sunt sigur ca oamenii din diviziile premium de la Jidvei si Cotnari ii vor gasi locatia si-o vor distruge - asa ca in final voi ramane la fel de sarac ca inaintea scrierii acestei postari.

sâmbătă, 10 martie 2012

Xavier Vacqueyras 2007

Recunosc ca am cumparat acest Cotes du Rhône Gigondas pe baza unui criteriu simplu: a primit 93 de puncte de la Marele Critic (ceea ce, daca e sa ramanem obiectivi, deja nu prea mai e o mare realizare) si costa doar vreo 16 euro.

M-a impresionat din prima culoarea vinului - sau mai precis, intensitatea ei. Ma asteptam sa fie unul dintre multele vinuri aproape negre atat de la moda in ultima vreme, si cand colo gasesc in pahar un rubiniu clar, de intensitate medie. Lucrurile incepeau sa devina interesante

Apoi, daca imediat dupa deschiderea sticlei vinul arata doar arome dulcege de fructe coapte si gemuri, lucrurile se schimba substantial dupa o aerare de cateva ore. Ciresele negre si coacazele raman la putere, primesc ajutor si din partea unor senzatii de cacao si vanilie, dar sunt completate fericit de arome de pamant uscat, piper, ierburi aromatice, tamaie si un pic de piele. Acum, ca sa fac o paranteza, sa nu va speriati de lista asta continand "piper, ierburi aromatice, tamaie". N-o luati ca pe o sentinta definitiva a simturilor mele hipertrofiate (pe naiba!), ci mai degraba ca pe rodul unei incertitudini destul de puternice privind aromele simtite, care-mi aminteau, mai degraba vag decat clar, cand de una cand de alta.

Ca sa inchid paranteza, ce se poate spune cu o oarecare doza de obiectivitate e ca nasul e unul modern, fructat, destul de intens, avand insa complexitate si un pic de echilibru.

In gura vinul e relativ corpolent; fructele sunt din nou la putere, insa totul e bine echilibrat de o aciditate cel putin decenta (sustinuta de tanini fini) si de un final lung, in care senzatiile de ierburi aromatice si tamaie sunt in prim-plan.

In concluzie, acest Xavier Vacqueyras nu mi-a displacut, insa l-am gasit un pic cam greoi si intens aromatic. Nu ma voi pronunta asupra justetii celor 93 de puncte primite de la RP. Voi constata doar ca pentru mine, Cuvee Charlotte 2007 (de exemplu) este un vin mai reusit. Insa afirmatia asta trebuie privita cu un pic de obiectivitate - eu m-am "antrenat", ba chiar am fost invatat sa-mi placa Cuvee Charlotte, in timp ce RP s-a "antrenat" (indelung) sa-i placa alt fel de vinuri.

duminică, 4 martie 2012

Thörnicher Ritsch Riseling Auslese 1993 - Weingut Geiben

Galben-auriu deschis, foarte sanatos.

Nas destul de timid; aerarea ii dezvolta mult complexitatea, dar nu si intensitatea. Primele arome care sar in "ochi" sunt cele de petrol, urmate de ierburi aromatice, piper si minerale. Se simt insa si mar verde, tei, ceara si citrice. Cum ziceam, nu este deloc intens iar ansamblul aromatic nu e neaparat unul de natura a convinge sistemul limbic al degustatorului sa comande, la nivelul gurii, productia de lichid denumit cu eleganta "apa". Desigur, vorbesc aici despre degustatorul obisnuit, caruia ii plac fructele si dulciurile si care nu are pe vinometraj numere din cinci sau sase cifre. Insa chiar si un asemenea degustator va recunoaste ca vinul de care vorbesc nu miroase deloc rau si ca ii produce placere intr-o zona inca nebuloasa a creierului uman - cea care apreciaza eleganta si echilibrul.

Dar sa revenim... In gura, vinul debuteaza cu aceleasi senzatii aromatice-minerale, urmate rapid de impresii fructate de mar verde, proaspat si de piersica. Atentie, nu e vorba de senzatia aia dulceag-difuza si vag chimica pe care o asociem mai mult de nevoie cu piersica. Dimpotriva, e vorba de un gust suculent, usor acid, foarte bine definit de piersica nu foarte coapta dar foarte racoritoare - care lasa pe final locul unor note citrice de grapefruit roz, cu o usoara nuanta minerala - ambele foarte persistente.

In ciuda continutului deloc neglijabil de zahar rezidual, Riesling-ul asta are o prospetime de invidiat, care dimpreuna cu continutul scazut de alcool il face extrem de placut si racoritor - si aici simt nevoia sa plagiez pe cineva: e ca o gura de apa rece si proaspata de izvor de munte - doar ca mai buna.

Un vin excelent, cu o viata lunga si frumoasa in fata!

luni, 27 februarie 2012

Despre marile vinuri de autor

Cel mai important lucru pe care pot sa vi-l spun despre marile vinuri de autor e ca nu pot sa va spun nimic despre ele.

In schimb, am sa va povestesc despre o melodie. A fost compusa chiar pe scena, in fata publicului, acum aproape 40 de ani. Din cei patru membri ai formatiei, doar trei au participat activ la improvizatie. Cu toate acestea, tobosarul William Bruford - cel care nu poate fi auzit deloc pe aceasta piesa - apare si el in lista de autori ai melodiei.

De ce? Pentru ca ceilalti membri ai formatiei au considerat decizia sa de a nu interveni cruciala pentru rezultatul final al improvizatiei lor.



Aplauzele de  la final au fost scoase la editarea piesei in studio. Oare ele i se adresau si lui Bruford?

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Viña Tondonia Rosado Reserva 2000, Lopez de Heredia

Acest rosé spaniol e facut din 60% Garnacho, 30% Tempranillo si 10% Viura - ultimul fiind un soi alb. Acum, daca va uitati la titlul postarii, veti fi poate tentati sa credeti ca "Reserva 2000" e un nume din ala fancy, gen "Private Bin 46" sau mai stiu eu ce.

Ei bine, nu! "Reserva" inseamna ca rosé-ul de fata a fost tinut in baricuri o vreme - mai precis patru ani si jumatate. Iar 2000 este anul productiei. Colac peste pupaza, vinisorul asta a fost lansat pe piata in 2010, fiindca, nu-i asa, dupa atata stejar american trebuia sa se mai odihneasca si prin sticla vreo cinci ani si jumatate. Dar mai bine sa va povestesc cum l-am vazut eu.

Culoarea e un rozé foaie de ceapa. Imediat dupa deschidere, aromele predominante sunt - surpriza! - lemnoase, cu impresii de nuca prajita, migdale si coaja de paine. Vinul evolueaza insa foarte mult in pahar - apar senzatii florale de trandafir mai mult sau mai putin uscat, coaja de portocala, arome mineral-pamantii, chiar un pic de piele. Un nas foarte elegant, foarte complex - chiar daca e marcat puternic de lemn.

Gustativ vine cu impresii de fructe rosii de padure, in special fragi - insa nu va imaginati gemuri sau alte nazbatii - senzatiile dulci lipsesc complet din peisaj, cu o mineralitate pregnanta si o aciditate excelenta.

Din postarea asta n-as vrea sa ramana doar spectaculozitatea detaliilor legate de productie (mai multe informatii aici) care-l fac un vin singular, neobisnuit. Ce vreau sa remarc e ca nebunia asta este pur si simplu un vin extrem de frumos, care merita incercat de orice iubitor al licorii care este in stare sa lase la o parte prejudecatile despre cum trebuie sa fie un rosé (sau orice alt tip de vin, daca tot veni vorba).

Nu cred ca exista multe vinuri pe care sa le pot recomanda mai calduros decat pe asta. Iar pentru 10 Euro (de exemplu, de pe decantalo.com) merita.

P.S.: Vinul a fost degustat in cadrul CellarTales International Wine Round Table - editia a IX-a. Am ales sa scriu despre vinurile incercate acolo rand pe rand, fiindca o postare prea lunga are doua dezavantaje: e greu de scris si uneori si greu de citit.

Multumiri si pe aceasta cale lui Oliver si Ralucai si la cat mai multe mese rotunde la fel de reusite!

miercuri, 4 ianuarie 2012

D'Arenberg The Olive Grove Chardonnay 2010

Un Chardonany din Australia cumparat online cu vreo 10 euro. Pe site-ul celor de la D'Arenberg ni se precizeaza, printre altele, ca vinul nu a trecut deloc prin fermentatia malolactica si ca maturarea a avut loc in principal in cuve de inox si baricuri vechi - fiind totusi folosit si ceva stejar nou. Pentru o mica (oare cam cat de mica?) parte din vin s-au folosit drojdii salbatice si maturarea pe drojdii.

Imediat dupa deschidere, apar arome neplacute, usor sulfuroase, care se disipa insa repede odata turnat vinul in pahar. In locul lor vin senzatii de piersica si mango, idei citrice de lamaie si grapefruit roz, apoi ardei gras, alune de padure si doar un pic de unt, nucsoara, dar si ceva mineralitate - toate desenand un ansamblu modern, dar complex si echilibrat.

In gura e destul de corpolent, insa are o aciditate si prospetime excelenta, completate fericit de o mineralitate neasteptata. Lipsesc aproape in intregime senzatiile untoase, care l-ar fi facut neinteresant. E foarte bine definit, foarte persistent - cu un final citric, un pic amarui, dar echilibrat frumos de note fructate. Urmatorul pahar vine fara sa-ti dai seama si se goleste cat ai clipi.

Un vin foarte bun dupa parerea mea, si un bun exemplu ca si Chardonnay-ul new world poate fi interesant si lipsit de platitudine. In plus, as zice ca exista si ceva potential de invechire din cauza structurii excelente.