miercuri, 4 ianuarie 2012

D'Arenberg The Olive Grove Chardonnay 2010

Un Chardonany din Australia cumparat online cu vreo 10 euro. Pe site-ul celor de la D'Arenberg ni se precizeaza, printre altele, ca vinul nu a trecut deloc prin fermentatia malolactica si ca maturarea a avut loc in principal in cuve de inox si baricuri vechi - fiind totusi folosit si ceva stejar nou. Pentru o mica (oare cam cat de mica?) parte din vin s-au folosit drojdii salbatice si maturarea pe drojdii.

Imediat dupa deschidere, apar arome neplacute, usor sulfuroase, care se disipa insa repede odata turnat vinul in pahar. In locul lor vin senzatii de piersica si mango, idei citrice de lamaie si grapefruit roz, apoi ardei gras, alune de padure si doar un pic de unt, nucsoara, dar si ceva mineralitate - toate desenand un ansamblu modern, dar complex si echilibrat.

In gura e destul de corpolent, insa are o aciditate si prospetime excelenta, completate fericit de o mineralitate neasteptata. Lipsesc aproape in intregime senzatiile untoase, care l-ar fi facut neinteresant. E foarte bine definit, foarte persistent - cu un final citric, un pic amarui, dar echilibrat frumos de note fructate. Urmatorul pahar vine fara sa-ti dai seama si se goleste cat ai clipi.

Un vin foarte bun dupa parerea mea, si un bun exemplu ca si Chardonnay-ul new world poate fi interesant si lipsit de platitudine. In plus, as zice ca exista si ceva potential de invechire din cauza structurii excelente.

10 comentarii:

  1. vinexus.de - au venit cam intr-o saptamana, transportul pt. 18 sticle a fost cam 40 de euro.

    RăspundețiȘtergere
  2. da, e mai ieftin din Germania...Din Belgia face peste 50

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca tot veni vorba de Belgia: care era site-ul ala de pe care ai cumparat?

    RăspundețiȘtergere
  4. http://www.dirkgrandry.com/. Si ce ti-ai mai cumparat, daca nu sunt indiscret?

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai n-as putea sa-ti zic exact numele in momentul asta, dar pe scurt:
    - ceva ieftinaturi cu punctaje mari de pe la diversi gornisti
    - ceva Sauvignoane albe (si un Chardonnay si un Cabernet S) din Africa de Sud
    - alte chestii care mi s-au parut interesante dupa descriere/alte informatii gasite despre ele

    O sa incerc sa si scriu despre ele pe blog... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. :)) George, pai de asta iti spuneam eu zilele trecute - vinexus. Si mie mi-a atras atentia, ma gandeam sa-mi fac un stoc de Riesling-uri. Nu de alta, dar anul asta poate ajung la 300 de sticle :D

    Bine ca am aflat cam cat e transportul pt 18 sticle. Ma mirasem de cat de ieftine erau tarifele in tabelul de pe site. Cum e calculul? 5 Euro ambalajul standard plus 1,5 Euro fiecare sticla?

    RăspundețiȘtergere
  7. Exact la Riesling-uri ma uitam si eu acum, au cel putin cateva care par foarte promitatoare. :)

    Am gresit in privinta costurilor de transport. Pentru comenzi de peste 100 de Euro, cutia e gratis (tine pana la 18 sticle) iar pretul pe sticla e de 1,5 Euro. Eu am platit 27 de Euro pentru cele 18. :D

    RăspundețiȘtergere