sâmbătă, 10 martie 2012

Xavier Vacqueyras 2007

Recunosc ca am cumparat acest Cotes du Rhône Gigondas pe baza unui criteriu simplu: a primit 93 de puncte de la Marele Critic (ceea ce, daca e sa ramanem obiectivi, deja nu prea mai e o mare realizare) si costa doar vreo 16 euro.

M-a impresionat din prima culoarea vinului - sau mai precis, intensitatea ei. Ma asteptam sa fie unul dintre multele vinuri aproape negre atat de la moda in ultima vreme, si cand colo gasesc in pahar un rubiniu clar, de intensitate medie. Lucrurile incepeau sa devina interesante

Apoi, daca imediat dupa deschiderea sticlei vinul arata doar arome dulcege de fructe coapte si gemuri, lucrurile se schimba substantial dupa o aerare de cateva ore. Ciresele negre si coacazele raman la putere, primesc ajutor si din partea unor senzatii de cacao si vanilie, dar sunt completate fericit de arome de pamant uscat, piper, ierburi aromatice, tamaie si un pic de piele. Acum, ca sa fac o paranteza, sa nu va speriati de lista asta continand "piper, ierburi aromatice, tamaie". N-o luati ca pe o sentinta definitiva a simturilor mele hipertrofiate (pe naiba!), ci mai degraba ca pe rodul unei incertitudini destul de puternice privind aromele simtite, care-mi aminteau, mai degraba vag decat clar, cand de una cand de alta.

Ca sa inchid paranteza, ce se poate spune cu o oarecare doza de obiectivitate e ca nasul e unul modern, fructat, destul de intens, avand insa complexitate si un pic de echilibru.

In gura vinul e relativ corpolent; fructele sunt din nou la putere, insa totul e bine echilibrat de o aciditate cel putin decenta (sustinuta de tanini fini) si de un final lung, in care senzatiile de ierburi aromatice si tamaie sunt in prim-plan.

In concluzie, acest Xavier Vacqueyras nu mi-a displacut, insa l-am gasit un pic cam greoi si intens aromatic. Nu ma voi pronunta asupra justetii celor 93 de puncte primite de la RP. Voi constata doar ca pentru mine, Cuvee Charlotte 2007 (de exemplu) este un vin mai reusit. Insa afirmatia asta trebuie privita cu un pic de obiectivitate - eu m-am "antrenat", ba chiar am fost invatat sa-mi placa Cuvee Charlotte, in timp ce RP s-a "antrenat" (indelung) sa-i placa alt fel de vinuri.

duminică, 4 martie 2012

Thörnicher Ritsch Riseling Auslese 1993 - Weingut Geiben

Galben-auriu deschis, foarte sanatos.

Nas destul de timid; aerarea ii dezvolta mult complexitatea, dar nu si intensitatea. Primele arome care sar in "ochi" sunt cele de petrol, urmate de ierburi aromatice, piper si minerale. Se simt insa si mar verde, tei, ceara si citrice. Cum ziceam, nu este deloc intens iar ansamblul aromatic nu e neaparat unul de natura a convinge sistemul limbic al degustatorului sa comande, la nivelul gurii, productia de lichid denumit cu eleganta "apa". Desigur, vorbesc aici despre degustatorul obisnuit, caruia ii plac fructele si dulciurile si care nu are pe vinometraj numere din cinci sau sase cifre. Insa chiar si un asemenea degustator va recunoaste ca vinul de care vorbesc nu miroase deloc rau si ca ii produce placere intr-o zona inca nebuloasa a creierului uman - cea care apreciaza eleganta si echilibrul.

Dar sa revenim... In gura, vinul debuteaza cu aceleasi senzatii aromatice-minerale, urmate rapid de impresii fructate de mar verde, proaspat si de piersica. Atentie, nu e vorba de senzatia aia dulceag-difuza si vag chimica pe care o asociem mai mult de nevoie cu piersica. Dimpotriva, e vorba de un gust suculent, usor acid, foarte bine definit de piersica nu foarte coapta dar foarte racoritoare - care lasa pe final locul unor note citrice de grapefruit roz, cu o usoara nuanta minerala - ambele foarte persistente.

In ciuda continutului deloc neglijabil de zahar rezidual, Riesling-ul asta are o prospetime de invidiat, care dimpreuna cu continutul scazut de alcool il face extrem de placut si racoritor - si aici simt nevoia sa plagiez pe cineva: e ca o gura de apa rece si proaspata de izvor de munte - doar ca mai buna.

Un vin excelent, cu o viata lunga si frumoasa in fata!