marți, 26 iunie 2012

Imperial Gran Reserva 1999 - CVNE

Ce ar putea determina pe cineva sa deschida o sticla de vin rosu intr-o seara mult prea calda de vara? Nu stiu, poate aceasta descriere ciudata - care va incepe cu culoarea, va continua cu gustul si se va termina cu mirosul - va lamuri un pic lucrurile.

Culoarea e undeva intre rubiniu si granat, intensa, fara nici cea mai mica urma de batranete - lucru care m-a surprins foarte placut.

Gustativ (v-am avertizat ca va fi o descriere mai neobisnuita) sta din nou foarte bine - evoca afine si coacaze pe un fond mineral, iar ansamblul e matasos si fin. Corpolenta ridicata e bine balansata de aciditate si de taninii care inca par un pic agresivi pe final. Acum ar trebui sa va povestesc despre postgustul interminabil - eventual cu un cronomentru in fata - insa, ei bine, nu e chiar asa lung. Iar taninii aia, cum ziceam, mai au un pic pana sa fie perfect integrati.

Dar ce mi-a placut in mod deosebit la vinul asta a fost mirosul - un exemplu perfect pentru ideea subiectiva ca farmecul unui vin care s-a maturizat frumos nu poate fi recreat in niciun fel intr-un vin tanar. Oricata microoxigenare, enzime si alte nebunii ai folosi, rezultatul va fi ciudat, nelalocul lui - ca un adolescent care vrea sa para matur dar se ingrijoreaza din pricina cosurilor ori, mai rau, ca o fetita pe care parintii au inscris-o la un beauty pageant.

Dar sa revin la miros. Mi s-a parut ca simt afine si coacaze zdrobite, tutun, lemn lacuit, m-am pierdut prin nuante autumnale si fum, mi-am amintit de cuisoarele mestecate de bunicul meu cand bea prea mult vin. Nu am pretentia ca pot descrie exhaustiv ori macar prea precis toate senzatiile astea. Insa ar fi trebuit sa fiu orb ca sa nu sesizez armonia, senzatia de tot unitar, din care nu ar fi bine sa iei nimic, asa cum n-ar fi bine sa adaugi.

Si ma gandesc ca asta e unul din lucrurile foarte frumoase la vin - ca pentru a simti armonie e suficient gestul aparent banal de a deschide o sticla si de a turna in pahar. Exact ce am facut in acea seara mult prea calda de vara.


P.S.: Despre CVNE - Compañía Vinícola del Norte de España si gama Imperial nu prea are rost sa va povestesc - destui autori mai bine documentati decat mine au scris foarte bine despre acesti traditionalisti-moderni din Rioja. Iar cei 25 de Euro cu care l-am cumparat de pe decantalo.com ar fi fost suficienti pentru o sticla de "super-premium" romanesc din 2009 sau 2010. Cred ca e inutil sa va spun ce prefer dintre cele doua optiuni; singurul regret e ca nu l-am mai tinut inca macar 10 ani. Dar se mai gaseste de cumparat... :)

joi, 21 iunie 2012

Côtes du Roussillon Villages 2008 - Hecht & Bannier

Maison Hecht & Bannier sunt niste negociants-eleveurs specializati in regiunea Languedoc. Pentru a obtine vinul despre care va voi vorbi azi au folosit vinuri provenite de la mai multi producatori din diverse zone ale apelatiunii Côtes du Roussillon Villages. Scopul lor declarat a fost sa obtina un balans intre zonele mai fierbinti si cele mai reci ale apelatiunii - care de altfel este una dintre cele mai uscate si insorite din Franta. Asamblajul e bazat in special pe Grenache, cu ceva Syrah si Mourvedre, si are nu mai putin de 15% alcool.

In fine, nu ma asteptam la un vin foarte pe gustul meu, ci mai degraba la un monstru cu mult fruct, mult alcool si putina aciditate. Totusi, curiozitatea, dorinta de a experimenta ceva nou, punctele Wine Spectator si pretul decent au fost suficiente pentru a-l cumpara (de pe vinexus.de, cu aproximativ 10 euro).

Asteptarile initiale mi-au fost confirmate: imediat dupa deschidere, nasul ofera mult fruct, poate chiar supra-copt sau sub forma de gemuri - si mai nimic altceva. Insa surpriza! Dupa o aerare nu foarte lunga, povestea se schimba. Fructul se domoleste (in special componenta gemoasa), apar piper, ierburi, senzatii pamantoase-minerale si un usor caracter animal. Sigur, aceste arome nu sunt tocmai surprinzatoare pentru soiurile de pe eticheta. Ce e insa foarte placut e ca ansamblul capata, in ciuda intensitatii, o nota de echilibru.

In gura lucrurile stau destul de bine. Are ceva corpolenta, o textura densa si matasoasa - data si de taninii fini si copti, iar totul e bine tinut in frau de o aciditate neasteptata. Alcoolul e bine ascuns, iesind totusi un pic la iveala pe final. Nu pot asocia cuvantul "finete" cu vinul asta, dar notele minerale si sentimentul ca nu e deloc intruziv m-au facut sa deliberez un pic daca nu cumva as putea.

In concluzie, nu e neaparat stilul meu preferat, dar e un vin puternic, usor de inteles si totusi cu o oarecare complexitate. Si poate fi foarte placut intr-o seara rece de iarna (sigur, acum nu e cazul, dar se pare ca mi-a luat cinci luni sa public aceasta postare :) ).

Ah, si cu voia dumneavoastra, nu stiu cati dintre producatorii romani care abordeaza stilul new-world ar putea sa faca un asemenea vin la pretul asta - cert e ca deocamdata, din ce am incercat eu, nu le-a prea iesit. Cat despre importatori care sa-l aduca la pretul asta, e cert ca nu exista.

marți, 19 iunie 2012

Sauvignon Blanc "Life from Stone" 2010 - Springfield

S-ar putea zice destule clisee despre vinul asta: ca nu e un vin usurel, de baut la terasa. Ori ca e genul de vin polarizant, pe care ori il urasti ori il iubesti. Ce pot zice cu certitudine e ca mie nu-mi aminteste de mirosurile copilariei, de fructe coapte si flori, de zile insorite de primavara. Poate de ploaie si vant, de o carare de munte pe care se coboara ceata, de natura asa cum e ea - frumoasa, dar prietenoasa si ostila in aceeasi masura.


Da, vinul e foarte mineral, acid, vegetal, balansat doar de un strop de impresii fructate, un pic taninos, dens si cu textura rugoasa. Dar pare sa fie pur si simplu expresia autentica a locului in care s-a nascut, a solului pietros si neprietenos dintr-un loc in care ziua e prea cald iar noaptea prea frig. Loc pe care o mana de oameni albi si negri l-au transformat in vie, dupa care au zambit pentru a fi imortalizati intr-o poza alba si neagra pe care am primit-o si eu acasa odata cu sticla, ca ma faca sa inteleg mai bine despre ce e vorba.

Vinul asta, daca esti pregatit sa-l accepti asa cum e, emotioneaza. E frumos asa salbatic, iar cu timpul va mai castiga echilibru. Insa in acest stadiu al evolutiei lui, frumusetea de care vorbesc imi seamana mult cu frumusetea muzicii pe care o facea Tori Amos acum vreo 15 ani. Emotionala, autentica, dar nu neaparat armonioasa (in sensul clasic al cuvantului) sau usor de ascultat:

vineri, 15 iunie 2012

Feteasca Neagra Omnia 2010 - Senator

Culoarea e un rubiniu stralucitor, nu foarte intens. Nasul e mai evoluat decat ma asteptam, cu note de fructe supracoapte si stafide, dar si cu impresii vegetale prea verzi si deci nu foarte placute. In gura e destul de astringent, verde, iar impresiile fructate sunt destul de nedefinite si diluate. Poate fi baut cu succes, dar nu vad de ce si-ar mai cumpara cineva o a doua sticla.

Ce sa mai zic, e luat tot de la raionul bio din hypermarket, ca si acel Tempranillo de care va povesteam recent, la un pret foarte asemanator. Insa oricat mi-as dori sa va recomand produsul romanesc, cel spaniolo-german este net superior. Poate e de vina tineretea viilor, poate si lipsa de experienta sau anul dificil - dar e nevoie de o imbunatatire semnificativa a calitatii pentru pretul asta (in jur de 20 de lei). Imi place proiectul celor de la Senator, care marseaza mult pe soiuri romanesti; imi place si ideea lor de a face vinuri bio. Dar sunt sigur ca exista potential pentru vinuri mai bune, si sper sa le gasesc la raft in anii viitori.

joi, 14 iunie 2012

Xarel-lo 2009 Castellroig - Sabate i Coca

Se tot spune, inclusiv prin "blogosfera" noastra, ca vinurile albe seci trebuie consumate cat mai proaspete. Ceea ce e adevarat pentru vinurile usurele si lipsite de structura - slava domnului, se gasesc destule exemple de cumparat. Dar exista si multe vinuri albe seci care fie rezista bine in timp, fie au de castigat finete si complexitate prin invechire.

Nu stiu daca acest Xarel-lo (soi catalan folosit predominant pentru Cava) va evolua in bine in timp, dar cert e ca cei aproape trei ani pe care-i are nu l-au facut neinteresant sau plat.

De fapt, e unul dintre cele mai interesante vinuri albe cumparate din Romania pe care le-am incercat in ultima vreme - fiindca "indrazneste" sa fie diferit si, cred eu, autentic. Nu are nimic cosmetizat, aromele nu sunt cele mai ortodoxe - fiind mai degraba citric, mineral si condimentat decat fructat si floral (desi, mai ales dupa aerare, apar note de para, caise si flori, chiar migdale). Are o structura destul de impunatoare, corpolenta, cu aciditate excelenta si final mineral, persistent. Totul este foarte bine integrat si chiar daca nu se simt prea multe chestii dulcege in gura, are o prospetime si tonicitate de invidiat.

Pe scurt, acest Xarel-lo are caracter, si inclin sa cred ca mentiunea "vi de terrer" de pe eticheta nu e doar o mica stratagema de marketing a guvernului Catalunyei si a producatorului.



In final, trebuie sa remarc ca daca vreun producator roman (in afara de cateva nume cu care nu va mai bat la cap) ar fi stiut ca ii iese vinul asa, ar fi apelat rapid la cat mai multe trucuri enologice ca sa-l faca identic cu marea masa amorfa a vinurilor albe "sprintare" si usoare.

luni, 11 iunie 2012

Tamaioasa Romaneasca (sec) 2011 - Stirbey

Trebuie sa va avertizez ca aceasta postare va fi in intregime din memorie. Am incercat vinul acum mai bine de o saptamana, fara sa notez nimic. Insa poate precizia detectarii aromelor este mai putin importanta decat precizia imprecisa a detectarii lucrurilor care chiar raman in minte despre un vin.

Nu imi amintesc foarte bine culoarea - cred ca un galben pai destul de deschis. In schimb, e foarte greu sa nu-mi amintesc cum miroase acest vin. In paranteza fie spus, mi-l amintesc si pe cel din 2010, incercat acum mai bine de un an, fara sa-mi iau nici atunci notite. Daca acela parea un pic mai compact, mai citric, vinul de fata e exuberanta in persoana. Exuberanta care m-a transportat, din fierbinteala unei bucatarii in care se frigeau niste ciuperci pe gratar, direct in lumea copilariei. In lumea cu duminici de toamna in care mergeam cu ai mei sa cumparam struguri de la piata, in lumea in care inca mai existau trandafiri in gradina unor bunici pe care i-am vizitat mult prea rar. Dupa un moment de fericire, adultul iubitor de vinuri din mine a preluat din nou controlul si a apreciat si el aromele minerale si citrice din fundal si echilibrul pe care-l aduceau. Lucru foarte bun, fiindca de multe ori lucrurile care plac celor mici li se par exagerate ori banale celor mari.

Aici insa cei doi s-au impacat - si au hotarat impreuna ca vinul trebuie si inghitit - din nou struguri Muscat bine copti, miere de salcam, dar si aciditate vioaie si un final mineral care nu lasa gura sa oboseasca dupa atata dulceata (fara zahar!). Si care, mai prozaic, a ajutat ca sticla sa se termine odata cu ciupercile mai sus pomenite - e drept, cu un pic de ajutor din partea unor degustatoare nu prea experimentate, dar entuziasmate la randul lor de Tamaioasa asta.

Da, 2011 a fost un an fierbinte, vinul e foarte aromat, dar mi se pare ca i s-a gasit un echilibru de invidat. Si cand ma gandesc la el acum imi vin in minte doar doua cuvinte: savuros si frumos!

miercuri, 6 iunie 2012

Tempranillo 2010 Biorebe - Peter Mertes

Asa cum spunea Dan intr-un articol recent, de multe ori nu e o idee buna sa cumperi vinuri straine din hypermarket. Insa ce sa ma fac daca m-am dus sa cumpar mancare si alte lucruri pentru casa iar pasii m-au purtat invariabil catre raionul de vinuri (desi sticlele aflate "in asteptare" ocupa din ce in ce mai mult spatiu in apartament)? Pai simplu, m-am uitat, m-am plimbat, dar m-am abtinut cu tenacitate sa cumpar. Apoi, usor frustrat, am pornit spre raionul "bio" pentru niste ciocolata. Odata ajuns acolo, observ ca pe raftul de deasupra ciocolatii troneaza niste... vinuri. Bineinteles, bio. E semn ca trebuie sa iau macar o sticla, deci aleg un Tempranillo din 2010, la "incredibilul pret" de 18 lei.

Pe sticla scrie Peter Mertes - afacere germana "de familie" conform site-ului lor web, daca se poate numi asa o companie cu vanzari de peste 100 de milioane de euro, cu cateva sute de angajati si care produce ori imbuteliaza vinuri din Spania, Franta, Italia, Austria si Germania spre a le vinde in diverse colturi ale lumii. Recunosc ca nu sunt un fan al ideii de mare producator de vin. Dar dintr-o perspectiva imediata de consumator, e foarte bine daca o companie mare imi poate oferi vin de consum curent bun si ieftin (lucru care cred ca e ceva mai greu de facut pentru un producator mic).

Dar sa revenim. Vinul asta e din Spania, regiunea La Mancha si are 13% alcool. Culoare rubinie clara, de intensitate medie, cu ceva nuante violacee. Arome fructate de intensitate medie, amintind de cirese amare, prune, coacaze rosii; dar si cu ceva ierburi si o usoara nota de cacao. Aerarea scoate in fata ierburi aromatice si tutun. In gura corpolenta medie, din nou fructe si usoare impresii amarui, ierboase, sustinute de aciditate buna si de tanini foarte fini. Finalul e destul de persistent si mizeaza pe aceleasi impresii de ierburi aromatice, dar si pe cirese negre intense si tutun.

Un vin usurel, bun de consum curent, usor de baut si de asortat cu mancare, bine echilibrat. Foarte pe gustul meu, chiar daca nu are o complexitate aromatica deosebita. Ramane insa o singura intrebare: oare e sustenabil, in special pentru cultivatorii care vand struguri producatorului, sa produci vin bio de calitate decenta la pretul asta? Voi ce credeti?

In fine, vinul mi-a amintit imediat de o melodie poate usurica, dar plina de vino-ncoace si... romaneasca. Doamnelor si domnilor, Moonlight Breakfast: