marți, 18 septembrie 2012

Merlot Red Paradox 2005 - Vinarte

L-am cumparat in urma unui raid in Real, la pachet cu vreo trei vinuri de la Wine Princess. Nu stiu daca aparitia lui la raft cu 17 lei tine de recentele reduceri de toamna sau daca era prezent de mult timp acolo si mi-a scapat pana acum. In orice caz, a fost un risc asumat - 2005 e cunoscut ca un an nu tocmai favorabil pentru viticultura romaneasca si in plus existau sanse ca sticla sa fi stat in raft destul de mult timp. Insa l-am luat pe cel "mai din spate", m-am uitat atent la nivelul de umplere si la culoare si totul parea in regula.

Asa a si fost! Culoare rubiniu-caramizie nu foarte inchisa, cu o usoara turbiditate. Nas intens, destul de matur, foarte armonios, sugerand visine din visinata, lemn lacuit, tutun, piele, ierburi aromatice intense, ba chiar ciocolata si o urma de vanilie. Pe scurt, acest vin de 17 lei miroase poate un pic asemanator cu vinurile "premium" extrem de tinere, lansate cu mult tam-tam si vinificate astfel incat sa aduca satisfactie imediata (la pachet cu un potential de invechire limitat). Singura deosebire dintre ele e ca vinul asta a evoluat asa nefortat, si are o naturalete, complexitate si expresivitate care va scapa intotdeauna fratilor lui mai trendy.

Trecand la gust, vinul e mai corpolent decat ma asteptam, cu aceleasi senzatii de fructe si ciocolata, si o textura catifelata, data de taninii bine integrati. Insa are si o aciditate un pic cam dura si o usoara cadere a gustului pe final. Insa la banii astia ii pot tolera aceste defecte - singura problema e ca nu stiu daca voi mai gasi o sticla, in special una in stare asa buna.

marți, 11 septembrie 2012

Nachbil Trio Rosu 2009

Sansa (sau nesansa) a facut ca Mihai sa posteze un pic mai devreme exact despre acest vin. Asigurandu-va ca nu e vorba despre o campanie publicitara a celor de la Nachbil :), am sa va povestesc si eu despre el, macar de dragul comparatiei.

Cupajul asta de Merlot, Pinot Noir si Sangiovese e mai ciudat in alcatuire chiar si decat Trei Gratii (care e un "clasic" Merlot, Cabernet Sauvignon si Pinot Noir). Probabil ca exista un motiv pentru aceste cupajari extravagante - pot sa ma gandesc, de exemplu, la faptul ca au suprafete destul de mici cu fiecare din aceste soiuri ori ca asa considera ca obtin ce e mai bun din fiecare soi. Asta ar fi (aviz amatorilor) o intrebare de interviu cu domnul Brutler, alaturi de cea cu bidoanele.

In fine, vinul nu are o intensitate coloristica remarcabila - lucru care de altfel nu ma deranjeaza catusi de putin, si care e un fel de trade-mark al acestui producator. Mirosul e foarte expresiv inca de la deschidere, cu cirese si fructe rosii de padure, rosii uscate, tutun, un pic de cafea si vanilie. Mi s-a parut foarte interesant, neobisnuit (aici probabil si cupajul e de vina) dar armonios.

Gustul mi-a placut si el, cu aceleasi note fructate si de tutun sustinute de tanini fini dar mai ales de o aciditate foarte sprintara, ridicata, pe care o intalnesc la destul de putine vinuri rosii - trebuie insa sa recunosc ca asta e unul din stilurile mele preferate. Eu l-as caracteriza ca elegant si destul de complex; totusi cei care iubesc doar vinurile mai corpolente si voluptoase nu-l vor aprecia asa mult. Nu am apucat sa vad cum evolueaza, fiindca sticla s-a terminat extrem de repede.

Si in final, as zice ca o aciditate asa ridicata nu il recomanda doar gurmanzilor, ci si celor care vor sa compenseze, de exemplu, partile usor mai corny din melodia urmatoare. E la fel de idiosincratica precum un vin de la Nachbil, si v-o recomand din toata inima. Fierbinte. :)

miercuri, 5 septembrie 2012

Domaine Vacheron Sancerre 2010

Culoare galben pai nu foarte intens si nas de intensitate medie, foarte citric. Mi-a sugerat din prima grapefruit (inclusiv coaja rasa), dar si minerale, flori de soc si iarba cosita.

In gura da senzatia de densitate; iar aciditatea, mineralitatea si un usor rest de dioxid de carbon il fac texturat si plin de energie. Senzatile citrice si minerale fac si aici legea. Poate multi i-ar considera aciditatea "iesita din corp", dar pentru mine este pur si simplu un vin foarte pur, curat, neartificial si interesant.

Cumparat de pe grubis-weine.de cu 17.50 EUR, plus taxe de transport mari (cam 3 EUR pe sticla), dar a meritat!