miercuri, 4 decembrie 2013

Riesling Italian "Crai Nou" 2008 - Domeniile Franco-Romane

Recunosc ca am desfacut acest vin in seara asta fiindca n-aveam cine stie ce asteptari de la el - ba chiar eram destul de sigur ca a treia tinerete i-a trecut de mult. Si, cum se intampla de obicei in asemenea ocazii, Riesling-ul Italian provenit din struguri cultivati biodinamic la Sahateni mi-a dat asteptarile peste cap.

Va zic totusi din start ca nu e un vin mare - orice s-ar intelege prin asta. Insa are arome foarte placute (sigur, usor mature) - multe minerale, flori de camp un pic ofilite, citrice, poate chiar o adiere de nuca. Iar gustativ e cat se poate de echilibrat - aciditate foarte buna, alcool decent (12%) si un factor de baubilitate de invidiat. Ii lipsesc mai multe lucruri pentru a fi un vin exceptional - e lipsit de concentratie iar finalul nu e tocmai lung, insa e un excelent vin de baut sau de acompaniat o mancare potrivita.

Fara sa vreau sa isc cine stie ce controverse, nu pot sa nu remarc cat de echilibrat pare exemplarul asta fata de Riesling-urile Italiene de la Davino - acelea au intr-adevar o intensitate gustativa superioara si o textura foarte placuta, dar mie personal mi se par dominate de alcool si un pic greoaie. Oricum, lasand asta la o parte, nu e primul vin interesant de la Domeniile Franco-Romane - am mai incercat de-a lungul timpului Fetesti Negre, Pinot Noir sau Chardonnay cat se poate de decente, fara a fi exceptionale. Mi se pare ca e un producator onest, care nu forteaza via sa exprime mai mult decat poate si ale carui vinuri sunt intr-o continua crestere calitativa.

Ah, si sunt din ce in ce mai convins ca afirmatia lui Ciprian cum ca Rielsing-ul Italian se simte foarte bine in regiunea Dealu Mare nu e deloc hazardata.

joi, 25 iulie 2013

O seara cu Crama Ferdi

Vinerea trecuta, la Ginger, a avut loc o prezentare a vinurilor facute de Fernando Mihailescu in Dealu Mare sub numele Crama Ferdi. Eu unul nu auzisem de acest producator, desi se pare ca a castigat cate o medalie de aur la concursul Vinvest in 2012 si 2013: prima oara cu un cupaj de Cabernet Sauvignon si Feteasca Neagra, iar a doua cu o Feteasca Neagra.

Din cate inteleg, are o suprafata cultivata foarte mica (sub doua hectare) si o productie anuala de cam 6000 de sticle. Filosofia pare sa fie cea a vinului facut in vie, cu interventii tehnologice minime, dar cu igiena maxima in procesul de vinificatie. Strugurii sunt culesi si sortati manual. Iar cum proprietarul cramei n-a vorbit prea mult, au avut prilejul sa vorbeasca vinurile. 

Seara a inceput cu un cupaj alb din 2012, care contine printre altele Feteasca Alba si Riesling si se numeste Cuvee Cristina. Mi s-a parut destul de fructat si usor de baut, fara a fi deloc vulgar.

Apoi, daca nu ma-nsel, a venit un Pinot Noir din 2011, vanilat, tanar si necizelat. Totusi, o gura luata peste cateva ore dintr-un pahar uitat de altcineva pe masa mea m-a convins sa iau o acasa o sticla pentru cercetari mai amanuntite.

A urmat Cuvee Bernard 2011, numit pare-se dupa un vigneron din Burgundia care a sugerat compozitia cupajului. Si e una demna de... Nachbil: Pinot Noir, Feteasca Neagra si Merlot. Ce e si mai straniu e ca rezultatul e reusit: un vin echilibrat, fin si complex, foarte placut de baut inca de pe-acum.

Feteasca Neagra 2011 mi-a fost prezentata (inainte s-o incerc) ca una din cele mai reusite de pe la noi, si e foarte posibil sa fie asa. Mi-a parut a fi echilibrata si interesanta aromatic, poate un pic cam alcoolica - sunt foarte curios cum va evolua.

Cel mai mult mi-a placut insa Merlot-ul Rezerva din 2010 - barbatesc, cu aciditate mai ridicata si arome destul de rezervate, insa foarte complexe. Spre deosebire de Printul Matei despre care ati putut citi azi in alte parti, asta mi s-a parut cu adevarat un vin old school. (A nu se intelege gresit, Prince Matei e un vin bun dar stilistic vorbind, in afara poate de recolta 2000, nu e chiar asa old school.)

In final, a venit si o mostra de Cabernet Sauvignon aflat inca in stadiul de maturare - foarte tanar si fructat, cu tanini bine cizelati si baubilitate excelenta.

Nu cred ca e nevoie de note complexe de degustare pentru a descrie vinurile lui Fernando Mihailescu - vinificate fara defecte, echilibrate, usor de baut, cu personalitate si arome ce inclina mai mult spre eleganta decat spre bombastic. Totusi sunt vinuri inca tinere, deci cel mai bun mod de a obtine placerea maxima din cei cam 40 de lei investiti intr-o asemenea sticla e sa o pastrati cativa ani inainte de a o deschide.

P.S.: Ah, si daca vreti sa incercati asa ceva, gasiti vinurile la Ginger.

luni, 20 mai 2013

Cateva vinuri facute de Familia Hetei

Familia Hetei e un producator mic din Beltiug (Satu Mare). Nu stiu daca zona are traditia in viticultura cu care se lauda alte regiuni romanesti, dar cert e ca acolo se face vin de cel putin trei secole, daca nu cumva s-o fi facut si inainte de venirea colonistilor svabi. Am incercat pana acum patru vinuri din gama "Selectia Familiei", cumparate chiar de pe site-ul lor.

Gama sus-mentionata este facuta, citez, "pentru placerea de a avea la masa, in familie, un vin bun si pentru bucuria de a le impartasi cu prietenii nostri". Imi place descrierea asta fiindca vorbeste in termeni simpli de o valoare de mult uitata de oamenii de marketing ai marilor nostri producatori: convivialitatea. Stiti voi, ce se intampla cand strangi niste oameni apropiati in jurul unei mese cu mancare si vin. Ah, si zic eu ca target-ul asta de vin bun de baut la masa e foarte nimerit pentru preturile in jur de 20 de lei cu care pot fi cumparate.

Despre Riesling nu voi scrie nimic, fiindca pare sa fi fost lovit de blestemul Riesling-urilor de Beltiug ajunse la Bucuresti - avea un defect de dop.

Mi-a placut insa Feteasca Regala - un vin proaspat, usor, cu arome florale si minerale, un pic ierbos in gura, cu putin alcool si aciditate ridicata, numai bun de baut cu un peste mai gras - fiindca altfel aciditatea ar putea parea un pic cam agresiva unora dintre meseni.


Tamaioasa Romaneasca mi s-a parut excelenta - aromata, cu impresii de strugure Muscat, pere coapte si urzici, chiar cu un pic de mineralitate. Are o textura foarte placuta, ajutata si de un mic rest de dioxid de carbon, cu aciditate perfect echilibrata si alcool foarte cuminte (doar 11%). O Tamaioasa seaca excelenta, foarte echilibrata, pe care cred ca ar aprecia-o si fanii variantelor dulci (pare oricum sa aiba un rest de zahar la limita demisecului) si pe care alti producatori ar vinde-o poate chiar la pret dublu.


Rosé-ul mi s-a parut si el un vin foarte potrivit pentru a insoti mancarea, cu senzatii fructate destul de temperate si un pic ierbos. Aciditatea buna si aromele nu foarte expansive l-au facut sa mearga bine cu un gratar mai gras, cum sugereaza de altfel si contraeticheta.


Ca impresie generala, vinurile au fost corecte, usor de baut si de o calitate buna pentru pretul la care sunt vandute. Daca as avea un restaurant sau as da o petrecere mai mare, Feteasca si Tamaioasa s-ar regasi sigur pe meniu.

sâmbătă, 18 mai 2013

Cuvée Guilhouret Jurançon sec 2011 - Domaine Clos Thou



Vinul asta vine dintr-o regiune de la poalele Pirineilor, cunoscuta mai degraba pentru vinurile ei dulci. E facut din Gros Manseng, Petit Courbu si Camaralet - deci are avantajul ca daca il beti, veti fi incercat dintr-un foc trei soiuri rare de struguri, daca va intereseaza asa ceva.

Culoarea e aurie, intensa, usor rosiatica.

Mirosul e si el incredibil de intens, dominat de impresii de fructe tropicale: mango, ananas si coaja de lamaie. Din fericire, exista si o contragreutate mineral-tonica evidenta, care-l face foarte placut.

In gura e exact asa cum sugereaza mirosul: carnos, voluptos, tropical. Dar are si o aciditate super si un final tonic si lung. Un vin hedonist, dar fain, puternic fara sa fie supraponderal. Si cere inca un pahar.

Merge bine cu cea mai trendy vagauna a Bucurestiului: centrul vechi. Amestec inegalabil de mizerie, spoiala, oameni si cladiri care incearca sa para altceva decat sunt, dar si de oameni faini, tinerete, energie (fara "a" la sfarsit) si chiar putina istorie, mai mult sau mai putin frumoasa. Intr-o seara mai rece, dupa ploaie, cand terasele sunt mai degraba goale, un pahar de vin poate fi pretextul perfect pentru a observa oameni sau, daca aveti asemenea predispozitii, nori.

Importat tot ce cei de la vindevie.ro, a caror selectie de vinuri o apreciez din ce in ce mai mult.

luni, 13 mai 2013

Trei Gratii 2007 - Nachbil

Acest vin e un cupaj ciudat, de Pinot Noir, Cabernet Sauvignon si Merlot, cu Pinot-ul majoritar. Daca nu ma inseala memoria, l-am incercat prima oara acum mai bine de trei ani si mi s-a parut un vin agresiv, prea tanar pentru a fi baut cu placere.

Insa acum este, cum s-ar spune prin alte locuri, un cupaj romanesc de top. Sigur, e un vin aflat oarecum la capatul opus al spectrului oenologic fata de, sa zicem, vreun Flamboyant de la Davino, un Golem sau, intrucatva, un Cuvee Charlotte. Asa ca nu stiu daca si altii ar putea subscrie la parerea mea - in fond, vinul n-are nici un pic din aromele vanilate, gemurile ori corpolenta cu care sunt obisnuite destule pahare de pasionati ai vinului.

Miroase a coacaze rosii, mure, merisoare ori cirese, toate proaspete, de-abia culese din padure ori livada, dimineata pe racoare - fiindca o postare in care se vorbeste despre un cupaj romanesc de top n-are farmec fara note de degustare usor ridicole. Pe langa fructele astea perfect coapte, se mai simt si subtonuri de pamant, lemn vechi, fum, minerale si ierburi. In fine, e genul ala de complexitate care nu te trage de maneca dar pe care, daca esti atent, n-o poti nega.

Odata ajuns in gura este, cum ziceam, mai degraba usor curgator decat "gras", dar cu o textura catifelata superba (am incercat mult sa gasesc un cuvant mai putin bombastic, dar pur si simplu asa e) si destui tanini fini, rotunzi. Cand zic "catifea" nu va ganditi la ceva greoi - aciditatea te poarta cu pasi gratiosi (cum altfel?) catre un final lung, cu fructe de padure usor acrisoare si senzatii condimentate si minerale.

Nu am baut multe vinuri romanesti care sa-mi placa mai mult decat asta - dar dincolo de perferintele mele pur subiective, sper ca domnii Brutler vor continua sa-si faca vinurile asa cum cred ei ca trebuie facute si nu cum cere piata: cred ca asa e mai bine pentru toata lumea. Chapeau!

miercuri, 17 aprilie 2013

Les Garrigues 2010 - Domaine Montirius

Vinul acesta e facut de acelasi producator ca si cel din precedenta postare, dar e destul de diferit (ceea ce, in opinia mea, nu e deloc un lucru rau). In primul rand vine din mai cunoscuta regiune Vacqueyras, tot din partea sudica a Vaii Rhone-ului si e un asamblaj de Grenache si Syrah, cu cel dintai majoritar. E si el "biodinamic" si provine din vii vechi.

E un vin mult mai fructat, cu miros foarte intens, care aduce un pic a fructe confiate, insa are aceeasi aciditate excelenta si un corp suficient de zvelt (in rotunjimea lui) incat sa nu fie deloc obositor. Sigur, si senzatiile de ierburi aromatice care domina finalul il fac foarte placut, la fel ca si lipsa baricului. Un vin interesant, fructat si suculent, persistent, cu personalitate - singurul defect fiind pretul la care poate fi cumparat (de pe vin-de-vie.ro). Sigur, pentru cei interesati de astfel de lucruri, tinand cont ca vinul are 17/20 de la Jancis Robinson sau 90-93 de la Parker, raportul pret-calitate nu e deloc unul rau, mai ales comparat cu o anumita gama recent mediatizata pe la noi.

Vinul merita in mod sigur incercat - si cred ca si-ar fi dezvaluit mai multe valente daca ar fi supravietuit mai mult in sticla.

miercuri, 10 aprilie 2013

Les Violettes 2011 - Domaine Montirius


Acesta e un Vin de Pays de Vaucluse, o regiune dominata geografic de celebrul Mont Ventoux, in partea sudica a Vaii Rhône-ului. E facut 100% din Syrah, are 12% alcool, si e violet inchis, opac.

E evident inca de la prima adulmecare ca vinul acesta nu s-a intalnit vreodata cu un butoi de lemn. Miroase a coacaze, cu o usoara nuanta florala si de ierburi aromatice, totul pe un fond mineral.

In gura e suplu, fructat, mineral, frumos curgator, cu aceleasi sugestii de plante aromatice (salvie, rozmarin) exprimandu-se foarte intens pe final. Aciditatea e excelenta si desi nu e un vin corpolent, are o textura vie, care tine gura-n priza.

Mi s-a parut genul de vin care va fi depunctat la orice degustare in orb din diverse pricini (ba ca-i prea subtire, ba ca nu e foarte intens, ba ca unde-s taninii) dar care baut de placere, fara vreo fisa de degustare in fata, se va termina inainte sa-ti dai seama. E pur si simplu interesant si atragator, si asta nu datorita echivalentului oenologic al aplicarii unui strat gros de machiaj sau al unor implanturi cu silicon.

Sa va mai zic ca mi-a placut mult?

P.S.: Cumparat de la vin-de-vie.ro, un magazin online fara nicio legatura cu peisajul teribil de plictisitor al comertului romanesc de vin, chiar daca nu tot ce se vinde acolo e pe gustul meu. Am gasit insa destule alte vinuri bune la ei - despre unul am scris deja si sigur vor urma si altele.

vineri, 5 aprilie 2013

Cabernet Sauvignon Grand Selection 2003 - Wine Princess

Nu l-am intalnit niciodata pe Balla Geza (creatorul acestui vin) si ma gandesc, la modul cel mai neserios cu putinta, ca poate e mai bine asa. Fiindca omul pare un tip dur, foarte dur. Cand ii incerci vinurile rosii, constati ca pana si Pinot Noir-ul din 2006, in ciuda culorii destul de delicate, are tanini neiertatori.

Cat despre acest Cabernet Sauvignon, pare conceput taman pentru a face sa taca (prin uscarea si anestezierea gurii) pe cineva care vorbeste prea mult si nu tocmai la obiect - de exemplu, pe vreun blogger de vin care tocmai incearca sa detecteze arome florale intr-un pahar de apa minerala. Insa daca deschizi sticla, bei un pic si pe urma o lasi peste noapte in frigider, s-ar putea ca a doua zi sa ai surpriza ca respectivul blogger de vin nu se mai poate opri din efuziuni lirice. Mda, taninii devin un fel de tigri dresati - adica nu tocmai inofensivi, dar iti dau o sansa sa scapi cu viata si sa povestesti despre vin.

Si ai ce povesti, fiindca aromele sunt chiar mai interesante ca-n prima zi. Pe mine m-a impresionat combinatia de sugestii mai degraba pamantoase (tutun, pamant, frunze uscate) cu impresii eterice, de eucalipt si piper. Sunt sigur ca cititorii mei vor gasi o metafora potrivita pentru treaba asta - ceva de genul tarancuta robusta cu privire diafana si voce de inger. Eu ma voi multumi sa va zic ca mi-a placut foarte mult vinul si ca, dincolo de tanini, Balla Geza e un om care stie la ce e buna aciditatea si care stie sa faca pana si o bestie sa paseasca gratios in fata spectatorilor. Iar la respectivul spectacol isi vinde biletele fara sa aiba nevoie de afise cu culori, cuvinte, ori arome bombastice, cum fac alte case asa-zis mai mari.

miercuri, 3 aprilie 2013

Clos Naudin Vouvray Demi-Sec 1980 - A. Foreau

Foreau, Vouvray, Valea Loarei, Chenin Blanc, producator mic, legendar, s.a.m.d.. N-am sa va trantesc un text copy-paste, fiindca puteti citi lucruri foarte bine scrise si interesante de la oameni care chiar au vizitat domeniul Clos Naudin: de exemplu aici, aici si aici. Eu l-am vizitat doar prin intermediul acestui vin.


Chiar daca vine de la un asemenea producator, un vin alb din 1980 e totusi o treaba la care ti se aprind ceva beculete de alarma, mai ales ca nu-i Riesling si n-are nici foarte mult zahar rezidual. Insa desi culoarea are ceva tente aramii, mirosul e foarte linistitor: martipan, condimente indiene, ceva floral, paine proaspata.

Fiindca a venit randul descrierii gustului, permiteti-mi sa emit un cod galben de vaxare poetica: daca Riesling-ul e un strugure intors spre cer, Chenin Blanc-ul e un strugure intors spre pamant si... Ah, nu, scuze, iar am incurcat copiutele! Vroiam de fapt sa va zic ceva de zahar si aciditate. Si anume ca numitul zahar, desi destul de serios, de-abia a reusit sa impiedice aciditatea sa se infiga ca un gigantic ac de otel in naivul blogger, luat ca de obicei pe nepregatite, tintuindu-l ca pe un fluture moale in tristul insectar al necunoscatorilor care cred ca stiu ce inseamna demi-sec. Scapat la limita de un asemenea final nefericit, va recomand calduros sa nu puneti vinul asta pe vreo masa mare de familie.

Imi permit totusi sa cred ca, in ciuda aciditatii aparent scapate de sub control, vinul e inca viu. Nu e tocmai usor de baut, cere clar mancare si se exprima cel mai bine la temperatura camerei. Dar are corp, persistenta, si mai ales invaluie gura cu o textura fantastica - ca si cum ai lua o gura serioasa de pulpa de grapefruit roz. Sigur, cei ce iubesc mai putin aciditatea vor inlocui randurile de mai sus cu un singur cuvant: acru.

Ma veti intreba unde e frumusetea acestui vin legendar, unicitatea lui. Nu stiu, probabil e pierduta prin niste note de degustare.

luni, 1 aprilie 2013

Sauvignon Blanc Special Reserve 2010 - Avincis

Numele acestui vin ar putea crea confuzii cu o gama nu foarte reusita a celor de la Halewood, dar orice asemanare se opreste aici. Intr-o lume a Sauvignoanelor intense, pline de arome tropicale, completate eventual de nuante insuportabil de verzi, vinul asta e o gura serioasa de aer proaspat.

Aromele coapte, de livada si flori, sunt completate frumos de o idee de vanilie. Tine totusi apoi sa ne demonstreze ca e un Sauvignon Blanc, insa o face cu stil: impresii minerale, multe ierburi aromatice, coacaze, toate subtile si elegante. Stiu, chiar intr-o postare anterioara am spus ca nu apreciez Sauvingon-ul Blanc baricat, insa in cazul asta combinatia pur si simplu merge foarte bine.

In gura e rotund si echilibrat. Nu aciditatea intensa si prospetimea te fac sa nu lasi paharul jos (si chiar mi-a fost teribil de greu sa-l las), ci mai degraba eleganta si complexitatea aromatica. Mi se pare, pe scurt, interesant si diferit. Si e o foarte reusita demonstratie practica a ideii ca nu exista o reteta magica ori o singura cale de a obtine maximul de expresie de la un anumit soi: pui atata aciditate, atatea arome, atata zahar si obtii vinul perfect.

L-as include, alaturi de Sauvignoanele de la Stirbey (cel "de linie" si Vitis Vetus), cu care insa nu seamana prea mult, printre cele mai reusite exemplare romanesti obtinute din acest soi.

joi, 21 martie 2013

Sydre Argelette 2006 - Eric Bordelet

Eric Bordelet este un tip foarte serios. Serios in privinta cidrului, fiindca acest "Sydre", dragii mei, este un cidru. Mda, acea bautura fermentata obtinuta din mere pe care multi oameni normali la cap o considera, in cel mai bun caz, o chestie pe care o poti aprecia doar in urma multor sedinte de (auto)tortura.

Sigur, nu vorbim aici de un cidru ca cel de la Ikea sau mai stiu eu ce alt produs de larg consum. Asta e un cidru hard-core, din Normandia. Ziceam ca Eric Bordelet e un tip serios - a renuntat la munca de somelier intr-un restaurant parizian cotat la trei stele Michelin pentru a se dedica agriculturii. Mai precis, pentru a face bauturi fermentate din mere sau pere.

Eu unul am scos dopul, am turnat intr-un pahar de spumant si am strambat din nas. Daca terroir o fi mirosul asta de mere putrezite si coaja de mar, ma pot lipsi oricand de el. Pe urma am uitat de pahar si mi-am pus in farfurie o cina mai rustica - sa zicem naut fiert, branza si ulei de masline. Si dupa cateva guri am luat si o inghititura de cidru. Nu stiu daca bulele fine, taninii ca de coaja groasa de mar ori aciditatea au fost de vina, dar lucrurile s-au legat imediat si, cu sau fara mancare, sticla s-a terminat foarte-foarte repede. Merele alea aparent putrezite au capatat nebanuite dimensiuni florale si minerale, taninii au fost mai degraba racoritori (daca o fi existand o asemenea posibilitate) si senzatia generala a fost de lucru care-ti stimuleaza nu doar apetitul, ci si interesul si imaginatia.

As zice ca dincolo de aromele care pot sa placa sau nu, acesta este un produs cu personalitate. Unii pot sa-i zica terroir, altii caracter, dar chestia asta e unica. Eu unul nu garantez ca o sa-mi placa a doua oara, dar intr-o anumita seara de iarna am avut senzatia ca l-am inteles.

marți, 19 martie 2013

Riesling 2010 - Domeniile Stanescu

Acest producator de pe langa Focsani are un mic si rudmientar magazin in buricul Bucurestriului, vis-a-vis de unul din multele restaurante libaneze ale orasului. Vanzatorul din respectivul magazin m-a convins ca in sticla e "Riesling nemtesc", asa ca l-am cumparat laolalta cu doua Fetesti Negre din 2006 si 2008.

Si Riesling-ul a parut intr-adevar nemtesc, cu destula mineralitate si arome de mar verde si caisa. Singura problema a fost data de niste senzatii de oxidat, amintind de miere veche, si mai ales de un iz deloc neglijabil de otet. Vinul putea fi baut. Ba chiar, cu un pic de toleranta, ajungeai sa descoperi lucruri interesante ca o aciditate buna, echilibrata de corp ori un postgust lung. Insa pana la urma am fost nevoit sa arunc continutul sticlei dupa doar doua pahare.

Cred ca, fara problemele de vinificare, chestia asta putea fi un Riesling cat se poate de decent, ba chiar unul din cele mai bune de pe la noi, lucru deloc rau pentru un vin de 20 de lei.

De altfel, am descoperit ulterior pe vinul.ro o referire de prin 2007 la Domeniile Stanescu, problemele de vinificare fiind aceleasi. Pacat ca in timp ce o intreaga constelatie de producatori decenti se dezvolta in jurul lor, oamenii astia par incremeniti in timp.


P.S.: O Feteasca Neagra din 2006 desfacuta ulterior mi-a confirmat asteptarile destul de... negre. Tot felul de arome bizare, de la otet la mar oxidat si izuri animale deloc fericite, care nu s-au dus oricat aer as fi "aplicat". Partea faina e ca cer pe el 46 de lei. Si nivelul si culoarea erau ok...

duminică, 17 martie 2013

Riesling Kiedrich Grafenberg Spätlese Trocken 1998 - Weingut Robert Weil

Un vin fain, cu arome fructate si florale si cu tente condimentate, de mirodenii asiatice. Are cate putin din fiecare si sugereaza in acelasi timp soare si prospetime. Insa ce il face foarte misto e o aroma minerala nu prea intensa, dar cumva foarte potrivita cu tot ansamblul.

Are destul de mult zahar dar si aciditate care sa-l echilibreze. Nu e chiar un vin delicat, nici cel mai expresiv Rielsing pe care l-am incercat. Dar, ca mai toate vinurile bune din acest soi, are dimensiunea aia usor eterica, de lucru pe care nu ai cum sa-l prinzi in lanturi pentru ca pur si simplu va zbura printre ele.

marți, 5 martie 2013

Cateva Merlot-uri de la Negrini

Merlot-ul din 2008 de la Negrini e vinul care a avut contributia principala in realizarea primei postari mai interesante a acestui blog, acum vreo doi ani si jumatate. Avea un amestec foarte placut de sobrietate si expansivitate, iar cand l-am regasit accidental in raftul unui magazin bucurestean am vrut neaparat sa-l incerc din nou.

Sigur, nasul a mai evoluat, dar are, ca si acum doi ani, acele senzatii de pamant si ierburi care-l fac foarte placut. In gust e poate un pic apos, dar pana la urma echilibrat si interesant, foarte usor si placut de baut. Iar asta, pentru un vin de 15-16 lei in varsta de mai bine de patru ani, nu e deloc rau. As da oricand banii astia pe el daca l-as mai gasi de cumparat.

Apoi, am incercat recent si variantele premium din 2008 si 2009, vinuri de cam 30-35 de lei daca tin bine minte. Mi s-au parut mai concentrate si evident mai in forma decat "mezinul" familiei, fara ca vreunul din ele sa fie greoi ori gemos. Cel din 2009 mi-a parut foarte fructat, dar totusi echilibrat, deloc obositor si chiar cu ceva complexitate in spate.

Insa Merlot-ul Premium din 2008 a fost exact pe gustul meu. I-a luat ceva timp sa se deschida, si de-abia a treia zi s-a exprimat la maxim. O nota de degustare ar suna cam asa: fruct suculent, arome florale, pamant si ierburi aromatice, ciocolata, totul peste cu un corp destul de suplu, cu aciditate excelenta si tanini copti, fini, prezenti dar nu agresivi.

Insa mi se pare mai interesant sa va zic ca desi e un vin cu evidente inclinatii comerciale, are si ceva foarte fain, interesant. Nu plictiseste, curge usor, merge foarte bine cu mancare si mai ales merge foarte bine cu imaginea usor suprarealista a unui lampion aprins aterizand in parcarea imensa din fata blocului la 12 noaptea. Ori cu bucuria de a dansa cu fetita mea pe muzica demodata.

Ca sa revenim cu picioarele pe pamant, as zice ca isi bate multi din concurentii mai "grei" in pret si exprimare. Da, inclusiv multi din aia care "participa" la concursuri Facebook-iste de Merlot. :)

Am sa inchei totusi intr-o nota mai putin laudativa. Am cumparat recent si ambele variante ale recoltei 2011. Nu stiu daca e o faza trecatoare, insa dincolo de aromele placute dar mai fructate, ambele vinuri mi s-au parut aproape imposibil de baut din cauza astringentei debordante, care mi-a creat impresia de nenatural - mi-e foarte greu sa o justific doar prin tineretea vinului. Probabil ca le voi mai incerca peste un an, in speranta ca a fost vorba doar de bottle shock sau de probleme de transport.

duminică, 24 februarie 2013

Viorica Agarici

Urmatoarele randuri ar putea sa para doar o poveste dintr-un trecut intunecat si de mult depasit, dar ma tem ca miezul lor e intr-un fel inca actual.

In noaptea de 2 iulie 1941, un tren de marfa intra in gara din Roman. Nimic neobisnuit, in afara faptului ca era plin cu oameni, toti evrei, multi dintre ei deja morti datorita inghesuielii, caldurii si lipsei de mancare si apa. De altfel, cativa dintre cei ce au incercat sa coboare sa bea apa si au fost impuscati de Jandarmerie, in timp ce alti "binevoitori" incercau sa le-o vanda la preturi exorbitante

Viorica Agarici ar fi implinit astazi 127 de ani. Nu s-a luptat cu turcii si nici n-a facut gimnastica - motive pentru care nu e tocmai un personaj cunoscut al istoriei noastre. In 1941 era presedinta Crucii Rosii din Roman si s-a luptat cu autoritatile pentru a-i ajuta pe cei din acel tren. A insistat pana a reusit. A impiedicat temporar plecarea trenului, le-a dat apa oamenilor si i-a ingrijit. Bineinteles, actiunile ei i-au adus oprobriul comunitatii locale si la scurt timp a fost nevoita sa se mute la Bucuresti.

Desi a murit in 1979, Viorica Agarici chiar implineste astazi 127 de ani. Multi inainte!

vineri, 15 februarie 2013

Cuvee Amaury 2002-2011 si Charlotte 2010 - S.E.R.V.E.


Am fost miercuri seara intr-un loc simpatic (Espace Minoux) si am degustat vinuri de la S.E.R.V.E..

Fusesem tentat cu promisiunea ca va fi vorba de o avanpremiera a binecunoscutului Cuvee Charlotte, in incarnarea din 2010, dar evenimentul s-a dovedit a fi mai degraba o verticala de Cuvee Amaury, din 2002 pana in 2011. Pentru cei ce nu stiu, Cuvee Amaury e vinul alb varf de gama al celor de la S.E.R.V.E. si e un asamblaj de Riesling Italian si Sauvignon Blanc in proportii diferite de la an la an (iar in anumiti ani a fost folosit doar unul din cele doua soiuri), partial fermentat si maturat in baricuri. Si se pare ca din 2009 incoace locul Riesling-ului Italian a fost luat de Riesling adevarat, "de Rin".

Una din concluziile acestei verticale a fost ca-mi place Cuvee Amaury, dar ca are si ceva care nu-i pe gustul meu. Apreciez stilul destul de elegant al vinului, balansul frumos intre aciditate, corpolenta si arome, dar nu sunt deloc un fan al baricarii acestor soiuri. Pentru mine, vinurile tinere au avut o tenta vegetal-mentolata pe care folosirea baricului a lasat-o sa devina prea agresiva si nu tocmai potrivita cu aromele altfel fine, florale si usor vanilate. Insa asta e o parere subiectiva, pe care de altfel cred ca nu mi-o vor impartasi multi dintre participantii la degustare.

O concluzie mult mai interesanta si probabil obiectiva este ca vinurile astea chiar au potential de invechire. Dincolo de faptul ca de la recolta 2007 in jos vinurile mi-au parut mult mai bine integrate, isi pastrasera foarte bine si prospetimea, adaugand la ea un strop de complexitate. Sigur, cel mai batran vin din degustare, Amaury 2002, a aratat ceva semne de oxidare, dar era perfect baubil, ba chiar a fost unul din preferatele mele - foarte armonios, echilibrat, fara tonurile acelea vegetale ale fratilor mai tineri si cu arome coapte, usor mieroase.

As zice deci ca Amaury mi s-a parut un vin placut de baut tanar, dar care e si mai placut dupa cativa ani de invechire. N-as zice insa ca e chiar un vin "de terroir", cum a fost prezentat de gazde, si asta in principal fiindca face destule concesii modei. Dar are in mod evident o personalitate proprie si exprima mai multe despre locul in care e facut decat majoritatea albelor romanesti de la nivelul lui de pret.

Seara insa s-a incheiat, dupa cum ne fusese promis, cu o prezentare in avanpremiera a celuilalt cupaj high-end al producatorului - Cuvee Charlotte 2010. Care era, desigur, un vin inca tanar, nepregatit sa iasa in lume, cu ceva note lactice. Insa, in spatele acestor chestii normale pentru varsta lui, care arata ca vinul nu a fost fortat sa evolueze mai repede decat poate, se ascundeau multe calitati: tanini fini, aciditate foarte buna, corp suplu dar placut si fruct perfect copt, suculent, cu arome interesante in spate. Am senzatia ca va fi cel mai pe gustul meu Charlotte de pana acum, alaturi de cel din 2002, desi nici celelalte, dupa cum probabil stiti, nu-s rele deloc.

marți, 12 februarie 2013

Vendemia 2009 - Domaine de Brin

Acest vin isi are originea in Gaillac, o zona viticola la est de Toulouse, insa, mai interesant, vine de pe un domeniu de doar 12 hectare, aflat in conversie la agricultura biologica, si e un cupaj de Braucol, Duras, Merlot si Cabernet.

E un rosu teribil de inchis, cu nuante violacee evidente pe borduri, fiindca in centru e atat de opac incat nu mai poti distinge culoarea. Nasul este insa neasteptat de interesant si de moderat, cu fruct mai degraba sobru decat gemos, dar si cu arome atractive de pamant, masline si ierburi, fara vreo urma de baric - ceea a fost, recunosc, foarte placut.

Neasteptat de usor de baut, dens dar deloc greoi (datorita aciditatii excelente), are tanini care parca cer carne rosie. E totusi un vin foarte tanar, care probabil se va exprima foarte interesant peste cativa ani buni de evolutie. E clar insa de pe acum ca e expresiv fara sa fie obositor si ca are personalitate.

Ar trebui sa va mai zic ca am cumparat sticla asta de la vin-de-vie.ro, un loc unde am gasit si alte vinuri interesante despre care voi mai scrie. Vreau insa sa zic doua vorbe despre afirmatia lor ca vinul "natural" are gust mai intens. In primul rand nu mi-e foarte clar ce inseamna vin natural, unde se trage linia. Marea majoritate a viilor, chiar si cele ale producatorilor "naturali" (sulful si cuprul sunt naturale, nu?) sunt pana la urma monoculturi - lucru care nu s-ar intampla fara interventia omului. In al doilea rand, gustul acestui vin chiar nu e mai puternic ca al altora. Insa, la fel ca majoritatea vinurilor cumparate de la ei, e interesant, unic si poti macar banui ca-si exprima originea. Nu e un monument de finete sau eleganta ci mai degraba o infuzie binevenita de diversitate - iar asta e ceva destul de rar pe la noi.

marți, 5 februarie 2013

La Pialade de Rayas 2006 - Côtes du Rhône




Exista un loc in Bucuresti, in apropierea casei mele, unde vantul pare sa bata tot timpul, chiar si in cea mai calma zi. Eu si nevasta-mea il numim in gluma Wuthering Heights si ne intrebam daca nu cumva o s-o vedem acolo intr-o zi pe Kate Bush materializandu-se din neant, dansand pret de cateva minute si apoi disparand odata cu o rafala de vant. La Pialade de Rayas mi-a adus aminte de melodia ori videoclipul acelei piese, inspirata de romanul omonim. Stiu, chiar si piesa e o chestie destul de demodata, de pe la 1978, dar va va fi terorizat poate de cateva ori pe VH1 ori la radio.

Primul contact cu vinul nu e neaparat foarte placut, asa cum notele inalte si reci si inflexiunile copilaroase ale vocii lui Cathy o plaseaza intr-o lume distanta si intangibila. Ceea ce nu e prea deplasat, fiindca pana la urma e o fantoma. Revenind la limbajul oficial al notelor de degustare, fruct foarte sobru, deloc dulce si arome animale intense.

Si dupa un timp in care ramai descumpanit de distanta asta, de dansul ciudat ori poate de aciditatea si mineralitatea vinului, vine refrenul. Pianul si vocea raman pe note inalte, insa incep sa curga incredibil doar dintr-o usoara schimbare a inflexiunilor, aromele se topesc si danseaza in ceva deloc dulce, dar care-ti aduce poate aminte de un anumit sentiment din copilarie, si vocea canta "it's me, Cathy, I've come home, let me in", lucru care poate chiar te emotioneaza. Refrenul curge ireal, melancolic...

Si se termina. Vocea se indeparteaza, apoi se apropie din nou, oscileaza intre doua lumi si te invita sa te pierzi in jocul asta. Melodia si vinul raman aproape si departe si te invita sa le deschizi fereastra. Nu pot intra singure.

luni, 4 februarie 2013

Pieza El Coll 2008 - Pagos Familia Langa

Pagos Familia Langa e un producator din Catalayud care si-a autoproclamat acest produs ca fiind un "garaje wine" (sic!) chiar pe eticheta. Eticheta care mai prezinta o vita de vie batrana intr-un cadru ce sugereaza mai degraba un film horror. Si ca sa completam tabloul, vinul are si obligatoriile 90+ puncte Wine Advocate, fara de care aparent nu se mai vinde mare lucru in vremurile noastre.

Imediat cum il torni in pahar, intelegi de unde vine punctajul respectiv. Culoare opaca, miros intens si "modern" - cu inveitabilul si dulceagul fruct siropos, insotit de la fel de inevitabilele arome de vanilie, scortisoara si cafea. Sigur ca e si dens, concentrat, are aciditate buna si un final lung.

Un vin nu foarte interesant, dar pana la urma placut, salvat de o anumita suplete si de o doza foarte serioasa de ierburi aromatice ori medicinale. Cred ca are potential de invechire (aciditate foarte buna si tanini care strang bine gingiile), insa nu stiu daca are rost sa fie invechit prea mult timp.

Acesta a fost ultimul supravietuitor dintr-un mic comando de vinuri relativ ieftine (in jur de 10 Euro) si cu relativ multe puncte Wine Advocate (peste 90) cumparate anul trecut de pe vinexus.de. Sincer, nu am intalnit printre ele nimic foarte interesant, ci mai degraba chestii facute dupa acelasi tipar, fara multe complicatii si fara idiosincrazii. Sigur, asta are o parte buna - vinurile erau pana la urma foarte corecte, baubile, neintruzive si placute, dar si o parte proasta - m-am cam plictisit. E remarcabil cat de asemanatoare au putut fi vinuri din zone, ba chiar continente diferite. Toata treaba mi-a amintit de melodia asta:


miercuri, 30 ianuarie 2013

Flamboyant 2006 - Davino

Davino Flamboyant 2006 e un vin comercial, facut sa placa unui public larg. Are arome accesibile si pline de dulceata, vanilia si cafeaua regulamentare sunt prezente din belsug, iar intensitatea, cel putin dupa deschidere, e aproape bombastica. Cu toate astea, nu mi s-a parut deloc lipsit de personalitate.

Nu cred ca are rost sa va prezint detaliat cele trei note de degustare aferente celor trei zile in care a supravietuit in frigider (din curiozitate, nu ca n-ar fi putut fi terminat mai repede). Eu unul nu prea mai apreciez insiruirile lungi de arome din care nu se intelege de fapt mai nimic, dar asta nu inseamna ca nu le mai practic :). Nu sunt convins ca ajuta sa stim cu precizie ca la un moment dat a mirosit a coacaze, cirese, ardei, eucalipt, tutun, piele de curea de ceas elvetian din secolul XX si piatra de rau.

Ce mi se pare interesant e ca vinul asta a fost intr-o continua schimbare: in prima zi gemurile de fructe au fost in prim-plan, a doua zi fructul a fost neasteptat de proaspat si condimentat, iar in a treia mi s-a parut autumnal si decadent. N-a avut nimic neplacut, dimpotriva - tanini fermi dar fini, aciditate excelenta, gust persistent.

Desi nu e stilul meu preferat de vin, nu pot sa nu-l apreciez. Spre deosebire de multe alte licori facute in canonul asta, are cu adevarat complexitate in spatele aromelor fructate si dulcege. Si nu mi s-a parut o bestie greu de baut, ba chiar am gasit un cuvant un pic surprinzator pe notele de degustare din a treia zi: "armonios".

marți, 29 ianuarie 2013

Feteasca Neagra Ancestral 2008

Acum doi ani, cand am baut prima oara acest vin, eram mai degraba un incepator entuziast. Intre timp, dupa multe vinuri baute sau doar degustate, am realizat ca sunt tot un incepator, dotat insa cu si mai mult entuziasm. Feteasca Neagra de la Basilescu nu s-a schimbat nici ea foarte mult intre timp.

Turnata direct in pahar, miroase teribil de dulceag, foarte intens, a fructe confiate, prune si... alcool. In gura are corpolenta, cu destula aciditate, e densa si catifelata, dar si mult prea intensa pentru gustul meu. Pe scurt, mi se pare obositoare chiar si dupa o singura  gura.

A doua zi, dupa ceva aer, dar mai ales la o temperatura sensibil mai scazuta (cam 14 grade C), apare revelatia. Ies la iveala coacaze proaspete, suculente, notele dulcege de curmale sunt discrete si placute si, mai ales, se simte o binevenita latura condimentata. Alcoolul sta ascuns, vinul curge fara efort pe gat si merge excelent cu mancare. Insa asta doar pentru vreun sfert de ora, pana cand se incalzeste si redevine o bestie greoaie si alcoolica, lipsita de complexitate.

Sigur, asta e o opinie pur personala si e cam contra curentului; vinul asta e probabil cea mai iubita Feteasca Neagra. Insa nu am pretentia ca opinia mea e adevarul absolut. Ce am invatat cu adevarat in cei doi ani de cand l-am incercat prima oara e ca orice vin e o experienta foarte personala, ca orice insiruire de arome sau caracteristici enuntate emfatic de vreun critic sau cunoscator nu e intrinsec corecta, ba chiar ca de multe ori e pur si simplu rodul convingerii ca soiul respectiv trebuie sa arate intr-un anumit fel, indiferent de ce exprima de fapt vinul. Am mai vazut ca zmeura mea poate fi caisa confiata a altuia si ca vinul acru din paharul vecinului este uneori perfect echilibrat in paharul meu. Si am mai vazut vinuri foarte interesante deschise prea devreme ori depunctate in vreo degustare mai mult sau mai putin in orb si mai mult sau mai putin grabita.

Insa cel mai mult m-a speriat asocierea termenului "vin mare" (ce-o fi insemnand de fapt asta?) cu vinuri grele si dense. Daca e intr-adevar asa, Feteasca Neagra Ancestral e un vin mare. Daca nu, din punctul meu de vedere e doar greu si dens.

marți, 22 ianuarie 2013

Sauvignon Blanc 2010 Stirbey

Sauvignonul Blanc 2010 de la Stirbey (cel "simplu", nu Vitis Vetus) are un miros foarte savuros, cu sugestii puternice sarat-minerale peste nuantele clasice de agrise si ardei verde. Timpul pare ca i-a dat si o usoara dimensiune florala, foarte placuta in ansamblul asta destul de sobru. Are un corp mai degraba zvelt, insa gustul evolueaza bine, e persistent si la fel de savuros pe cat e mirosul.

E in mod cert un vin complex, fara sa fie nevoie de un compendiu de arome exotice pentru a-l descrie. Mie imi place mult expresia asta mai clasica de Sauvignon Blanc, fara prea mult fruct, cu arome mai sobre dar elegante si intense, cu aciditate vie, si chiar mi-am pus la pastrat cateva sticle. Cred ca, in ciuda dopului sintetic si destul de scurt, voi avea experiente foarte interesante cu ele.

miercuri, 16 ianuarie 2013

Feteasca Regala Premium 2008 - Negrini

Am cumparat acest vin dintr-unul din acele impulsuri care ma fac semnificativ mai sarac (vorbind strict financiar) dar si o idee mai bogat (din punctul de vedere al surprizelor placute traite): am vrut sa vad cum se comporta o Feteasca Regala facuta de un producator nu tocmai consacrat la patru ani si ceva de la imbuteliere.

Prima impresie a fost ca vinului ii lipeseste aproape complet orice aroma. Insa, cum era de asteptat, o noapte petrecuta la frigider (fara vidare sau alte tehnologii miraculoase) l-a facut sa se deschida un pic.

Si surpriza! Miroase neasteptat de proaspat, a mar verde, citrice si flori, cu mineralitate si un pic de fum - insa toate aromele astea sunt foarte discrete. In gura e mai corpolent decat ar fi sugerat nasul, dar foarte bine sustinut de aciditate si liniar in evolutie; e placut de baut chiar si la temperatura camerei. Pe scurt, un vin fin, neintruziv, interesant si armonios, cu ceva complexitate.

Iata ca un vin alb de la un producator mai putin titrat poate fi placut si proaspat chiar si dupa patru ani. E una din Fetestile Regale care se exprima asa cum le-a lasat strugurele, fara arome fortate, deci foarte pe gustul meu. Iar alaturi de mai reusitele exemplare de la Avincis, Gramma, Stirbey ori Wine Princess (in ordine alfabetica), ma face sa cred ca soiul, in ciuda profilului aromatic mai discret, are potential sa produca vinuri excelente.

Revenind la treburi mai serioase, l-am cumparat vinerea trecuta de la Ethic Wine cu 35 de lei - doua sticle la pret de una - o afacere buna daca ma intrebati pe mine. Si daca ii acordati un pic de timp sa se exprime. :)

joi, 10 ianuarie 2013

Feteasca Neagra Paganus 2007 - dupa 2 ani

Zilele trecute s-au implinit doi ani de cand am incercat prima oara vinul asta - ar fi deci un moment bun sa vedem cum a evoluat.

Pai... culoarea e cam la fel, un granat nu foarte stralucitor, dar fara indicii de batranete. Miroase regulamentar, a prune uscate si visine - cu intensitate medie si fara dimensiuni gemoase ori dulcegarii exagerate. Insa ce "functioneaza" foarte bine pentru mine e combinatia de arome pamantoase (tutun, pamant uscat) si piperate cu fructul asta relativ sobru.

Si gustativ lucrurile stau foarte bine, mai ales ca vinul s-a domolit semnificativ fata de acum doi ani - e armonios, neasteptat de echilibrat si catifelat fata de cum il tineam minte, usor de baut. Aciditatea si taninii inca usor perceptibili ma fac sa cred ca mai are potential de evolutie insa, ca sa folosesc un cliseu, e foarte bun de baut si acum.

E clar ca asta e genul de vin care nu genereaza hype, nu vei gasi necunoscuti care sa ti-l recomande ca fiind foarte bun (o exprimare pe care o aud tot mai des despre diverse vinuri care in general nu-mi prea plac). Eu unul insa il recomand celor care apreciaza o Feteasca mai retinuta si cu un pic mai multa complexitate. Mai ales ca poate fi gasita, pentru cunoscatori sau norocosi, chiar si la 25 de lei (in weekend de exemplu, la piata volanta din Nerva Traian).

luni, 7 ianuarie 2013

Cabernet Sauvignon "Bob cu bob" 2010 - Cramele Francu

Nu sunt un fan al laudatului Cabernet Sauvignon Patrician din 2009 - un vin prea gemos si degraba cazator, fara cine stie ce expresivitate. Exemplarul asta vine de la acelasi producator, insa e de vreo doua ori si ceva mai ieftin, din alt an si dintr-o gama inferioara, de hypermarket. Are capison ieftin, dop ieftin si sticla ieftina, usoara si transparenta - ceea ce nu e nicio problema, nu am pretentii de invechire de la un vin de 14 lei. De altfel, fac o mica paranteza, nu prea ii inteleg pe cei care recomanda cumpararea unui vin pe baza dimensiunilor "umerilor" sticlei. Continutul e tot ce conteaza, si atat timp cat ambalajul isi face treaba eu unul n-am nevoie de mai mult.

Vinul in sine mi-a placut - fruct copt, intens, evocand mure si zmeura zdrobite, cu note vegetale si pamantoase. In gura are o suculenta foarte placuta si, din nou, o latura pamantoasa. Taninii nu-s abundenti, aciditatea buna si desi cade un pic cam brusc la sfarsit, vinul se potriveste bine de tot cu o masa necomplicata - in cazul meu a fost foarte placut cu naut, branza si cimbru. Isi face banii si reuseste sa fie nu doar corect, ci chiar un pic interesant.