duminică, 24 februarie 2013

Viorica Agarici

Urmatoarele randuri ar putea sa para doar o poveste dintr-un trecut intunecat si de mult depasit, dar ma tem ca miezul lor e intr-un fel inca actual.

In noaptea de 2 iulie 1941, un tren de marfa intra in gara din Roman. Nimic neobisnuit, in afara faptului ca era plin cu oameni, toti evrei, multi dintre ei deja morti datorita inghesuielii, caldurii si lipsei de mancare si apa. De altfel, cativa dintre cei ce au incercat sa coboare sa bea apa si au fost impuscati de Jandarmerie, in timp ce alti "binevoitori" incercau sa le-o vanda la preturi exorbitante

Viorica Agarici ar fi implinit astazi 127 de ani. Nu s-a luptat cu turcii si nici n-a facut gimnastica - motive pentru care nu e tocmai un personaj cunoscut al istoriei noastre. In 1941 era presedinta Crucii Rosii din Roman si s-a luptat cu autoritatile pentru a-i ajuta pe cei din acel tren. A insistat pana a reusit. A impiedicat temporar plecarea trenului, le-a dat apa oamenilor si i-a ingrijit. Bineinteles, actiunile ei i-au adus oprobriul comunitatii locale si la scurt timp a fost nevoita sa se mute la Bucuresti.

Desi a murit in 1979, Viorica Agarici chiar implineste astazi 127 de ani. Multi inainte!

vineri, 15 februarie 2013

Cuvee Amaury 2002-2011 si Charlotte 2010 - S.E.R.V.E.


Am fost miercuri seara intr-un loc simpatic (Espace Minoux) si am degustat vinuri de la S.E.R.V.E..

Fusesem tentat cu promisiunea ca va fi vorba de o avanpremiera a binecunoscutului Cuvee Charlotte, in incarnarea din 2010, dar evenimentul s-a dovedit a fi mai degraba o verticala de Cuvee Amaury, din 2002 pana in 2011. Pentru cei ce nu stiu, Cuvee Amaury e vinul alb varf de gama al celor de la S.E.R.V.E. si e un asamblaj de Riesling Italian si Sauvignon Blanc in proportii diferite de la an la an (iar in anumiti ani a fost folosit doar unul din cele doua soiuri), partial fermentat si maturat in baricuri. Si se pare ca din 2009 incoace locul Riesling-ului Italian a fost luat de Riesling adevarat, "de Rin".

Una din concluziile acestei verticale a fost ca-mi place Cuvee Amaury, dar ca are si ceva care nu-i pe gustul meu. Apreciez stilul destul de elegant al vinului, balansul frumos intre aciditate, corpolenta si arome, dar nu sunt deloc un fan al baricarii acestor soiuri. Pentru mine, vinurile tinere au avut o tenta vegetal-mentolata pe care folosirea baricului a lasat-o sa devina prea agresiva si nu tocmai potrivita cu aromele altfel fine, florale si usor vanilate. Insa asta e o parere subiectiva, pe care de altfel cred ca nu mi-o vor impartasi multi dintre participantii la degustare.

O concluzie mult mai interesanta si probabil obiectiva este ca vinurile astea chiar au potential de invechire. Dincolo de faptul ca de la recolta 2007 in jos vinurile mi-au parut mult mai bine integrate, isi pastrasera foarte bine si prospetimea, adaugand la ea un strop de complexitate. Sigur, cel mai batran vin din degustare, Amaury 2002, a aratat ceva semne de oxidare, dar era perfect baubil, ba chiar a fost unul din preferatele mele - foarte armonios, echilibrat, fara tonurile acelea vegetale ale fratilor mai tineri si cu arome coapte, usor mieroase.

As zice deci ca Amaury mi s-a parut un vin placut de baut tanar, dar care e si mai placut dupa cativa ani de invechire. N-as zice insa ca e chiar un vin "de terroir", cum a fost prezentat de gazde, si asta in principal fiindca face destule concesii modei. Dar are in mod evident o personalitate proprie si exprima mai multe despre locul in care e facut decat majoritatea albelor romanesti de la nivelul lui de pret.

Seara insa s-a incheiat, dupa cum ne fusese promis, cu o prezentare in avanpremiera a celuilalt cupaj high-end al producatorului - Cuvee Charlotte 2010. Care era, desigur, un vin inca tanar, nepregatit sa iasa in lume, cu ceva note lactice. Insa, in spatele acestor chestii normale pentru varsta lui, care arata ca vinul nu a fost fortat sa evolueze mai repede decat poate, se ascundeau multe calitati: tanini fini, aciditate foarte buna, corp suplu dar placut si fruct perfect copt, suculent, cu arome interesante in spate. Am senzatia ca va fi cel mai pe gustul meu Charlotte de pana acum, alaturi de cel din 2002, desi nici celelalte, dupa cum probabil stiti, nu-s rele deloc.

marți, 12 februarie 2013

Vendemia 2009 - Domaine de Brin

Acest vin isi are originea in Gaillac, o zona viticola la est de Toulouse, insa, mai interesant, vine de pe un domeniu de doar 12 hectare, aflat in conversie la agricultura biologica, si e un cupaj de Braucol, Duras, Merlot si Cabernet.

E un rosu teribil de inchis, cu nuante violacee evidente pe borduri, fiindca in centru e atat de opac incat nu mai poti distinge culoarea. Nasul este insa neasteptat de interesant si de moderat, cu fruct mai degraba sobru decat gemos, dar si cu arome atractive de pamant, masline si ierburi, fara vreo urma de baric - ceea a fost, recunosc, foarte placut.

Neasteptat de usor de baut, dens dar deloc greoi (datorita aciditatii excelente), are tanini care parca cer carne rosie. E totusi un vin foarte tanar, care probabil se va exprima foarte interesant peste cativa ani buni de evolutie. E clar insa de pe acum ca e expresiv fara sa fie obositor si ca are personalitate.

Ar trebui sa va mai zic ca am cumparat sticla asta de la vin-de-vie.ro, un loc unde am gasit si alte vinuri interesante despre care voi mai scrie. Vreau insa sa zic doua vorbe despre afirmatia lor ca vinul "natural" are gust mai intens. In primul rand nu mi-e foarte clar ce inseamna vin natural, unde se trage linia. Marea majoritate a viilor, chiar si cele ale producatorilor "naturali" (sulful si cuprul sunt naturale, nu?) sunt pana la urma monoculturi - lucru care nu s-ar intampla fara interventia omului. In al doilea rand, gustul acestui vin chiar nu e mai puternic ca al altora. Insa, la fel ca majoritatea vinurilor cumparate de la ei, e interesant, unic si poti macar banui ca-si exprima originea. Nu e un monument de finete sau eleganta ci mai degraba o infuzie binevenita de diversitate - iar asta e ceva destul de rar pe la noi.

marți, 5 februarie 2013

La Pialade de Rayas 2006 - Côtes du Rhône




Exista un loc in Bucuresti, in apropierea casei mele, unde vantul pare sa bata tot timpul, chiar si in cea mai calma zi. Eu si nevasta-mea il numim in gluma Wuthering Heights si ne intrebam daca nu cumva o s-o vedem acolo intr-o zi pe Kate Bush materializandu-se din neant, dansand pret de cateva minute si apoi disparand odata cu o rafala de vant. La Pialade de Rayas mi-a adus aminte de melodia ori videoclipul acelei piese, inspirata de romanul omonim. Stiu, chiar si piesa e o chestie destul de demodata, de pe la 1978, dar va va fi terorizat poate de cateva ori pe VH1 ori la radio.

Primul contact cu vinul nu e neaparat foarte placut, asa cum notele inalte si reci si inflexiunile copilaroase ale vocii lui Cathy o plaseaza intr-o lume distanta si intangibila. Ceea ce nu e prea deplasat, fiindca pana la urma e o fantoma. Revenind la limbajul oficial al notelor de degustare, fruct foarte sobru, deloc dulce si arome animale intense.

Si dupa un timp in care ramai descumpanit de distanta asta, de dansul ciudat ori poate de aciditatea si mineralitatea vinului, vine refrenul. Pianul si vocea raman pe note inalte, insa incep sa curga incredibil doar dintr-o usoara schimbare a inflexiunilor, aromele se topesc si danseaza in ceva deloc dulce, dar care-ti aduce poate aminte de un anumit sentiment din copilarie, si vocea canta "it's me, Cathy, I've come home, let me in", lucru care poate chiar te emotioneaza. Refrenul curge ireal, melancolic...

Si se termina. Vocea se indeparteaza, apoi se apropie din nou, oscileaza intre doua lumi si te invita sa te pierzi in jocul asta. Melodia si vinul raman aproape si departe si te invita sa le deschizi fereastra. Nu pot intra singure.

luni, 4 februarie 2013

Pieza El Coll 2008 - Pagos Familia Langa

Pagos Familia Langa e un producator din Catalayud care si-a autoproclamat acest produs ca fiind un "garaje wine" (sic!) chiar pe eticheta. Eticheta care mai prezinta o vita de vie batrana intr-un cadru ce sugereaza mai degraba un film horror. Si ca sa completam tabloul, vinul are si obligatoriile 90+ puncte Wine Advocate, fara de care aparent nu se mai vinde mare lucru in vremurile noastre.

Imediat cum il torni in pahar, intelegi de unde vine punctajul respectiv. Culoare opaca, miros intens si "modern" - cu inveitabilul si dulceagul fruct siropos, insotit de la fel de inevitabilele arome de vanilie, scortisoara si cafea. Sigur ca e si dens, concentrat, are aciditate buna si un final lung.

Un vin nu foarte interesant, dar pana la urma placut, salvat de o anumita suplete si de o doza foarte serioasa de ierburi aromatice ori medicinale. Cred ca are potential de invechire (aciditate foarte buna si tanini care strang bine gingiile), insa nu stiu daca are rost sa fie invechit prea mult timp.

Acesta a fost ultimul supravietuitor dintr-un mic comando de vinuri relativ ieftine (in jur de 10 Euro) si cu relativ multe puncte Wine Advocate (peste 90) cumparate anul trecut de pe vinexus.de. Sincer, nu am intalnit printre ele nimic foarte interesant, ci mai degraba chestii facute dupa acelasi tipar, fara multe complicatii si fara idiosincrazii. Sigur, asta are o parte buna - vinurile erau pana la urma foarte corecte, baubile, neintruzive si placute, dar si o parte proasta - m-am cam plictisit. E remarcabil cat de asemanatoare au putut fi vinuri din zone, ba chiar continente diferite. Toata treaba mi-a amintit de melodia asta: