miercuri, 17 aprilie 2013

Les Garrigues 2010 - Domaine Montirius

Vinul acesta e facut de acelasi producator ca si cel din precedenta postare, dar e destul de diferit (ceea ce, in opinia mea, nu e deloc un lucru rau). In primul rand vine din mai cunoscuta regiune Vacqueyras, tot din partea sudica a Vaii Rhone-ului si e un asamblaj de Grenache si Syrah, cu cel dintai majoritar. E si el "biodinamic" si provine din vii vechi.

E un vin mult mai fructat, cu miros foarte intens, care aduce un pic a fructe confiate, insa are aceeasi aciditate excelenta si un corp suficient de zvelt (in rotunjimea lui) incat sa nu fie deloc obositor. Sigur, si senzatiile de ierburi aromatice care domina finalul il fac foarte placut, la fel ca si lipsa baricului. Un vin interesant, fructat si suculent, persistent, cu personalitate - singurul defect fiind pretul la care poate fi cumparat (de pe vin-de-vie.ro). Sigur, pentru cei interesati de astfel de lucruri, tinand cont ca vinul are 17/20 de la Jancis Robinson sau 90-93 de la Parker, raportul pret-calitate nu e deloc unul rau, mai ales comparat cu o anumita gama recent mediatizata pe la noi.

Vinul merita in mod sigur incercat - si cred ca si-ar fi dezvaluit mai multe valente daca ar fi supravietuit mai mult in sticla.

miercuri, 10 aprilie 2013

Les Violettes 2011 - Domaine Montirius


Acesta e un Vin de Pays de Vaucluse, o regiune dominata geografic de celebrul Mont Ventoux, in partea sudica a Vaii Rhône-ului. E facut 100% din Syrah, are 12% alcool, si e violet inchis, opac.

E evident inca de la prima adulmecare ca vinul acesta nu s-a intalnit vreodata cu un butoi de lemn. Miroase a coacaze, cu o usoara nuanta florala si de ierburi aromatice, totul pe un fond mineral.

In gura e suplu, fructat, mineral, frumos curgator, cu aceleasi sugestii de plante aromatice (salvie, rozmarin) exprimandu-se foarte intens pe final. Aciditatea e excelenta si desi nu e un vin corpolent, are o textura vie, care tine gura-n priza.

Mi s-a parut genul de vin care va fi depunctat la orice degustare in orb din diverse pricini (ba ca-i prea subtire, ba ca nu e foarte intens, ba ca unde-s taninii) dar care baut de placere, fara vreo fisa de degustare in fata, se va termina inainte sa-ti dai seama. E pur si simplu interesant si atragator, si asta nu datorita echivalentului oenologic al aplicarii unui strat gros de machiaj sau al unor implanturi cu silicon.

Sa va mai zic ca mi-a placut mult?

P.S.: Cumparat de la vin-de-vie.ro, un magazin online fara nicio legatura cu peisajul teribil de plictisitor al comertului romanesc de vin, chiar daca nu tot ce se vinde acolo e pe gustul meu. Am gasit insa destule alte vinuri bune la ei - despre unul am scris deja si sigur vor urma si altele.

vineri, 5 aprilie 2013

Cabernet Sauvignon Grand Selection 2003 - Wine Princess

Nu l-am intalnit niciodata pe Balla Geza (creatorul acestui vin) si ma gandesc, la modul cel mai neserios cu putinta, ca poate e mai bine asa. Fiindca omul pare un tip dur, foarte dur. Cand ii incerci vinurile rosii, constati ca pana si Pinot Noir-ul din 2006, in ciuda culorii destul de delicate, are tanini neiertatori.

Cat despre acest Cabernet Sauvignon, pare conceput taman pentru a face sa taca (prin uscarea si anestezierea gurii) pe cineva care vorbeste prea mult si nu tocmai la obiect - de exemplu, pe vreun blogger de vin care tocmai incearca sa detecteze arome florale intr-un pahar de apa minerala. Insa daca deschizi sticla, bei un pic si pe urma o lasi peste noapte in frigider, s-ar putea ca a doua zi sa ai surpriza ca respectivul blogger de vin nu se mai poate opri din efuziuni lirice. Mda, taninii devin un fel de tigri dresati - adica nu tocmai inofensivi, dar iti dau o sansa sa scapi cu viata si sa povestesti despre vin.

Si ai ce povesti, fiindca aromele sunt chiar mai interesante ca-n prima zi. Pe mine m-a impresionat combinatia de sugestii mai degraba pamantoase (tutun, pamant, frunze uscate) cu impresii eterice, de eucalipt si piper. Sunt sigur ca cititorii mei vor gasi o metafora potrivita pentru treaba asta - ceva de genul tarancuta robusta cu privire diafana si voce de inger. Eu ma voi multumi sa va zic ca mi-a placut foarte mult vinul si ca, dincolo de tanini, Balla Geza e un om care stie la ce e buna aciditatea si care stie sa faca pana si o bestie sa paseasca gratios in fata spectatorilor. Iar la respectivul spectacol isi vinde biletele fara sa aiba nevoie de afise cu culori, cuvinte, ori arome bombastice, cum fac alte case asa-zis mai mari.

miercuri, 3 aprilie 2013

Clos Naudin Vouvray Demi-Sec 1980 - A. Foreau

Foreau, Vouvray, Valea Loarei, Chenin Blanc, producator mic, legendar, s.a.m.d.. N-am sa va trantesc un text copy-paste, fiindca puteti citi lucruri foarte bine scrise si interesante de la oameni care chiar au vizitat domeniul Clos Naudin: de exemplu aici, aici si aici. Eu l-am vizitat doar prin intermediul acestui vin.


Chiar daca vine de la un asemenea producator, un vin alb din 1980 e totusi o treaba la care ti se aprind ceva beculete de alarma, mai ales ca nu-i Riesling si n-are nici foarte mult zahar rezidual. Insa desi culoarea are ceva tente aramii, mirosul e foarte linistitor: martipan, condimente indiene, ceva floral, paine proaspata.

Fiindca a venit randul descrierii gustului, permiteti-mi sa emit un cod galben de vaxare poetica: daca Riesling-ul e un strugure intors spre cer, Chenin Blanc-ul e un strugure intors spre pamant si... Ah, nu, scuze, iar am incurcat copiutele! Vroiam de fapt sa va zic ceva de zahar si aciditate. Si anume ca numitul zahar, desi destul de serios, de-abia a reusit sa impiedice aciditatea sa se infiga ca un gigantic ac de otel in naivul blogger, luat ca de obicei pe nepregatite, tintuindu-l ca pe un fluture moale in tristul insectar al necunoscatorilor care cred ca stiu ce inseamna demi-sec. Scapat la limita de un asemenea final nefericit, va recomand calduros sa nu puneti vinul asta pe vreo masa mare de familie.

Imi permit totusi sa cred ca, in ciuda aciditatii aparent scapate de sub control, vinul e inca viu. Nu e tocmai usor de baut, cere clar mancare si se exprima cel mai bine la temperatura camerei. Dar are corp, persistenta, si mai ales invaluie gura cu o textura fantastica - ca si cum ai lua o gura serioasa de pulpa de grapefruit roz. Sigur, cei ce iubesc mai putin aciditatea vor inlocui randurile de mai sus cu un singur cuvant: acru.

Ma veti intreba unde e frumusetea acestui vin legendar, unicitatea lui. Nu stiu, probabil e pierduta prin niste note de degustare.

luni, 1 aprilie 2013

Sauvignon Blanc Special Reserve 2010 - Avincis

Numele acestui vin ar putea crea confuzii cu o gama nu foarte reusita a celor de la Halewood, dar orice asemanare se opreste aici. Intr-o lume a Sauvignoanelor intense, pline de arome tropicale, completate eventual de nuante insuportabil de verzi, vinul asta e o gura serioasa de aer proaspat.

Aromele coapte, de livada si flori, sunt completate frumos de o idee de vanilie. Tine totusi apoi sa ne demonstreze ca e un Sauvignon Blanc, insa o face cu stil: impresii minerale, multe ierburi aromatice, coacaze, toate subtile si elegante. Stiu, chiar intr-o postare anterioara am spus ca nu apreciez Sauvingon-ul Blanc baricat, insa in cazul asta combinatia pur si simplu merge foarte bine.

In gura e rotund si echilibrat. Nu aciditatea intensa si prospetimea te fac sa nu lasi paharul jos (si chiar mi-a fost teribil de greu sa-l las), ci mai degraba eleganta si complexitatea aromatica. Mi se pare, pe scurt, interesant si diferit. Si e o foarte reusita demonstratie practica a ideii ca nu exista o reteta magica ori o singura cale de a obtine maximul de expresie de la un anumit soi: pui atata aciditate, atatea arome, atata zahar si obtii vinul perfect.

L-as include, alaturi de Sauvignoanele de la Stirbey (cel "de linie" si Vitis Vetus), cu care insa nu seamana prea mult, printre cele mai reusite exemplare romanesti obtinute din acest soi.