miercuri, 12 noiembrie 2014

Aventino Old Vines Mencia 2011 - Hammeken Cellars

In curand se implinesc patru ani si jumatate de cand imi imping creativitatea la limita pe blogul asta, iar rezultatele sunt, dupa cum puteti vedea, mediocre. De ceva mai multa vreme, doi danezi - David si Jonas Tofterup - isi imping si ei creativitatea la limita prin diverse zone ale Spaniei incercand sa faca vin pentru un soi de multinationala de dimensiuni reduse. Rezultatele lor sunt, cel putin judecand prin prisma exemplarului despre care scriu, pe masura blogului meu. (Da, chestia cu impinsul creativitatii e luata de la ei de pe site.)

Cititorii cu memoria mai limpede isi vor aminti, poate, de cateva postari de-ale mele pe Facebook despre vinurile facute de Dominio de Bibei in Ribeira Sacra. Pentru cei cu memoria mai tulbure (scuze, Darius!), era vorba de niste vinuri parca venite din alta lume - usoare, pure, proaspete,cu arome mai degraba condimentate, eterice si pamantoase.

Ei bine, regiunea Bierzo (din care provine acest vin) nu e doar apropiata geografic de Ribeira Sacra, ci are o clima asemanatoare, umeda (dar un pic mai calda), si isi bazeaza vinurile rosii pe acelasi soi de strugure: Mencia. Din pacate, asemanarile par sa se opreasca, cu un puternic scrasnet de roti, aici. Fiindca din pahar se inalta izuri amintind de cele mai nereusite bomboane ale copilariei comuniste: aroma artificiala de cirese, aroma artificiala de capsune - in fine, ceva dulceag si deloc definit. Combinate, desigur, cu o aroma pur capitalista: cappucino cu scortisoara. Mmmm!

Ca sa fiu totusi corect, vinul n-a reactionat prea rau la aer, si a scos la iveala tente minerale pline de viata (amuzant cum pentru un iubitor de vinuri mineralul poate fi plin de viata), dar si destul fruct proaspat. Pana la urma, se vede ca e o Mencia din vii vechi, cu productie limitata. Impresia generala ramane insa de vin greoi, supracopt, fortat sa fie ceva ce nu este. Si se inscrie in linia tuturor exemplarelor din Bierzo incercate de mine.

Cred ca, pana acum, scaparea regiunii Ribeira Sacra a fost inaccesibilitatea ei geografica si greutatea de a-i lucra viile. Insa mi-e tare teama ca David si Jonas Tofterup, dimpreuna cu seful lor - Nicholas Hammeken - vor ajunge in curand si acolo.

marți, 21 octombrie 2014

Oresund 2013 - Klagshamn Vingard

Ar fi usor amuzant sa spun ca acest vin este facut de unii dintre pionierii viticulturii din Suedia - pe-acolo toti producatorii sunt in acest moment pionieri. Iar acesti pionieri se afla, in marea lor majoritate, in Scania - cea mai sudica regiune a tarii, cu un climat destul de bland. Pentru Suedia.

Partea si mai interesanta e ca acest vin e unul reusit. Imediat dupa deschidere, aromele sunt mai degraba florale - trandafiri, iasomie, violete, dar au si o pronuntata inclinare spre lumea ciupercilor - lucru care da o oarecare senzatie de rusticitate. Senzatie prelungita si in gust - si potentata de un rest de zahar serios (vinul e demisec spre demidulce). Evolutia pe palat n-ar face insa de rusine nici cele mai serioase vinuri - plin si in acelasi timp zvelt, impetuos, fara nici cea mai mica urma de cadere. Cred ca puteti deja ghici ca aciditatea e serioasa, dar bine balansata de dulceata si arome. Iar postgustul vine cu note minerale si citrice proaspete.

Eu unul i-as da 84 de puncte fara sa ma gandesc de doua ori. Cat despre raportul calitate-pret nu cred ca are rost sa vorbim. Sa faci viticultura dincolo de paralela de 55 de grade nu e tocmai o treaba usoara, chiar daca folosesti un soi de strugure creat special pentru asemenea conditii - Solaris. Ca sa n-o mai lungim, sticla de 50 cl a costat cam 75 de lei. Dar ati baut un vin facut mai la nord decat asta?

joi, 16 octombrie 2014

Meerlust Rubicon 2008

Nu stiu daca obtinerea unui vin de Bordeaux in jungla amazoniana, Patagonia sau desertul Gobi e visul oricarui vinificator ori proprietar de crama. Nu-i exclus, daca te iei dupa multitudinea de exemplare venite din cele mai fistichii colturi ale lumii (am inteles ca ar fi unele chiar si pe langa Buzau :D).

In orice caz, apeland la vasta mea experienta, pot afirma cu tarie medie+ ca "Bordeaux blend"-urile din Africa de Sud sunt printre cele mai elegante si apropiate de modul de exprimare al originalului.

Iar cel din fotografie este un clasic - sau mai degraba, un clasic care a renuntat sa mai fie clasic si fuge sa imbratiseze modernismul (care, de altfel, e posibil sa se fi perimat si el nitel pe durata anterior-mentionatei alergari).

Revenind cu picioarele pe masa de degustare, intalnim prin aburii care plutesc deasupra lichidului diverse substante exogene, cum ar fi: gem de afine, visine coapte, paprika si niste interesante tonuri de fum rece si cenusa - de altfel deloc straine si altor exemplare sud-africane. In continutul paharului intalnim cam aceleasi lucruri, insa mai interesanta e senzatia usor neasteptata de suculenta, intrerupta ce-i drept de niste tanini fermi dar corecti ca justitia de pretutindeni. In timp ce postgustul evoca cu o fidelitate incredibila senzatia de cenusa care ti s-a lipit (mai degraba din rea-vointa decat accidental) de friptura proaspat luata de pe gratar.

Mai trebuie mentionat si ca pentru intalnirea senzatiilor descrise cu atata acuratete in randurile anterioare a fost nevoie de o aerare serioasa - adica o noapte si-o zi petrecute in frigider de sticla pe jumatate goala.

miercuri, 16 aprilie 2014

Noi si vechi vinuri de la Familia Hetei

Am participat in ultima vreme la mai multe lansari de vinuri sau degustari organizate de producatori care imi plac si vreau sa vorbesc despre ele in ordine cronologica. Astazi, despre Familia Hetei si vinurile prezentate de Laszlo Veiszenbacher (oenolog si coproprietar al cramei) la Institutul Maghiar din Bucuresti in seara de 26 martie.

S-a vorbit la inceput despre istoria zonei viticole Beltiug, strans legata de colonistii svabi adusi in anul 1730 prin influenta contelui Karolyi Sandor. Se stiu destul de putine despre soiurile de struguri plantate in mod traditional aici - deci nu e de mirare ca mai toti producatorii din zona fac inca experimente pentru a stabili ce struguri se potrivesc mai bine pamantului si climei lor. In ce priveste specificul zonei, cei de la Familia Hetei considera ca aciditatea ridicata este trasatura comuna a vinurilor produse aici - si incearca sa o puna in valoare. N-am intalnit multi producatori romani care sa urmareasca obtinerea (sau in cazul asta pastrarea) unei aciditati mai mari pentru vinurile lor, ba chiar dimpotriva Dincolo de preferintele personale, chestia asta nu poate decat sa faca bine peisajului viti-vinicol romanesc aflat intr-o mare criza de diversitate.

Iata si cateva impresii despre vinurile prezentate, foarte pe scurt:
- un cupaj alb (Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Feteasca Regala) din 2013 care a starnit, prin aciditatea sa ridicata, uimirea unui vinificator din Dealu Mare prezent in public. Daca e sa ma intrebati pe mine, e cat se poate de bine ca un vin din Beltiug (judetul Satu Mare) are aciditatea mai ridicata decat unul din Dealu Mare. Foarte proaspat, dar bine echilibrat de arome.
- un Chardonnay din 2013, si el foarte proaspat, fermentat in baric nou de stejar, cu care nu a avut insa contact mai mult de 30 de zile. Arome de fructe tropicale si de vanilie, cu o fericita nuanta de mar verde si foarte multa prospetime in gust.
- Chardonnay-ul Barrique din 2011, care a fost tinut o perioada mult mai indelungata - in jur de opt luni - in butoaie noi de stejar. Amintea de patiserie, vanilie si crema de zahar ars, cu foarte putine senzatii fructate. Si el bine echilibrat de aciditate dar, din punctul meu de vedere, lipsit de complexitate si ajuns prea repede la apogeu. Exista aici un dubiu legat de conditiile de pastrare - din cate am inteles, vinul nu venea din pivnita producatorului. Oricum, varianta 2013 pare mult mai reusita.
- O Tamaioasa Romanească (vinificata in sec) din 2013 excelentă, aromata dar perfect echilibrata gustativ, cu tone de prospetime si final prelung. Una din cele mai reusite Tamaioase seci pe care le-am incercat.
- Un cupaj (aproape) rosu demisec din 2010, prezentat mai mult ca o curiozitate. Datorita anului foarte dificil, cu ploi si temperaturi scazute in perioada de recoltare, strugurii pur si simplu nu s-au copt suficient. Pentru a evita extractia de arome "verzi", mustul a fost tinut in contact cu pielitele doar trei zile. Rezultatul e un vin rosu foarte usor, fructat si vegetal, usor piperat, cu aciditate ridicata - care ar foarte potrivit, dupa parerea mea, cu mancaruri grase. In fine, e departe de a fi un vin care ar putea avea succes comercial (din cate stiu, nici nu a fost comercializat), dar mi-ar placea mult un asemenea vin la o masa mai bogata.
- Cupajul rosu "Rezerva Familiei" din 2011, despre care a scris foarte inspirat George. Lucrurile s-au mai schimbat intre timp, fructul iesind mai bine la iveala, insa vinul ramane complex, interesant si foarte baubil - oricum, absolut recomandabil in categoria lui de pret.
- In sfarsit, Feteasca Neagra din 2011, cu arome tipice (daca intr-adevar tipicitatea acestui soi sta in arome si nu in altceva) - prune proaspete si uscate, piper, ierburi aromatice, dar si cu textura foarte placuta a Fetestilor bune. Aciditate ridicata, baubilitate asijderea.

In fine, cred ca am mai zis asta, dar mi-ar placea sa existe mai multi producatori mici ca Familia Hetei. Abordarea lor mi se pare foarte cu picioarele pe pamant - de la vinurile foarte oneste pana la recomandarile de asocieri culinare de pe contraetichete.

Iar daca e sa vorbim de soiurile romanesti potrivite zonei (cei de la Nachbil deja au dovedit ca Syrah si Chardonnay se simt excelent la Beltiug), Tamaioasa Romaneasca pare sa straluceasca aici (cea din 2012 a fost si ea foarte reusita), iar Feteasca Neagra complexa si mult mai usoara decat suratele ei din Dealu Mare este si ea absolut recomandabila.

luni, 31 martie 2014

Mezzo Forte 2006 - Santomas

Inchis la culoare, inca tanar. Nas initial foarte fructat, intre proaspat si gemos, cu o tenta de vanilie si piper.

A doua zi isi traieste insa adevaratul moment de glorie: fruct proaspat, note pamantoase intense, ierburi. Corp mediu, cu aciditate excelenta si tanini vii. Postgust lung de tot - o eruptie de cirese amare, coacaze si ierburi aromatice.

Cred ca va e clar ca nu e un rosu molatec; are aciditate serioasa, ceva suculenta (ar fi mai multa daca ar lasa-o taninii) si doar 13 % alcool, fara sa-i lipseasca deloc concentratia.

Cred ca l-am vazut destul de recent in magazinul Ethic Wine; mai e disponibil si online la Good Point - oricum, vi-l recomand calduros.