joi, 17 septembrie 2015

Freamat Alb 2014 - Catleya

Dupa cum probabil stiti, Freamatul alb al celor de la Catleya a ajuns la al doilea an de recolta. Si freamata un pic altfel in 2014: Sauvignon Blanc pur, aciditate inalta, corp mult mai suplu decat al cupajului cu Feteasca Regala de anul trecut.

Daca va intereseaza detaliile sordide ale vietii bloggerilor, iata o stire din genul "A primit un colet si nu i-a venit sa creada ce a gasit inauntru": nu e prima oara cand ma intalnesc cu acest vin; producatorul mi l-a trimis spre evaluare acum cateva luni. Atunci mi s-a parut cat se poate de tipic, tot numai prospetime, dar inca un pic salbatic, acid, neasezat la casa lui. Dar cu potential evident.

Sticla aceasta, cumparata zilele trecute, confirma ca bestia se metamorfozeaza usor-usor in print. Intensitatea e la un nivel mediu spre scazut, dar aromele sunt pure si expresive. Nu impresioneaza prin dulceata ci prin complexitate (creta, citrice, note vegetale si florale) - din ce in ce mai evidenta odata cu cresterea temperaturii. Gustativ e cum il stiam: racoritor si proaspat, nu tocmai concentrat, dar echilibrat. Pastrand proportiile, mi-a amintit de un exemplar de pe Valea Loarei, si in mod i-as fi acordat un punctaj foarte ridicat daca ar fi impresionat mai mult prin textura si persistenta gustativa. Trecerea timpului - sau mai precis inaintarea in varsta a viei - le va rezolva insa pe toate. 85/100, un pic peste 30 de lei - un raport pret-calitate foarte bun pentru Romania. 

luni, 17 august 2015

Doua Fetesti Albe din Dealu Mare - Plai si Serafim 2014

Daca traiti pe Facebook ati auzit deja de Plai. Da, gama "de terroir" a celor de la Unicom (Davino pe-ntelesul tuturor), terroir-ul extinzandu-se si la eticheta aparent facuta-n Paint. Dar in fine, in calitatea noastra de iubitori de vin nu ne intereseaza asemenea detalii sordide (altfel spus, de marketing). Mai ales ca vinul se pare ca e bun si se vinde bine - o fi efectul Mielului sau al drojdiilor "spontane" lasate de baricul in flacari?

Cert e ca miroase tipic, cu nuante florale si de mar verde, pe langa notele minerale si de chibrit ars pe care le putem pune pe seama respectivelor drojdii neselectionate. Gustul e si el foarte placut, cu multa prospetime (a se citi aciditate), final persistent si textura specifica, plina dar in acelasi timp usoara. Daca ar fi sa-i gasesc nod in papura, alcoolul e un pic cam evident - lucru care, cel putin din experienta mea, pare a fi parte a sus-numitului terroir din Dealu Mare. Dar chiar nu vreau sa fiu excesiv de critic: cele mai bune (a nu se lua drept opinie obiectiva) Fetesti Albe baute de mine provin chiar din aceasta regiune. Iar aceasta e pe locul doi: 86/100. Sper insa ca citind un asemenea punctaj nu va asteptati la focuri de artificii, ci la subtilitate si echilibru.

Ca tot vorbeam de echilibru, vinurile din 2013 de la Licorna au avut din plin aceasta calitate: aciditate excelenta, alcool bine tinut in frau. Din pacate, schimbarea oenologului (remember Gabi Lacureanu?) a dus la efectul contrar. Intr-un an 2014 aberant de rece si ploios, Sauvignon-ul Blanc Serafim reuseste sa atinga 14,2% alcool. In timp ce Feteasca Alba din aceeasi gama, desfacuta pentru a-mi oferi un termen de comparatie cu sus-numitul Plai, ajunge "doar" la 13,6%.

Acum nu ma-ntelegeti gresit. Vinul nu e rau; ca si Sauvignon-ul din acelasi an, are arome delicioase, de fruct bine copt. Doar ca lucrurile nu stau asa bine cand vorbim de echilibru. Aciditate medie, gust corpolent si final dur: nu lasati aceasta bestie sa se incalzeasca, altfel se va transforma in lichior de fructe. Totusi, nu e deloc rau: 84/100. Sper ca alcoolul nu va deranjeaza, fiindca aromele intense ale acestui vin sunt in mod cert seducatoare.

In cazul meu, sticla de Plai s-a terminat inainte ca cea de Licorna sa ajunga la jumatate. Insa nu toata lumea simte la fel, iar aceste doua vinuri arata oricum versatilitatea zonei Dealu Mare. Mi-e insa teama de efectele unui an mai cald, cum pare deja sa fie 2015. Vom vedea...

miercuri, 15 iulie 2015

Domaine Ceptura Rose 2013 - Davino

M-am intalnit prima oara cu editia 2013 a acestui vin in vara anului trecut. Si n-am fost foarte entuziasmat: licoarea avea destule calitati, dar alcoolul mi s-a parut ca acapara tot peisajul, in ciuda oricarei aerari ori raciri. Asa ca un an mai tarziu, pe teren neutru, l-am incercat din nou cu inima stransa, dintr-o sticla proaspat desfacuta.

Din fericire, lucrurile par sa fi intrat in normalitate: fructe rosii de padure, inclusiv sub forma de dulceata, un pic de vata de zahar. Oricum, miros relativ discret si, in ciuda descriptorilor, nu tocmai vulgar, probabil si fiindca are in spate o puternica vana citrica - lucru foarte nimerit de altfel. Gustul e matasos, cu note dulcege bine echilibrate de aciditate, corpolenta serioasa dar deloc neplacuta si final fin, neintruziv, in care alcoolul iese doar un pic la lumina (dar asta depinde si de temperatura de servire). Un vin foarte baubil, destul de fin in acelasi timp, foarte usor de placut, care are nevoie inca de un pic de aerare, dar in acelasi timp lipsit de orice factor interesant. "Bine facut", ca tot e la moda expresia asta, care in acest caz poate insemna si un pic artificial, sprijinit de butaforie.

85/100 dupa gustul meu, ceea ce e cam putin pentru cati bani se cer pe el. In aceasta ordine de idei, am incercat imediat dupa el si roze-ul din 2013 de la Balla Geza (care costa cam de 2,5 ori mai putin). Si care mi s-a parut mai proaspat si mai adanc in exprimare, in ciuda unei usoare rusticitati.

miercuri, 8 iulie 2015

O degustare de Burgunde vechi si noi intr-un bistro din Dorobanti

Poate ati auzit de initiativa "colegului" Dan de a organiza o degustare de Pinot Noir din patria-muma a soiului (Burgundia). Pe scurt, am participat si va scriu acum despre ea. Sigur, lucrurile s-au intamplat acum aproape trei saptamani, dar unele modele de bloggeri vin cu timp de reactie mai mare, ca sa zic asa. Si fiindca i-am promis ca voi publica note de degustare cat de cat detaliate, veti avea placerea sa cititi o postare lunga si plictisitoare, oarecum in stilul lui. :D Enjoy!

Prima parte a intamplarii a fost in fapt o mini-verticala cu patru vinuri relativ tinere, obtinute de binecunoscutul Domaine Faiveley din via Aux Chaignots ("La Stejari" in traducere libera, conform lui Dan) - un 1er cru din Nuits-Saint-Georges.



Faiveley Aux Chaignots 2002
Nas un pic surprinzator , cu note vegetale si condimentate in prim plan, dar si cu treburi mai ortodoxe: impresii florale subtile si nelipsitele note animale. Foarte placut, desi nu in mod imediat/hedonist. In gura inca neasteptat de taninos (chiar e ceva nisipos acolo), nu foarte intens dar bine echilibrat si cu un final sec, lung si foarte expresiv. Lasa impresia de delicat si puternic in acelasi timp. Devine din ce in ce mai condimentat odata cu aerarea, iar aromele florale leaga foarte frumos lucrurile intre ele. Si pare incredibil de tanar.

Faiveley Aux Chaignots 2005
Profil aromatic asemanator cu 2002, insa in mod evident cu mai mult fruct, lucru care se poate datora si faptului ca a fost decantat in prealabil. Si totusi, din punctul meu de vedere, e un pic mai comun (pastrand totusi proportiile, pana la urma e vorba de un vin excelent). Gustul, la fel ca la exemplarul anterior, nu e foarte intens, dar e si el neasteptat de taninos, cu aciditate superba - insa aici fructul mai bine exprimat da impresia de suculenta, de curgere mai lina. Nu e deci de mirare ca multi participanti l-au considerat "mai tipic" decat pe cel din 2002.

Faiveley Aux Chaignots 2009
Daca in cazul vinurilor anterioare baricul nu era tocmai usor de detectat, aici e in mod cert prima (si cea mai puternica) impresie: cafea, cacao, un pic de vanilie. Sigur, fructul e si el prezent in spate, insa nu e foarte bine definit. La fel ca si in gust, unde senzatiile dulcege nu sunt tocmai in deplin acord cu aciditatea. Ca de obicei, lucrurile se dezvolta in pahar: apar notele condimentate, impresii de sambure de cireasa si visina. Taninii sunt in mod cert mult mai fini decat in 2005 sau 2009. Pe scurt, un vin rotund, cu mult fruct si baric, de departe cel mai "ripe" dintre toate.

Faiveley Aux Chaignots 2010
Si aici fructul se exprima destul de intens, insa mult mai expresiv, iar baricul trece in plan secund. Notele condimentate si animale revin si ele in forta. In gura e neasteptat de rotund, si in acelasi timp extrem de proaspat, cu tanini fini de tot. Foarte bine echilibrat, suculent, abordabil, dar plin si de placeri mai subtile. Extrem de reusit si, alaturi de cel din 2002, cel mai interesant din punctul meu de vedere. Acela parea un pic mai angular si extrem, acesta e mai usor de inteles.

Oricum, e frumos sa observi cat de mult poate varia expresia strugurelui in functie de conditiile climatice, pastrand insa un miez comun. Si mi s-a parut la fel de interesant faptul ca preferintele au parut sa fie impartite destul de omogen intre cele patru vinuri, desi macar doua dintre ele nu prea cadreaza cu lucrurile obisnuite pentru consumatorul roman (si ma gandesc la aciditate si suplete in primul rand).

In fine, ca sa ramanem in teritoriul plin de gratie al Burgundiei, dupa un scurt intermezzo cu doua vinuri grecesti foarte reusite, am trecut la batranele, ca in imaginea de mai jos:



Jaboulet Vercherre - Morey Saint-Denis 1978
Nas cu arome animale, forest floor si fruct foarte foarte copt - pe scurt simplu dar reusit. Gustativ e destul de plinut, dar plin si de prospetime. Curge deci foarte usor si chiar daca nu e teribil de persistent, e cat se poate de placut. Sigur, e un pic unidimensional, dar ar fi ridicol sa ma plang de asta la un vin de nivel "villages" vechi de 37 de ani. Si ce e cel mai frumos e ca desi vinul e in mod cert evoluat, semnele de batranete lipsesc.

Marcel Georges - Chambolle Musigny 1978
Aici lucrurile deja incep sa devina si mai interesante. Pe langa fruct si note animale, apar si nuante minerale si ciupercoase foarte "savory", cum ar zice vorbitorii de engleza. Gustul e un pic mai subtire, cu aceeasi prospetime excelenta si mai multa complexitate si persistenta. Din nou, remarcabil pentru varsta si nivelul de clasificare - desi anul excelent de recolta ajuta probabil mult.

Maison Champy - Chambolle Musigny 1966
Tot un Chambolle Musigny, dar cu 12 ani mai vechi decat cele doua vinuri de dinainte. Si totusi cel mai interesant dintre ele. Nasul e incredibil de proaspat, foarte mineral, si el cu aceleasi omniprezente note animale, dar si cu mult condiment. Fructul nu e la putere, ci doar suficient cat sa tina totul impreuna. Gustul e echilibrat si proaspat, foarte persistent - practic nu-i poti gasi niciun cusur. Toate cele 3 vinuri mature de pana acum au fost impresionante, dar acesta e la alt nivel.

Jaboulet Vercherre - Clos Vougeot Grand Cru 1986
Ultimul vin al degustarii a fost cu 20 de ani mai tanar si cu doua trepte de clasificare mai sus decat cel de dinainte. Si desigur dintr-o vie foarte cunoscuta, dar nu neaparat omogena din punctul de vedere al calitatii. Teoretic, ar fi putut fi un vin impresionant, dar banuiesc ca stiti deja vorba ca in cazul vinurilor mature nu mai exista vinuri bune, ci sticle bune. Sau ma rog, dopuri - pentru ca in acest caz dopul a fost problema. Pe scurt, unidimensional, poate chiar un pic oxidat - e baubil, dar in acea seara vinurile aparent mai simple au fost cele care au impresionat.

Am sa-l las pe Dan sa puna intrebarile de genul "cand vom avea si noi vinuri comune care sa se tina bine dupa atata timp?". Raspunsul cel mai plauzibil ar fi "niciodata", din diverse motive, asa cum probabil nici in Burgundia nu se mai intampla asta de ceva vreme. Dar sa ne bucuram, poate, ca vinurile astea au fost facute si ca inca mai putem sa le bem. Si sa le cautam si pe ele, o mica largire a orizontului nu strica niciodata.

marți, 26 mai 2015

Feteasca Alba Vinul Cavalerului 2014 - S.E.R.V.E.

Mi-a placut dintotdeauna Feteasca Alba din gama Vinul Cavalerului - genul de vin nu foarte complex, dar onest, plin de prospetime, usor de baut si de asortat cu mancare. Recolta anului 2014 sta foarte bine din punct de vedere al prospetimii, insa aromatica pare sa fie mai complexa decat de obicei. Dupa parerea mea (ce-i drept nu foarte avizata) e vorba de drojdii selectionate, aromele de fructe exotice nefiind tocmai cea mai comuna manifestare a soiului sus-mentionat. Din fericire, marul verde e inca la post si mentine lucrurile sub control, dar chiar si-asa senzatia generala e una usor bizara. Pentru mine cel putin.

Tot din fericire, textura vinului e foarte placuta si e perfect secondata de aciditate. Mai sunt ceva elemente
care probabil se vor aseza in (scurt) timp, cum ar fi alcoolul un pic cam prezent pe final, dar ansamblul e deja echilibrat si plin de vino-ncoace. 84/100, punctaj care ia in calcul faptul ca aromele usor fortate strica farmecul acestui vin. Cum zice o expresie destul de comuna, "sometimes less is more". Dar, tot in romgleza, acest vin e un best-buy la categoria Feteasca Alba.

luni, 25 mai 2015

Domaine Ceptura Rouge 2011 - Davino

Cumparat din magazin cu mai bine de 100 de lei, acest vin a fost initial un pic dezamagitor: miros retinut, dominat de alcool, cum e de altfel si gustul. E nevoie de multa aerare (si de temperatura potrivita) pentru ca aromele sa capete amploare si alcoolul sa nu se mai simta. Moment in care vine cu note de legume, fructe confiate, condimente si baric foarte judicios integrat. Pe scurt, placut si destul de discret, fara nimic exagerat. In gura incepe foarte catifelat, continua cu senzatii un pic dulcege, un pic pline, dar sustinute si deloc lipsite de eleganta. E o lucrare de calitate: textura faina, aciditate, taninuri bine slefuite. Se termina intr-o nota astringenta, specifica vinurilor inca tinere, deci nu pare nimic in neregula aici. Cu exceptia alcoolului, care si-arata din nou fata pe final si-l face arzator. La prima vedere, 87/100 cu destul de multa indulgenta.

Ca de obicei, exista si un "totusi" in aceasta scurta poveste. A treia zi de la deschidere (ce alt numar ar fi putut fi decat trei?), ansamblul capata suculenta, nervozitate, iar alcoolul parca nu e de gasit. Transcendenta, ce mai! Sigur, micul detaliu tehnic al temperaturii mai joase de servire nu ar trebui lasat sa strice legenda, dar... In fine, mi-a placut mult de tot in respectivele conditii, ba chiar nu-mi amintesc sa fi baut vreun Domaine Ceptura Rouge din alta recolta care macar sa se apropie de acest nivel. Iar punctajul
s-ar fi dus undeva inspre 92/100.

Nu cred ca e cazul de un "verdict" categoric. Daca aveti mult timp si-un frigider, puteti scoate ceva foarte frumos de la vinul asta. Daca nu, uitati-l cativa ani in pivnita si intre timp beti un altul mai echilibrat. Nu e neaparat stilul meu preferat - are cam multa dulceata si toata tevatura asta cu alcoolul care trebuie convins sa nu se-arate nu mi-a facut placere. Dar cu toate astea trebuie sa recunosti calitatea atunci cand o vezi - iar acest cupaj, zic eu, o are din plin.

marți, 19 mai 2015

Les Pierres Blanches 2013 - Domaine de Brin & Bacchantes 2013 - Vignerons d'Estezargues

Am cumparat aceste doua vinuri de la vin-de-vie.ro, unul din cei mai originali si, daca-mi permiteti, interesanti importatori de pe la noi (ma rog, din Cluj...). Ambele sunt facute cu interventie minima in crama si un adaos mic de sulf doar la imbuteliere - chestie destul de curajoasa, daca ma-ntrebati pe mine. Si, dupa cum veti vedea, exista un motiv pentru care le-am grupat intr-o singura postare - felul in care aceste licori, una alba si una rosie, au evoluat odata deschise.


Primul sub microscop, Les Pierres Blanches, e un cupaj alb de 60% Mauzac cu 40% Loin de l’œil din regiunea Gaillac - un loc din sud-vestul Frantei unde se fac vinuri de vreo doua milenii, dar care n-a izbutit sa se afirme nici macar cat vecinul Cahors. Despre un vin exemplar rosu foarte bun al producatorului Domaine de Brin am mai scris aici, dar eram teribil de curios sa vad cum arata un vin alb facut in aceeasi paradigma a vinului "natural".

Ei bine, culoarea usor aurie e un prim avertisment, iar mirosul deja stabileste verdictul: acest exemplar are certe nuante oxidative, probabil datorate sulfitarii minime. Dar totusi nu e neplacut: exista destule condimente si minerale pe langa aromele de ceaiuri si fructe supracoapte. Oricum, ansamblul e relativ discret, relativ ciudat si relativ interesant. Gustul pare plin, evolueaza constant si placut, are aciditate buna si e persistent. Ba chiar cu timpul capata o anumita delicatete, ca sa nu mai zic de complexitate - mineralele si senzatiile florale pun stapanire pe scena, ca si cum vinul s-ar dez-oxida. Oricum, un lucru e clar, indiferent daca e vorba de stil oxidativ sau chiar de oxidare petrecuta dupa imbuteliere. Si anume ca luandu-ma dupa criteriile echilibrului, complexitatii, intensitatii si persistentei, lucrurile chiar nu au cum sa stea rau - indiferent care ar fi parerea lui X sau Y despre arome. 87/100, dupa ce a parut de 82 in prima zi.

Exact din seria opusa a fost Les Bacchantes de la Vignerons d'Estézargues, un Syrah suta la suta facut de o cooperativa mica din Valea Rhone-ului. Tot asa, cu agricultura biodinamica, interventie minima in crama si adaos de sulfiti doar la trecerea in sticla. Culoare opaca, nas expresiv de Syrah sudic: fruct bine copt, carnuri maturate, cerneala. Gust plin, suculent, cu tanini ce dau navala pe final. 87/100, la prima vedere. Doar ca a doua zi devine tenebros: tot numai cerneluri si frunze uscate, taninii parca se agata cu disperare de cerul gurii iar senzatia de suculenta s-a dus. Ce ramane poate fi evaluat la un 80/100 - deci e de baut repede odata ce l-ai deschis. Si poate de pastrat putin...

Aici ar putea fi servit un mic cliseu: vinul e un "organism" care evolueaza in moduri uneori neintuitive si pe care, in mod cert, nu le intelegem pe deplin doar cu simturile. Nu m-as fi asteptat niciodata ca un vin alb cu nuante de oxidare si adaos minim de sulfiti sa se prezinte mult mai bine a doua zi decat un vin rosu reductiv, plin de tanini si fruct.

Apoi, daca vreti, acest exemplu reprezinta unul din motivele pentru care sunt un pic sceptic in privinta concursurilor, degustarilor blind si, in general, oricarei forme de "evaluare" a vinului dupa ce ai petrecut cu el doar cateva minute. Chestiile de mai sus au o reala utilitate practica, inclusiv pentru mine. Insa, daca ai timp sa faci asta si vrei sa intelegi cu adevarat un vin, nimic nu bate modul in care procedeaza o buna parte din "consumatori": un pic in prima zi, un pic in a doua si, daca n-o fi cu banat, chiar si un pic in a treia. De altfel, urmatoarea postare (spoiler: va fi despre Davino) sugereaza ca acea a treia zi chiar poate fi importanta, in special cand vorbim de vinuri tinere.

joi, 14 mai 2015

Viognier 2014 - Ktima Gerovassiliou

Acest Viognier fermentat in baric de stejar, provenind de la unul din cei mai apreciati oenologi greci, e considerat de unii drept cea mai reusita incarnare a acestui soi in afara Vaii Rhone-ului. Fiind din recolta 2014, nu s-a indepartat prea tare de momentul imbutelierii, mai ales ca a mai petrecut ceva timp in baric si pe drojdii, dar chiar si-asa ma asteptam sa fie deja suficient de interesant. Si cum n-am mai avut rabdare sa-l tin, veti citi astazi despre el.

Aromele au fost mai putin intense decat ma asteptam, dar in mod cert expresive. Caise coapte, portocale, caprifoi, doar un pic de vanilie si condimente - nimic nu pare fortat, vulgar sau nelalocul lui. Gustativ e plin, texturat si onctuos, dar in acelasi timp usor si proaspat - lucru care-mi place mult de tot. Mijlocul vine cu impresii dulcege iar finalul nu e teribil de sec - si cu toate astea impresia generala e de armonie si, ma repet, prospetime. Exista si o mica nuanta amaruie pe final, suficient de subtila incat sa faca ansamblul mai interesant.

Un vin rafinat, elegant. 90/100 - am mai zis asta, complexitatea nu e ceva ce loveste in moalele capului si nici nu inseamna o lista cat mai lunga de arome.

luni, 11 mai 2015

Gama Issa - Crama La Salina

Vinurile de la Crama La Salina (Turda) mi-au cazut in pahar acum mai mult timp, dar am lasat impresiile la decantat. Si asa s-a si intamplat, dupa cum urmeaza:

Chardonnay Isssa 2014: agreabil, cu arome fructat-florale simple si gust molcom, rotunjor, fara surprize. 83/100; un pic mai multa complexitate ori tensiune intre elemente ar fi justificat un scor mai mare - dar asta e doar o parere personala.
Roze Issa 2014: si el agreabil, cu arome usor de inteles fara sa cada in vulgar. Aciditate medie si aici, un pic de rest de zahar care sa-l rotunjeasca, dar nu atat de mare ca la altii. Oricum, destul de fin si foarte baubil. 83/100
Sauvignon Blanc Issa 2014: Cel mai plin de zvac dintre toate, tipic in arome, bine echilibrat. Evolutie gustativa buna. 85/100

Dupa parerea mea e vorba de un start promitator, mai ales ca vine intr-un an deloc usor din punct de vedere al conditiilor climatice. Trecand dincolo de puncte, mi-a placut naturaletea vinurilor si, pe langa asta, raportul calitate-pret mi s-a parut chiar decent pentru standardele romanesti. Aici am sa deschid o mica paranteza: oricat ne-ar placea "diamantele din noroi" de prin Spania, Franta sau Germania, standardele noastre nu au cum sa fie aceleasi dintr-un motiv simplu: avem o industrie imatura (ca sa nu mai vorbim de o piata imatura). Absolut toti producatorii nostri sunt la inceput - daca ne raportam la o imagine in care se vede mai mult decat tarisoara noastra. 20 de ani (si aici vorbim de cel mai batran exemplu) sunt cat o zvacnire a unei mici roti dintate in marele angrenaj al lumii vinului. Dar nu vreau sa inventez scuze pentru producatorii nestiutori, lacomi sau care pur si simplu au planificat lucrurile prost. Din pacate sunt destui dintr-acestia. Doar ca n-au avut inca timp sa invete ori sa se cearna.

Oricum, lasand asta la o parte, le urez succes celor de La Salina si astept cu interes recoltele viitoare.



marți, 5 mai 2015

Ramnista 2010 - Kir Yianni

Despre importatorul de vinuri grecesti New Greek Wine am mai scris in cateva postari pe Facebook; probabil ati auzit de ei si de la Dan. Pe scurt, selectia lor de vinuri e foarte interesanta si include cateva exemplare de "clasa mondiala" (despre exceptionalul Assyrtiko Thalassitis de la Gaia ati putut citi de exemplu la Mona sau Mihai, dar veti putea descoperi si altele). Iar preturile, desi usor mai mari decat in tari cu piete ale vinului mai dezvoltate, raman in limita decentei.

Vinul de fata, care face cam 70 de lei pe site-ul lor, e considerat drept una din cele mai tipice expresii ale soiului local Xinomavro, raspandit in special in provincia Macedonia. Strugurii provin de la altitudini de 280-330 de metri fata de nivelul marii, iar cei de la Kir Yianni folosesc irigatiile (in cantitati limitate, spun ei) pentru a compensa lipsa acuta a apei in sezonul vegetativ. Sunt folositi strugurii cu pH-ul cel mai scazut (in termeni simpli, cu aciditate ridicata), 25% din baricuri sunt la prima utilizare iar filtrarea e foarte lejera.

Ca sa lasam detaliile tehnice, Ramnista m-a intrigat foarte mult din pricina unicitatii sale, dar si prin prisma unui subiect mereu la moda: evaluarea vinului. E foarte usor sa gasesti un critic care sa inteleaga si sa evalueze in mod consistent vinuri facute intr-un anumit stil, dar e mai greu sa-i gasesti pe cei capabili sa aprecieze in mod corect exemplare facute in stiluri mai diverse. Ei bine, acest Xinomavro nu e tocmai genul de vin comun, de larg consum. In primul rand, aromele sunt sobre si interesante: fruct proaspat, cuisoare, arome florale intense - nu e nici urma de gem acolo, insa notele eterice sunt abundente. Apoi, gustul e suplu, nu prea intens, cu aciditate iesita serios la inaintare si mai ales cu o structura solida de tanini nu teribil de prietenosi. La inceput are ceva destul de lemnos in postgust, insa aerarea indelunga il mai domoleste si-i scoate si mai bine la iveala latura condimentata.

In paranteza fie spus, se intampla de multe ori ca un vin care in prima zi e condimentat si interesant sa devina a doua zi o banala ciorba de fructe - in special cand respectivul condiment provine mai mult din baric. Aici insa lucrurile se intampla tocmai invers: piele, carne proaspata, cal, cuisoare, piper, you name it, cert e ca lucrurile devin complexe si capata o certa latura animala. Si desi taninii se rotunjesc, combinatia de arome anterior mentionata, dimpreuna cu gustul relativ subtire si-acid nu seamana tocmai bine cu tipul de vin la moda in zilele noastre.

Eu insa ii dau 91/100, cu potential de crestere in urmatorii 5 ani, pentru ca are tot ce-i trebuie unui vin cu adevarat bun: e interesant, suficient de intens, proaspat, echilibrat si persistent. Si da, se va descurca exceptional alaturi de tot felul de carnuri, dar asta nu-i nici pe departe un lucru rau: uneori vinul se mai bea si cu mancare. Si tot uneori nu e rau nici sa-ti folosesti rabdarea pentru a te bucura de tot ce are mai bun un vin (sau orice altceva) de oferit.

Xinomavro

duminică, 26 aprilie 2015

Har (roze) 2014 - Dagon Clan

Pe Mark Haisma l-am intalnit prin iulie 2014 la Ethic Wine, unde venise sa prezinte cateva vinuri facute de el in Burgundia. Respectivele vinuri (un alb si doua rosii - din care unul Premier Cru, toate din recolta 2012) au fost extrem de convingatoare: arome tipice, fruct proaspat, note condimentate si minerale, adancime, echilibru. Era o placere sa le bei inca de pe-atunci, iar potentialul era si el evident. Insa asta nu a fost o surpriza, omul fiind deja laudat de critici ca Jamie Goode si Jancis Robinson. Desigur, critici sau pasionati locali au fost insa mai putini decat ma asteptam; intre timp am inteles ca asta e o constanta a degustarilor in care nu e vorba de ceva foarte cunoscut publicului larg (si zic doar atat fiindca e mai bine sa lasam inchisa cutia Pandorei).

Venirea lui Mark in Romania n-a fost nici intamplatoare, nici parte a vreunui turneu mondial de promovare a produselor sale. Omul nu are nici cea mai mica nevoie sa-si gaseasca noi piete de desfacere. E un micro-négociant care cumpara struguri de la diversi viticultori si produce cantitati mici de vin pe care, gratie si atentiei acordate de sus-numitii critici, le vinde fara probleme prin... mailing list. Ceea ce ma face sa cred ca evenimentul a fost mai degraba un fel de teaser, care sa-l faca un pic mai cunoscut pe meleaguri mioritice. De altfel, tot cu acea ocazie, a fost lansata informatia ca omul va fi implicat intr-un proiect in Dealu Mare. Iar zilele trecute am aflat de pe Facebook ca respectivul proiect a produs si ceva roade, asa ca am cumparat, ca tot omul, primul vin Dagon Clan disponibil in comert (38 de lei la oferta din acelasi Ethic Wine).

N-am sa ma inham la dificila sarcina de a explica numele, care-mi pare un pic amuzant (lucru deloc rau, daca ma-ntrebati). Sunt sigur ca oricum vom citi in curand pareri avizate despre el, asa ca ma voi preocupa in continuare doar de lichidul roz in editie limitata (2609 sticle) produs din Cabernet si Shiraz undeva in Dealu Mare.

In primul rand, oricat s-ar stradui contraeticheta sa-mi spuna altceva, culoarea acestui vin nu e roz-somon pal, ci bate mai degraba spre free-run juice de capsuni, daca ma-ntelegeti ce vreau sa zic. In al doilea rand, spre deosebire de un anume roze consacrat din Dealu Mare - fata de care e de vreo doua ori mai ieftin - acesta nu miroase a alcool. Trebuie lasat un pic sa se incalzeasca pentru ca aromele sa capete amploare - si atunci ies din pahar izuri nefortate de paine proaspata, pepene si cirese, completate de dimensiunea aia vegetal-minerala proprie roze-urilor bune din Cabernet. Gustul e destul de plin, cu aceleasi arome suculente de fructe coapte si cu o aciditate excelenta, care face sa para ca zaharul rezidual a disparut in misiune. Alcoolul, din nou, nu e nici el de gasit.

Fara s-o mai lungesc, asta e un roze serios, care ignora noua moda (nu neaparat rea de altfel) a imitatiilor provensale si in acelasi timp livreaza tone de prospetime. Sunt curios cam ce va iesi intr-un an mai cald: 2014 a fost neobisnuit de rece si ploios, dupa cum spune si contraeticheta. Insa sunt si mai curios cum vor arata vinurile albe si rosii ale acestui nou producator - ceva imi spune ca cele mai de succes crame din Dealu Mare vor avea un concurent pe masura.

86/100, si as zice ca va mai creste in urmatorul an, daca nu mai mult.

joi, 9 aprilie 2015

Vinuri noi de la Licorna (Serafim 2014)

Se pare ca Licorna scoate si anul asta vinuri albe reusite in gama Serafim, chiar daca-s facute de altcineva. Totusi, astept sa vad ce se intampla intr-un an de recolta mai cald inainte de a ma entuziasma foarte tare.

Nu le-am degustat in cele mai bune conditii pentru ele, asa ca luati punctajele de mai jos cu un pic de zahar sau sare, dupa gust. De fapt, luati-le intotdeauna cu macar un pic de scepticism, chiar daca sunt date de Parker sau Jancis Robinson. Vinul nu-i stiinta exacta.



Chardonnay: Nas de complexitate medie, dar cu mult vino-ncoace, dat de o combinatie savuroasa si bine pusa-n scena de elemente florale, fructate si ierboase. Gust echilibrat, cu corpolenta medie si aciditate buna pentru Dealu Mare, dar cu o cadere cam brusca si postgust care mie mi s-a parut scurt. 82

Feteasca Alba: Si aici aromele sunt foarte placute, chiar daca intensitatea si complexitatea nu-s prea inalte. Gustul are textura frumoasa de Feteasca Alba, suficienta prospetime si un final ceva mai lung, cu usoare note amarui-vegetale. 84

Sauvignon Blanc: Nas discret si foarte tipic, mai degraba mineral, cu o usoara nota vegetala. Aproape nimic fructat. Gustul etaleaza corpolenta si aciditatea specifica zonei, insa in partea cea mai proaspata a spectrului posibil - lucru pe care eu unul il apreciez nespus. Postgustul e mediu, mineral. 84-85

Nu mi se pare foarte OK sa dai punctaje unor vinuri pe baza unui pahar, si ala nu neaparat la temperatura ideala. Sigur, metoda merge la vinuri care au foarte putin de spus, dar in rest rabdarea se poate dovedi un bun prieten - atat al vinului, cat si al degustatorului. Motivul pentru care le public e ca e bine sa existe (si mai ales sa se observe ca exista) o diversitate de opinii in privinta unui vin. Iar poza de mai sus sper ca dovedeste (macar pentru cine cunoaste locul) ca nu le-am primit gratis din partea producatorului si ca nu am vreo obligatie sau motivatie sa le laud.

In rest, as zica ca treburile merg bine la Licorna, lucru care nu poate decat sa ma bucure. Raportul calitate-pret al produselor lor ma face si el sa ma simt bine. Si, dincolo de scoruri si micile sicane din ce in ce mai dese in prea mica noastra lume a vinului, binele asta e cel mai important.

miercuri, 8 aprilie 2015

Goodwine martie 2015 - vinurile

Asa cum v-am promis, revin cu o scurta trecere in revista a vinurilor care mi-au placut la Goodwine. Stiu ca a trecut deja ceva timp de la eveniment, insa cum o mare parte a vinurilor albe din 2014 prezentate acolo erau tocmai imbuteliate, ma gandesc ca numai bine au avut timp sa se aseze. Sigur, ar fi fost frumos sa aiba timpul asta inainte de targ, nu dupa.

Primul stand pe la care am trecut a fost al celor de la Alira, unde mi s-a turnat in pahar roze-ul din 2013. Respectivul si-a pastrat foarte bine prospetimea si ramane unul din cele mai reusite de pe piata.
A urmat Crama V.inc, una din suprizele placute ale targului, unde am incercat cateva vinuri albe simpatice, la preturi corecte (25 de lei); imi pare chiar rau ca a doua zi am uitat sa trec pe-acolo si pentru exemplarele rosii.
La Vladoi lucrurile merg in continuare bine in privinta vinurilor albe si rose. Sauvignon-ul cel nou e in "stil new-world", intens si foarte tipic - sunt curios cum va evolua.
Ca tot vorbeam de lucruri care merg bine, Averesti sau Alcovin Macin au in mod evident calitate de-a lungul si de-a latul gamelor, insa lipsesc si aici varfurile. Totusi, sunt vinuri cu care mergi la sigur, chiar daca nu stii eticheta.
Vinurile de la 1000 de chipuri n-au stricat nici ele impresia generala. Albele au fost o supriza placuta - imi amintesc in special un Sauvignon Blanc foarte proaspat pentru Dealu Mare si inzestrat bineinteles cu destula corpolenta. Pinot-ul Noir e si el un vin bun, care nu-si face de rusine soiul; n-as zice insa ca e cel mai reusit de pe la noi. Pentru asta s-au inventat mega-degustarile in blind... :D
Spumantul brut facut de Casa Panciu  e la fel cum il stiam; unii zic ca-i fantastic, eu zic ca-i simpatic. In schimb, cei de la Cricova au trebuit sa faca eforturi mari, chiar niste aparente sapaturi arheologice la stand, pentru a-mi oferi ceva cu suficienta prospetime (asta e, mie-mi plac mai acide). Din pacate, de atata efort am uitat numele respectivului vin.

Daca tot vorbeam de spumante si prospetime, la Stirbey se gasesc lucruri pentru cei ca mine: Novacul rose mai usor si fructat, in timp ce Cramposia... hai sa zicem ca face cinste numelui soiului.
Ajuns la Dragasani, nu pot sa nu mentionez albele de la Via Sandu - in special Feteasca Regala. Chestiile astea au deja de cativa ani o calitate excelenta pentru preturile la care se vand. Nici Cabernet-ul, in ambele lui versiuni, nu-i rau.
Indraznesc sa afirm ca Avincis sunt si ei underrated. Desigur, faptul ca preturile sunt relativ mari nu ajuta - si ma intreb in ce masura consumatorul plateste de fapt investitia imensa care a fost facuta in crama (aparent) micuta si cocheta de la suprafata si in gigantul aflat sub pamant. Revenind la vinuri, albele sunt facute intr-un stil jovial, expresiv, cu corpolenta medie si prospetime. Au insa si finete - lucru mai rar la acest targ. Cat despre rosii, Cuvee Andrei si Grandiflora sunt printre putinele vinuri de la Goodwine care chiar mi-au ramas in memorie. Masculine, structurate, cu tanini deloc blanzi, au un registru aromatic cu adevarat complex, adanc. Si nu ma refer la dulcea si molcuta "complexitate" supracoapta pe care oenologii nostri o stapanesc - sau macar o cauta - atat bine.
De fapt, ca senzatie generala, vinurile din zona Dragasaniului, desi diferite stilistic de la un producator la altul, par sa aiba drept punct comun o naturalete a exprimarii fructului pe care o gasesc mai rar in alte regiuni.

Ziceam mai sus de vinuri albe inzestrate cu finete. Ei bine, mi-a placut gama de top de la Jidvei (stiti voi, Ana-Maria editia 2014). Nu mai zic nimic de preturi, dar vinurile sunt chiar convingatoare, cel putin in registrul "de baut acum, dar cu placere": prospetime care altadata lipsea, arome expresive si (aparent) nefortate (iarasi o premiera), textura onctuoasa. Probabil ca si anul mai rece a ajutat.

Apoi a urmat un moment mai putin placut - reintalnirea cu Crama Ratesti, despre care am avut cuvinte de lauda intr-o postare anterioara. Stiti cum e la Goodwine: te mai intalnesti cu un cunoscut, schimbi cateva vorbe, mai primesti o recomandare, o intrebare... In cazul de fata, o buna parte din cei cu care m-am intalnit m-au intrebat ce mi-a placut la vinurile de la Ratesti, fiind mai degraba lipsiti de entuziasm pentru ce au gasit acolo. O posibila explicatie e ca le degustasem pe cele mai bune (cam ce spuneam intr-o postare anterioara despre unul din rosturile magazinelor de vin: sa faca o selectie). Raman la parerea ca cele doua Fetesti (Regala si Neagra) sunt vinuri reusite; nici Sauvignon-ul sau Cabernet-ul nu-s rele. Insa amalgamul de ani de recolta, fara vreo impartire pe game si fara vreo viziune aparenta despre viitor, nu pot avea pe termen lung efecte benefice. Mai ales ca vorbim de un producator cu o suprafata maricica. Nu mai zic nimic de haosul de la stand, de unde la un moment dat pur si simplu am plecat...

Din fericire, totul s-a incheiat cu Prince Matei de la Vinarte. Nu e un vin pe care-l cumpar prea des, insa daca e sa vorbim de constanta in calitate, chiar si pe un stil usor mai copt si baricat decat idealul meu, nu sunt multe vinuri romanesti care sa-i faca fata.

Impresia finala a fost ca nu am incercat prea multe vinuri proaste la acest Goodwine; media calitatii fiind in evidenta crestere, in special in segmentul 20-30 (hai 35) de lei. Din pacate, problemele tin in continuare de diversitate, naturalete ori obtinerea de vinuri de calitate foarte inalta - lucru de care doar cativa producatori par capabili.

Ah, da, vinuri de calitate foarte inalta... probabil ca ati remarcat si voi un nou trend: Fetestile Negre varf de gama, teribil de scumpe. Asta e noul vis al producatorilor romani - ceea ce, sa recunoastem, e un progres fata de momentul "cupaj bordolez cu feteasca" de acum cativa ani. Am gustat si eu cateva dintre ele: ba la Vincon, ba chiar si pe cea de la Tohani, medaliata cu aur la Bruxelles (da, e buna, dar scumpaaa...) si chiar si una nescoasa inca de piata, de la Cotnari (nesperat de echilibrata, dar inca nu-i gata). Toate sunt reusite in felul lor, nimic de zis, insa ma intreb si daca nu cumva se cere de la Feteasca ceva ce ea nu poate da - vinuri grele. Zic si eu asa, intr-o doara, ca de cativa ani se mai vad si critici care dau scoruri mari si unor vinuri mai putin corpolente sau coapte. Mai rasare asa, unul-altul, care sa aprecieze si suculenta ori aromele condimentate. Dar ma rog, nu-i rau ca se incearca ceva cu Feteasca, atat timp cat nu vorbim doar de un trend trecator. Si cat nu uitam si de celelalte soiuri locale.

marți, 24 martie 2015

Goodwine martie 2015 - cateva ganduri

Ce frumos a fost vineri seara! Daca stiam, mi-as fi adus familia si-un cos cu mancare si as fi organizat un picnic. Cu rachete de badminton, biciclete, role - era spatiu pentru toate astea si chiar mai mult. Un meci de rugby, sa zicem. Din pacate sambata s-a mai aglomerat, asa ca fiind mai firav de felul meu m-am vazut nevoit sa degust vinuri. Acum n-as vrea sa credeti ca nu mi-a placut sa zburd pe aleile Goodwine si sa nu trebuiasca sa astept o eternitate pana sa-mi fie remarcata prezenta in fata standului. Dar presupun ca nu asta isi doreau producatorii prezenti acolo.

Trecand la acest subiect, eu unul sunt sigur ca majoritatea isi doreau pur si simplu sa vanda cat mai mult - lucru care explica si timing-ul implacabil al evenimentului in fiecare an. E vorba de o simpla ocazie de vanzare de (respectiv aprovizionare cu) vin pentru sarbatorile de Pasti, respectiv Craciun/Anul Nou - depinde din care parte a tejghelei privesti lucrurile. Un iarmaroc cu scurtcircuitarea distribuitorilor si magazinelor de vinuri - entitati carora nu tin sa le plang de mila, dar care isi au si ele rostul lor. Ca tot au fost zilele trecute niste discutii care atingeau tema asta, imi permit sa deschid o paranteza: magazinul de vinuri ar trebui sa fie locul unde cineva care a ajuns sa te cunoasca iti face recomandari, iti da sa degusti un vin pe care nu l-ai mai incercat si te ajuta sa-ti largesti orizonturile, ramanand si cu ceva in buzunar. Pentru ca respectivul chiar a incercat sa faca o selectie. Sigur ca nu exista in Romania un magazin de vinuri perfect, dar sunt cateva care incearca sa faca macar o parte din lucrurile de mai sus. Ca sa deschid o noua paranteza, tocmai de asta nu sunt asa convins de "fenomenul Lidl", cu toate ca am cumparat si baut cateva vinuri bune (si cateva mai putin bune) de-acolo. Ma mai intreb care ar fi impactul, de exemplu, pentru cei de la Gramma, daca o cantitate importanta din vinurile lor ar fi vanduta de respectivul magazin cu 8 lei in loc de 30. Cum, s-a si intamplat?

Revenind la targ, nu vreau sa zic ca e rau sau bine cum se desfasoara lucrurile, ci ca poate scopul ar trebui sa fie promovarea si stabilirea de relatii. Asta ar implica si ca targul sa se desfasoare intr-o perioada potrivita, si ca o buna parte din vinurile prezentate sa nu fie imbuteliate prea repede doar de dragul de-a avea ce vinde. Si mai ales ca oamenii de la standuri sa stie ce prezinta si s-o faca mai natural, lucruri care inca nu sunt nici pe departe generalizate.

Am degustat cateva vinuri bune si foarte bune la Goodwine, insa despre ele voi scrie pe scurt in postarea urmatoare. Deocamdata as vrea sa mai spun ceva despre producatori. De ceva vreme incepe sa capete tot mai multa greutate grupul producatorilor care vor pur si simplu sa vanda scump, indiferent de calitatea vinului. Asta fiind un fapt separat de cel ca majoritatea vinurilor romanesti n-au un raport pret-calitate tocmai corect. Nu, pur si simplu asta e tinta de la bun inceput, chiar daca de multe ori nici macar nu vorbim de editii limitate sau calitate fantastica. Toata lumea vrea sa fie un nou Davino, sau macar sa scoata din prima un vin-doua in zona aia, nu conteaza cum. Sa-mi ziceti voi daca asta o fi bine sau nu.

joi, 19 martie 2015

Cabernet Sauvignon & Merlot 2011 - Corcova

Daca prima editie a acestui cupaj de la Corcova a fost o mica revelatie, urmatoarele au marcat inceputul unei relatii tumultoase cu baricul - care s-a dovedit de-a lungul anilor un partener agresiv si dominator. Insa lucrurile par ca s-au indreptat in 2011 - si nu ca urmare a unui divort, ci a unui neasteptat compromis comun.

In consecinta, aromele sunt dominate de impresii usor gemoase de fructe negre, bine condimentate, cu niste laturi carnoase, minerale si eterice demne de invidiat. Gustativ incepe cu senzatii dulcege, supracoapte, dar se termina sobru, sec si condimentat, cu tanini fermi si fini. Mai important e ca are suculenta, insa si eleganta - o combinatie imbatabila la pretul cerut pe el. Pare-se ca medalia de aur obtinuta anul trecut la IWCB n-a fost intamplatoare. 87/100

Ah, da, si cand citesc genul asta de review laudativ, prima intrebare pe care mi-o pun e "daca vinul e asa misto, de ce doar X puncte?". In cazul de fata, pentru ca ar fi putut fi mai concentrat si pentru ca mi-as fi dorit mai multa aciditate si sobrietate. Oricum, raportul pret-calitate e imbatabil (poate cu exceptia discount-urilor babane de stiti-voi-unde).

miercuri, 18 martie 2015

Cateva vinuri de la Crama Ratesti

Acum doua saptamani am incercat la Private Wine cateva vinuri de la Crama Ratesti, din nord-vestul Romaniei (judetul Satu-Mare). Astfel:

Feteasca Regala 2013 - cu un profil aromatic usor deviat de la "standard", probabil si din cauza unor drojdii selectionate, insa suficient de discret si placut. Gust echilibrat, cu rotunjimea si textura specifice soiului si cu aciditate medie. Foarte baubil, am terminat paharul fara sa-mi dau seama;
Sauvignon Blanc 2013 - atipic, usor mieros, nu foarte intens. Echilibrat gustativ, o idee cam anonim;
Feteasca Neagra 2013 - foarte pe gustul meu, mult mai condimentata decat majoritatea suratelor ei mai titrate, cu fruct expresiv si deloc greoi. In gura are textura moale de Feteasca, insa si un corp mai subtire si o aciditate mai ridicata decat ale unui exemplar din Dealu Mare. Ah, si sa nu uit, culoarea mai deschisa reflecta foarte bine stilul usor al vinului. Mi-ar placea sa vad mai multe astfel de exemplare pe piata;
Pinot Noir 2012 - din pacate dintr-o sticla cu probleme;
Cabernet Sauvignon 2012 - un Cabernet "de climat rece", cu evidente note vegetale si corp destul de subtire. Cred ca un consumator obisnuit nu asteapta asa ceva de la un vin din acest soi, insa mie mi-a placut. Aerarea scoate la iveala si ceva fruct copt, ceea ce nu-i rau.



Vinurile mi s-au parut ca s-ar incadra undeva intre 83 si 86 de puncte - ceea ce nu e rau pentru un producator de-abia intrat in joc si e cat de cat rezonabil cand aflam si preturile cu care se vand (nu tocmai mici, dar nici enorme: albele sunt un pic peste 30 de lei, iar rosiile in jur de 45).

Oricum, dupa cum spuneam si in trecut, aparitia mai multor producatori noi in nord-vest nu poate decat sa ma bucure. Sunt sigur ca, in mainile potrivite, zona are un potential excelent pentru fineturi, lucru demonstrat deja de Nachbil, poate chiar si de Familia Hetei si, dupa cum spune Bogdan, si de alti producatori mici, din pacate inca necunoscuti publicului larg. Desigur, zona respectiva poate fi asociata si cu echilibrul si prospetimea - mai multe exemplare cu asemenea caracteristici n-ar prinde deloc rau pe o piata dominata de vinuri din sudul tarii.

Ah, da, si in dreapta pozei se poate observa un vin din sudul tarii, chiar unul foarte reusit - dar despre asta intr-un episod viitor.

marți, 13 ianuarie 2015

Feteasca Regala Stirbey 2010

Vreau de mult sa scriu despre aceasta Feteasca Regala, care de vreo doi ani si jumatate e printre vinurile mele albe romanesti favorite. Din pacate, evolutia ei fata de cand am incercat-o prima oara nu e tocmai una incurajatoare - si asta in primul rand din cauza dopurilor utilizate de cei de la Stirbey pentru vinurile albe de pana in 2011. E oarecum ironic ca Feteasca Regala 2012 - un vin cu mult mai putina aciditate decat cel din 2010 si, pentru gustul meu, usor dezechilibrat, a beneficiat de imbuteliere cu dop de pluta. In fine - tot raul spre bine - mai ales ca am sentimentul ca productia lor din 2013 va beneficia din plin de respectivul dop.

Exemplarul de fata s-a prezentat totusi destul de bine dupa o zi de oxigenare lenta in frigider. Mi s-a parut mai degraba mineral, cu nuante tropicale si condimentate, dar si destula "verdeata". Si, din pacate, cu arome reductive nu tocmai placute. In gura e foarte proaspat, usor, dar cu textura vie. Final dominat de aciditate, ba chiar cu o impresie de tanini foarte fini, si postgust mediu, mineral-citric.

82/100, dar ma intreb cum ar arata continutul unei sticle cu dop de pluta, pastrate in conditii mai bune decat am facut-o eu.

Da, anul asta voi da puncte, din motive pe care le voi dezvolta intr-o postare viitoare. Sper doar ca nu voi fi luat prea in serios. Fiindca, desi ma voi preface ca sunt cat se poate de serios cand le voi "calcula", e doar parerea unui muritor care are gusturile lui personale.