marți, 26 mai 2015

Feteasca Alba Vinul Cavalerului 2014 - S.E.R.V.E.

Mi-a placut dintotdeauna Feteasca Alba din gama Vinul Cavalerului - genul de vin nu foarte complex, dar onest, plin de prospetime, usor de baut si de asortat cu mancare. Recolta anului 2014 sta foarte bine din punct de vedere al prospetimii, insa aromatica pare sa fie mai complexa decat de obicei. Dupa parerea mea (ce-i drept nu foarte avizata) e vorba de drojdii selectionate, aromele de fructe exotice nefiind tocmai cea mai comuna manifestare a soiului sus-mentionat. Din fericire, marul verde e inca la post si mentine lucrurile sub control, dar chiar si-asa senzatia generala e una usor bizara. Pentru mine cel putin.

Tot din fericire, textura vinului e foarte placuta si e perfect secondata de aciditate. Mai sunt ceva elemente
care probabil se vor aseza in (scurt) timp, cum ar fi alcoolul un pic cam prezent pe final, dar ansamblul e deja echilibrat si plin de vino-ncoace. 84/100, punctaj care ia in calcul faptul ca aromele usor fortate strica farmecul acestui vin. Cum zice o expresie destul de comuna, "sometimes less is more". Dar, tot in romgleza, acest vin e un best-buy la categoria Feteasca Alba.

luni, 25 mai 2015

Domaine Ceptura Rouge 2011 - Davino

Cumparat din magazin cu mai bine de 100 de lei, acest vin a fost initial un pic dezamagitor: miros retinut, dominat de alcool, cum e de altfel si gustul. E nevoie de multa aerare (si de temperatura potrivita) pentru ca aromele sa capete amploare si alcoolul sa nu se mai simta. Moment in care vine cu note de legume, fructe confiate, condimente si baric foarte judicios integrat. Pe scurt, placut si destul de discret, fara nimic exagerat. In gura incepe foarte catifelat, continua cu senzatii un pic dulcege, un pic pline, dar sustinute si deloc lipsite de eleganta. E o lucrare de calitate: textura faina, aciditate, taninuri bine slefuite. Se termina intr-o nota astringenta, specifica vinurilor inca tinere, deci nu pare nimic in neregula aici. Cu exceptia alcoolului, care si-arata din nou fata pe final si-l face arzator. La prima vedere, 87/100 cu destul de multa indulgenta.

Ca de obicei, exista si un "totusi" in aceasta scurta poveste. A treia zi de la deschidere (ce alt numar ar fi putut fi decat trei?), ansamblul capata suculenta, nervozitate, iar alcoolul parca nu e de gasit. Transcendenta, ce mai! Sigur, micul detaliu tehnic al temperaturii mai joase de servire nu ar trebui lasat sa strice legenda, dar... In fine, mi-a placut mult de tot in respectivele conditii, ba chiar nu-mi amintesc sa fi baut vreun Domaine Ceptura Rouge din alta recolta care macar sa se apropie de acest nivel. Iar punctajul
s-ar fi dus undeva inspre 92/100.

Nu cred ca e cazul de un "verdict" categoric. Daca aveti mult timp si-un frigider, puteti scoate ceva foarte frumos de la vinul asta. Daca nu, uitati-l cativa ani in pivnita si intre timp beti un altul mai echilibrat. Nu e neaparat stilul meu preferat - are cam multa dulceata si toata tevatura asta cu alcoolul care trebuie convins sa nu se-arate nu mi-a facut placere. Dar cu toate astea trebuie sa recunosti calitatea atunci cand o vezi - iar acest cupaj, zic eu, o are din plin.

marți, 19 mai 2015

Les Pierres Blanches 2013 - Domaine de Brin & Bacchantes 2013 - Vignerons d'Estezargues

Am cumparat aceste doua vinuri de la vin-de-vie.ro, unul din cei mai originali si, daca-mi permiteti, interesanti importatori de pe la noi (ma rog, din Cluj...). Ambele sunt facute cu interventie minima in crama si un adaos mic de sulf doar la imbuteliere - chestie destul de curajoasa, daca ma-ntrebati pe mine. Si, dupa cum veti vedea, exista un motiv pentru care le-am grupat intr-o singura postare - felul in care aceste licori, una alba si una rosie, au evoluat odata deschise.


Primul sub microscop, Les Pierres Blanches, e un cupaj alb de 60% Mauzac cu 40% Loin de l’œil din regiunea Gaillac - un loc din sud-vestul Frantei unde se fac vinuri de vreo doua milenii, dar care n-a izbutit sa se afirme nici macar cat vecinul Cahors. Despre un vin exemplar rosu foarte bun al producatorului Domaine de Brin am mai scris aici, dar eram teribil de curios sa vad cum arata un vin alb facut in aceeasi paradigma a vinului "natural".

Ei bine, culoarea usor aurie e un prim avertisment, iar mirosul deja stabileste verdictul: acest exemplar are certe nuante oxidative, probabil datorate sulfitarii minime. Dar totusi nu e neplacut: exista destule condimente si minerale pe langa aromele de ceaiuri si fructe supracoapte. Oricum, ansamblul e relativ discret, relativ ciudat si relativ interesant. Gustul pare plin, evolueaza constant si placut, are aciditate buna si e persistent. Ba chiar cu timpul capata o anumita delicatete, ca sa nu mai zic de complexitate - mineralele si senzatiile florale pun stapanire pe scena, ca si cum vinul s-ar dez-oxida. Oricum, un lucru e clar, indiferent daca e vorba de stil oxidativ sau chiar de oxidare petrecuta dupa imbuteliere. Si anume ca luandu-ma dupa criteriile echilibrului, complexitatii, intensitatii si persistentei, lucrurile chiar nu au cum sa stea rau - indiferent care ar fi parerea lui X sau Y despre arome. 87/100, dupa ce a parut de 82 in prima zi.

Exact din seria opusa a fost Les Bacchantes de la Vignerons d'Estézargues, un Syrah suta la suta facut de o cooperativa mica din Valea Rhone-ului. Tot asa, cu agricultura biodinamica, interventie minima in crama si adaos de sulfiti doar la trecerea in sticla. Culoare opaca, nas expresiv de Syrah sudic: fruct bine copt, carnuri maturate, cerneala. Gust plin, suculent, cu tanini ce dau navala pe final. 87/100, la prima vedere. Doar ca a doua zi devine tenebros: tot numai cerneluri si frunze uscate, taninii parca se agata cu disperare de cerul gurii iar senzatia de suculenta s-a dus. Ce ramane poate fi evaluat la un 80/100 - deci e de baut repede odata ce l-ai deschis. Si poate de pastrat putin...

Aici ar putea fi servit un mic cliseu: vinul e un "organism" care evolueaza in moduri uneori neintuitive si pe care, in mod cert, nu le intelegem pe deplin doar cu simturile. Nu m-as fi asteptat niciodata ca un vin alb cu nuante de oxidare si adaos minim de sulfiti sa se prezinte mult mai bine a doua zi decat un vin rosu reductiv, plin de tanini si fruct.

Apoi, daca vreti, acest exemplu reprezinta unul din motivele pentru care sunt un pic sceptic in privinta concursurilor, degustarilor blind si, in general, oricarei forme de "evaluare" a vinului dupa ce ai petrecut cu el doar cateva minute. Chestiile de mai sus au o reala utilitate practica, inclusiv pentru mine. Insa, daca ai timp sa faci asta si vrei sa intelegi cu adevarat un vin, nimic nu bate modul in care procedeaza o buna parte din "consumatori": un pic in prima zi, un pic in a doua si, daca n-o fi cu banat, chiar si un pic in a treia. De altfel, urmatoarea postare (spoiler: va fi despre Davino) sugereaza ca acea a treia zi chiar poate fi importanta, in special cand vorbim de vinuri tinere.

joi, 14 mai 2015

Viognier 2014 - Ktima Gerovassiliou

Acest Viognier fermentat in baric de stejar, provenind de la unul din cei mai apreciati oenologi greci, e considerat de unii drept cea mai reusita incarnare a acestui soi in afara Vaii Rhone-ului. Fiind din recolta 2014, nu s-a indepartat prea tare de momentul imbutelierii, mai ales ca a mai petrecut ceva timp in baric si pe drojdii, dar chiar si-asa ma asteptam sa fie deja suficient de interesant. Si cum n-am mai avut rabdare sa-l tin, veti citi astazi despre el.

Aromele au fost mai putin intense decat ma asteptam, dar in mod cert expresive. Caise coapte, portocale, caprifoi, doar un pic de vanilie si condimente - nimic nu pare fortat, vulgar sau nelalocul lui. Gustativ e plin, texturat si onctuos, dar in acelasi timp usor si proaspat - lucru care-mi place mult de tot. Mijlocul vine cu impresii dulcege iar finalul nu e teribil de sec - si cu toate astea impresia generala e de armonie si, ma repet, prospetime. Exista si o mica nuanta amaruie pe final, suficient de subtila incat sa faca ansamblul mai interesant.

Un vin rafinat, elegant. 90/100 - am mai zis asta, complexitatea nu e ceva ce loveste in moalele capului si nici nu inseamna o lista cat mai lunga de arome.

luni, 11 mai 2015

Gama Issa - Crama La Salina

Vinurile de la Crama La Salina (Turda) mi-au cazut in pahar acum mai mult timp, dar am lasat impresiile la decantat. Si asa s-a si intamplat, dupa cum urmeaza:

Chardonnay Isssa 2014: agreabil, cu arome fructat-florale simple si gust molcom, rotunjor, fara surprize. 83/100; un pic mai multa complexitate ori tensiune intre elemente ar fi justificat un scor mai mare - dar asta e doar o parere personala.
Roze Issa 2014: si el agreabil, cu arome usor de inteles fara sa cada in vulgar. Aciditate medie si aici, un pic de rest de zahar care sa-l rotunjeasca, dar nu atat de mare ca la altii. Oricum, destul de fin si foarte baubil. 83/100
Sauvignon Blanc Issa 2014: Cel mai plin de zvac dintre toate, tipic in arome, bine echilibrat. Evolutie gustativa buna. 85/100

Dupa parerea mea e vorba de un start promitator, mai ales ca vine intr-un an deloc usor din punct de vedere al conditiilor climatice. Trecand dincolo de puncte, mi-a placut naturaletea vinurilor si, pe langa asta, raportul calitate-pret mi s-a parut chiar decent pentru standardele romanesti. Aici am sa deschid o mica paranteza: oricat ne-ar placea "diamantele din noroi" de prin Spania, Franta sau Germania, standardele noastre nu au cum sa fie aceleasi dintr-un motiv simplu: avem o industrie imatura (ca sa nu mai vorbim de o piata imatura). Absolut toti producatorii nostri sunt la inceput - daca ne raportam la o imagine in care se vede mai mult decat tarisoara noastra. 20 de ani (si aici vorbim de cel mai batran exemplu) sunt cat o zvacnire a unei mici roti dintate in marele angrenaj al lumii vinului. Dar nu vreau sa inventez scuze pentru producatorii nestiutori, lacomi sau care pur si simplu au planificat lucrurile prost. Din pacate sunt destui dintr-acestia. Doar ca n-au avut inca timp sa invete ori sa se cearna.

Oricum, lasand asta la o parte, le urez succes celor de La Salina si astept cu interes recoltele viitoare.



marți, 5 mai 2015

Ramnista 2010 - Kir Yianni

Despre importatorul de vinuri grecesti New Greek Wine am mai scris in cateva postari pe Facebook; probabil ati auzit de ei si de la Dan. Pe scurt, selectia lor de vinuri e foarte interesanta si include cateva exemplare de "clasa mondiala" (despre exceptionalul Assyrtiko Thalassitis de la Gaia ati putut citi de exemplu la Mona sau Mihai, dar veti putea descoperi si altele). Iar preturile, desi usor mai mari decat in tari cu piete ale vinului mai dezvoltate, raman in limita decentei.

Vinul de fata, care face cam 70 de lei pe site-ul lor, e considerat drept una din cele mai tipice expresii ale soiului local Xinomavro, raspandit in special in provincia Macedonia. Strugurii provin de la altitudini de 280-330 de metri fata de nivelul marii, iar cei de la Kir Yianni folosesc irigatiile (in cantitati limitate, spun ei) pentru a compensa lipsa acuta a apei in sezonul vegetativ. Sunt folositi strugurii cu pH-ul cel mai scazut (in termeni simpli, cu aciditate ridicata), 25% din baricuri sunt la prima utilizare iar filtrarea e foarte lejera.

Ca sa lasam detaliile tehnice, Ramnista m-a intrigat foarte mult din pricina unicitatii sale, dar si prin prisma unui subiect mereu la moda: evaluarea vinului. E foarte usor sa gasesti un critic care sa inteleaga si sa evalueze in mod consistent vinuri facute intr-un anumit stil, dar e mai greu sa-i gasesti pe cei capabili sa aprecieze in mod corect exemplare facute in stiluri mai diverse. Ei bine, acest Xinomavro nu e tocmai genul de vin comun, de larg consum. In primul rand, aromele sunt sobre si interesante: fruct proaspat, cuisoare, arome florale intense - nu e nici urma de gem acolo, insa notele eterice sunt abundente. Apoi, gustul e suplu, nu prea intens, cu aciditate iesita serios la inaintare si mai ales cu o structura solida de tanini nu teribil de prietenosi. La inceput are ceva destul de lemnos in postgust, insa aerarea indelunga il mai domoleste si-i scoate si mai bine la iveala latura condimentata.

In paranteza fie spus, se intampla de multe ori ca un vin care in prima zi e condimentat si interesant sa devina a doua zi o banala ciorba de fructe - in special cand respectivul condiment provine mai mult din baric. Aici insa lucrurile se intampla tocmai invers: piele, carne proaspata, cal, cuisoare, piper, you name it, cert e ca lucrurile devin complexe si capata o certa latura animala. Si desi taninii se rotunjesc, combinatia de arome anterior mentionata, dimpreuna cu gustul relativ subtire si-acid nu seamana tocmai bine cu tipul de vin la moda in zilele noastre.

Eu insa ii dau 91/100, cu potential de crestere in urmatorii 5 ani, pentru ca are tot ce-i trebuie unui vin cu adevarat bun: e interesant, suficient de intens, proaspat, echilibrat si persistent. Si da, se va descurca exceptional alaturi de tot felul de carnuri, dar asta nu-i nici pe departe un lucru rau: uneori vinul se mai bea si cu mancare. Si tot uneori nu e rau nici sa-ti folosesti rabdarea pentru a te bucura de tot ce are mai bun un vin (sau orice altceva) de oferit.

Xinomavro