marți, 19 mai 2015

Les Pierres Blanches 2013 - Domaine de Brin & Bacchantes 2013 - Vignerons d'Estezargues

Am cumparat aceste doua vinuri de la vin-de-vie.ro, unul din cei mai originali si, daca-mi permiteti, interesanti importatori de pe la noi (ma rog, din Cluj...). Ambele sunt facute cu interventie minima in crama si un adaos mic de sulf doar la imbuteliere - chestie destul de curajoasa, daca ma-ntrebati pe mine. Si, dupa cum veti vedea, exista un motiv pentru care le-am grupat intr-o singura postare - felul in care aceste licori, una alba si una rosie, au evoluat odata deschise.


Primul sub microscop, Les Pierres Blanches, e un cupaj alb de 60% Mauzac cu 40% Loin de l’œil din regiunea Gaillac - un loc din sud-vestul Frantei unde se fac vinuri de vreo doua milenii, dar care n-a izbutit sa se afirme nici macar cat vecinul Cahors. Despre un vin exemplar rosu foarte bun al producatorului Domaine de Brin am mai scris aici, dar eram teribil de curios sa vad cum arata un vin alb facut in aceeasi paradigma a vinului "natural".

Ei bine, culoarea usor aurie e un prim avertisment, iar mirosul deja stabileste verdictul: acest exemplar are certe nuante oxidative, probabil datorate sulfitarii minime. Dar totusi nu e neplacut: exista destule condimente si minerale pe langa aromele de ceaiuri si fructe supracoapte. Oricum, ansamblul e relativ discret, relativ ciudat si relativ interesant. Gustul pare plin, evolueaza constant si placut, are aciditate buna si e persistent. Ba chiar cu timpul capata o anumita delicatete, ca sa nu mai zic de complexitate - mineralele si senzatiile florale pun stapanire pe scena, ca si cum vinul s-ar dez-oxida. Oricum, un lucru e clar, indiferent daca e vorba de stil oxidativ sau chiar de oxidare petrecuta dupa imbuteliere. Si anume ca luandu-ma dupa criteriile echilibrului, complexitatii, intensitatii si persistentei, lucrurile chiar nu au cum sa stea rau - indiferent care ar fi parerea lui X sau Y despre arome. 87/100, dupa ce a parut de 82 in prima zi.

Exact din seria opusa a fost Les Bacchantes de la Vignerons d'Estézargues, un Syrah suta la suta facut de o cooperativa mica din Valea Rhone-ului. Tot asa, cu agricultura biodinamica, interventie minima in crama si adaos de sulfiti doar la trecerea in sticla. Culoare opaca, nas expresiv de Syrah sudic: fruct bine copt, carnuri maturate, cerneala. Gust plin, suculent, cu tanini ce dau navala pe final. 87/100, la prima vedere. Doar ca a doua zi devine tenebros: tot numai cerneluri si frunze uscate, taninii parca se agata cu disperare de cerul gurii iar senzatia de suculenta s-a dus. Ce ramane poate fi evaluat la un 80/100 - deci e de baut repede odata ce l-ai deschis. Si poate de pastrat putin...

Aici ar putea fi servit un mic cliseu: vinul e un "organism" care evolueaza in moduri uneori neintuitive si pe care, in mod cert, nu le intelegem pe deplin doar cu simturile. Nu m-as fi asteptat niciodata ca un vin alb cu nuante de oxidare si adaos minim de sulfiti sa se prezinte mult mai bine a doua zi decat un vin rosu reductiv, plin de tanini si fruct.

Apoi, daca vreti, acest exemplu reprezinta unul din motivele pentru care sunt un pic sceptic in privinta concursurilor, degustarilor blind si, in general, oricarei forme de "evaluare" a vinului dupa ce ai petrecut cu el doar cateva minute. Chestiile de mai sus au o reala utilitate practica, inclusiv pentru mine. Insa, daca ai timp sa faci asta si vrei sa intelegi cu adevarat un vin, nimic nu bate modul in care procedeaza o buna parte din "consumatori": un pic in prima zi, un pic in a doua si, daca n-o fi cu banat, chiar si un pic in a treia. De altfel, urmatoarea postare (spoiler: va fi despre Davino) sugereaza ca acea a treia zi chiar poate fi importanta, in special cand vorbim de vinuri tinere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu