miercuri, 8 iulie 2015

O degustare de Burgunde vechi si noi intr-un bistro din Dorobanti

Poate ati auzit de initiativa "colegului" Dan de a organiza o degustare de Pinot Noir din patria-muma a soiului (Burgundia). Pe scurt, am participat si va scriu acum despre ea. Sigur, lucrurile s-au intamplat acum aproape trei saptamani, dar unele modele de bloggeri vin cu timp de reactie mai mare, ca sa zic asa. Si fiindca i-am promis ca voi publica note de degustare cat de cat detaliate, veti avea placerea sa cititi o postare lunga si plictisitoare, oarecum in stilul lui. :D Enjoy!

Prima parte a intamplarii a fost in fapt o mini-verticala cu patru vinuri relativ tinere, obtinute de binecunoscutul Domaine Faiveley din via Aux Chaignots ("La Stejari" in traducere libera, conform lui Dan) - un 1er cru din Nuits-Saint-Georges.



Faiveley Aux Chaignots 2002
Nas un pic surprinzator , cu note vegetale si condimentate in prim plan, dar si cu treburi mai ortodoxe: impresii florale subtile si nelipsitele note animale. Foarte placut, desi nu in mod imediat/hedonist. In gura inca neasteptat de taninos (chiar e ceva nisipos acolo), nu foarte intens dar bine echilibrat si cu un final sec, lung si foarte expresiv. Lasa impresia de delicat si puternic in acelasi timp. Devine din ce in ce mai condimentat odata cu aerarea, iar aromele florale leaga foarte frumos lucrurile intre ele. Si pare incredibil de tanar.

Faiveley Aux Chaignots 2005
Profil aromatic asemanator cu 2002, insa in mod evident cu mai mult fruct, lucru care se poate datora si faptului ca a fost decantat in prealabil. Si totusi, din punctul meu de vedere, e un pic mai comun (pastrand totusi proportiile, pana la urma e vorba de un vin excelent). Gustul, la fel ca la exemplarul anterior, nu e foarte intens, dar e si el neasteptat de taninos, cu aciditate superba - insa aici fructul mai bine exprimat da impresia de suculenta, de curgere mai lina. Nu e deci de mirare ca multi participanti l-au considerat "mai tipic" decat pe cel din 2002.

Faiveley Aux Chaignots 2009
Daca in cazul vinurilor anterioare baricul nu era tocmai usor de detectat, aici e in mod cert prima (si cea mai puternica) impresie: cafea, cacao, un pic de vanilie. Sigur, fructul e si el prezent in spate, insa nu e foarte bine definit. La fel ca si in gust, unde senzatiile dulcege nu sunt tocmai in deplin acord cu aciditatea. Ca de obicei, lucrurile se dezvolta in pahar: apar notele condimentate, impresii de sambure de cireasa si visina. Taninii sunt in mod cert mult mai fini decat in 2005 sau 2009. Pe scurt, un vin rotund, cu mult fruct si baric, de departe cel mai "ripe" dintre toate.

Faiveley Aux Chaignots 2010
Si aici fructul se exprima destul de intens, insa mult mai expresiv, iar baricul trece in plan secund. Notele condimentate si animale revin si ele in forta. In gura e neasteptat de rotund, si in acelasi timp extrem de proaspat, cu tanini fini de tot. Foarte bine echilibrat, suculent, abordabil, dar plin si de placeri mai subtile. Extrem de reusit si, alaturi de cel din 2002, cel mai interesant din punctul meu de vedere. Acela parea un pic mai angular si extrem, acesta e mai usor de inteles.

Oricum, e frumos sa observi cat de mult poate varia expresia strugurelui in functie de conditiile climatice, pastrand insa un miez comun. Si mi s-a parut la fel de interesant faptul ca preferintele au parut sa fie impartite destul de omogen intre cele patru vinuri, desi macar doua dintre ele nu prea cadreaza cu lucrurile obisnuite pentru consumatorul roman (si ma gandesc la aciditate si suplete in primul rand).

In fine, ca sa ramanem in teritoriul plin de gratie al Burgundiei, dupa un scurt intermezzo cu doua vinuri grecesti foarte reusite, am trecut la batranele, ca in imaginea de mai jos:



Jaboulet Vercherre - Morey Saint-Denis 1978
Nas cu arome animale, forest floor si fruct foarte foarte copt - pe scurt simplu dar reusit. Gustativ e destul de plinut, dar plin si de prospetime. Curge deci foarte usor si chiar daca nu e teribil de persistent, e cat se poate de placut. Sigur, e un pic unidimensional, dar ar fi ridicol sa ma plang de asta la un vin de nivel "villages" vechi de 37 de ani. Si ce e cel mai frumos e ca desi vinul e in mod cert evoluat, semnele de batranete lipsesc.

Marcel Georges - Chambolle Musigny 1978
Aici lucrurile deja incep sa devina si mai interesante. Pe langa fruct si note animale, apar si nuante minerale si ciupercoase foarte "savory", cum ar zice vorbitorii de engleza. Gustul e un pic mai subtire, cu aceeasi prospetime excelenta si mai multa complexitate si persistenta. Din nou, remarcabil pentru varsta si nivelul de clasificare - desi anul excelent de recolta ajuta probabil mult.

Maison Champy - Chambolle Musigny 1966
Tot un Chambolle Musigny, dar cu 12 ani mai vechi decat cele doua vinuri de dinainte. Si totusi cel mai interesant dintre ele. Nasul e incredibil de proaspat, foarte mineral, si el cu aceleasi omniprezente note animale, dar si cu mult condiment. Fructul nu e la putere, ci doar suficient cat sa tina totul impreuna. Gustul e echilibrat si proaspat, foarte persistent - practic nu-i poti gasi niciun cusur. Toate cele 3 vinuri mature de pana acum au fost impresionante, dar acesta e la alt nivel.

Jaboulet Vercherre - Clos Vougeot Grand Cru 1986
Ultimul vin al degustarii a fost cu 20 de ani mai tanar si cu doua trepte de clasificare mai sus decat cel de dinainte. Si desigur dintr-o vie foarte cunoscuta, dar nu neaparat omogena din punctul de vedere al calitatii. Teoretic, ar fi putut fi un vin impresionant, dar banuiesc ca stiti deja vorba ca in cazul vinurilor mature nu mai exista vinuri bune, ci sticle bune. Sau ma rog, dopuri - pentru ca in acest caz dopul a fost problema. Pe scurt, unidimensional, poate chiar un pic oxidat - e baubil, dar in acea seara vinurile aparent mai simple au fost cele care au impresionat.

Am sa-l las pe Dan sa puna intrebarile de genul "cand vom avea si noi vinuri comune care sa se tina bine dupa atata timp?". Raspunsul cel mai plauzibil ar fi "niciodata", din diverse motive, asa cum probabil nici in Burgundia nu se mai intampla asta de ceva vreme. Dar sa ne bucuram, poate, ca vinurile astea au fost facute si ca inca mai putem sa le bem. Si sa le cautam si pe ele, o mica largire a orizontului nu strica niciodata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu